|
| © Vatican Media |
Aşa cum deja a fost pentru Benedict al XVI-lea cu Ziua Mondială a Tineretului de la Köln în 2005 şi aşa cum a fost pentru Francisc cu Ziua Mondială a Tineretului de la Rio de Janeiro în 2013, prima călătorie a Papei Leon are loc tot cu o destinaţie stabilită de predecesorul său: İznik, în Turcia, o oprire obligatorie pentru comemorarea a 1700-a aniversare a primului Conciliu din Niceea; şi în martirizatul Liban, pentru a îndeplini o promisiune făcută chiar de Francisc, pe care războiul şi boala l-au împiedicat să o respecte.
Prima călătorie apostolică a unui papă este destinată să-i marcheze pontificatul: aşa a fost pentru Paul al VI-lea, care în ianuarie 1964 a făcut un pelerinaj istoric în Ţara Sfântă, îmbrăţişându-l pe patriarhul de Constantinopol, Atenagora. La fel a fost pentru Ioan Paul al II-lea şi călătoria sa la Puebla, în Mexic. La fel a fost pentru Francisc, cu îmbrăţişarea a milioane de tineri din Brazilia.
Printr-o coincidenţă singulară, călătoria care începe în următoarele ore, ducându-l pe Leon mai întâi la Ankara, Istanbul şi İznik, apoi la Beirut, reprezintă aproape o sinteză geografică a două teme cheie care au apărut în aceste prime luni ale pontificatului său: unitatea şi pacea.
Unitatea este în inima primei etape, pentru a comemora un conciliu care a marcat în mod indelebil istoria Bisericii prin proclamarea credinţei în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu are rost să o ascundem: trebuie să privim la întâlnirea din Niceea şi, în acelaşi timp, la rana Bisericii divizate, care continuă să sângereze şi care în ultimii ani a văzut apărând noi răni. A ne întoarce cu amintire vie la un timp în care Bisericile erau toate unite, la un conciliu care a fost celebrat şi pentru a unifica data Paştelui, este un semn de speranţă. Unitatea Bisericii, unitatea dintre Biserici, dialogul ecumenic, întoarcerea la rădăcinile evangheliei, ale părinţilor, ale primelor concilii, este o modalitate de a ne lăsa răniţi de cuvintele lui Isus: "Ca toţi să fie una; aşa cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, aşa şi ei să fie în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis". Unitatea celor care cred în Cristos are o valoare inestimabilă, nu numai pentru vestirea evanghelică. O are şi pentru pacea în lume.
Acea pace care încă lipseşte chiar în ţara în care Isus şi-a trăit viaţa pământească, lipseşte în ţinuturile israeliene şi palestiniene, lipseşte în Liban, bombardat de armata israeliană pentru a contracara militanţii Hezbollah. A doua etapă a călătoriei îl duce pe Leon al XIV-lea într-o regiune marcată de conflicte care au costat un număr imens de vieţi omeneşti, în special civili, mai ales copii. Papa, care s-a prezentat lumii cu primele cuvinte rostite de Isus după înviere: "Pacea să fie cu voi toţi!", la începutul pontificatului său merge să atingă rănile unui popor care nu a cunoscut pacea de decenii. Merge să dea mărturia sa neputincioasă acolo unde chiar şi în ultimele zile a răsunat bubuitul ameninţător al bombelor, pentru a spune nu inevitabilităţii războiului, urii şi violenţei. Merge să-i întărească pe creştinii care trăiesc în acea ţară şi în alte ţări vecine şi care sunt tentaţi să-şi abandoneze pământul pentru a aminti cât de preţioasă este prezenţa lor şi mărturia lor de fraternitate şi convieţuire paşnică cu apartenenţii altor religii.
Andrea Tornielli
(După L'Osservatore Romano, 26 noiembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
