În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi.
Bună ziua tuturor și bine ați venit!
Eminență, Excelențe, iubiți frați și surori,
Primul cuvânt pe care vreau să vi-l spun este „mulțumesc”. Vă mulțumesc pentru colaborarea pe care ați acordat-o Sfântului Scaun în ultimii ani, în special pentru instalarea Pavilionului Bienalei de la Veneția și pentru proiectele de artă contemporană promovate de Dicasterul pentru Cultură și Educație. Vă mulțumesc pentru încrederea cu care ați acceptat să mergeți alături de Biserică, chiar și pe căi noi.
Mă gândesc, de exemplu, la Pavilionul amenajat în închisoarea pentru femei de pe insula Giudecca, vizitată de Papa Francisc. Cei care au fost acolo știu că nu era vorba de a duce arta în închisoare, ci de a permite închisorii, cu adevărul ei adesea reprimat, să învețe arta și pe noi toți. Pentru că „persoana umană este «demnă» pur și simplu pentru că există și are ca scop veșnicia” (Întâlnire la Accueil Notre-Dame, Lourdes, 27 septembrie 2026) și este întotdeauna mai mare decât fragilitatea sau greșelile sale.
Am fost impresionat și de motto-ul Pavilionului de la Veneția din acest an, inspirat de sfânta Hildegard de Bingen: „The Ear is the Eye of the Soul” [„Urechea este ochiul sufletului”]. Într-adevăr, arta, asemenea unei antene, interceptează marile întrebări ale inimii umane – uneori ca un strigăt, mai des ca o șoaptă – și le face audibile, vizibile și comunicabile.
Sfântul Augustin ne-a lăsat o mărturie nemuritoare despre neliniștea inimii umane în căutarea adevărului. Arta, atunci când este autentică, este animată de această neliniște. Prin urmare, Biserica nu a considerat niciodată arta un accesoriu. Pentru Biserică, arta este un loc fundamental al ascultării, unde putem fi instruiți în ceea ce privește aspirațiile și rănile omenirii, în setea ei de frumusețe, dreptate și pace, în căutarea ei de sens.
Trăim în era motoarelor de căutare, care ne oferă mii de răspunsuri într-o secundă. Dar ele, oricât de puternice, restaurează ceea ce există deja și tind să ne ofere ceea ce ne dorim deja. În era tehnologiei și consumului, marele pericol nu mai este numai cenzura, ci standardizarea; nu numai tăcerea impusă, ci zgomotul care face imposibilă ascultarea. Arta este un alt tip de „motor de căutare”. Nu se procedează prin indexare, ci prin interogare. Întrebarea lui este o atenție tensionată, care nu se mulțumește cu simpla sumă a faptelor, pentru că nu încetează să sape mai adânc, căutând intriga care îi unește. Arta voastră, când rezistă la turtire, când încetinește privirea, când ne obligă să ne oprim în fața a ceea ce nu poate fi consumat, este o formă de regenerare culturală și spirituală.
Sfântul Papa Paul al VI-lea a rostit cuvinte care rămân o piatră de hotar în relația Bisericii cu artiștii: „Avem nevoie de voi – a spus el –. Slujirea noastră are nevoie de colaborarea voastră. Pentru că, după cum știți, slujirea noastră este de a predica și de a face accesibilă și inteligibilă, ba chiar emoționantă, lumea spiritului, a invizibilului, a inefabilului, a lui Dumnezeu. Și în această operațiune, care transpune lumea invizibilă în formule accesibile, inteligibile, voi sunteți maeștri” (Omilia la Liturghia cu artiștii, 7 mai 1964).
Și eu vă spun astăzi: Biserica are nevoie de voi. Mai ales în această eră a inteligenței artificiale, în care devine urgent să distingem arta umană de cea produsă de mașini. Există o diferență ontologică, chiar înainte de una estetică, între artă și ceea ce o mașină poate genera prin calcule statistice bazate pe imagini ale milioanelor de alte persoane. Algoritmilor le lipsește scânteia umană. „Cultura și arta autentice păstrează această scânteie” (Magnifica humanitas, 122).
Pentru toate acestea, Biserica dorește să reînnoiască o alianță cu artiștii și instituțiile culturale: o alianță pentru protejarea omenirii. Așa cum am avut ocazia să spun în timpul recentei mele vizite la UNESCO: „Promovarea educației, științei și culturii este imposibilă fără promovarea vieții bărbaților și femeilor, care sunt protagoniștii lor” (Discurs la UNESCO, Paris, 25 septembrie 2026).
Dragi artiști, dragi curatori, să știți că Biserica vă privește cu stimă, recunoștință și speranță, că are nevoie de voi și că dorește să meargă alături de voi, pentru ca împreună să putem păstra magnifica omenire care ne-a fost încredințată.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și munca voastră! Vă mulțumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
