În perioada 23-25 octombrie 2026, comunitatea romano-catolică din Ciugheș a trăit bucuria vizitei pastorale a păstorului Diecezei de Iași, Preasfințitul Iosif Păuleț. Acest eveniment reprezintă un moment important în viața parohiei, oferind credincioșilor ocazia de a împărtăși bucuriile și preocupările comunității și de a-și întări legătura cu Biserica.
Psihologul Ezio Aceti, autorul cărții „La bellezza dell’educare”, afirmă că la rădăcina crizelor politice, economice, etice și sociale de astăzi se află criza educațional-relațională, adică incapacitatea de a construi relații semnificative, umane și reciproce.
Papa Leon al XIV-lea i-a primit pe delegații mișcării Jesus Youth, într-o întâlnire pe care a numit-o specială, fiind prima întâlnire a mișcării, cu liderii și delegații săi, cu succesorul lui Petru, la patruzeci de ani de la înființare.
La Seul, tinerii din întreaga lume se vor întâlni într-o diversitate de limbi și culturi, iar Papa Leon al XIV-lea subliniază că tocmai datorită acestei diversități primite de la Dumnezeu vor trăi un sentiment de unitate și mai puternic, fiind cu toții membre ale singurului Trup al lui Cristos.
Papa Leon al XIV-lea a vorbit despre studenții care se confruntă cu familii rănite, singurătate digitală, sentimente de inadecvare sau frică în fața unui viitor aparent incert și care parcurg coridoarele institutelor și universităților simțindu-se poate anonimi. Papa a insistat ca școlile și universitățile catolice să fie, mai presus de toate, un „acasă”, un loc familiar unde ești așteptat.
Sfântul Carlo Acutis este sărbătorit liturgic pe 12 octombrie, iar anul acesta se împlinesc douăzeci de ani de la moartea sa. Părintele Marco Gaballo, rectorul sanctuarului „Despuierii” din Assisi, subliniază că mesajul său arată o sfințenie accesibilă tuturor.
În weekendul 9-11 octombrie 2026, Casa Kolping din Ploscuțeni a găzduit deschiderea anului asociativ al Asociației Kolping Moldova, cu o sesiune de formare despre rolul voluntarului în activitățile asociației, la care au participat reprezentanți ai tinerilor din Oituz și Ploscuțeni.
În perioada 9-11 octombrie, comunitatea din Parohia „Maica Îndurerată” Satu Nou, jud. Neamț, păstorită de părintele paroh Mihai-Daniel Bitiușcă, s-a bucurat de vizita pastorală a păstorului Diecezei de Iași, Preasfințitul Iosif Păuleț, însoțit de părintele Iosif Enășoae.
Surorile de Caritate ale Sfântului Apostol Paul din Onești invită tinerele femei de 18-40 de ani la un weekend de rugăciune, reflecție și regăsire interioară, sub tema „Mirul revarsă în noi iubirea”, în 24-25 octombrie 2026.
Prefață de Papa Leon al XIV-lea pentru noua ediție a cărții „YOUCAT Love Forever”, o nouă ofertă a Fundației Youcat menită să-i îndrume pe tineri în reflecția asupra iubirii, relațiilor și căsătoriei în lumina credinței catolice: „Această carte este o pregătire pentru un da care este valabil nu numai pentru o zi, ci pentru o viață întreagă. Un da, precum iubirea lui Dumnezeu, neobosită și fidelă”.
Sâmbătă, 3 octombrie 2026, în Parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău, a avut loc deschiderea anului asociativ pentru Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași. La această sărbătoare au participat 300 de copii, tineri și adulți din 25 de parohii din zonele Bacău, Roman și Iași.
În perioada 1-3 octombrie 2026, comunitatea Parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Onești a trăit bucuria vizitei pastorale a Preasfințitului Iosif Păuleț, episcop de Iași, care a fost însoțit de pr. Romeo Neculai. Au fost zile intense de rugăciune, întâlnire, ascultare și comuniune, în care păstorul diecezei s-a apropiat cu părintească grijă de oamenii și de realitățile acestei comunități.
Papa amintește de martirii și sfinții Franței, între care Blandina, Pothinus, Irineu, Martin, Francisc de Sales, Vincențiu de Paul, Frédéric Ozanam și Jeanne Jugan, și se roagă ca apa vie a Duhului Sfânt să curgă peste tot în Franța.
Veghe de rugăciune cu tinerii la „Stade de France”, în Paris, vineri, 25 septembrie 2026, în cadrul călătoriei apostolice a Papei Leon al XIV-lea în Franța și al vizitei la sediul UNESCO, desfășurată între 25 și 28 septembrie 2026.
