© Vatican Media

De Renato Martinez

"Mama Antula este o femeie neliniştită care sperăm să ne facă creştini neliniştiţi şi care să ne facă să întrupăm cu adevărat Biserica în ieşire, cum ne cere Papa Francisc." Monseniorul Jorge Ignacio García Cuerva, arhiepiscop de Buenos Aires, explică importanţa canonizării Fericitei María Antonia de San José de Paz y Figueroa, mai cunoscută ca Mama Antula, care va fi canonizată la 11 februarie de Papa Francisc în celebrarea care se va ţine la 9.30 în bazilica vaticană. Proclamarea "primei sfinte" din Argentina este un dar pentru ţara care în acest moment traversează "un moment foarte urât", din cauza inflaţiei şi a sărăciei, explică arhiepiscopul. Acesta exprimă speranţe şi pentru o eventuală viitoare călătorie a papei în ţara sa natală, aşa cum el însuşi şi-a exprimat dorinţa în diferite interviuri. Aceasta ar fi o mare bucurie pentru persoane, subliniază García Cuerva: "Pentru mine înseamnă întâlnirea păstorului cu poporul său. Cred că există atâtea persoane doritoare să-l întâlnească şi, pe de altă parte, cred că figura lui Francisc este recunoscută la nivel mondial, este un lider mondial, în timp ce noi argentinienii nu am lăsat ca Bergoglio să fie Francisc şi l-am pus în mijlocul discuţiilor noastre şi al diviziunilor noastre particulare".

"Şi oprirea face parte din marş"

Arhiepiscopul comentează şi Mesajul pentru Postul Mare din acest an al papei: Prin deşert Dumnezeu ne conduce spre libertate. Un text cu care - subliniază el - Francisc ne invită să păstrăm bucuria şi să nu cădem în tristeţe, care corodează sufletul împiedicându-ne să continuăm drumul. Şi la audienţa generală de miercurea trecută papa a vorbit despre o tristeţe care generează disperare şi angoasă profundă, afirmă păstorul din Buenos Aires. Şi comentează: "Cred că trebuie să fim mistici cu ochii deschişi în măsură să dezvăluim prezenţa lui Dumnezeu în adâncul realităţii zilnice. Papa afirmă în mesajul său că în acest marş în deşert uneori trebuie să ne oprim şi spune că oprirea face parte din marş. Acest lucru este interesant, pentru că adesea noi facem încontinuu lucruri sau rămânem pe loc şi credem că nu facem nimic. Eu cred că uneori trebuie să ne oprim pentru a reflecta, pentru a asculta glasul lui Dumnezeu în adâncul inimii noastre, pentru a nu ne lăsa consumaţi de vârtej şi de activism. Aşadar, este o idee bună pentru Postul Mare această oprire, gândindu-ne că oprirea face parte din marş".

Nu putem rămâne indiferenţi faţă de realitatea ţării

Monseniorul García Cuerva face referinţă după aceea la actuala situaţie economică, socială şi politică pe care o traversează Argentina, care, conform ultimelor date de la INDEC, depăşeşte cota de sărăcie cu 40% şi are o cotă de inflaţie superioară de 12%. "Pe de o parte - comentează prelatul -, nu putem rămâne indiferenţi, deoarece pentru noi cotele de sărăcie înseamnă fraţi şi surori care trec printr-un moment foarte urât. Din păcate, de mulţi ani Argentina trăieşte această criză şi aceste cifre trebuie să ne rănească profund, pentru că, întocmai, nu sunt numere, sunt feţe concrete şi eu spun mereu că leadershipul politic, antreprenorial şi religios, noi toţi avem un pic de responsabilitate, pentru că s-a ajuns la această situaţie". Responsabilitatea pentru arhiepiscop este şi aceea de a reuşi să se pună toţi în jurul unei mese pentru a face unele propuneri concrete care să-i facă pe atâţia fraţi să iasă definitiv din această situaţie dificilă. "Cred că noi, argentinienii, merităm să ne aşezăm la o masă, să ne privim în ochi şi să ne recunoaştem fraţi. Am avut experienţe în care ne-am mobilizat toţi, cum este Campionatul Mondial, care ne uneşte enorm pe noi, argentinienii. Este timpul pentru noi să punem deoparte această vestită prăpastie ideologică şi culturală, să ne gândim la aceste feţe concrete, la acest 40% de sărăcie şi să spunem: Cum putem face să facem împreună să înainteze ţara noastră?"

Provocările Bisericii în ţara latinoamericană

Referindu-se la provocările pe care Biserica din Argentina trebuie să le înfrunte, Monseniorul García Cuerva spune că bucuria creştină este răspunsul la realitatea dură şi la timpurile dificile pe care le trăieşte ţara. Şi explică: "Bucuria creştină nu este optimism stupid. Bucuria creştină are de-a face cu faptul de a şti că Isus ne însoţeşte, înseamnă a avea cu adevărat conştiinţa că el a înfrânt pentru totdeauna moartea cu învierea sa. Ştiind că adesea din cruce se nasc bucuria şi speranţa şi că în fiecare zi trebuie să alegem atitudinea pe care vrem s-o avem faţă de viaţă". Biserica, mai afirmă arhiepiscopul, trebuie să ajute poporul argentinian să nu capituleze, să continue să se agaţe de speranţă, precum şi de bucurie. "Nu sunt de folos alte diagnoze cu privire la criză, oamenii o experimentează deja pur şi simplu mergând la supermagazin, scoţând salariul la sfârşitul lunii. Aşadar, provocarea este, în actuala realitate socială dificilă, cum putem să fim martori ai unei veşti bune, şi anume convingerea că Dumnezeu însoţeşte viaţa noastră, care nu ne-a uitat".

Mama Antula întrupează creativitatea şi îndrăzneala misionară

Cu privire la credinţa poporului argentinian, arhiepiscopul de Buenos Aires se opreşte apoi asupra figurii, vieţii şi operei lui Mama Antula, la puţine zile de canonizare: "Prima sfântă argentiniană ne provoacă pe noi ca societate şi ca Biserică să nu lăsăm numai pe altare modelul de viaţă pe care ea ni l-a lăsat". Amintind această laică din secolul al XVIII-lea care a trăit în perioada dificilă care a urmat după expulzarea iezuiţilor din Spania voită de regele Carol al III-lea, precum şi de vice-regele din Río de la Plata, dar care, convinsă că exerciţiile spirituale erau o propunere evanghelică pentru societatea timpului, a ştiut să le ducă înainte, prelatul afirmă: "Trebuie să ne regândim ca Biserică atunci când Papa Francisc ne vorbeşte de creativitate şi de îndrăzneală şi scrie în Evangelii gaudium despre o vestire a evangheliei fără frică şi fără întârzieri. Cred că Mama Antula a întrupat acel spirit misionar. Pentru aceasta spun că modelul său de viaţă nu trebuie să rămână numai pe altar - de duminică încolo va fi sfântă -, ci trebuie să ne şi provoace pe noi, argentinienii".

(După Vatican News, 8 februarie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu