Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
în Uruguay, Argentina și Peru
(6–17 noiembrie 2026)
Papa în Argentina: Întâlnire cu autoritățile, cu societatea civilă și cu corpul diplomatic
„Palacio Libertad, Centro Cultural Domingo Faustino Sarmiento” (Buenos Aires), duminică, 8 noiembrie 2026
Domnule președinte al Republicii,
Stimate autorități și membri ai Corpului Diplomatic,
Doamnelor și domnilor,
Sunt profund bucuros să fiu astăzi aici, în această iubită țară a Argentinei. Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru cuvintele dumneavoastră amabile și pentru primirea călduroasă pe care mi-a adresat-o poporul dumneavoastră. Salut, de asemenea, membrii corpului diplomatic și celelalte autorități prezente și transmit salutul meu afectuos tuturor argentinienilor.
Am venit ca succesor al apostolului Petru și, prin urmare, ca păstor. Doresc să mă întâlnesc cu Biserica ce călătorește pe acest pământ și să mă adresez întregii națiuni și tuturor celor care au primit misiunea de a o sluji. Biserica însoțește viața popoarelor prin misiunea care i-a fost încredințată. Din acest motiv, ea dorește să ofere și celor care dețin funcții publice un cuvânt inspirat de evanghelie și menit să protejeze demnitatea fiecărei persoane, armonia și binele comun.
Sosirea mea în acest pământ are o semnificație specială pentru mine. Timp de doisprezece ani, Biserica universală a ascultat glasul unui pontif argentinian care a purtat cu el, în memoria sa și în inima sa, locurile, persoanele și credința pe care le-a primit aici. Astăzi, succedându-i în slujirea petrină, mă întorc într-un fel pe urmele mele și vin în patria unde Papa Francisc a început o istorie care mai târziu avea să se împletească cu aceea a întregii Biserici. A veni în țara în care a crescut înseamnă și a veni la o istorie mult mai amplă, formată din generații de bărbați și femei care, înainte și după el, au primit această patrie și au lăsat ceva din ei înșiși în ea.
Unii s-au născut aici; alții au venit de departe și și-au găsit un cămin; alții aparțin comunităților indigene a căror prezență este anterioară nașterii națiunii. Din această întâlnire de origini și experiențe diferite, s-a format în timp un popor, un popor care a știut să-și deschidă ușile, să facă loc nou-veniților și să mențină, chiar și în mijlocul vremurilor dificile, o capacitate remarcabilă de a se ridica și de a merge mai departe. Toți au contribuit la Argentina pe care am bucuria să o vizitez astăzi. Nicio generație nu începe să construiască o națiune de la zero. O moștenește.
Primește un limbaj și legături care îl preced; instituții fondate de alții și bunuri care au crescut datorită muncii multora. Istoria conține motive de recunoștință, dar și amintiri dureroase. Depinde de fiecare generație să discearnă ce merită păstrat, să înfrunte consecințele nedrepte ale trecutului și să sporească moștenirea materială și spirituală comună. Patria care este în mâinile voastre astăzi va fi moștenirea altora mâine.
Cultura oferă unele dintre cele mai caracteristice manifestări ale acestei moșteniri. Argentina s-a exprimat cu o voce recognoscibilă mult dincolo de granițele sale: în Martín Fierro de José Hernández; în paginile lui Jorge Luis Borges și ale multor altor scriitori care au îmbogățit limba spaniolă cu accente de Rio de la Plata; în tango, născut din întâlnirea dintre diferite cartiere, porturi și origini. A făcut-o în muzica și tradițiile din interior, în teatru, dar și în gesturi cotidiene la fel de simple precum împărtășirea unui mate, care transformă o pauză într-o oportunitate de conversație și conectare. Acestea sunt expresii diferite ale aceleiași memorii colective, primite de la generațiile anterioare și încredințate creativității celor care vin după ele.
Credința creștină este profund înrădăcinată în această moștenire. Influența sa pătrunde în memoria națiunii și rămâne vie în nenumărați argentinieni care au găsit în evanghelie o sursă de sens, speranță și fraternitate.
A împărtăși o moștenire comună necesită și învățarea de a trăi împreună, chiar și atunci când există diferențe de opinie. Istoria ne învață cât de mult poate crește un popor atunci când diferențele sale devin o oportunitate de dialog și de întâlnire. Din acest motiv, și democrația aparține acelei moșteniri care trebuie protejată. Alegerea propriilor lideri prin vot, participarea la viața publică, exprimarea liberă a propriilor convingeri, încrederea în lege și recunoașterea în instituții a unui spațiu comun sunt valori care se consolidează în timp și pe care fiecare generație este chemată să le prețuiască și să le consolideze (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 46).
Democrația se consolidează și în modul în care acționăm zilnic în viața publică: în disponibilitatea de a asculta, în folosirea atentă a cuvintelor, în căutarea răbdătoare a acordurilor și în capacitatea de a recunoaște în cei care gândesc diferit un concetățean cu care împărtășim același destin. În acest fel, se construiește încrederea care permite unei societăți să înfrunte diferențele sale fără a pierde din vedere ceea ce o unește.
Cei cărora le-au fost încredințate responsabilități publice se confruntă cu o sarcină deosebit de solicitantă. Autoritatea își atinge sensul cel mai înalt atunci când este exercitată ca slujire, când privește dincolo de imediat și când dedică propriile capacități îngrijirii a ceea ce aparține fiecăruia. Cei care exercită autoritatea au și datoria de a acționa cu prudență, de a recunoaște limitele puterii care le-a fost încredințată și de a-și îndrepta deciziile spre binele întregii comunități (cf. Sfântul Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 53-60).
Binele comun pe care îl servește autoritatea trebuie să fie perceptibil și în condițiile concrete ale vieții de zi cu zi. Familia, celula fundamentală a societății, ocupă un loc esențial aici. În ea, fiecare persoană învață să descopere că viața sa este legată de cea a celorlalți și că este, de asemenea, responsabilă pentru ei. În casă, suntem învățați să ne îngrijim de cei vulnerabili, să iertăm, să împărtășim și să fim alături de cei care au nevoie de ajutor; și acolo, mulți bărbați și femei primesc primele semințe ale credinței.
Așadar, una dintre condițiile cele mai elementare este a putea trăi prin propria muncă. Această țară cunoaște bine valoarea efortului celor care își câștigă existența la țară și în orașe, în ateliere, în școli și în spitale; a celor care înființează afaceri și a celor care își susțin familiile în fiecare zi. Munca permite persoanei să-i întrețină pe cei dragi, să-și dezvolte abilitățile și să se cunoască participantă la construirea națiunii (cf. Exortația apostolică Dilexi te, 115). Din acest motiv, este potrivit să se promoveze tot ceea ce creează oportunități, stimulează inițiativa privată și permite creșterii să ajungă chiar și la cei care se confruntă cu cele mai mari dificultăți. Mă gândesc în special la familiile care poartă povara incertitudinii, la cei care caută un loc de muncă, la bătrânii care au contribuit ani de zile la construirea societății și la cei care, chiar și lucrând, se luptă să satisfacă necesitățile lor casnice. Economia trebuie să fie în slujba persoanei, nu persoana în slujba economiei.
Argentina posedă resurse umane abundente. Valorificarea acestei bogății în beneficiul tuturor necesită acordarea unei atenții deosebite tinerilor. Oportunitățile pe care le găsesc astăzi vor determina în mare măsură dacă își pot dezvolta aici planurile de viață. O națiune trebuie să se întrebe serios unde a eșuat atunci când tinerii săi trebuie să-și părăsească patria pentru a-și urma visele.
Crearea condițiilor pentru ca tinerii să își poată modela liber viața în Argentina necesită o consolidare deosebită a educației, a formării profesionale, a universităților și a cercetării. De-a lungul istoriei sale, această națiune s-a străduit să extindă educația la sectoare din ce în ce mai largi ale societății. Datorită acestui efort, generații de argentinieni au putut să-și cultive abilitățile și să contribuie la dezvoltarea țării printr-o gamă largă de meserii și profesii. Păstrarea și consolidarea acestei vocații educaționale necesită să se ofere tinerilor o educație care să le permită să-și descopere talentele, să le dezvolte și să le pună în slujba celorlalți (cf. Sfântul Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 14-15). Această sarcină necesită, de asemenea, încredere în tineri, recunoașterea capacității lor de inițiativă și crearea de spații în care aceștia să își poată aduce ideile și să își asume responsabilități. Națiunea trebuie să se bazeze acum pe inteligența, creativitatea și participarea lor.
Acest orizont ridică o altă întrebare: ce loc ocupă cei încă nenăscuți în deciziile noastre? Înainte de a ne întreba ce fel de lume le vom lăsa, trebuie să le recunoaștem demnitatea. Responsabilitatea noastră față de generațiile viitoare începe prin a primi viața din primele sale clipe și a ocroti-o până la sfârșitul ei natural (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Evangelium vitae, 101). Aceeași demnitate cere o atenție specială în cazurile de boală, dependență și dizabilitate. Apoi, este de asemenea datoria noastră să îngrijim, să alinăm suferința, să însoțim și să facem ca fiecare persoană să simtă că viața sa păstrează întotdeauna o valoare pe care nicio circumstanță nu o poate diminua.
Această responsabilitate față de omenire se extinde și la grija față de pământ. Argentina a fost binecuvântată de Dumnezeu cu o bogăție naturală extraordinară. Câmpurile sale, rezervele de apă, sursele de energie, mineralele și diversitatea ecosistemelor sale oferă ample oportunități de dezvoltare. O ecologie cu adevărat umană știe să unească grija față de creație cu grija față de persoane, asigurându-se că utilizarea acestor resurse contribuie la bunăstarea comunităților și păstrează condițiile care fac posibile viața și munca pe teritoriile lor (cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 51).
Progresele tehnologice rapide, la rândul lor, deschid posibilități care erau greu de imaginat acum doar câțiva ani. Ele ridică, de asemenea, întrebări de anvergură, în special în ceea ce privește inteligența artificială. Medicina, educația, producția și cercetarea dispun acum de instrumente capabile să transforme profund viața umană. Aceste progrese cer să luăm în considerare consecințele aplicării lor și responsabilitățile celor care decid cum să le utilizeze. Dezvoltarea tehnologică are nevoie de o conștiință etică pe măsura amplorii sale (cf. Francisc, Exortația apostolică Laudate Deum, 21-24).
Multe dintre aceste responsabilități se extind dincolo de sfera unui singur stat. Marile râuri conectează teritorii; ecosistemele se întind de la o țară la alta; energia, hrana, cunoașterea și circulația persoanelor creează legături care transcend granițele. Prin urmare, a ne imagina viitorul Argentinei necesită și o privire către popoarele cu care împarte acest continent. America de Sud posedă o imensă bogăție umană și naturală, iar popoarele sale împărtășesc legături istorice și tradiții culturale care oferă ample oportunități de cooperare. Argentina poate contribui la acest demers cu experiența și capacitățile sale. Consolidarea spațiilor de dialog și de colaborare este o modalitate de a ne asuma împreună responsabilități pe care nicio țară nu le poate înfrunta singură.
O astfel de cooperare este la fel de necesară în fața unor amenințări grave. Crima organizată, rețelele de trafic de persoane, traficul de arme și droguri, precum și corupția, dăunează armoniei sociale, alimentează violența și deturnează resursele necesare binelui comun. În fața acestor realități, o acțiune coordonată între state și instituții puternice sunt indispensabile. Această forță depinde și de integritatea personală a celor cărora le-a fost încredințată responsabilitatea de a guverna, deoarece corupția erodează încrederea cetățenilor în instituțiile lor (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică post-sinodală Ecclesia in America, 23 și 60).
Acest efort comun își găsește una dintre cele mai înalte expresii în slujrea păcii. Interesele legitime ale fiecărei națiuni trebuie apărate prin dialog, respectarea legii și urmărirea persistentă a acordurilor. America de Sud a găsit, în momentele dificile ale istoriei sale, căi de negociere și de înțelegere pentru a depăși tensiuni grave. Argentina este chemată să mențină această angajare față de dialog și să contribuie la asigurarea faptului că acesta continuă să dea roade.
