Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
în Uruguay (6–8), Argentina (8–11) și Peru (11–16)
(6–17 noiembrie 2026)
Sfânta Liturghie
Omilia Sanctității sale Papa Leon al XIV-lea
Baza Aeriană „Las Palmas” (Lima), luni, 16 noiembrie 2026
Omilia Sfântului Părinte
Dragi frați și surori,
Isus cel înviat este astăzi aici cu noi, potrivit promisiunii sale: „Și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mt 28,20). El le-a făcut această promisiune ucenicilor săi înainte de a se înălța la Tatăl, iar noi am experimentat-o din nou. Vă mulțumesc pentru ospitalitatea voastră! Adunați aici într-un număr atât de mare și cu atâta bucurie în jurul papei, ați dat mărturie despre faptul că Domnul trăiește neîncetat în Biserica sa și o unește. Fie ca această mărturie să continue să răsune și să aducă roade bune în întreg Peru!
Într-o lume rănită de aroganță, cuvântul lui Dumnezeu continuă să ne învețe un nou fel de tărie. Într-adevăr, Domnul ne spune: „Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Mt 28,18). Este puterea iubirii răstignite! „Mergeți, așadar, și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28,19). Porunca unicului și adevăratului Domn, pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi, ne ajută să înțelegem inima misiunii Bisericii: aceea de a perpetua lucrarea lui Isus Cristos, prin puterea sa, care este atât de diferită de puterile lumești.
Mandatul misionar a fost trăit de primii ucenici și de nenumărați creștini de-a lungul istoriei. De aceea suntem adunați astăzi aici pentru această celebrare: am fost botezați; am devenit ucenici ai lui Isus Cristos; și, zi după zi, învățăm să împlinim tot ceea ce ne-a poruncit el să facem. La trei sute de ani de la canonizarea Sfântului Toribio de Mogrovejo, al doilea arhiepiscop de Lima, aducem mulțumire, ca peruvieni, pentru darul credinței creștine pe care mărturia sa apostolică a înrădăcinat-o profund în poporul nostru. „Sfinții sunt adevărații interpreți ai Sfintei Scripturi. În experiența vieții lor, sfinții au verificat adevărul evangheliei; astfel, ei ne introduc în cunoașterea și înțelegerea evangheliei” (Benedict al XVI-lea, Audiența generală, 19 august 2009). Din acest motiv, putem reflecta asupra Sfintei Scripturi în lumina experienței Sfântului Toribio.
Asemenea primilor ucenici de la Marea Galileii, el a primit o invitație specială din partea lui Isus, dar o asemenea chemare l-a luat prin surprindere. Deși era un laic cu o carieră promițătoare în drept, Toribio a fost chemat să devină păstor al Bisericii. Din acel moment, asemenea apostolilor, a pornit să-l urmeze pe Domnul. A străbătut această țară pe jos, parcurgând sute și sute de kilometri, conștient că îl urma pe însuși Isus pe măsură ce pornea în întâmpinarea popoarelor indigene. Din acest motiv, a căutat să fie prezent în aceste comunități, chiar și în timp ce le învăța încă limba și ajungea să le înțeleagă credințele, totul cu scopul de a discerne lucrarea tăcută a Duhului Sfânt.
Odată ajuns la Lima, îmbogățit de lunga sa călătorie, s-a remarcat în ministerul său episcopal prin predicarea cuvântului lui Dumnezeu, căreia i s-a dedicat cu o sârguință deosebită. Totuși, era ferm convins că blândețea era singura cale de a vesti „adevărata religie”, așa cum învățase Bartolomé de Las Casas. În Scrisoarea Întâi către Corinteni, Sfântul Paul spune: „Așa să ne considere oamenii: ca slujitori ai lui Cristos și administratori ai misterelor lui Dumnezeu” (1Cor 4,1). Reflectând asupra propriului său minister, Sfântul Toribio observa: „Cât timp mă aflu în acest oraș, îmi fac partea predicându-le în propria lor limbă și vestind evanghelia spaniolilor și celor care mă înțeleg.” [1] El a insistat ca preoții să învețe limba quechua și a luptat pentru hirotonirea indigenilor și a metișilor, pe care mulți membri ai clerului îi priveau încă cu dispreț.
