Scroll, scroll, scroll! Hopaaa! Ia să vedem ce-i aici, sub pictograma asta, cu numele „Diaspora”, de pe site-ul Diecezei noastre de Iași, ercis.ro, la pagina „Preoți”! O deschid ușurel, ca să nu-i deranjez pe cei de-acolo, și văd o minune, dacă nu sute de minuni.
Cam scârțâie ușa, dar tot intru. Și ce să vezi, nume, nume, fotografii, țări, dieceze, ordine și congregații, continente, chipuri, mai ales chipuri, în marea lor majoritate tineri, moldoveni de-ai noștri, care-au luat în serios Cuvântul Domnului, pe Isus care, „văzând mulțimile, i s-a făcut milă de ele că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor” (Mt 9,36), și s-au dus care încotro, vestindu-l, trăindu-l, și jertfindu-l, pe Cel despre care auziseră pentru prima dată în sânul familiei, în satele și orașele noastre sărăcuțe și deseori necăjite.
Dacă i-ai lua pe fiecare la rând și i-ai întreba de la cine au auzit pentru prima dată vorbindu-li-se de Isus, ai putea scrie tot atâtea povești fantastice: bunica, când încă nu știam câte urechi am în cap îmi vorbea de multele minuni făcute neamului nostru de Isus; bunicul spunea că el, arătându-mi crucea de pe perete, el l-a salvat la Cotul Donului, și atunci i-a făcut jurământ că nu-l va uita niciodată; mama, când încă nu știam a deosebi dreapta de stânga, îmi povestea de Mântuitorul, și zicea că lui trebuie să mă rog, și-mi împreuna mânuțele acelea firave și îngâna cu mine rugăciunea aia frumoasă: Isuse micuț, vino la mine, fă din mine, un copilaș bun și drăgălaș. Ea, dar nici eu încă nu-mi puteam imagina că, de fapt, eu mă pregăteam deja pentru misiunea asta, să le fiu păstor fraților mei; și vecina, care văzându-mă cât de frumos mă rugam, și ce repede alergam cu picioarele goale prin colbul drumurilor, îi spunea mamei: băiatu ăsta o să fie un bun misionar. Uite ce frumos și repede aleargă! Lasă-l să alerge, ca să se antreneze, că acolo unde-l va trimite Isus va fi nevoie de multă energie; și încă cei doi preoți din sat, tânărul și bătrânul, pe care-i priveam și-mi ziceam că într-o zi voi vrea să fiu ca ei, ba-mi ziceau și ei, că au nevoie de inimi noi și de brațe.
Nu înțelegeam atunci mare lucru, dar mi se aprindea inima ori de câte ori îi vedeam la altar. Odată, și atunci a fost când m-am hotărât cu totul să-l urmez, a fost când, întorcându-mă de la școală, am intrat tiptil în biserică și m-am ascuns după un stâlp, și-l priveam înălțat maiestuos pe cruce. Au început să-mi curgă lacrimile, și simțeam cum mă dureau și pe mine mâinile și picioarele lui bătute în cuie, și mă rugam să coboare de acolo cât mai repede. Și, în timp ce plângeam și mă gândeam cum să-l dau jos de acolo cât mai repede, am auzit un foșnet dulce. Mai încolo, într-un colț, l-am văzut pe părintele nostru, și auzeam clar spunându-i, aproape poruncindu-i: iată-mă, Isuse, trimite-mă pe mine, pe mine, pe mine...., și pe mine, m-am trezit eu spunând cu voce tare, și continuând dorința părintelui, și pe mine, oriunde vrei. Și pe mine, Isuse, și mi-am simțit cum mi-a luat foc inima, și cum ochi-mi străluceau de o bucurie de nedescris.
Citesc sutele de nume și apăs peste ele, și după fiecare-mi apare un chip frumos, și după fiecare chip o istorie, și o mulțime de popor care stă și se roagă pentru ei, unul câte unul. Numără-i, sunt ispitit! Aproape 400 de preoți, aproape toți din Moldova noastră credincioasă. Dacă-i mai numărăm și pe preoții greco-catolici din România și, de ce nu, și pe cei din Biserica Ortodoxă Română, cred că ajungem la o cifră amețitoare! Asta da, Biserică în ieșire! Și-i frumos, mai ales dacă ne gândim că noi toți suntem rodul jertfelor înaintașilor noștri, care au urcat pe cruce în vremuri tulburi și n-au mai coborât de acolo decât cu noi de mână, încredințându-ne misiunii Bisericii, și le mulțumim. Se vede că înțeleptul de Tertulian n-a spus deloc degeaba că „sângele creștinilor este sămânța creștinilor”. De parcă ne vedea încă de pe atunci pe unul fiecare dintre noi, popor român misionar!
Dar câte surori or mai fi, mă întreb! Cu siguranță măcar dublu, care-și jertfesc viața lui Cristos prin zeci și sute de case de copii, spitale, centre pentru persoane în vârstă. Și-apoi milioanele noastre de credincioși, și ei misionari, căci plecând după o pâine mai albă, n-au luat mai nimic cu ei, pentru că înotau în sărăcie, dar un lucru nu au uitat să-ndese în desaga inimii, iar aceasta a fost credința, suptă în sânul Bisericii noastre locale de Iași. Au luat-o cu ei și au trăit-o, spunându-le răspicat celor întâlniți: „fără duminică noi nu putem trăi!”, și de aceea vom merge la biserică, și ne vom ruga până o-m muri, și încă un sfert de oră după aia. Toți misionari de-ai noștri și ei, milioane dacă e să-i numărăm.
Și-i privesc din nou, și nu mă satur să le văd chipurile. Și-i mulțumesc Domnului, și-l aud spunându-mi: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția” (Lc 12,32). Turmă într-adevăr mică, dar cu sufletul cât carul, și cu misionari, câtă frunză, câtă iarbă, răspândiți peste tot pe unde există un suflet de om dornic de mântuire.
Pr. Damian Pătrașcu,
ministru provincial OFMConv.