Biserica dorește, de asemenea, să contribuie la această responsabilitate comună. Prezența sa în Argentina face parte dintr-o istorie care se extinde în toate cele două Americi. Timp de secole, Biserica a însoțit popoarele continentului, proclamând evanghelia și celebrând credința, educând, îngrijind bolnavii, fiind alături de săraci, sprijinind familiile și promovând pacea și reconcilierea.
Această misiune izvorăște din iubirea lui Cristos, care și-a vărsat sângele pentru toți, și continuă astăzi în parohii și în comunități, chemate să-și țină porțile deschise pentru ca fiecare să găsească în ele primire și apropiere. „Toți sunt bineveniți” (cf. Mt 22,9-10) exprimă, în puține cuvinte, invitația universală a evangheliei, care ajunge la fiecare persoană și o cheamă la întâlnirea cu Cristos și la convertire. Din această primire izvorăște și porunca: „Mergeți și vestiți” (cf. Mc 16,15). Această poruncă continuă să aducă roade în școli și universități, în inițiative sociale și în mărturia zilnică a atâtor bărbați și femei care pun credința lor în slujba altora.
Există bunuri de care o societate are nevoie și pe care nicio politică publică nu le poate produce singură. Încrederea, iertarea, disponibilitatea de a sluji și conștiința că propria viață are un sens care transcende succesul sau utilitatea sunt cultivate în conștiința personală și în viața familiilor și a comunităților. Credința hrănește și susține aceste bunuri. Din acest motiv, Biserica dorește să rămână aproape de națiunea argentiniană, să trăiască caritatea împărtășind poverile și bucuriile ei și să-i ofere speranța care izvorăște din evanghelie.
Privind în urmă la drumul parcurs de această națiune, imaginea care a însoțit aceste cuvinte revine: fiecare generație primește o patrie pe care alții i-au pus-o în mâini. Pentru un timp, este responsabilitatea sa să o locuiască, să o slujească și să o facă să crească. După aceea, trebuie să o predea (cf. Francisc, Scrisoarea enciclică Laudato si’, 159). Da, așa cum cânta Gardel, viața este doar o respirație, dar binele pe care fiecare generație a știut să-l păzească și să-l transmită mai departe persistă. Și credința ne invită să privim și mai departe, spre fericirea veșnică la care Dumnezeu ne cheamă.
Dragi argentinieni: o parte semnificativă a acestei responsabilități se află astăzi în mâinile voastre. Moștenirea extraordinară pe care o dețineți vă permite să priviți cu încredere spre viitor. Acum este responsabilitatea voastră să faceți rodnic ceea ce ați primit și să mențineți viu acel scop de a „instaura unitatea națională”, proclamat în preambulul Constituției voastre. Fie ca cei care vor veni după voi să primească o națiune unită, demnă de istoria sa și de potențialul pe care îl are.
Gândul meu se îndreaptă în sfârșit către Nuestra Señora de Luján, păzitoarea tăcută a memoriei voastre. În fața imaginii sale, generație după generație, mame și tați, muncitori, tineri și bătrâni din fiecare colț al țării au venit, purtând cu ei grijile și speranțele timpului lor. La aceste rugăciuni doresc să o adaug și pe a mea astăzi. Și doresc să o fac cu cuvintele pe care Papa Francisc le-a rostit gândindu-se la voi: „Domnul să vă facă să creșteți ca popor” (Video-mesaj adresat poporului argentinian, 30 septembrie 2016). Cer acest lucru Domnului din inimă, prin mijlocirea Preasfintei Maria de la Luján. Fie ca ea să continue să vegheze asupra acestui pământ, să aibă grijă de fiecare dintre fiii săi și să-i țină mereu aproape de Isus.
Dumnezeu să binecuvânteze Argentina și pe toți locuitorii ei. Mulțumesc foarte mult.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
