Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
în Uruguay (6–8), Argentina (8–11) și Peru (11–16)
(6–17 noiembrie 2026)
Sfânta Liturghie
Piața din fața Bazilicii „Nuestra Señora de Luján” (Luján), miercuri, 11 noiembrie 2026
Omilia Sfântului Părinte
Dragi frați și surori,
Lectura din profetul Isaia pe care tocmai am ascultat-o ne invită să ne imaginăm diferite tipuri de teren: deșertul, stepa și muntele. Toate sunt chemate să înflorească și să cânte de bucurie reflectând slava lui Dumnezeu. Să luăm în considerare și astăzi această țară minunată și geografia variată cu care Creatorul universului a împodobit-o: câmpii vaste și fluvii puternice, numeroase lanțuri muntoase, podișuri verzi și șesuri întinse, mări adânci, ghețari maiestuoși și deșerturi întinse. În toată splendoarea și frumusețea sa, întreg pământul de la „capătul lumii” cântă slava Domnului.
Isaia continuă spunând că, așa cum Dumnezeu face să țâșnească apă în pământul uscat, făcându-l mai rodnic, tot așa potolește și setea adâncă a ființelor umane și le tămăduiește de bolile lor, deschizând ochii orbilor și urechile surzilor. Dragi frați și surori, aceste imagini ne vorbesc despre o nouă eră și despre o promisiune de eliberare. Nu vă temeți, Dumnezeu este cu noi! Bucurați-vă și fiți tari cu tăria care vine de la Domnul.
În aceste zile am putut vedea bogăția Argentinei – nu doar în geografia ei, ci și în oamenii ei, în fiecare dintre întâlnirile noastre, în piețe și pe străzi și în creativitatea, spontaneitatea și viața care revarsă la fiecare pas. În Magnificat pe care l-am proclamat ca psalm responsorial, Fecioara Maria revarsă de asemenea de bucurie în Domnul și îl laudă pentru minunile pe care le înfăptuiește în ea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ocazia de a întâlni acest popor iubit care își deschide ușile tuturor și care își împarte pâinea, precum și muzica. În această țară există întotdeauna un loc la masă pentru cel nou-venit, se rezervă timp pentru a conversa „între înghițituri de mate” (entre sorbos de mate) și o mână de ajutor este întinsă celor aflați în nevoie.
Astăzi, în casa Mamei noastre de la Luján, gândul meu se îndreaptă în mod special către iubitul nostru Papă Francisc, care a purtat-o mereu în inimă pe Patroncita morena („Patroana brunetă”). Ne-a învățat prin viața sa să o iubim și să o venerăm mereu. Continuă să ne ofere această lecție din locul pe care l-a ales pentru înmormântarea sa, aflat atât de aproape de o icoană a Maicii Domnului. De altfel, cuvintele sale de rămas bun erau adesea: „Isus să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară să vă ocrotească”.
Cu o inimă plină de recunoștință pentru numeroasele daruri pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra acestei țări, cu această ocazie aș dori să vă propun un parcurs care este același cu cel pe care îl trăim în celebrarea fiecărei Euharistii. El constă din patru pași: reconcilierea, iluminarea prin cuvântul lui Dumnezeu, comuniunea și trimiterea în misiune. Maria, stând la picioarele Crucii, se unește cu jertfa euharistică și ne însoțește pe acest drum (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Ecclesia de Eucharistia, 56-58).
Mulți dintre frații și surorile noastre – sau chiar noi înșine și familiile noastre – trăiesc poate în prezent momente de Calvar, suferind din cauza bolii, a sărăciei, a șomajului, a discriminării sau a destrămării familiei, printre alte probleme. În acele momente întunecate, înțelegem experiența Mariei la picioarele Crucii, cu inima ei de mamă sfâșiată de durere. În acel moment cel mai cumplit al vieții sale, Maria a primit o nouă misiune de la Fiul ei, îmbrățișând întreaga umanitate în inima ei maternă. Suntem chemați, la rândul nostru, să primim harul lui Dumnezeu și să parcurgem procese de iertare și reconciliere care reînnoiesc pacea, speranța și caritatea în noi. Să fim sinceri, să ne recunoaștem greșelile și să-i cerem iertare Domnului; iertare pentru acel cerșetor, pentru acea lacrimă pe care am făcut-o să cadă; iertare pentru acei ochi pe care, când s-au întâlnit cu ai mei, am refuzat să-i privesc (cf. Zamba del perdón). Avem nevoie, de asemenea, să ne reconciliem cu trecutul și prezentul nostru, pentru a construi un viitor nou în care iubirea să aibă ultimul cuvânt.
Să ne amintim și experiența ucenicilor de pe drumul spre Emaus. Mergeau cu fețele triste, descurajați și apăsați de crunta realitate a morții Domnului. În acel moment, Isus cel Înviat a apărut și le-a tâlcuit Scripturile. Când au împărțit masa împreună, i-au recunoscut prezența, care le aprinsese inimile (cf. Lc 24,13-35). Dragi frați și surori, aceasta este adesea și experiența noastră, căci și noi ne putem simți obosiți, dezamăgiți sau dezorientați. Avem nevoie de o busolă, de o călăuză, și într-adevăr o avem deja în Sfânta Scriptură! Să ne lăsăm luminați de ea, căci cuvântul lui Dumnezeu este o candelă pentru pașii noștri și o lumină pe cărarea noastră (cf. Ps 119,105).
