O recunoaștere a lui Bartolomeu I pentru „contribuția sa extraordinară la gândirea ecumenică, în special în domeniul relațiilor dintre catolici și ortodocși”. Cardinalul Kurt Koch, prefectul Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor, a descris astfel doctoratul honoris causa în teologie acordat vineri dimineață, 23 octombrie 2026, patriarhului ecumenic de Constantinopol de către Universitatea pontificală „Sfântul Toma de Aquino” (Angelicum). Ceremonia a avut loc în cadrul inaugurării anului universitar 2026-2027, intitulat „Creta, zece ani mai târziu”, o referință la Conciliul Bisericilor Ortodoxe desfășurat pe insula greacă în 2016.
Evenimentul de la Angelicum a reunit cercetători, diplomați și reprezentanți religioși, inclusiv cardinalul secretar de stat Pietro Parolin și cardinalul Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale. Bartolomeu însuși a fost prezent, pelerin în Italia, într-o călătorie care va include și orașele Assisi și Loreto în zilele următoare.
„În timpul slujirii dumneavoastră patriarhale – a afirmat Koch în laudatio – relațiile dintre Bisericile surori ale Romei și Constantinopolului s-au dezvoltat într-adevăr în mod constant. Ați semnat mai multe declarații comune cu pontifii decât orice alt patriarh din istorie”. Participarea sa la înmormântarea Papei Francisc de anul trecut și la inaugurarea noului pontificat, precum și faptul că prima călătorie în străinătate a Papei Leon al XIV-lea a fost la Scaunul Ecumenic, „sunt semne elocvente ale dezvoltării progresive a acestor relații”, a observat cardinalul.
Pentru a explica importanța operei lui Bartolomeu, Koch s-a concentrat asupra a trei aspecte ale angajării sale dintr-o perspectivă ecumenică: „contribuția neprețuită oferită reflecției ecleziologice asupra sinodalității Bisericii”, „ecoteologia” și „teologia dialogului”.
Patriarhul ecumenic a „încurajat neobosit activitatea Comisiei Internaționale Mixte pentru Dialog Teologic dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă”, care s-a concentrat mai recent asupra sinodalității, urmând o abordare derivată din învățătura lui Bartolomeu. „Nu este o coincidență – a observat cardinalul – că ați promovat Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, convocat la Rusaliile din 2016”, tema Zilei de Studiu de astăzi la Angelicum. La acel eveniment, Bartolomeu „a subliniat că sinodalitatea este o dimensiune intrinsecă a Bisericii și, într-adevăr, a credinței creștine însăși”, un concept reiterat în timpul vizitei Sfântului Părinte Leon al XIV-lea, împreună cu alți conducători ai Bisericilor, la Iznik pentru a comemora cea de-a 1700-a aniversare a Conciliului din Niceea. Chiar acel eveniment, potrivit cardinalului, a permis „o experiență concretă a sinodalității între liderii Bisericii în timpul celebrării comune de rugăciune de la Iznik și al întâlnirii ecumenice de la Istanbul”.
În ceea ce privește tema „ecoteologiei”, cardinalul Koch a afirmat că Bartolomeu a fost „primul lider religios care a definit oficial distrugerea naturii ca un păcat împotriva creației, o «icoană divină» și, în cele din urmă, un păcat împotriva lui Dumnezeu însuși”, propunând astfel „o revenire la ascetismul creștin și la sobrietatea voluntară ca remediu pentru consumismul distructiv”. Această învățătură a avut profunde repercusiuni ecumenice. Bartolomeu, a concluzionat Koch, a întruchipat „natura inseparabilă a dialogului carității și a dialogului adevărului”.
După acordarea doctoratului honoris causa în teologie de către rectorul Universității, părintele Thomas Joseph White, a luat cuvântul patriarhul ecumenic al Constantinopolului, reflectând la aniversarea a zece ani de la Sinodul din Creta, care a reprezentat „împlinirea a peste un secol de pregătire, rugăciune și speranță”. „Conciliul – a spus Bartolomeu – ne amintește că Biserica ortodoxă nu este concepută ca o federație de Biserici independente, existente izolate unele de altele. Este, mai degrabă, unicul Trup al lui Cristos, unit în credință, în viața sacramentală și în tradiția apostolică. Sinoadele și conciliile au fost întotdeauna instrumentul și expresia prin care Biserica își manifestă unitatea. În mod similar, Sinodul din Creta a demonstrat „că conciliaritatea este o realitate permanentă”. Cu toate acestea, trebuie „să rezistăm tentației de a o evalua exclusiv în lumina rezultatelor sale imediate sau a absenței regretabile a unor Biserici autocefale”. A face acest lucru ar însemna să reducem conciliul la un simplu eveniment, în timp ce prin deciziile și documentele sale a demonstrat că ortodoxia poate oferi o contribuție esențială în abordarea problemelor contemporane. „Biserica, de fapt, nu este chemată să se retragă din societate, ci mai degrabă să mărturisească puterea transformatoare a evangheliei în inima lumii”, a afirmat Bartolomeu. Dincolo de documentele sale specifice, conciliul „a subliniat că unitatea necesită întâlnire”.
Astăzi, zece ani mai târziu, provocările rămân, „subliniind și mai mult importanța menținerii deschise a canalelor de comunicare și a consolidării legăturilor de comuniune dintre Biserici”, a observat patriarhul ecumenic. Din această perspectivă, Sinodul din Creta reprezintă „începutul unei angajări reînnoite față de conciliaritate, comuniune și cooperare”, chiar dacă rămâne în multe privințe „neterminat”. Acest lucru se aplică nu numai Bisericii ortodoxe, ci și Bisericii romano-catolice, care în ultimii ani a pus un accent deosebit pe sinodalitate. Prin urmare, viitorul ortodoxiei depinde „mai presus de toate de recuperarea acelei culturi a conciliarității care a caracterizat Biserica primară”, a concluzionat Bartolomeu, la fel cum „viitorul creștinismului depinde de această recuperare a conciliarității”. O lecție importantă a fost oferită de patriarhul ecumenic al Constantinopolului, într-o zi care subliniază încă o dată „marele efort” al Ateneului pontifical în cercetarea și predarea ecumenismului, urmând o lungă tradiție, care astăzi este dusă mai departe mai ales de Œcumenicum, Institutul de Studii Ecumenice, așa cum a subliniat în marja evenimentului coordonatorul său, părintele Hyacinthe Destivelle.
Beatrice Guarrera
(După L’Osservatore Romano, 23 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
