Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
în Uruguay (6–8), Argentina (8–11) și Peru (11–16)
(6–17 noiembrie 2026)
Întâlnire cu episcopii, preoții, călugării și călugărițele, seminariștii, echipele sinodale și consiliile pastorale
Sanctuarul „Nuestra Señora de la Paz” (Chiclayo), vineri, 13 noiembrie 2026
Bună ziua tuturor. Vă mulțumesc pentru această primire călduroasă!
Aș dori să-i mulțumesc episcopului Edinson pentru cuvintele pe care le-a rostit în numele vostru, precum și celor care și-au împărtășit mărturiile cu noi.
Îi salut cu căldură pe toți cei prezenți: preoți, diaconi, bărbați și femei consacrate, seminariști, membri ai echipelor sinodale și ai consiliilor pastorale, precum și pe toți frații și surorile noastre care au venit din parohiile Diecezei de Chiclayo și din diferite regiuni ale statului Peru. Și cred că unii au venit din Ecuador – un călduros bun venit și vouă! Bine ați venit la această întâlnire. Vă mulțumesc pentru prezența voastră în acest sanctuar dedicat Mariei, Mama noastră, sub titlul de Sfânta Fecioară a Păcii (Nuestra Señora de la Paz).
Dragi frați și surori, venind astăzi în mijlocul vostru ca succesor al lui Petru, simt cu și mai multă tărie legătura care ne unește în Cristos și în Trupul său, care este Biserica – un mister de comuniune și poporul lui Dumnezeu aflat în pelerinaj prin istorie. Bogăția acestei comunități se reflectă pe deplin în voi toți, prin varietatea carismelor și a slujirilor voastre. O dimensiune integrantă a Bisericii, promovată cu mare entuziasm de Papa Francisc, este sinodalitatea, care înseamnă a merge împreună, a asculta, a discerne și a participa ca membri coresponsabili la misiune. Ne întrebăm, așadar: cum putem deveni o Biserică mai sinodală și mai misionară?
La temelie se află legătura noastră cu Cristos, înrădăcinată în Botez. Cu toții știm că Botezul este fundamentul identității noastre creștine. Prin el, suntem încorporați în Cristos, făcuți fii ai lui Dumnezeu, membri ai Bisericii Catolice și părtași la misiunea ei. Înainte de orice slujire, funcție, profesie sau minister, suntem botezați. Identitatea noastră primordială este aceea de fii și fiice ale lui Dumnezeu și de membri ai poporului său ales. Ca persoane botezate, cu toții participăm la preoția lui Cristos și la misiunea sa profetică; prin urmare, întreaga comunitate este coresponsabilă pentru evanghelizare. Botezul presupune o vocație permanentă de a asculta cuvântul, de a îmbrățișa credința, de a trăi în caritate, de a participa la viața comunității, de a vesti evanghelia și de a-i sluji pe ceilalți, în special pe cei săraci și marginalizați.
Prima mărturie pe care orice comunitate creștină trebuie să o dea este iubirea fraternă care există între membrii săi, reflectând astfel Preasfânta Treime (cf. In 13,34-35; 17,22-23). Din acest motiv, comuniunea trebuie să preceadă misiunea.
Comuniunea Bisericii, care o face să fie semn și instrument al unirii cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc (cf. Lumen gentium, 1), nu este uniformitate. Comuniunea autentică prețuiește diversitatea culturilor, vocațiilor, carismelor și slujirilor ca pe o bogăție și le promovează. Pe această linie, autoritatea în cadrul Bisericii trebuie exercitată sub forma slujirii, a discernământului și a valorizării carismelor și inițiativelor, întrucât participarea laicilor nu este o concesie, ci o expresie a demnității lor baptismale. Mai mult, o Biserică sinodală împărtășește bucuriile și speranțele, tristețile și neliniștile omenirii, mai ales ale săracilor și ale celor care suferă, așa cum învață Conciliul Vatican al II-lea (cf. Gaudium et spes, 1). A asculta realitățile sociale și culturale; a apăra demnitatea umană; a însoți familiile, tinerii, migranții, popoarele indigene și pe cei care trăiesc în sărăcie; și a lucra pentru dreptate, pace și binele comun nu sunt sarcini opționale, ci exigențe ale misiunii noastre ecleziale.
„Sinodalitatea” exprimă ideea de a merge împreună. Este o dimensiune fundamentală a Bisericii, care exprimă identitatea poporului lui Dumnezeu ca pelerin și ca adunare convocată de Domnul cel înviat. Frați și surori, vă încurajez să descoperiți tot mai deplin frumusețea de a fi comunități sinodale. Cum? Căutând să vă asigurați că fiecare își are rolul său, ca pietre vii într-o construcție spirituală (cf. 1Pt 2,4-5), potrivit diferitelor vocații și numeroaselor daruri și slujiri inspirate de unul și același Duh Sfânt (cf. 1Cor 12,1-31).
Aceasta cere o spiritualitate întemeiată pe rugăciune, ascultarea cuvântului, participarea la Sfânta Liturghie, adorația euharistică, dialogul fratern și discernământul comunitar. Este un mod de viață comunitar și pastoral care trebuie interiorizat pentru a putea fi pus în practică în mod coerent. Într-adevăr, este ușor să vorbești despre sinodalitate, dar punerea ei în practică este o provocare și cere ca fiecare să-și cerceteze atitudinile și comportamentul, începând cu păstorii, care sunt primii slujitori ai comunității.
Pentru ca diecezele și parohiile să poată adopta acest stil sinodal de comuniune, participare și misiune, merită să fie revitalizat rolul consiliilor pastorale, în care unii dintre voi, cei de față, sunteți implicați. Deși contribuția lor este consultativă, importanța lor eclezială este considerabilă: ele ajută comunitatea să asculte, să înțeleagă realitatea, să discearnă prioritățile și să formuleze răspunsuri mai adecvate. De aceea, vă îndemn să vă asigurați că fiecare comunitate își poate avea propriul consiliu pastoral, ai cărui membri ar trebui, de asemenea, să se angajeze să primească o formare adecvată.
Dragi prieteni, în încheiere, aș dori să mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru dăruirea generoasă față de cauza evangheliei. Vă încurajez să perseverați în această sarcină. Sfânta Fecioară a Păcii să binecuvânteze eforturile voastre pentru a vă asigura că Împărăția lui Dumnezeu prinde rădăcini în acest ținut nordic și aduce roade îmbelșugate spre slava lui Dumnezeu și spre binele sufletelor. Vă mulțumesc.
Să ne întoarcem acum la spiritul de rugăciune, care este atât de important în viețile noastre.
Fie că suntem episcopi, preoți, bărbați și femei consacrate sau credincioși laici, trebuie să cultivăm o viață de rugăciune, astfel încât să rămânem mereu uniți cu Cristos. Să ne rugăm acum împreună folosind cuvintele pe care însuși Isus ni le-a învățat.
LEO PP. XIV
Traducere de Ovidiu Bișog