Sfântul Toribio a dorit ca indigenii să-și evanghelizeze propriile rude, prieteni și vecini. Într-adevăr, a dorit ca ei să aleagă să lase deoparte credințele lor strămoșești în mod liber, fără constrângere. Acest lucru s-a manifestat prin dăruirea sa neobosită față de vizitele pastorale, pe care le-a întreprins pentru a-și cunoaște și ajuta credincioșii și, atunci când era necesar, pentru a-i corecta, instruindu-i în cuvântul dumnezeiesc și administrând sacramentele, în special Mirul, și predicând neobosit. Nu accepta nici măcar cel mai mic dar de la nimeni. Acele vizite i-au adus opoziție și calomnii, chiar și din partea autorităților. Cu toate acestea, ele i-au permis să fie și să se arate ca misionar, evanghelizator, părinte și păstor, neavând altă preocupare decât aceea de a vesti viața dumnezeiască oferită de Păstorul cel Bun.
„Cel care mă judecă este Domnul”, scrie Apostolul Paul (1Cor 4,4). Și imediat îndeamnă: „De aceea, nu judecați nimic înainte de vreme, până când va veni Domnul, care va scoate la lumină cele ascunse ale întunericului și va da pe față planurile inimilor” (1Cor 4,5). Aceste cuvinte inspiră și în noi o mare libertate de spirit și un mod răbdător de a asculta.
Singurii care nu pot aștepta sunt săracii. Neexcluzând pe nimeni și primindu-i pe toți, Sfântul Toribio a avut o grijă deosebită față de cei mai neglijați. Unul dintre biografii săi a scris: „În turma sa, indigenul este cel care primește cea mai mare grijă. Și acest lucru este reciproc: ei îl iubesc ca și cum ar fi tatăl lor.” [2] El a împărțit săracilor aproape tot ce i se cuvenea și a dăruit cu generozitate pentru a înființa spitale pentru indigeni. Printre lacrimi, le spunea: „O, omule sărac, tu mă îmbogățești! O, omule fără haine, tu mă îmbraci! O, omule flămând, tu mă hrănești!” După fiecare vizită pastorală, întocmea culegeri de observații, plângeri și petiții privind populația indigenă, adresate regelui, cu scopul de a pune capăt nedreptăților.
Dragi frați și surori, la încheierea călătoriei mele apostolice, doresc și eu să vă întăresc în credință și în caritate și să vă asigur că vă voi purta mereu cu mine. Da, poporul peruvian este și poporul meu! Oriunde ne-am afla, deschizându-ne inimile către Dumnezeu, putem trăi relația fundamentală care îi permite fiecărei ființe umane să reflecte chipul dumnezeiesc. Prin legătura noastră cu Treimea, inimile noastre sunt vindecate și înălțate prin har; iar apoi ne putem deschide către frații și surorile noastre pentru a-i vindeca, a-i iubi și a-i sluji cu bunătatea Domnului.
Prin exemplul său, Sfântul Toribio ne invită să ne sfințim relațiile în cadrul Bisericii. Viața sa ne cheamă să ne recunoaștem ca mădulare vii ale unui singur Trup. El și-a deschis inima către comuniunea eclezială și a trăit Biserica drept o comuniune misionară; și anume o comuniune care provine din faptul că ea este adevărata locuință a Treimii. Din acest motiv, Biserica prețuiește diferențele, sensibilitățile și perspectivele diverse în cadrul unității credinței. O asemenea unitate se manifestă și se întărește în Euharistie, sacramentul unității, care a fost centrul vieții Sfântului Toribio. Comuniunea se poate exprima și prin sinodalitate, configurând astfel o formă eclezială de viață la fiecare nivel. Sfântul Toribio a anticipat acest lucru prin conciliile și sinoadele pe care le-a ținut, în care a știut să asculte, să se angajeze în dialog, să primească inspirațiile Duhului și să pună în practică discernământul comunitar, incluzându-i chiar și pe cei săraci în căutarea adevărului. Acest lucru ne ajută să înțelegem de ce directivele stabilite în secolul al XVI-lea au rămas în vigoare până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a avut loc Conciliul Plenar al Americii Latine.
