Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
în Uruguay (6–8), Argentina (8–11) și Peru (11–16)
(6–17 noiembrie 2026)

vatican - Logo Uruguay, Argentina si Peru.jpg

Angelus

Piața din fața Bazilicii Catedrale „Adormirea Maicii Domnului” (Cusco), duminică, 15 noiembrie 2026

Dragi frați și surori: duminică binecuvântată!

vatican - peru angelus.jpeg
Vatican Media

Sunt foarte bucuros să mă aflu astăzi aici, înconjurat de afecțiunea voastră și de credința vie care pulsează în această comunitate preafrumoasă, alături de frații noștri bolnavi și bătrâni, de preoți și de persoanele consacrate, și amintindu-l cu mare afecțiune și recunoștință pe Mons. Richard Alarcón, pe care îl încredințăm mijlocirii pline de iubire a Mariei. Totodată, sunt fericit să-l pot saluta pe noul arhiepiscop de Cusco, din 30 octombrie anul acesta, Monseniorul Lizardo Estrada.

În această dimineață, putem contempla în mijlocul nostru această frumoasă imagine a Domnului Cutremurelor, Taytacha, Patronul orașului Cusco.

Liturgia de astăzi ne oferă o pagină preafrumoasă și, în același timp, foarte exigentă din Evanghelia după Sfântul Matei: parabola talanților (cf. Mt 25,14-30). Acele monede vechi reprezintă tot ceea ce Domnul ne-a dăruit în mod gratuit: viața noastră, credința noastră, vocația noastră. Dar dacă vrem să rezumăm într-un singur cuvânt, ele simbolizează iubirea sa, pe care El ne-o dăruiește pentru ca să o facem să crească în viața noastră și să o împărtășim cu ceilalți.

Mă gândesc la voi, dragi frați și surori care suferiți în trup și în suflet din cauza unei boli. În ochii lumii, condiționată de cultura rebutului și a productivității materiale, boala este văzută ca o nenorocire care diminuează valoarea unei persoane. Ce mare minciună! În lumina evangheliei, boala, trăită cu credință și unită cu misterul Pătimirii lui Cristos, este un drum pentru a crește în iubirea sa și pentru a o împărtăși. Voi sunteți în inima care pulsează a Bisericii: suferința voastră, oferită cu iubire pentru mântuirea sufletelor, pentru vocații și pentru pace, devine forță spirituală; slăbiciunea voastră se transformă în putere dumnezeiască ce înmulțește talanții iubirii și ai răscumpărării. Voi ați fost martori ai dăruirii de sine pe care a făcut-o Excelența Sa Monseniorul Richard pentru a da viață, unit cu crucea Domnului.

Mă adresez acum vouă, iubiți fii și fiice consacrate Domnului: preoți, călugări și călugărițe, care ați lăsat totul pentru a urma pașii Învățătorului. Nouă ne-au fost încredințați ca talanți cuvântul lui Dumnezeu, sacramentele, călăuzirea pastorală a poporului lui Dumnezeu și frumusețea sfaturilor evanghelice de sărăcie, castitate și ascultare. Ce responsabilitate imensă purtăm în mâinile noastre de lut! Să nu ne temem să ne dăruim viața, să ne consumăm pentru Cristos; astfel vom deveni semne vizibile ale milostivirii lui Dumnezeu. Și aceasta este calea cea mai bună pentru a promova vocațiile.

Dragi frați și surori: ochii noștri se îndreaptă spre imaginea binecuvântată a Domnului Cutremurelor. În anul 1650, când pământul a bubuit semănând distrugere și panică printre strămoșii voștri, a fost de ajuns ca imaginea binecuvântată să fie purtată pe străzi pentru ca seismele să înceteze, iar pacea să domnească din nou. De atunci, poporul din Cusco și întreg Peru știu că în Taytacha au un refugiu sigur în fața oricărei furtuni, o ancoră neclintită în mijlocul zguduirilor istoriei.

Ca semn vizibil al comuniunii mele cu comunitatea voastră, am voit să îndeplinesc astăzi un act special de devoțiune: cu iubire filială, voi oferi un Giulgiu (Sudario), pentru ca să fie așezat pe această imagine a Domnului Isus. Vrea să fie mângâierea papei pentru un popor care știe să sufere cu demnitate și speranță creștină. Văzându-l pe Domnul Cutremurelor îmbrăcat cu acest Giulgiu, amintiți-vă că Biserica universală este cu voi.

Acum ne îndreptăm cu încredere filială spre Fecioara Maria. De la ea învățăm să nu ne temem, să nu îngropăm harul pe care l-am primit. Cu inima plină de recunoștință, înălțăm rugăciunea Angelus, încredințând în mod deosebit mijlocirii ei sănătatea bolnavilor și sfințenia preoților și a persoanelor consacrate. Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar Domnul Cutremurelor să vă păzească mereu viețile în pace!

LEO PP. XIV

Traducere de Ovidiu Bișog

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