Va fi o călătorie plină de întâlniri și amintiri aceea pe care Papa Leon se pregătește să o întreprindă, între 6 și 17 noiembrie 2026, în Uruguay, Argentina și Peru. Aceste trei țări au rădăcini creștine comune și mari provocări sociale. A șasea călătorie apostolică internațională a lui Leon combină proclamarea evangheliei cu atenția acordată tinerilor, săracilor și popoarelor amazoniene, în numele unității și reconcilierii. Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin subliniază că „și în America Latină, este mai mult ca niciodată nevoie să se depășească puternicele polarizări sociale, iar misiunea principală a Bisericii este să mărturisească unitatea, să fie un ferment de pace, dialog și armonie”.
Eminență, papa și-a exprimat bucuria de a se întoarce în America Latină, un continent unde a trăit momente intense ale misiunii sale. Cât de importantă este această legătură personală pentru călătoria care îl așteaptă?
Într-adevăr, Leon al XIV-lea, întorcându-se în America Latină, se întoarce în locuri care i-au marcat viața, în special Peru. Întâlnirea cu comunitățile locale va fi, așadar, plină de amintiri, afecțiune și recunoștință. Cred că, dintr-o perspectivă personală, va fi o experiență foarte intensă și captivantă. Dar caracterul instituțional al călătoriei apostolice va fi, de asemenea, îmbogățit, deoarece familiaritatea culturală și spirituală a Sfântului Părinte cu acel mediu susține dialogul cu societatea civilă. Bucuria viitoarei călătorii izvorăște, așadar, din posibilitatea de a reînnoi comuniunea eclezială conform aceleiași misiuni în slujba evangheliei, pe care a îndeplinit-o ca episcop de Chiclayo și pe care o continuă acum în întreaga lume ca episcop de Roma.
Călătoria va începe în Uruguay, una dintre cele mai secularizate țări din America Latină. Mottoul ales pentru această etapă ne propulsează într-o dimensiune misionară: „Vă vestesc o mare bucurie”. Ce mesaj dorește papa să aducă unei societăți în care credința creștină nu mai ocupă același loc ca odinioară?
Secularizarea societăților noastre, inclusiv a celei din Uruguay, este din păcate un fapt al vieții. Acest lucru, însă, nu schimbă misiunea Bisericii. Proclamarea evangheliei, la timp potrivit sau nepotrivit, rămâne sarcina sa, astăzi ca și în trecut. Ceea ce s-a schimbat, însă, este modul, și acesta este tocmai sensul motto-ului călătoriei apostolice în Uruguay: „Vă vestesc o mare bucurie”. Leon al XIV-lea nu este aici pentru a recupera spații pierdute, ci pentru a propune o veste bună care este oferită, nu impusă. Această veste bună are un chip și un nume: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, Mântuitorul, cel care dă sens istoriilor noastre personale și colective. Observ că această veste va fi primită cu o deosebită satisfacție într-o țară născută din întâlnirea unor persoane de origini diferite și unite într-o singură identitate, dar marcată și, mai ales astăzi, de greutățile și rănile care afectează atâtea familii și atâția tineri. Tocmai acolo, a-l vesti pe Cristos înseamnă a oferi speranță pentru a lărgi orizonturile vieții. Bisericii din Uruguay, mică numeric, dar vibrantă, care păstrează credința într-un context nu întotdeauna ușor, Sfântul Părinte dorește să-i spună că nu este singură și că mărturia sa zilnică, umilă și bucuroasă este calea prin care evanghelia poate vorbi din nou inimii țării.
A doua oprire va fi Argentina, unde Leon al XIV-lea va fi întâmpinat de un pământ care păstrează o amintire deosebit de intensă a predecesorului său. Cum va vorbi papa acestui pământ, marcat și de greutăți economice și tensiuni sociale?
Leon al XIV-lea va sosi într-un pământ care păstrează o amintire deosebit de vie a Papei Francisc, amintit cu recunoștință nu numai în propria sa țară, ci în întreaga Biserică și în inimile atâtor bărbați și femei de pretutindeni. Cred că va dori să-i aducă un omagiu și, într-un fel, să răspundă unei dorințe de lungă durată a argentinienilor: să-l primească pe succesorul lui Petru, având în vedere că Papa Francisc, din păcate, nu a putut să-l viziteze în timpul pontificatului său. Se va adresa argentinienilor așa cum un tată se adresează copiilor săi, cu limbajul apropierii, cu siguranță nu pentru a oferi soluții tehnice, ci cu dorința de a fi aproape de cei care trăiesc vremuri dificile. Va recunoaște angajarea celor care, la diferite niveluri și cu diferite responsabilități, caută modalități concrete de a construi un viitor de dreptate și de prosperitate pentru toți, arătând dialogul sincer și unitatea drept cheie pentru găsirea unor soluții durabile. Și, în același timp, va îmbrățișa persoane, familii și comunități care, în fiecare zi, cu demnitate și sacrificiu, se străduiesc să meargă mai departe, astfel încât nimeni să nu se simtă exclus. Acest lucru este subliniat de mottoul vizitei: „Bun venit tuturor, mergeți și vestiți”: o primire care nu exclude pe nimeni și o misiune care face din fiecare persoană un purtător de speranță! Exemplul părinților fondatori ai țării, precum Sfântul Martín, ne amintește și astăzi că puterea unui popor vine din ascultarea reciprocă, din respectul pentru toți, din atenția față de cei care se luptă cel mai mult și din generozitatea împărtășită.
Peru reprezintă o etapă pe care am putea-o numi personală pentru Leon al XIV-lea: este țara în care și-a desfășurat misiunea pastorală, unde a slujit ca episcop de Chiclayo și a dezvoltat o legătură profundă cu poporul. Ce înseamnă această întoarcere, nu ca simplu păstor al unei Biserici locale, ci ca episcop de Roma?
Acum câteva luni, Sfântul Părinte, întâlnindu-se cu episcopii din Peru în vizita lor ad limina Apostolorum (30 ianuarie 2026), le-a împărtășit un gând care ne poate ajuta să răspundem la această întrebare evident foarte personală. Papa le-a vorbit despre locul special pe care Peru îl ocupă în inima sa, pentru că a împărtășit acolo bucurii și lupte, pentru că a învățat multe despre credința oamenilor simpli și pentru că a experimentat puterea unei Biserici care știe să persevereze chiar și în mijlocul încercărilor. În lumina acestor cuvinte, cred că unul dintre sentimentele cu care este trăită întoarcerea sa este, în stilul lui Leon al XIV-lea, o recunoștință umilă și bucuroasă pentru ceea ce a primit în anii de slujire în Peru, de la toți, și mai ales de la cei mai umili membri ai poporului lui Dumnezeu. Papa, însă, se întoarce în Peru ca episcop de Roma, Succesor al lui Petru și Păstor al Bisericii universale, iar acesta este un mare dar pentru atâția care l-au cunoscut și l-au iubit: acela al unei legături de comuniune și mai profunde și mai puternice cu întreaga mare familie a lui Dumnezeu, prin care iubirea trăită între turmă și păstorul unei Biserici particulare, cu o credință vie și solidă, înflorește într-un sentiment care îmbrățișează întreaga omenire în Domnul.
Una dintre cele mai semnificative opriri va fi Pucallpa, în Amazonia peruană, unde papa se va întâlni cu misionari, bărbați și femei, și reprezentanți ai popoarelor amazoniene. După Sinodul pentru Amazonia și apelurile Papei Francisc pentru protejarea casei noastre comune, care sunt prioritățile de astăzi?
Continuând apelurile Papei Francisc, Leon al XIV-lea, cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației din 1 septembrie, și-a reînnoit apelul de a promova o relație mai responsabilă cu creația. În lumina Sinodului pentru Amazonia și a învățăturilor din Laudato si’ și Querida Amazonia, protejarea demnității umane rămâne centrală, cu o atenție deosebită acordată celor mai vulnerabili. Protejarea mediului este strâns legată de apărarea vieții, drepturilor și condițiilor de viață ale populațiilor cele mai expuse degradării mediului și exploatării resurselor. De asemenea, este necesar să regândim modelele de dezvoltare și producție, depășind un concept de creștere orientat exclusiv spre profit și consum. Trebuie să promovăm o economie mai atentă la persoană, la dreptatea socială și la generațiile viitoare, valorificând culturile, drepturile și cunoștințele popoarelor indigene. Experiența Amazoniei, în acest sens, reprezintă un exemplu important al modului în care protejarea creației este legată de respectul pentru comunitățile care o locuiesc. Pentru Biserică, această responsabilitate necesită o angajare pastorală, educațională și socială, bazată pe ascultare și apropiere de această comunitate.
În toate cele trei țări, programul alternează întâlniri cu autoritățile, celebrări liturgice, activități de sensibilizare a tinerilor și vizite la grupuri vulnerabile. Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai profunde așteptări pe care comunitățile latino-americane le au de la această călătorie?
Argentina, Uruguay și Peru se mândresc cu o moștenire istorică, lingvistică și culturală provenită din trecutul lor comun. Dincolo de diferențele geografice, etnice și economice ale fiecărei națiuni, printre pilonii fundamentali care leagă cele trei țări – pe lângă limbă, care permite comunicarea directă și un spațiu cultural bogat – se numără credința catolică, care a modelat o cultură înrădăcinată în valori fundamentale precum familia, deschiderea către viață și legăturile comunitare de fraternitate, solidaritate și ospitalitate. Prin urmare, având în vedere aceste caracteristici comune, vizita Sfântului Părinte Leon al XIV-lea inspiră în aceste comunități un amestec de bucurie și speranță, precum și mari așteptări pastorale și sociale. Confruntate cu momente socioeconomice, politice și istorice complexe, crize locale și provocări zilnice, comunitățile așteaptă cuvinte de încurajare cu privire la căutarea reconcilierii și a păcii; importanța dreptății sociale pentru viața acestor popoare, cu o atenție deosebită la redresarea socială și de mediu a populațiilor indigene. Aceste așteptări sunt însoțite de entuziasm și bucurie, deoarece pentru mulți episcopi, preoți, călugări și credincioși din regiune, călătoria apostolică reprezintă un gest de preocupare specială din partea papei față de o parte a lumii unde lipsa preoților, distanțele geografice vaste și provocările enorme necesită prezența sa paternă, apropiată și grijulie.
În multe contexte latino-americane, preoți, călugări, călugărițe, precum și laici continuă să-și petreacă viața alături de săraci, uneori în situații de risc grav. Cât de important este să susținem aceste mărturii?
Cred că acest aspect al evanghelizării nu este numai important, ci decisiv. Mărturia acestor frați și surori contribuie la modelarea chipului unei Biserici care nu numai că vorbește despre săraci, ci trăiește cu ei, le împărtășește luptele și le este alături. Munca atâtor creștini care, datorită credinței lor în Cristos, își petrec viața pentru săraci, mărturisește că Biserica nu se resemnează cu nedreptatea, violența și ceea ce Papa Francisc a numit „cultura rebutului”, ci crede cu adevărat că este posibil să construim o lume diferită și mai bună. Avem nevoie de aceste persoane generoase: existența lor este un semn profetic care cheamă întregul popor al lui Dumnezeu să rămână fidel misiunii față de cei din urmă, încredințat lui de Domnul Isus.
Există o mare așteptare, mai ales în rândul tinerilor care se confruntă cu incertitudinea locului de muncă, precaritatea, teama de viitor și, uneori, sărăcia și privațiunile: cum îi poate ajuta Biserica să-și recapete încrederea și să se simtă protagoniști ai schimbării?
Tinerii trec prin vremuri dificile. Ei știu că este posibil să trăiască în pace, să caute dreptatea, să găsească un loc de muncă apt să le ofere demnitate și să-și construiască o familie. Totuși, trăiesc într-o lume marcată de război și nedreptate, cu locuri de muncă precare și familii din ce în ce mai fragile. În acest timp contradictoriu pentru noile generații, Biserica oferă mărturia evangheliei și o întâlnire cu Isus. Această întâlnire schimbă vieți, nu pentru că le protejează de probleme și tensiuni, ci pentru că oferă modalitatea de a le trăi pe deplin, fără a se simți singuri. „În lume veți avea necazuri, dar curaj, eu am învins lumea!”, spune Isus în evanghelia după Ioan. Nu pare o coincidență faptul că acest verset este tema următoarei Zile Mondiale a Tineretului de la Seul. Cred că acesta este mesajul pe care papa îl va aduce numeroșilor tineri pe care îi va întâlni în timpul călătoriei sale: invitația de a-l urma pe Cristos pentru a trăi pe deplin timpul care le este dăruit.
Biserica este chemată la dialog cu instituțiile civile, menținându-și libertatea și puterea profetică. Cât de important este acest echilibru pentru binele fiecărei persoane?
Îl consider un echilibru esențial. Conciliul al II-lea din Vatican a exprimat-o clar: comunitatea politică și Biserica sunt independente și autonome, fiecare în domeniul său, dar ambele, în moduri diferite, sunt în slujba vocației personale și sociale a aceluiași popor (cf. Gaudium et spes, 76). Punctul de convergență este, așadar, binele persoanei concrete. Cele trei țări pe care Sfântul Părinte le va vizita demonstrează cum acest principiu poate fi exprimat în contexte diferite, de la lunga tradiție de secularism a Uruguayului până la Acordurile cu Sfântul Scaun în vigoare în Argentina și Peru. Biserica este chemată să colaboreze și o face de bunăvoie. Totuși, nu se abține să semnaleze ceea ce jignește demnitatea umană. Fidelitatea față de evanghelie cere o apropiere specială de cei mai slabi. În cele din urmă, instituțiile există pentru persoane. Papa Leon al XIV-lea, adresându-se parlamentarilor pe 21 iunie 2025, cu ocazia Jubileului Guvernanților, a reamintit datoria lor de a promova și a proteja binele comun, dincolo de interesele particulare și cu o atenție specială față de cei mai slabi și marginalizați. În acest context, colaborarea dintre Biserică și instituțiile civile poate da roade, menținându-și în același timp responsabilitățile respective și aducând beneficii tuturor.
Eminență, și dumneavoastră aveți o legătură specială cu America Latină. Ce sperați personal ca această călătorie să lase în inima papei?
Pe baza propriei mele experiențe, sper că Sfântul Părinte va găsi comunități creștine angajate să fie semn de comuniune în țările lor respective. Biserica este prin însăși natura sa un semn și un instrument de unitate pentru toți oamenii, iar în America Latină este mai mult ca niciodată nevoie să se depășească puternicele polarizări sociale. Misiunea principală a Bisericii este să mărturisească unitatea, să fie un ferment de pace, dialog și armonie în societate. Pontiful, care este semnul vizibil al unității Bisericii, este și primul martor, oriunde merge, al nevoii de a depăși conflictele și de a lucra împreună pentru binele comun. Sper ca inima succesorului lui Petru să fie mângâiată de întâlnirea cu Biserici angajate să crească în unitate și să slujească armonia socială.
Massimiliano Menichetti
(După L’Osservatore Romano, 5 noiembrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