Frați și surori, Sfântul Toribio de Mogrovejo a fost un arhitect al civilizației iubirii, împotrivindu-se constructorilor turnului Babel din vremea sa. Sfinții din vremuri mai recente au fost, de asemenea, protagoniști ai acestei civilizații: Roza din Lima, Martin de Porres, Francisc Solano și alții. Privind spre ei, să redescoperim cu recunoștință darul de a fi Biserica lui Isus Cristos și, ori de câte ori celebrăm Euharistia, să ne amintim promisiunea sa: „Și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mt 28,20).
Dragi frați și surori, călătoria mea se apropie de sfârșit, dar misiunea continuă. Să ne amintim că la sfârșitul fiecărei Liturghii suntem trimiși să evanghelizăm. Prin urmare, mergeți și vestiți-l pe adevăratul Dumnezeu! Dați mărturie despre ceea ce ați văzut și auzit. Nimeni să nu rămână fără a cunoaște această veste bună. Prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria și a sfinților, fie ca misiunea noastră să fie mereu însuflețită de credința în prezența Domnului cel înviat, care ne dă pacea sa și ne invită să o aducem tuturor. Amin.
[1] „Parecer que dio su señoría Ilustrísima sobre los indios de san Lázaro, el cual se envió al Consejo Real de Indias”, 14 aprilie 1595, citat în C. García Irigoyen, Santo Toribio, Volumul I, p. 97.
[2] V. Rodríguez Valencia, Santo Toribio de Mogrovejo. Organizador y Apóstol de Sur – América, Volumul II, 3.
Cuvinte de mulțumire ale Sanctității sale Papa Leon al XIV-lea la încheierea Sfintei Liturghii
Dragi frați și surori,
Pe măsură ce vizita mea se apropie de sfârșit, nu există cuvinte pentru a-mi exprima profunda recunoștință față de Domnul pentru darurile și harurile îmbelșugate pe care le-a revărsat asupra noastră în aceste zile pe care le-am împărtășit împreună. Mulțumesc, Peru!
Le mulțumesc autorităților civile și religioase, organizatorilor, colaboratorilor și voluntarilor, precum și numeroaselor persoane și comunități care au făcut posibilă această călătorie apostolică. Le sunt deosebit de recunoscător tuturor celor care s-au alăturat evenimentelor, atât prin intermediul mijloacelor de comunicare, cât și în persoană, fie pe câmpii, fie în munți, fie în Amazonia; într-adevăr, întregului Peru. Vă mulțumesc!
M-am simțit ca acasă și mi-ați reamintit că Biserica este cu adevărat o familie. Aici m-ați învățat cum să fiu episcop, iar de data aceasta am învățat puțin mai mult despre cum să slujesc ca succesor al lui Petru. Port cu mine amintirea dragă a zâmbetelor copiilor pe care i-am salutat pe străzi și în piețe, bucuria molipsitoare a tinerilor, căldura familiilor și tandrețea bunicilor care nu au lipsit niciodată de la evenimentele noastre. Cântecele voastre, dansurile voastre pline de viață și parfumul tămâii mi-au reînnoit convingerea că misiunea trebuie dusă până la marginile pământului. Am venit să vi-l vestesc pe Cristos și plec cu mărturia credinței și a devoțiunii pe care le-am admirat întotdeauna la voi.
Dragi frați și surori, reînnoiți de bucuria timpului petrecut împreună, deși despărțiți de distanță, să continuăm să ne rugăm împreună lui Isus, Calea, Adevărul și Viața. Mijlocirea Fecioarei Maria și a tuturor sfinților din Cer să vă însoțească mereu. Dumnezeu să te binecuvânteze, Peru! Maria să te acopere cu mantia ei!
LEO PP. XIV
Traducere de Ovidiu Bișog