În discursul rostit în piața din fața catedralei din Lima, joi, 12 noiembrie 2026, papa a arătat că familia, diversitatea culturală, lumea muncii și condiția femeii sunt profund interdependente și că în centrul oricărei organizări sociale trebuie să se afle persoana umană, creată după chipul lui Dumnezeu.
Pe site-ul Diecezei de Iași, la pagina „Preoți”, secțiunea „Diaspora”, apar nume, fotografii, țări, dieceze, ordine și congregații. Autorul acestei reflecții numără aproape 400 de preoți, aproape toți din Moldova, și amintește și de preoții greco-catolici din România, și de cei din Biserica Ortodoxă Română.
Părintele Augusto Rafael Ramírez Monasterio, preot din Ordinul Fraților Minori, ucis din ură față de credință în Guatemala în noiembrie 1983, va fi beatificat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în parcul Finca Florencia, la periferia orașului Antigua Guatemala.
Oficiul Central de Statistică Ecleziastică publică tabloul statistic al Bisericii Catolice din Uruguay, Argentina și Peru pentru perioada 1980-2024, în contextul călătoriei apostolice a Papei Leon al XIV-lea în cele trei țări, între 6 și 17 noiembrie 2026.
Papa Leon al XIV-lea va face a șasea călătorie apostolică internațională între 6 și 17 noiembrie 2026, în Uruguay, Argentina și Peru. Potrivit lui Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, călătoria este „un timp de ascultare, de întâlnire, un timp binecuvântat”.
Vizita pelerinilor are loc în ajunul solemnității Tuturor Sfinților, iar papa a legat activitățile sportive de chemarea la sfințenie, amintindu-l pe Pier Giorgio Frassati, patronul sportivilor, și îndemnând creștinii să alerge în cursa vieții pentru cununa gloriei care nu se veștejește.
Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a rostit prelegerea inaugurală la Întâlnirea internațională de studii cu tema „Sfântul Scaun și sistemele totalitare în secolul al XX-lea. Noi priviri și perspective de cercetare”, la Universitatea pontificală Gregoriană, 28-29 octombrie 2026.
Asociația Internațională a Exorciștilor recunoaște dreptul fiecăruia de a-și exprima liber opiniile, dar afirmă că prezentarea fenomenului ocult doar ca eveniment cultural sau recreativ nu îl poate justifica și cere conștientizarea riscurilor spirituale.
Leon al XIV-lea a indicat întregii Biserici martori credibili ai evangheliei, capabili să vorbească fiecărei epoci. În discursul din 21 octombrie 2026, papa a spus că poporul lui Dumnezeu caută modele pentru a locui prezentul și mijlocitori care îi ajută pe membrii Bisericii să înfrunte provocările de astăzi.
Papa Leon al XIV-lea va merge în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie 2026. Sala de Presă al Sfântului Scaun confirmă că recuperarea după operație progresează favorabil și că nu există contraindicații medicale pentru călătoria apostolică planificată.
Universitatea pontificală „Sfântul Toma de Aquino” (Angelicum) i-a conferit vineri dimineață, 23 octombrie 2026, doctoratul honoris causa în teologie patriarhului ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, în cadrul inaugurării anului universitar 2026-2027.
Pegoraro subliniază că în fața suferinței psihice gestionarea revine adesea exclusiv rudelor și familiei, iar instituțiile de la diferite niveluri trebuie să acorde o atenție sporită celor care au grijă de cei care au grijă.
Cateheza a arătat că Gaudium et spes propune o concepție reînnoită a căsătoriei ca „comunitate intimă de viață și de iubire conjugală”, cu fundamentul în legământul conjugal, și a evidențiat funcția socială a familiei, definită ca „fundamentul societății”.
Sâmbătă, 17 octombrie, la Ibiza, Giovanni Torres Torres și cei 19 însoțitori ai săi, preoți diecezani uciși în 1936 în timpul persecuției religioase din Spania, vor fi proclamați fericiți, primii din dieceză. Ritul va fi prezidat de cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, reprezentându-l pe papa.
