Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
în Uruguay (6–8), Argentina (8–11) și Peru (11–16)
(6–17 noiembrie 2026)
Sfânta Liturghie
La „Monumento de los Españoles” (Buenos Aires), luni, 9 noiembrie 2026
Iubiți frați și surori,
Cu inima plină de bucurie, celebrez împreună cu voi această Sfântă Euharistie. „Veniți și vedeți lucrările Domnului” (Ps 46,9), ne invită astăzi psalmistul. Vizita mea de astăzi pe acest pământ argentinian îmi permite să văd pe fețele voastre entuziasmul credinței, care este marele dar al Duhului în noi. Cea mai frumoasă lucrare pe care Domnul ne-a încredințat-o este Biserica sa, vizibilă de fiecare dată când poporul lui Dumnezeu se adună în jurul aceleiași mese pentru a-i mulțumi.
Sărbătoarea sfințirii Bazilicii Lateran, pe care o celebrăm astăzi, ne conduce la inima ființei noastre, Biserică. Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran” este sediul episcopului de Roma, papa, și, ca atare, este un semn de unitate și comuniune pentru toate Bisericile din lume. Tocmai din acest motiv este numită „Mama tuturor Bisericilor”.
Maternitatea Bisericii Romei se exprimă în slujirea comuniunii, pentru ca toți cei botezați să se recunoască unii pe alții ca frați și surori în aceeași casă. În Biserică, suntem cu toții primiți ca „oameni de casă ai lui Dumnezeu zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. În el toată construcția, ca un ansamblu armonios, se înalță ca un templu sfânt în Domnul” (Ef 2,19-21).
Imaginea templului este tocmai ceea ce leagă lecturile pe care le-am ascultat.
În acest sens, evanghelia descrie un gest puternic al Domnului: cu un bici din funii, Isus îi alungă pe negustori din templu (cf. In 2,15). El vrea astfel să restabilească adevărul în casa Tatălui. Omenirea a fost întotdeauna tentată să negocieze cu Dumnezeu. Este logica păgână a lui „a da ca să primești”, iluzia de a putea obține favoarea lui Dumnezeu oferindu-i în schimb ceva al nostru. Cristos eradică această mentalitate: Dumnezeu este Tatăl mereu gata să ne dea orice lucru bun. Templul, care este locuința prezenței sale, devine astfel din nou o casă de rugăciune pentru toți fiii săi.
Din această casă, conform viziunii profetului Ezechiel, un râu curge spre est, de sub prag (cf. Ez 47,1). Este o imagine bogat simbolică: apele sale vindecă tot ce întâlnesc, dau viață creației și fac să coacă orice fel de pom, iar roadele sale nu încetează niciodată. Apele curg spre regiunea Araba. Cu acest detaliu, textul biblic indică acel teritoriu deșertic care coboară spre marea depresiune a Mării Moarte, unde nimic nu crește, așa cum sugerează și numele. Totuși, apele sale sunt purificate: peștii sunt din belșug și orice ființă vie renaște. Unde era moarte, acum este viață; unde era boală, acum este sănătate; unde era sterilitate, acum este fertilitate.
Psalmul ne vorbește despre un pământ care se cutremură și despre munți care se prăbușesc în adâncurile mării. Aceste imagini reflectă fragilitatea și haosul pe care le întâlnim atât de des în experiența umană. Și familiile noastre se confruntă adesea cu situații complexe: instabilitate, dificultăți sociale, loc de muncă precar, violență domestică, despărțiri dureroase și dependențe care distrug viitorul tinerilor și deteriorează relațiile familiale. În mijlocul tuturor acestor suferințe și crize, Cuvântul lui Dumnezeu strălucește pentru noi cu speranță: Dumnezeu este în mijlocul nostru; nu avem de ce să ne temem. „Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu și putere, ajutor ușor de găsit în timp de strâmtorare” (Ps 47,1). Pe stânca, care este Cristos, familiile noastre și întreaga societate găsesc temelia care susține casa, protejând-o de furtunile care se năpustesc asupra ei (cf. Mt 7,24-27).
În timp ce celebrăm astăzi dedicarea Bazilicii din Lateran, amintim semnul prezenței mântuitoare a lui Dumnezeu Tatăl în Biserica sa. Templu al Duhului și trup mistic al lui Cristos, Biserica oferă apa vie, pe Isus, care vindecă și lecuiește rănile noastre (cf. In 4,14). În jurul Domnului, în casa sa, și familiile noastre găsesc putere și sănătate și nu încetează niciodată să aducă rod.
Iubiți frați și surori, Cristos, prin învierea sa, ne-a făcut deja loc în inima sa: primiți acest har în familiile voastre! Cu el și în el, fiecare familie poate deveni o sămânță de reînnoire autentică pentru această țară. Istoria, cultura și societatea Argentinei au găsit în familie izvorul din care să extragă valorile fundamentale ale poporului. În țara voastră, loc de întâlnire a diferitelor culturi și etnii, familia a fost realitatea în care se transmit credința, virtuțile umane, etica muncii, respectul față de bătrâni, apărarea vieții și fidelitatea față de cuvânt. Nu vă resemnați cu vocile care repetă că familia creștină este depășită; dimpotrivă, astăzi mai mult ca niciodată, ea reprezintă un pilon în mijlocul numeroaselor greutăți ale timpului nostru.
Deschideți ușile caselor voastre lui Cristos: vorbiți cu fiii voștri despre Isus cu naturalitate, rămâneți uniți cu el. În intimitatea casei, credința se transmite împreună cu viața prin cele mai simple gesturi: o binecuvântare înainte de masă, o rugăciune înainte de culcare, iertarea și ascultarea reciprocă, bunicii care învață rugăciunea, participarea la Liturghie duminica, pregătirea pentru o reculegere sau un pelerinaj. Familia este, de fapt, locul privilegiat pentru a-l cunoaște și a-l întâlni pe Cristos. Iubitul nostru Papa Francisc, care a fost episcop al acestui oraș, a exprimat acest lucru cu pasiune: „Familia este chemată să împărtășească rugăciunea zilnică, citirea Cuvântului lui Dumnezeu și împărtășania euharistică pentru a hrăni iubirea și a deveni tot mai mult un templu în care locuiește Duhul” (Exortația apostolică post-sinodală Amoris laetitia, 29).
Dragi familii, vă îndemn să fiți participanți activi la evanghelizare! Biserica din Argentina are nevoie de voi. Sprijiniți episcopii, parohii, lucrătorii pastorali și cateheții în misiunea lor. Vitalitatea acestei Biserici se reînnoiește atunci când familiile, animate de credință, se roagă împreună și își trăiesc slujirea de a proclama vestea bună. Familiile voastre experimentează astfel o rodnicie reînnoită, trăindu-și misiunea educațională „ca o adevărată slujire, prin care evanghelia este transmisă și radiată, până la punctul în care însăși viața de familie devine o călătorie de credință și, într-un anumit fel, inițiere creștină și o școală pentru cei care-l urmează pe Cristos” (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Familiaris consortio, 39).
Fecioarei Maria, Stăpânei Noastre de la Luján și soțului ei, Sfântul Iosif, le încredințăm toate familiile noastre. Tocmai în Sfânta Familie din Nazaret și-a găsit Fiul lui Dumnezeu o casă în lume; fie ca el să ne binecuvânteze, pentru ca și casele noastre să fie temple ale prezenței sale.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
