|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori,
Sunt deosebit de bucuros să prezidez această Euharistie în parohia pontificală "Sfânta Ana". Îi salut cu recunoştinţă pe călugării augustinieni care slujesc aici, în special pe paroh, părintele Mario Millardi, precum şi pe noul prior general al Ordinului, care este astăzi aici cu noi, părintele Joseph Farrell; şi vreau, de asemenea, să-l salut pe părintele Gioele Schiavella, care a împlinit recent venerabila vârstă de 103 ani.
Această biserică se află într-un loc special, care este şi o cheie pentru slujirea pastorală care se desfăşoară în ea: de fapt suntem, ca să spunem aşa, "la graniţă", şi aproape toţi cei care intră şi ies din Cetatea Vaticanului trec pe lângă "Sfânta Ana". Unii trec pentru muncă, alţii ca oaspeţi sau pelerini, alţii grăbiţi, alţii cu trepidaţie sau seninătate. Fie ca toţi să experimenteze că aici sunt uşi şi inimi deschise rugăciunii, ascultării şi carităţii!
În acest sens, Evanghelia tocmai proclamată ne provoacă să examinăm cu atenţie legătura noastră cu Domnul şi, prin urmare, unii cu alţii. Isus prezintă o alternativă foarte clară între Dumnezeu şi bogăţie, cerându-ne să adoptăm o poziţie clară şi consecventă. "Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni", de aceea "nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi bogăţiei" (cf. Lc 16,13). Nu este vorba de o alegere contingentă, ca atâtea altele, nici de o opţiune care poate fi revizuită în timp, în funcţie de situaţie. Trebuie să ne hotărâm asupra unui stil de viaţă adevărat. Este vorba despre a alege locul în care să ne punem inima, a clarifica pe cine iubim sincer, pe cine slujim cu dăruire şi care este cu adevărat binele nostru.
Iată pentru ce Isus pune în contrast bogăţia cu Dumnezeu: Domnul vorbeşte astfel pentru că ştie că suntem creaturi nevoiaşe, că viaţa noastră este plină de nevoi. Încă din momentul în care ne naştem, săraci, goi, cu toţii avem nevoie de îngrijire şi afecte, de o casă, de hrană, de îmbrăcăminte. Setea de bogăţie riscă să ia locul lui Dumnezeu în inima noastră, atunci când credem că ne va salva viaţa, aşa cum crede administratorul necinstit din parabolă (cf. Lc 16:3-7). Ispita este aceasta: să credem că fără Dumnezeu am putea oricum să trăim bine, în timp ce fără bogăţii am fi trişti şi chinuiţi de mii de nevoi. Puşi în faţa testului nevoii, ne simţim ameninţaţi, dar în loc să cerem ajutor cu încredere şi să împărtăşim cu fraternitate, suntem conduşi să calculăm, să acumulăm, devenind suspicioşi şi neîncrezători faţă de ceilalţi.
Aceste gânduri îl transformă pe aproapele nostru într-un concurent, într-un rival sau cineva care poate fi exploatat. După cum avertizează profetul Amos, cei care vor să transforme bogăţia într-un instrument de dominaţie sunt dornici să "cumpere pe săraci cu bani" (Am 8,6), exploatând sărăcia lor. Dimpotrivă, Dumnezeu destinează bunurile creaţiei tuturor. Nevoia noastră de creaturi atestă astfel o promisiune şi o legătură, de care Domnul are grijă personal. Psalmistul descrie acest stil providenţial: Dumnezeu "îşi pleacă privirea să vadă ce se petrece în cer şi pe pământ"; el "ridică pe cel sărac din ţărână, înalţă din mizerie pe cel sărman" (Ps 113,6-7). Aşa se comportă Tatăl bun, întotdeauna şi faţă de toţi: nu numai faţă de cei săraci în bunuri pământeşti, ci şi faţă de acea mizerie spirituală şi morală care îi afectează atât pe cei puternici, cât şi pe cei slabi, pe cei săraci, cât şi pe cei bogaţi.
Cuvântul Domnului, de fapt, nu-i pune pe oameni unii împotriva altora în clase rivale, ci îi îndeamnă pe toţi la o revoluţie interioară, o convertire care începe de la inimă. Atunci mâinile noastre se vor deschide: pentru a dărui, nu pentru a lua. Atunci mintea noastră se va deschide: pentru a proiecta o societate mai bună, nu pentru a căuta chilipiruri la cel mai bun preţ. După cum scrie Sfântul Paul: "Îndemn, înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în conducere" (1Tim 2,1). Astăzi, în special, Biserica se roagă pentru ca liderii naţiunilor să fie eliberaţi de ispita de a folosi bogăţia împotriva omului, transformând-o în arme care distrug popoarele şi monopoluri care umilesc muncitorii. Cei care-l slujesc pe Dumnezeu devin liberi de bogăţie, dar cei care slujesc bogăţiei rămân sclavii ei! Cei care caută dreptatea transformă bogăţia în bine comun; cei care caută stăpânirea transformă binele comun în prada propriei lăcomii.
Sfintele Scripturi luminează această alipire de bunurile materiale, care dezorientează inima noastră şi distorsionează viitorul nostru.
Preaiubiţilor, vă mulţumesc pentru că, în diferite moduri, cooperaţi pentru a menţine vie comunitatea acestei parohii şi exercitaţi un apostolat generos. Vă încurajez să perseveraţi cu speranţă într-un timp grav ameninţat de război. Popoare întregi sunt zdrobite astăzi de violenţă şi cu atât mai mult de o indiferenţă neruşinată, care le abandonează unui destin de mizerie. În faţa acestor tragedii, nu vrem să fim supuşi, ci să vestim cu cuvântul şi cu faptele că Isus este Mântuitorul lumii, Cel care ne eliberează de orice rău. Duhul său să convertească inimile noastre astfel încât, hrăniţi de Euharistie, comoara supremă a Bisericii, să putem deveni martori ai carităţii şi ai păcii.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