Ultimul sfârșit de săptămână al lunii septembrie a adus pentru comunitatea română catolică din Köln două momente importante de credință și comuniune. Sâmbătă, 26 septembrie 2026, un grup de credincioși ai comunității a participat, în Domul din Köln, la Dreikönigswallfahrt – Pelerinajul celor trei magi, alături de numeroase comunități catolice de diferite limbi și rituri, celebrând împreună și Ziua Mondială a Migrantului. Duminică, 27 septembrie 2026, comunitatea s-a reunit din nou pentru celebrarea Sfintei Liturghii în limba română și pentru deschiderea noului an pastoral.
Sâmbătă, 19 septembrie 2026, Biserica Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Huși-Corni (județul Vaslui) a găzduit cea de-a patra ediție a Zilei Tineretului Franciscan, organizată de Provincia Franciscană Conventuală „Sfântul Iosif” din România prin Comisia pentru promovarea vocațională și pastorația tineretului. Tema acestui an, „800 de ani cu Sfântul Francisc: în jurul Euharistiei”, a legat întreaga zi de Anul Jubiliar al celor opt sute de ani de la nașterea pentru cer a Sfântului Francisc de Assisi.
Vineri seara, 18 septembrie 2026, a avut loc un moment special de adorație dedicat tinerilor din Decanatul de Bacău – Centru și Bacău – Sud, organizat la Luncani de către comunitatea mănăstirii carmelitane în cadrul căruia ne-am rugat lui Dumnezeu să ne călăuzească în acest an școlar și universitar, dar, mai ales, să ne ajute să ne deschidem inima față de Isus.
În Parohia „Preasfânta Treime” din Bârzulești, cu filialele Pietricica și Lărguța, zilele de 19 și 20 septembrie 2026 au fost zile pline de emoție, bucurie și mare însemnătate pentru comunitatea noastră, căci 14 tineri au primit Mirul prin rugăciunea și impunerea mâinilor PS Petru Sescu: sâmbătă, 9 tineri din filiala Lărguța, în Biserica „Inima neprihănită a Mariei”, la Liturghia de la ora 11:00, iar duminică, alți 5 tineri din filiala Petricica, în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Paul”.
Uneori avem nevoie să ne oprim din agitația zilelor noastre, să lăsăm pentru câteva clipe tot ceea ce ne apasă sufletul și să ne așezăm în liniște înaintea lui Isus. Așa am trăit un timp de adorație împreună cu tinerii din Decanatul de Bacău Est, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Horgești, vineri, 18 septembrie 2026.
Înscrierea pelerinilor internaționali pentru a 41-a Zi Mondială a Tineretului, programată la Seul între 3 și 8 august 2027, se va deschide la sfârșitul lunii octombrie 2026. Anunțul a fost făcut de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață, a doua zi după încheierea celei de-a doua Întâlniri Pregătitoare Internaționale.
Vineri, 18 septembrie 2026, tinerii din Decanatul de Moinești au trăit în Parohia „Sfântul Ștefan, Rege” din Pustiana o seară de rugăciune, liniște și întâlnire cu Isus prezent în Sfânta Euharistie.
Pe 25 și 26 septembrie 2026, Leon al XIV-lea va călători la Paris și Saint-Denis, primele opriri în Franța ale unei călătorii care îl va duce și la Lourdes și Metz. Itinerariul celor două zile dezvăluie mai multe straturi ale istoriei creștine a capitalei, de la tradițiile legate de Denis, primul său episcop, la noile fețe ale comunităților botezate.
Stade de France s-a epuizat pentru veghea de rugăciune cu Papa Leon. Optzeci de mii de oameni vor participa la o seară de muzică, mărturii, tăcere și rugăciune, având sfințenia ca fir conducător. Fayette: „O generație marcată de gol existențial, dar și de o mare sete spirituală”.
Cardinalul Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, a subliniat miercuri, 16 septembrie 2026, la Máriapócs, în Ungaria, necesitatea unei voci coordonate în bisericile orientale catolice din Europa și a vorbit despre dorința tinerilor de a-l cunoaște pe Cristos.
Sâmbătă, 19 septembrie 2026, Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Huși-Corni (VS) va găzdui cea de-a patra ediție a Zilei Tineretului Franciscan, organizată de Provincia Franciscană Conventuală „Sfântul Iosif” din România, prin Comisia pentru promovarea vocațională și pastorația tineretului.