A fost publicat cu ocazia celei de-a o suta Zile Mondiale a Misiunilor, care se celebrează duminică, 18 octombrie 2026, cu tema „Una în Cristos, uniți în misiune”, raportul despre statisticile Bisericii Catolice realizat de agenția de știri Fides. Studiul, editat de Luca Mainoldi, colectează și analizează date din cel mai recent „Anuar Statistic al Bisericii”. În întreaga lume există cu 16.690.000 de catolici mai mulți decât în 2023, reprezentând 17,8% din populația lumii.
Papa Leon al XIV-lea, într-un mesaj semnat marți (13 octombrie), ziua în care a fost supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul Gemelli, mulțumește pentru rugăciuni și pentru efortul comun depus pe parcursul unei săptămâni, la Vatican. La „momentul potrivit”, suveranul pontif își va prezenta reflecțiile cu privire la discuțiile din cadrul întâlnirii organizate cu ocazia împlinirii a 10 ani de la publicarea exortației apostolice a Papei Francisc. „Vă rog”, încheie el, „rugați-vă pentru mine, așa cum eu mă rog pentru voi”.
Fără familii puternice, lumea nu are viitor – a subliniat Leon al XIV-lea în omilia pregătită pentru Sfânta Liturghie cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a publicării exortației „Amoris laetitia”. Papa a subliniat necesitatea urgentă de a-i educa pe tineri în spiritul iubirii adevărate, de a sprijini familiile care trec prin crize și de a restabili rugăciunea în comun în cămine. Omilia Sfântului Părinte a fost citită de cardinalul Luis Antonio Tagle, care a prezidat Liturghia.
Episcopii catolici din România, alături de preoți, persoane consacrate și credincioși, îl încredințează pe Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea iubirii milostive a lui Dumnezeu. Prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea bolnavilor, se roagă pentru vindecare grabnică, pace sufletească și puteri reînnoite.
Papa Leon al XIV-lea cere ca pastorația sănătății mintale să fie integrată în întreaga Biserică, pentru a depăși stigmatizarea și discriminarea persoanelor cu boli mintale. În Dilexi te, el amintește cuvintele adresate lui Moise: „Am văzut nenorocirea poporului meu [...] cunosc suferințele lor” (Ex 3,7-8).
Bill Gates consideră inteligența artificială mai periculoasă decât armele nucleare și cu potențialul de a fi mai benefică decât energia nucleară. El spune că a citit enciclica Magnifica humanitas și că aceasta pune o bază solidă pentru munca ce trebuie făcută.
Papa Leon al XIV-lea a salutat pentru prima dată Cercul „Sfântul Petru”, mulțumindu-i președintelui și membrilor. El a amintit că asociația, din 1869, ajunge în numele papei la persoanele nevoiașe din Roma, oferind mese zilnice, aziluri de noapte pentru cei fără adăpost și cazare pentru familiile aflate în dificultate.
Papa Leon al XIV-lea a vorbit la Angelus despre ospățul de nuntă din Evanghelia după Matei, unde regele își invită oaspeții la sărbătoare. Deoarece invitații refuză, regele își extinde apelul la mai multe persoane, pentru ca bucuria să fie un dar pentru toți.
Papa Leon al XIV-lea le-a mulțumit directorilor de muzee pentru munca și pasiunea lor, amintind că orice muzeu este un loc al memoriei, al frumuseții și al istoriei, care favorizează întâlnirea între generații și promovează cultura și creativitatea umană.
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis credincioșilor Bisericii Melkite că este alături de ei și că întreaga Biserică Catolică este alături de ei, amintind că atunci când un membru suferă, întregul Trup suferă împreună cu el. Sinodul are rolul de păstrător al comuniunii.
La zecea aniversare a exortației Amoris laetitia, un briefing în Sala de Presă a Sfântului Scaun a prezentat provocările familiilor de astăzi: migrația, tehnologia digitală, sprijinirea noilor cupluri și a victimelor abuzurilor.
Documentul „Positio” a fost prezentat cardinalului Marcello Semeraro, președintele Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor, la 7 octombrie 2026, în sărbătoarea „Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului”, de către PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, şi Mons. Isidor Iacovici, postulatorul cauzei de beatificare.