Ca un al treilea pas, după reconciliere și iluminarea prin cuvânt, suntem chemați la comuniune. Însuși Cristos ne invită la masa sa, iar la acea masă toți suntem bineveniți (cf. Mt 22,9-10). Există un loc pentru toți, mai ales pentru cei mai nevoiași: săracii și flămânzii, migranții, bolnavii și deținuții, cu care Domnul se identifică (cf. Mt 25,35-40). Într-adevăr, „Euharistia, care este sacramentul unității, hrănește apartenența noastră la Trupul lui Cristos și ne învață cum să împărtășim. Diversele sensibilități prezente în Biserică și convingerile puternice care animă fiecare persoană sunt o sursă de bogăție dacă rămân ancorate în certitudinea că unitatea este un dar primit și o responsabilitate ce trebuie împlinită” (Magnifica humanitas, 88). Comuniunea cu Cristos nu ne face să ne retragem în treburile noastre personale și nici nu ne duce la a profita de nevoile altora sau la a ne sustrage de la responsabilitățile noastre. Dimpotrivă, ne îndeamnă să fim o parte activă a unei comunități, să împărtășim gratuit darurile pe care le-am primit gratuit și să oferim puținul pe care îl avem pentru binele multora.
Suntem chemați să dăm dovadă de caritate în modul lui Cristos. Maria ne învață și ea această cale la picioarele Crucii, căci acolo, pe Calvar, atât ea, cât și Fiul ei au iubit până la sfârșit (cf. In 13,1). A iubi ca Cristos nu este o chestiune de a face lucruri mari, ci de a rămâne credincioși alături de Domnul, așa cum a făcut mama sa, atât în timpurile de suferință, cât și în timpurile de bucurie, de slavă și de lumină. Este o chestiune de a privi viața cu ochi cerești și de a picta fiecare zi a noastră cu culoarea speranței. Știm că există multe dificultăți, dar Domnul inspiră și fapte eroice de caritate în poporul nostru. Printre acestea se numără tatăl care se trezește de dimineață în fiecare zi pentru a aduce pâine acasă, mama care rămâne alături de copilul ei bolnav în timpul nopților lungi din spital și prietenul bun care își împarte timpul cu cei aflați în nevoie.
Dragi frați și surori, ultimul pas este trimiterea în misiune, așa cum suntem încurajați la sfârșitul Sfintei Liturghii. Mergeți și vestiți (cf. Mc 16,15), pentru că „noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit” (Fap 4,20). Mergeți și evanghelizați; vestiți bucuria evangheliei prin cuvinte și fapte bune. Argentina, ridică-te și umblă! Așa cum ne spune Sfântul Augustin: „Iubește și fă ce vrei: dacă taci, taci din iubire; dacă strigi, strigă din iubire; dacă îndrepți, îndreaptă din iubire; dacă ierți, iartă din iubire. Să fie în tine rădăcina iubirii; din această rădăcină nu poate ieși decât binele” (cf. Sfântul Augustin, Omilia la Prima Scrisoare a Sfântului Ioan către Parți, 7,8).
Maică de la Luján, pontificatul meu a început la 8 mai, ziua sărbătorii tale. Asemenea milioanelor de argentinieni care vin în casa ta pentru a implora ocrotirea ta maternă, și eu doresc să mă adăpostesc sub mantia ta. Călăuzește-mă, Maică, în misiunea apostolică pe care Domnul mi-a încredințat-o, și călăuzește și însoțește poporul argentinian pe drumul său. Ajută-l să construiască poduri de caritate și rețele de solidaritate; inspiră-i dorința de a continua pe căile reconcilierii, comuniunii și misiunii, iluminate de cuvântul Fiului tău Isus Cristos și ferm întemeiate pe el, „piatra unghiulară” (Fap 4,11). Amin.
Cuvinte de mulțumire ale Sanctității sale Leon al XIV-lea la încheierea Sfintei Liturghii
Dragi frați și surori, îi aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru experiențele pe care le-am trăit în timpul vizitei mele în această țară, locul de naștere al iubitului nostru Papă Francisc. Îi mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă vizita mea: autorităților civile și religioase, organizatorilor și voluntarilor, precum și numeroaselor persoane, familii și comunități care au luat parte la fiecare dintre evenimente sau le-au urmărit prin intermediul diferitelor mijloace de comunicare. Îți mulțumesc, Argentina, pentru că m-ai primit cu brațele deschise!
Imaginea Sfintei Fecioare de la Luján, care ne însoțește astăzi, a sosit în această națiune într-un car și nu a mai vrut să-și continue drumul; a rămas cu voi pentru totdeauna. Succesorul lui Petru trebuie acum să-și continue misiunea în altă parte, oriunde îl trimite Domnul, dar ar dori să vă spună că vă poartă pe toți în inimă.
Dumnezeu să binecuvânteze acest pământ al Mariei Imaculate, a cărei mantie albastru-deschis și albă se oglindește în culorile drapelului său. Popoarele din nord, cu dealurile și văile lor; din sud, cu ghețarii lor impunători; din est, cu fluviile și junglele lor; și din vest, cu lanțurile lor muntoase maiestuoase, să-i dea slavă Domnului pentru atâtea daruri primite. În numele său, mergeți cu toții și vestiți evanghelia cu bucurie și recunoștință.
Vă mulțumesc pentru că m-ați primit atât de călduros; m-am simțit cu adevărat ca acasă. Să rămânem uniți în Cristos, rugându-ne unii pentru alții și încredințându-ne ocrotirii materne a Sfintei Fecioare de la Luján. Rămas bun, iubită Argentina!