Mesaj video al papei cu ocazia primei ediții a Zilei Tineretului din Africa de Vest, desfășurată la Accra, în Ghana, în perioada 7-11 septembrie 2026. „Transmiteți un mesaj puternic lumii noastre sfâșiate de războaie și conflicte de tot felul”, este apelul papei, care are în vedere contexte adesea critice, precum migrația forțată, nesiguranța și sărăcia: „Fie ca nimeni să nu fie marginalizat, izolat, exclus sau respins. Fiți constructori de punți între popoare, culturi și religii.”
„Unele călătorii sunt cunoscute doar la întoarcere” (M. Zambrano). Cu aceste cuvinte, Lucia Vantini, teologă și filozofă, profesoară la ISSR din Verona și delegat episcopal pentru proximitate pentru dieceză, și-a început reflecția finală la „Atelierul de tineret: Să credem în ziua de mâine”, care anul acesta a avut titlul: Care comunități?
În mesajul său adresat organizatorilor și participanților la cea de-a treia Zi Națională a Tineretului din Mexic, care s-a desfășurat în perioada 15-16 august, la Monterrey, Leon al XIV-lea a subliniat că „numai uniți cu Cristos putem face ca lumea să creadă în el, chiar și în mijlocul problemelor” cauzate de violență, indiferență și lipsa de bun simț.
Se spune că Medjugorje nu este doar un loc, este un sentiment pe care numeroși tineri și adolescenți din Dieceza de Iași s-au hotărât să-l trăiască în perioada 1-6 august 2026, atunci când a avut loc a 37-a ediție a Festivalului Internațional al Tinerilor de la Medjugorje cu tema „Ad Fontem! – La izvoare!”
Comunitatea Inima Neprihănită a Mariei din Şerbăneşti a administrat Sfântul Mir a 26 de tineri, duminică, 19 iulie 2026. Preasfinţitul Petru Sescu a subliniat importanţa rămânerii autentice, ca capodopere ale lui Dumnezeu, pentru a-l face cunoscut pe Cristos în lume.
Parohia Romano-Catolică "Coborârea Sfântului Duh" din Baraţi a celebrat, duminică, 5 iulie 2026, conferirea Sacramentului Mirului. Preasfințitul Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iași, a prezidat Sfânta Liturghie solemnă, iar 42 de tineri au primit darurile Duhului Sfânt prin ungerea cu Sfânta Crismă.
La 4 iulie 2026, comunitatea romano-catolică din Oituz a celebrat primirea Sfântului Mir de către 158 de tineri, în cadrul Sfintei Liturghii prezidate de PS Petru Sescu. Evenimentul a fost un moment de har și bucurie pentru parohia Preasfânta Treime.
Papa Leon al XIV-lea a încheiat lucrările consistoriului extraordinar, exprimând recunoștință pentru libertatea și fraternitatea cardinalilor. A subliniat că sinodalitatea este un stil spiritual, nu o simplă metodă, și a încurajat discernământul comun în slujba Evangheliei, în contextul suferințelor lumii contemporane.
Tinerii din Decanatul de Moineşti s-au întâlnit vineri, 26 iunie 2026, la Parohia Sfântul Anton de Padova din Comăneşti pentru o adoraţie euharistică. Evenimentul a inclus rugăciuni pentru cei care susţin Bacalaureatul şi admiterea la facultate, urmate de un timp de comuniune şi gustare.
În timpul vizitei apostolice în Barcelona, Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit cu doi copii, Renzo și Valentina, care l-au călăuzit prin întrebări și prin descrierea tactile a Turnului lui Isus din Sagrada Família. Evenimentul subliniază curajul și lumina pe care le aduc copiii.
La încheierea primei etape a călătoriei sale în Spania, cardinalul José Cobo Cano descrie vizita Papei Leon al XIV-lea la Madrid ca pe o experiență dincolo de așteptări. Arhiepiscopul subliniază răspunsul cald al societății și importanța de a privi spre viitor, în timp ce Biserica lucrează la crearea unei culturi diferite față de abuzuri.
În cadrul călătoriei apostolice în Spania, Papa Leon al XIV-lea a condus o veghe de rugăciune cu tinerii la Barcelona. Sfântul Părinte a dialogat cu participanții despre sensul vieții, suferință și iertare, subliniind importanța credinței în momentele de criză și a speranței în Hristos.
Parohia "Înălţarea Domnului" din Moineşti a organizat duminică, 7 iunie 2026, administrarea Sfântului Mir pentru 33 de tineri. Preasfinţitul Petru Sescu a oficiat Sfânta Liturghie solemnă, încurajând candidaţii să trăiască o viaţă creştină autentică, inspirată de exemplul Sfântului Carlo Acutis.
Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a explicat semnificația celei de-a patra călătorii apostolice a Papei Leon al XIV-lea în Spania. Păstorul Bisericii Catolice dorește să se întâlnească cu fiii săi și cu oamenii de bunăvoință, pentru a-i invita să meargă împreună spre un scop comun, promovând comuniunea și întâlnirea în societate și în cadrul Bisericii.
În cadrul călătoriei apostolice a Papei Leon al XIV-lea în Spania, o veghe de rugăciune cu tinerii a avut loc sâmbătă, 6 iunie 2026, în Plaza de Lima din Madrid. Papa a abordat teme precum discernământul vocațional, importanța tăcerii pentru a recunoaște vocea lui Dumnezeu și misiunea tinerilor de a fi agenți ai schimbării în societate, invitându-i să fie „oameni” autentici, martori ai Evangheliei.
În zborul spre Madrid, Papa Leon al XIV-lea a salutat jurnaliștii care îl însoțesc în prima sa vizită apostolică în Spania. Pontiful a subliniat bucuria de a proclama mesajul lui Isus Cristos și a saluta întreaga societate spaniolă, punând accent pe prezența tinerilor și pe importanța credinței în fiecare destinație a călătoriei.
Papa Leon al XIV-lea a adresat un discurs Asociaţiei Italiene a Călăuzelor şi Cercetaşilor Catolici din Europa, cu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a acesteia. Pontiful a subliniat importanța educației în credință, a contactului cu natura și a slujirii, încurajând tinerii să fie martori ai Evangheliei și să contribuie la construirea unei Europe unite de valorile creștine.
Papa Leon al XIV-lea a adresat un discurs participanților la sesiunea plenară a Dicasterului pentru Evanghelizare, subliniind importanța speranței și a misiunii evangelizatoare a Bisericii. Pontiful a evidențiat necesitatea unei credințe trăite și a transmiterii ei către generațiile tinere, în contextul crizei de sens din societatea contemporană.
La 25 mai 2026, în Adjudeni, 165 de tineri au primit Sfântul Mir în cadrul unei ceremonii religioase conduse de PS Iosif Păuleţ, Episcop de Iaşi. Evenimentul a adunat credincioși, părinți și nași, marcând un pas esențial în maturizarea credinței și primirea darurilor Duhului Sfânt.
Duminică, 24 mai 2026, Preasfințitul Petru Sescu a administrat Sfântul Mir în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Iași. Patruzeci și șapte de tineri au primit acest sacrament, marcând începutul unei vieți active în Biserică, după o perioadă de pregătire catehetică.
Pe 14 mai 2026, Papa Leon al XIV-lea va vizita Universitatea La Sapienza din Roma. Studenții și capelanii universitari subliniază rolul capelei ca un loc de întâlnire, familie și reflecție spirituală, unde credința și intelectul se întâlnesc într-o sinteză esențială pentru tineri.
Sâmbătă, 2 mai 2026, în Parohia "Înălţarea Domnului" din Moineşti a avut loc Ziua Tineretului la nivel decanal. Evenimentul a inclus rugăciune, cateheză pe tema speranței, o mărturie de viață familială, Sfânta Liturghie și un festival artistic, întărind comuniunea și credința tinerilor din decanat.
Sâmbătă, 2 mai 2026, peste 400 de tineri din cele 20 de parohii ale Decanatului de Roman s-au întâlnit la Pildeşti pentru a sărbători Ziua Tineretului. Evenimentul, sub tema "Cu Isus, speranţa devine mărturie", a inclus prezentări parohiale, mărturii, Sfânta Liturghie și un Festival al Tinerilor, consolidând comuniunea și credința.
Preasfințitul Iosif Păuleț, Episcop de Iași, a efectuat vizita pastorală canonică în Parohia „Sfântul Marcu” din Cleja, în perioada 24-26 aprilie 2026. Evenimentul a coincis cu hramul parohiei, fiind marcat de Sfinte Liturghii, întâlniri cu credincioșii, vizite la bolnavi și momente de rugăciune, întărind viața spirituală a comunității.
În cadrul călătoriei apostolice în Guineea Ecuatorială, Papa Leon al XIV-lea a avut o întâlnire cu tinerii și familiile la Stadionul din Bata. Pontiful a subliniat importanța credinței, a demnității umane și a valorilor familiale, încurajând prezența activă a tinerilor în Biserică și societate.