Papa îi îndeamnă pe toți să contribuie la activitatea Operei Pontificale Misionare și a celor care îl duc pe Cristos celor mai săraci și nevoiași. El reamintește că „rugăciunile și contribuțiile credincioșilor au încurajat și susținut” „munca sa misionară în Peru, precum și pe cea a nenumăraților alți oameni din întreaga lume”.
Papa Leon al XIV-lea a adresat un salut comunității Colegiului pontifical Teutonic „S. Maria in Campo Santo” cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a fondării. Pontiful a evidențiat că instituția își propune să fie un loc sigur de formare intelectuală și spirituală pentru clericii care locuiesc aici.
Papa Leon al XIV-lea a adresat un discurs artiștilor și curatorilor în cadrul Întâlnirii „Arta posibilității: a țese împreună”, promovată de Dicasterul pentru Cultură și Educație. Pontiful a mulțumit pentru colaborarea cu Sfântul Scaun și a subliniat că Biserica are nevoie de artiști.
Niciun drum uman nu este cu adevărat solitar. Când drumul devine dificil și cerul pare îndepărtat, credința ne invită să credem că alături de noi continuă să existe o prezență tăcută, o mână invizibilă care ne însoțește și o privire care ne arată destinația.
În după-amiază zilei de joi, 1 octombrie 2026, a început inițiativa „Un milion de copii se roagă Rozariul”, care implică copii din întreaga lume în rugăciunea mariană. Evenimentul ne invită să redescoperim Rozariul ca o oportunitate de a-i apropia pe copii de credință și de o relație cu Dumnezeu, celebrând puterea rugăciunii lor. De asemenea, subliniază valoarea educației spirituale și religioase ca parte esențială a creșterii și demnității copiilor.
În zborul de la Metz la Roma, luni, 28 septembrie 2026, întâlnindu-se cu jurnaliștii, Leon al XIV-lea a vorbit despre conflicte și despre interesele economice care le susțin: „Biserica continuă să-și ridice glasul vestind evanghelia. Câțiva se îmbogățesc prin industria de război; cu aceste miliarde, probleme precum foametea mondială ar putea fi rezolvate”.
Veghe de rugăciune cu tinerii la „Stade de France”, în Paris, vineri, 25 septembrie 2026, în cadrul călătoriei apostolice a Papei Leon al XIV-lea în Franța și al vizitei la sediul UNESCO, desfășurată între 25 și 28 septembrie 2026.
Au fost beatificați trei preoți martiri ai nazismului-fascismului: Ubaldo Marchioni, diecezan, Elia Comini, salezian, și Martino Capelli, dehonian
În discursul rostit la Palatul Élysée, papa și-a exprimat recunoștința față de numeroșii artiști, constructori, tehnicieni și lucrători calificați care au participat la restaurarea catedralei Notre-Dame din Paris, numind redeschiderea acesteia un simbol al speranței reînnoite.
Papa a explicat că se deplasează în Franța ca discipol al lui Isus Cristos, dornic să proclame pacea lui Cristos în întreaga lume, un mesaj pe care îl consideră deosebit de important în acest moment.
Fundația vaticană dedicată lui Benedict al XVI-lea a recunoscut meritele academice ale studiilor sale despre patristică, în special despre Sfântul Augustin. Papa Leon al XIV-lea îi va conferi savantului premiul pe 19 decembrie 2026, la Vatican. Părintele Regoli, președintele instituției, a declarat: „Este un om dedicat, atât intelectual, cât și pastoral, răspândirii credinței”. În noiembrie, trei conferințe internaționale vor celebra figura papei german în Statele Unite și Africa.
Episcopul din Silicon Valley conduce grupul de lucru al episcopilor americani privind inteligența artificială. El relatează despre întâlnirile sale „respectuoase și directe” cu managerii, explică de ce Biserica nu susține niciun produs, cere dezvoltatorilor să introducă protecții pentru chatboți după tragediile care au avut loc deja și anunță reguli în cadrul diecezelor.
