Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
în Uruguay (6–8), Argentina (8–11) și Peru (11–16)
(6–17 noiembrie 2026)
Sfânta Liturghie pentru sfințirea poporului argentinian
Esplanada Școlii de Aviație Militară (Córdoba), marți, 10 noiembrie 2026
Dragi frați și surori,
Mărturisirea lui Petru, care de-a lungul istoriei răsună în succesorii săi, ne arată misterul lui Dumnezeu, revelat în Cristos pentru mântuirea noastră. Este vorba despre un mesaj mântuitor care rămâne mereu actual și care este susținut de mijlocirea atâtor frați și surori ai noștri în credință, care ne însoțesc din cer. Nu întâmplător pământul care ne primește astăzi a fost bogat în roade de sfințenie. Exemplul celor care ne-au precedat pe acest drum continuă să ne interpeleze, invitându-ne să trăim așa cum au trăit ei: oferindu-ne viața, exact așa cum a făcut Cristos pentru noi și cum au știut ei să-l imite la perfecțiune.
Orașul Córdoba, moștenitorul natural al primului scaun episcopal înființat în Argentina, a fost pământ de sfinți. Prin mănăstirile și bisericile sale, pe străzile și prin spitalele sale, au trecut bărbați și femei care, îndrăgostiți de Isus, și-au dăruit propria viață pentru evanghelie. În Argentina au trăit persoane – precum părintele Brochero (Cura Brochero) și Mama Antula, ca să dăm doar două exemple – chemate de Domnul și trimise în misiune, deși fără ca, poate, să-și dea seama pe deplin de amploarea extraordinară a operei lor de evanghelizare. Și, de fapt, noi toți creștinii suntem simpli slujitori, nu trebuie să facem altceva decât să ne îndeplinim datoria (cf. Lc 17,10).
Este, așadar, o îndatorire plină de bucurie aceea de a îndeplini misiunea pe care Domnul o încredințează fiecăruia dintre noi. Da, dragi frați și surori, toți suntem chemați la sfințenie. Datoria noastră pe pământ constă tocmai în aceasta: a ajunge la unirea perfectă cu Dumnezeu. Această chemare, de altfel, este întotdeauna de natură misionară: ne cere să facem cunoscută altora frumusețea pe care noi înșine am întâlnit-o în Cristos (contemplata aliis tradere). Fiind creștini, suntem datori să învățăm „ceea ce este conform cu învățătura sănătoasă” (Tit 2,1). În această privință, doresc să amintesc și îndemnul Sfântului Leon cel Mare, a cărui comemorare liturgică o celebrăm astăzi și ocrotirii căruia mă încredințez: „Recunoaște, creștine, demnitatea ta și, devenit părtaș de firea dumnezeiască, să nu vrei să te întorci la decăderea de odinioară printr-o purtare nedemnă. Amintește-ți cine este Capul tău și al cărui Trup ești mădular. Amintește-ți că, smuls de sub puterea întunericului, ai fost strămutat în lumina Împărăției lui Dumnezeu” (Predica I la Nașterea Domnului, 3).
Nu există un mod mai bun de a învăța pe alții decât acela de a da exemplu prin propria viață, pentru că „lumea așteaptă de la noi o angajare de viață și o mărturie de rugăciune” (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Omilia la Liturghia pentru persoanele consacrate și lucrătorii pastorali, Stadionul „Vélez Sarsfield” din Buenos Aires, 10 aprilie 1987, 8). Aceasta cere o adeziune totală și neclintită la Isus Cristos. Aceasta este mărturia sfinților, și este ceva care ne permite să trăim cu speranță, chiar și în mijlocul dificultăților.
Astăzi, din Córdoba – centrul geografic al țării – dorim să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru multiplele roade de sfințenie ale persoanelor pe care el însuși le-a trimis pe acest pământ argentinian, unele născute pe el, altele care și-au petrecut aici o mare parte a vieții lor. Exact așa cum munții din Córdoba se disting prin frumusețea și varietatea armonioasă a formelor și a nuanțelor lor de culoare, tot așa și sfinții și fericiții de aici se caracterizează prin diferitele carisme și misiuni pe care le-au primit. Ei oferă o reprezentare polifonică a vocației universale, proprie fiecărui botezat, la sfințenie, adică la conformarea cu Cristos. În chipurile acestor sfinți cu accent argentinian se surprinde o unitate extraordinară între pasiunea pentru evanghelie și angajarea de a construi o națiune înrădăcinată în fraternitate și în solidaritate. Fiecare dintre ei a știut să primească provocările propriei epoci istorice, transformându-le în ocazii pentru a vesti vestea cea bună; nu în mod abstract, ci modelându-și propria existență până la a deveni martori credibili și eficienți ai iubirii Domnului.
