Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
în Uruguay (6–8), Argentina (8–11) și Peru (11–16)
(6–17 noiembrie 2026)
Omilia Sfântului Părinte Leon al XIV-lea
„Villa Deportiva Regional Ucayali” (Pucallpa), duminică, 15 noiembrie 2026
Dragi frați și surori,
Cu mare bucurie celebrez astăzi Euharistia împreună cu voi. Atunci când ne adunăm cu credință în jurul altarului Domnului, cuvântul său intră în viața noastră și o umple de sens. Pentru noi toți este vestire de mântuire. Astăzi, tocmai așa se întâmplă în acest oraș. Evanghelia pe care am ascultat-o tratează despre o parabolă care ne invită să reflectăm asupra relației noastre cu Dumnezeu.
În timp ce Isus relatează experiența unui stăpân cu slujitorii săi, glasul său cere inimilor noastre să acordăm o atenție deosebită, astfel încât să putem găsi adevăratul sens al cuvintelor pe care ni le adresează. La ce se referă Dumnezeu prin a fi stăpân? Ce înseamnă pentru om a fi slujitor? Aceste cuvinte, marcate în lume de relații tensionate de putere, dobândesc o semnificație nouă și surprinzătoare pe buzele lui Cristos. El le rostește în mod intenționat pentru ca noi să ne schimbăm modul de a gândi și de a acționa. Isus vestește libertatea celor care, în lume, sunt slujitori; pe cei care se simt stăpâni îi învață să se convertească. Unicul și adevăratul Domn ne invită să ne schimbăm viața, chemându-ne pe toți la fraternitate; transformând relațiile și societatea în care trăim.
Să ascultăm, așadar, ceea ce Cristos istorisește în parabolă: „Slujitor bun și credincios – spune protagonistul –, intră în bucuria stăpânului tău” (Mt 25,21.23). Înainte de toate, această laudă ne revelează că a fi buni și credincioși înseamnă a corespunde bunătății și încrederii pe care le primim de la Dumnezeu. Munca pe care el ne-o cere nu este semn de opresiune și nici de distanțare, ci mai degrabă este garanție a împărtășirii și a fericirii. Cel dintâi care este bun cu noi și ne încredințează bunurile sale este Domnul. Semnul unei asemenea bunătăți sunt prețioșii talanți despre care vorbește parabola, care în mâinile noastre devin sarcină și responsabilitate, pentru ca noi să aducem roade de fapte bune. Acești talanți fac ca viața, cel dintâi dar al lui Dumnezeu, să fie bună; folosindu-i, ne exersăm în practicarea dreptății, în căutarea adevărului, în grija față de aproapele și față de societate. Așa înmulțim bunurile primite, folosind cu inteligență tot ceea ce ne-a încredințat Domnul.
Pe de altă parte, însă, parabola se referă la un „slujitor rău și leneș” (Mt 25,26), căruia stăpânul său îi spune: „Așadar, știai că secer unde nu am semănat și adun de unde nu am împrăștiat?” (ibid.). Cuvintele lui Isus ne pun la încercare. Oare stăpânul, adică Dumnezeu, nu este bun și generos cu slujitorii săi, adică cu noi? Bineînțeles că este! Cu toate acestea, există unii care nu au încredere în el, considerându-l ca pe un om aspru (cf. v. 24), nemilos și exploatator. Dumnezeu, în schimb, ne spune: eu am încredere în capacitățile tale, nu îți oprim deloc viața, ci dimpotrivă, o iubesc. Eu împărtășesc cu tine bunurile mele, ți le încredințez ca să aducă rod, pentru bucuria pe care vreau să o împărtășesc cu toți. Slujitorul din parabolă, așadar, este rău pentru că îl consideră pe Dumnezeu ca fiind asemenea stăpânilor acestei lumi. Iar stăpânii acestei lumi se consideră adesea ca fiind Dumnezeu. Isus nu mustră doar lenea slujitorului, ci înainte de toate conștiința sa rea, cea care îl face să-i spună stăpânului său: „Știu că ești un om aspru, care seceri unde nu ai semănat și aduni de unde nu ai împrăștiat” (v. 24). Astfel, parabola ne cheamă să trecem de la frică la încrederea în Domnul; de la a se simți, cei care sunt departe de Dumnezeu, ca sclavi ai săi, la a împărtăși bucuria care vine de la el. Cu alte cuvinte, să devenim conștienți că suntem fiii săi iubiți.
Parabola istorisită de Isus este foarte actuală, pentru că ne interpelează cu privire la ceea ce facem cu bunurile pe care ni le dăruiește Dumnezeu, înainte de toate, cu darurile vieții și ale pământului. Ambele sunt strâns legate, nu există unul fără celălalt: sănătatea vieții noastre și cea a pământului pe care îl locuim merg mână în mână; de aceea, tot ceea ce rănește demnitatea vieții distruge frumusețea pământului; elanul omului și grija față de creație merg mână în mână; de aceea, orice exploatare prin muncă este o jefuire a mediului înconjurător. Pacea socială și echilibrul ecologic merg mână în mână; de aceea, violența împotriva poporului este o violență împotriva pământului, iar violența împotriva pământului este o violență împotriva poporului.
Dragi prieteni: cuvântul lui Cristos intră aici în drama istoriei noastre. Glasului predecesorilor mei, Papa Benedict al XVI-lea și Papa Francisc, îl unesc pe al meu pentru a sublinia legătura dureroasă care există între „devastarea mediului din Amazonia și amenințările la adresa demnității umane a populațiilor sale” (Benedict al XVI-lea, Discurs către tineri, 10 mai 2007, 2; cf. Francisc, Exortația apostolică postsinodală Querida Amazonia, 12). S-a făcut prea puțin și prea încet, în timp ce s-au accelerat instrumentele pentru a exploata și a polua creația. În fața acestor rele, să nu ascundem sub pământ talanții Domnului, care ne dă tăria de a repara și a vindeca suferința provocată de o sete nesățioasă de stăpânire. Evanghelia pe care am ascultat-o, în acest context, devine vestire de răscumpărare și de speranță pentru întregul popor. Noi suntem cei care, fiecare dintre noi, trebuie să-i răspundem Domnului spunând: „Mulțumim pentru talanții pe care ni-i dai! Vrem să-i folosim spre binele tuturor”. Și ne revine, de asemenea, fiecăruia să-i exprimăm aproapelui: „Ești pentru mine un frate, o soră. Să cultivăm împreună talanții care dau roade de viață bună pentru acest oraș, pentru țara noastră și pentru viitorul pe care vrem să-l construim ca timp de dreptate și de pace”.
Această voință se sintetizează într-un gest pe care îl facem în timpul Sfintei Liturghii, aducând la altar roadele pământului și ale muncii omului. Masa pe care o pregătește Domnul pentru noi ne implică într-un schimb de daruri pe care le prezentăm lui Dumnezeu pentru ca apoi să le răspândim în lume. În lumina evangheliei, vă invit, așadar, să înmulțiți talanții pe care ni-i încredințează Domnul, cultivând trei lucruri concrete.
Înainte de toate, cultivați împreună credința. Fiți un popor care celebrează mântuirea lui Dumnezeu și vindecă rănile omenirii. De fapt, acesta este modul în care Biserica își asumă cuvintele omului pentru a spune adevărul lui Dumnezeu și predică cuvântul lui Dumnezeu pentru a vesti adevărul omului. Urmând exemplul lui Cristos, Cuvântul făcut trup, priviți realitatea cotidiană cu înțelepciunea care vine din evanghelie, deschizând pentru toți un viitor de dreptate. Această misiune începe în rugăciune și se hrănește din sacramente: ca lucrare a întregii Biserici, ea se realizează în familii și în parohii, pe străzi și în școli, în spitale și în închisori. Străduiți-vă să înmulțiți pretutindeni talanții Domnului, promovând comuniunea cu toți oamenii de bunăvoință.
În al doilea rând, vă îndemn să cultivați măreața noastră umanitate. Acest angajament se referă în principal la tineri, care sunt promisiunea poporului peruvian; se referă la grija față de cei mici și la ocrotirea bătrânilor; se referă la solidaritatea cu cei săraci și oprimați. A face binele cere să combatem violența cu caritatea și să răspundem corupției cu onestitatea. Acolo unde omul se vindecă, pământul înflorește, iar cultura carității alină poluarea morală, care este cauza oricărei răni aduse creației, casa noastră comună.
În fața fiecărei încercări, în cele din urmă, cultivați întotdeauna bucuria. Creștinul știe că această bucurie nu vine din bogăție și nici din puterea care degradează asemenea drogurilor, care înșală inima și o lasă neliniștită. Adevărata bucurie vine din credință, deoarece are ca temelie harul lui Dumnezeu, care aduce rod în dăruirea noastră fraternă. În timp ce traversăm necazuri și provocări, să zidim împreună o societate fericită, pașnică, liberă, contemplându-l pe Domnul Isus, care creează pace de pe crucea sa, luând asupra sa fiecare dintre dificultățile noastre. Să-i cerem lui, Răscumpărătorul, să ne însoțească pe drumul nostru, dăruindu-ne lumina speranței. Mama sa Maria, Fecioara Neprihănită, să ne mângâie și să ne ocrotească mereu.
LEO PP. XIV
Traducere de Ovidiu Bișog