Cel de-al 30-lea congres al organizației germane de caritate s-a încheiat la Freising. Peste 200 de experți din 26 de țări au discutat despre polarizare, bulele digitale și rolul Bisericilor în construirea coeziunii sociale. Cardinalul Grech a declarat: „Sinodalitatea este un antidot la polarizare”. Următoarea întâlnire va avea loc la Berlin în 2027, concentrându-se pe sănătatea mintală în Europa de Est, afectată de război și tulburări sociale.
Cardinalul Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, a subliniat miercuri, 16 septembrie 2026, la Máriapócs, în Ungaria, necesitatea unei voci coordonate în bisericile orientale catolice din Europa și a vorbit despre dorința tinerilor de a-l cunoaște pe Cristos.
Interviuri cu prefecții Dicasterelor pentru Doctrina Credinței, pentru Dialogul Interreligios și pentru Promovarea Unității Creștinilor cu ocazia celor șaizeci de ani de la declarația conciliară Nostra aetate
La aniversarea declarației conciliare, care a deschis un nou capitol în istoria relațiilor dintre catolici și credincioșii altor religii, Dicasterele pentru Doctrina Credinței, pentru Promovarea Unității Creștinilor și pentru Dialogul Interreligios publică Nota „Un drum al speranței”. Această reflecție comună reiterează apelul la combaterea fundamentalismului, abandonarea logicii de apărare sau cucerire, protejarea libertății religioase și construirea fraternității.
Să ne oprim nu de teamă, ci pentru a înțelege unde ne aflăm cu adevărat. Inteligențele artificiale sunt acum la plural, puterea este concentrată în mâinile câtorva entități private, banii investiți urmăresc produse fără piață de desfacere și, între timp, de jos, realități mai mici construiesc IA de care au nevoie întreprinderile.
Arhiepiscopul de Liverpool, John Sherrington, responsabil cu problemele pro-viață în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din Anglia și Țara Galilor, și-a exprimat recunoștința față de parlamentarii care au votat împotrivă și față de numeroasele persoane din societate care și-au făcut auzite vocile.
Papa Leon al XIV-lea a amintit că Biserica este chemată să îmbrățișeze realitatea și să demaște contradicțiile vieții contemporane, inclusiv pe cele legate de progresul științific și tehnologic. Pornind de la imaginea biblică a lui Nehemia, el i-a îndemnat pe participanți să pătrundă pe șantierele istoriei pentru a reconstrui ceea ce s-a prăbușit și a proteja ceea ce este amenințat.
Papa Leon al XIV-lea i-a îndemnat pe participanții la Simpozionul Communio Internationalis Benedictinarum să rămână profund înrădăcinați în Cristos și să fie martori vii și rugători pe tot cuprinsul pământului. El a mulțumit călugărițelor benedictine pentru rugăciune, pentru prezența umilă și tăcută și pentru dăruirea zilnică.
Joi, 10 septembrie 2026, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferința de presă pentru prezentarea Întâlnirii „Secolul al XXI-lea: un nou timp de martiri?”, programată la Augustinianum pe 15 septembrie 2026.
În discursul adresat noilor episcopi, Papa Leon al XIV-lea a amintit că episcopul este chemat să fie un „amoris officium”, o slujire a iubirii, și i-a încurajat să promoveze căi de reflecție și dialog în diecezele lor. El a evocat și Jubileul Speranței, celebrat anul trecut.
Se estima că aproape 10.000 de sclavi soseau anual în Cartagena de Indias, poarta de acces către imperiul colonial al Spaniei în cele două Americi. El își va dedica viața lor.
Episcopi din întreaga lume, apropiați mișcării fondate de Chiara Lubich, s-au întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea. Suveranul pontif a subliniat „situațiile sociale dificile” și „diviziunile” cu care se confruntă unii episcopi în țările lor, printre „prejudecăți, rasism, intoleranță religioasă și violență”. Papa i-a îndemnat să fie un semn al comuniunii, să cultive viața interioară și să se întoarcă la izvorul unității, care este Sfânta Treime, „răspunsul la diviziunile triste care afectează lumea noastră”.