Îl amintim cu recunoștință, mai întâi de toate, pe Sfântul José Gabriel del Rosario Brochero. Acest preot, un adevărat îndrăgostit de Domnul, a știut să găsească în rugăciune forța vieții sale. Exercițiile Spirituale ale Sfântului Ignațiu de Loyola i-au schimbat pentru totdeauna existența, modelându-l după chipul lui Cristos și realizând în el ceea ce am invocat în psalmul responsorial: „Încrede-te în Domnul și fă binele” (Ps 37,3). Doar cel care a cunoscut prietenia lui Isus Cristos poate întreprinde o asemenea activitate apostolică; doar cel care știe că este iubit de Domnul poate să extindă împărăția sa de caritate și de dreptate, consumându-și toate forțele în vestirea evangheliei, fără alte arme decât crucifixul și Sfântul Rozariu.
La fel de fascinată de spiritualitatea ignațiană, María Antonia de Paz y Figueroa a știut să îmbine contemplația cu ajutorarea aproapelui. Ea a recunoscut că cel mai mare act de caritate față de celălalt este a-l apropia de Dumnezeu. Așa cum a amintit veneratul meu predecesor Francisc, săracii au nevoie de Dumnezeu și de persoane care să exprime cu viața lor forța iubirii creștine (cf. Mesaj pentru a III-a Zi Mondială a Săracilor, 13 iunie 2019, 8). Însuflețită de această aceeași inspirație, „Mama Antula” a parcurs neobosită aceste ținuturi, pentru a le arăta multora calea Cerului. Principiul ei călăuzitor, de fapt, era să meargă acolo unde Dumnezeu nu era încă cunoscut pentru a-l face cunoscut.
Doi sfinți, două exemple, două moduri de a se identifica cu Cristos, stârnite de el însuși pe acest pământ, de pe care astăzi îi aducem lauda noastră.
Împreună cu ei, îi aducem mulțumire lui Dumnezeu și pentru martirii care și-au mărturisit credința până la dăruirea vieții, precum Sfântul Héctor Valdivielso Sáez și fericiții martirizați în timpul războiului civil spaniol și în provinciile argentiniene La Rioja și Salta.
Îi mulțumim Domnului pentru darurile cu care a îmbogățit Biserica, ridicând păstori după inima sa, precum fericitul frate Mamerto Esquiú și cardinalul Eduardo Pironio.
Ne exprimăm deosebita recunoștință față de viața consacrată: față de fondatorii de congregații, precum Sfânta Nazaria Ignacia și fericitele María del Tránsito Cabanillas și Catalina de María Rodríguez; și față de atâtea alte călugărițe care, cu caritate înflăcărată, s-au dedicat educației copiilor și îngrijirii bolnavilor, precum fericitele María Ludovica de Angelis și Crescencia Pérez.
Poporul credincios al lui Dumnezeu se bucură apoi pentru acei laici care, primind vestirea evangheliei, și-au trăit din plin propria vocație baptismală iubindu-l pe Dumnezeu și pe aproapele în simplitatea vieții cotidiene, precum Sfântul Artémides Zatti și fericiții Ceferino Namuncurá și Laura Vicuña.
Dragi frați și surori, toți acești sfinți și fericiți și-au îndeplinit deja misiunea lor pe pământ. Astăzi ne revine nouă să urmăm drumul luminos al sfințeniei pe care ni l-au lăsat moștenire. Celebrăm această Sfântă Liturghie pentru sfințirea poporului argentinian, pentru sfințirea voastră a tuturor. Deschideți-vă inimile și, cu harul lui Dumnezeu, mergeți și fiți sfinți! (cf. 1Tes 4,3), la școală și în piețe, în familie și printre prieteni, la sat și la oraș, pe ogoare și în birouri. Mergeți și duceți evanghelia!
În această celebrare ne însoțește imaginea lui Cristos săracul: o operă pe care însuși părintele Brochero a comandat-o de pe patul de suferință și al cărei chip poartă, cu o remarcabilă valoare artistică, trăsăturile specifice ale acestui popor. Să ne lăsăm interpelați de privirea sa; la umbra crucii sale vom găsi mântuirea și viața, și drumul pentru sfințirea noastră. Îi cer Domnului, prin mijlocirea Sfântului Leon cel Mare, să continue să ne binecuvânteze și să ne dăruiască harul de a mărturisi mereu: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt 16,16).
LEO PP. XIV
Traducere de Ovidiu Bișog
