„Luptă lupta cea bună a credinței și apucă viața veșnică, la care ai fost chemat”. Acestea sunt cuvintele Sfântului Paul către Timotei care deschid Decretul de recunoaștere a martiriului părintelui Augusto Rafael Ramírez Monasterio, cuvinte care par să ofere cea mai potrivită interpretare a vieții și morții sale. Preot din Ordinul Fraților Minori, a fost ucis din ură față de credință în Guatemala în noiembrie 1983 și va fi beatificat sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Ritul – prezidat, în numele lui Leon al XIV-lea, de cardinalul Francisco Robles Ortega, arhiepiscop mitropolitan de Guadalajara – va avea loc la ora 17:00 (ora Romei) în parcul Finca Florencia, la periferia orașului Antigua Guatemala.
Scurta viață a părintelui Augusto – a murit la doar 46 de ani – a fost marcată de o alegere precisă: să rămână fidel vocației sale, aproape de cei săraci și asupriți, chiar și atunci când această fidelitate însemna să se expună personal persecuției și morții. Născut pe 5 noiembrie 1937, în orașul Guatemala, părintele Augusto a fost cel mai mic dintre nouă copii într-o familie profund creștină. A intrat în Ordinul Fraților Minori din Custodia „Preasfântul Nume al lui Isus” din America Centrală la o vârstă fragedă. Avea 16 ani când, în 1953, și-a început formarea la Colegiul din Diriamba, Nicaragua. Și-a continuat apoi drumul în Spania: și-a terminat noviciatul la Jumilla și a făcut prima profesiune călugărească în 1959. După studiile teologice, a fost hirotonit preot pe 18 iunie 1967, la Teruel. Întors în America Centrală, a slujit ca formator la Colegiul Serafic din Diriamba și ulterior a petrecut o perioadă la Salamanca, completându-și studiile universitare. Etapa decisivă a slujirii sale a început în 1978, când a devenit preot paroh la „San Francisco el Grande”, la Antigua Guatemala.
Erau ani dramatici. Guatemala a fost sfâșiată de un conflict armat în care au fost implicate armata și gherilele, expunând populația la violență, intimidare și represiune. Și munca pastorală a Bisericii a fost privită cu suspiciune. În acest context, părintele Augusto nu și-a transformat slujirea în activism politic; dimpotrivă, a continuat să fie preot, punând în centru proclamarea evangheliei și demnitatea celor încredințați în grija sa. A fost deosebit de apropiat de fermierii din regiunea Sacatepéquez; predica și exemplul său au fost un punct de referință pentru mulți tineri. Într-una dintre omiliile sale, a amintit că lucrarea evangheliei trebuie să constea în „a merge cu curaj pe cărările lumii, cu totală detașare de lucrurile pământești, ca purtători de pace și vestitori ai venirii Împărăției”.
A fost tocmai un gest sacerdotal care i-a pecetluit soarta. În iunie 1983, guvernul guatemalez promulgase o amnistie pentru cei implicați în războiul de gherilă care alegeau să se prezinte autorităților și să se reintegreze în societate. Un campesino [țăran] implicat în rebeli s-a apropiat de părintele Augusto pentru a se spovedi, dorind să beneficieze de amnistie. Călugărul a decis să-l ajute și să-l însoțească în procesul de regularizare a statutului său. Acest gest a fost interpretat de autorități ca o dovadă a presupuselor legături cu forțele rebele. Părintele Augusto a fost arestat, torturat și deținut la baza militară din Chimaltenango. S-au făcut încercări de a-l forța să dezvăluie informațiile primite în timpul spovezii. El a refuzat. A păstrat sigiliul sacramental, acceptând consecințele fidelității sale față de slujirea sa preoțească.
I s-a recomandat în repetate rânduri să părăsească Guatemala, dar a decis să rămână pentru că el credea că locul său era alături de comunitatea încredințată lui. Era conștient de pericol, dar seninătatea și încrederea sa în Dumnezeu nu au șovăit niciodată. Pe 5 noiembrie 1983, la 46 de ani de la nașterea sa, a sărbătorit alături de frații săi și de tinerii din parohie. În timpul unei ore sfinte de rugăciune, și-a reînnoit angajamentele sacerdotale și a cerut iertare pentru orice ofensă pe care o provocase. A fost aproape o pregătire, apropiindu-se fără să știe de pasul său final.
A doua zi, a primit numeroase apeluri telefonice cu amenințări grave cu moartea. Pe 7 noiembrie, după prânzul cu familia sa, în timp ce se întorcea la mănăstire, a fost interceptat de o patrulă militară și dus într-un loc necunoscut. Pe 8 noiembrie, trupul său, marcat de tortură, a fost identificat la morgă cu puțin timp înainte de înmormântarea anonimă. Ulterior s-a aflat că, în timp ce se afla într-o mașină de poliție, părintele Augusto încercase să fugă la un semafor, dar a fost lovit din spate de o ploaie de gloanțe. Aceasta a fost o mișcare deliberat provocatoare pentru a masca dovezile martiriului său. Înmormântarea sa a avut loc pe 9 noiembrie în parohia sa, „San Francisco el Grande”, cu o prezență numeroasă de preoți și credincioși. Rămășițele sale au fost transferate în aceeași biserică în 2005. Investigația diecezană a fost deschisă în 2008.
Părintele Augusto se adresează cu forță și creștinilor de astăzi. În centrul vieții sale nu se află o agendă politică, ci fidelitatea concretă față de Evanghelie: primirea celor care cer ajutor, protejarea celor vulnerabili, păzirea conștiințelor celorlalți, susținerea comunității proprii și neîncrederea în fața fricii. Martiriul nu se manifestă numai în momentul morții: se maturizează în fidelitatea alegerilor zilnice. În confesional, în parohie, ascultând săracii, însoțind tinerii, apărând demnitatea celor fără glas, părintele Augusto învățase deja să-și dea viața. Sângele vărsat în noiembrie 1983 a fost actul final al unei fidelități trăite zi de zi. Mărturia acestui nou fericit continuă să amintească Bisericii că a-l urma pe Cristos înseamnă și a avea curajul de a fi alături de om atunci când demnitatea sa este amenințată și a crede, chiar și în mijlocul violenței istoriei, că răul și moartea nu au ultimul cuvânt.
Giovangiuseppe Califano, postulator general al Ordinului Fraților Minori
(După L’Osservatore Romano, 6 noiembrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
