Uciși pentru că erau preoți. Giovanni Torres Torres și 19 însoțitori erau preoți diecezani din insulele spaniole Ibiza și Formentera, bărbați dedicați îngrijirii sufletelor, profesori de seminar și parohi, stimați de populație. Moartea lor – care a avut loc în 1936, în mijlocul violentei persecuții religioase care a caracterizat Spania în prima jumătate a secolului al XX-lea – nu a avut altă motivație decât vocația lor prezbiterală.
Sâmbătă, 17 octombrie, la Ibiza, cei douăzeci de preoți vor fi proclamați fericiți, primii din dieceză. Ritul – prezidat de cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, reprezentându-l pe papa – va avea loc la ora 11:00 (ora Spaniei) în catedrala locală, dedicată Sfintei Maria a Zăpezii. Va fi prima beatificare celebrată în Insulele Baleare.
Istoria dramatică a lui Giovanni Torres Torres și a celor 19 însoțitori a început pe 30 iulie 1936, într-o zi senină de vară, când pacea din Insulele Pitiuse, locuite de oameni simpli și pașnici, a fost brusc înlocuită de tulburări. Timp de două săptămâni, de fapt, veștile din peninsulă nu fuseseră liniștitoare: garnizoanele staționate în Africa se ridicaseră împotriva guvernului de la Madrid, care, de la începutul mandatului său, nu reușise să limiteze violența „revoluționară”, în special împotriva bisericilor și mănăstirilor. Dar toate acestea au rămas departe, de cealaltă parte a mării.
În acea dimineață, însă, ceva se întâmpla: dintr-un hidroavion republican curgeau pliante care amenințau cu distrugerea totală a Ibizei dacă nu se preda și ordona evacuarea orașului, semănând panica în rândul populației, care până atunci fusese calmă. A fost începutul unui coșmar care avea să dureze numai treizeci și șapte de zile, dar care avea să transforme arhipelagul pașnic într-o scenă de atrocități.
Formentera a fost ocupată la 7 august de o flotă mică de doar trei nave, iar Ibiza a fost ocupată a doua zi, sărbătoarea Sfântului Ciriaco, patronul diecezei: la șapte secole după ce o expediție catalano-aragoneză eliberase insula, alungând invadatorul musulman și returnându-l la rădăcinile sale creștine, navele unei expediții catalane au sosit cu intenția explicită de teroare valenciană de a-și impune teroarea, eradicând sufletul creștin al locuitorilor din Ibiza.
Una dintre primele acțiuni armate a fost deplasarea la școlile din Formentera, unde erau deja ținuți mai mulți prizonieri. Au ales doi: sergentul în retragere Lucas Ramón și preotul și trezorierul de la el Pilar, Juan Torres, în vârstă de 24 de ani, hirotonit cu mai puțin de o lună înainte. Amândoi au fost duși la La Savina și împușcați acolo. Corpurile lor au fost aruncate în mare cu greutăți legate de picioare, ca și cum ar fi vrut să ascundă cu grijă atrocitatea de ochii publicului.
Așa a început calvarul multor creștini, inclusiv douăzeci de preoți, aproape 40% din clerul diecezan, uciși cu sânge rece din pură ură față de credință.
Odată debarcați în Ibiza, soldații s-au îndreptat spre satul San Carlos. Ajunși la biserică, au început să forțeze ușile. Alertat de agitație, tânărul preot Antonio Tur Costa s-a grăbit la fața locului și a fost imediat arestat. La casa parohială, l-au luat și pe tatăl său, Antonio Tur Clapés, iar atât tatăl, cât și fiul au fost conduși sub roșcovul mare din fața bisericii și împușcați; trupurile lor au fost abandonate acolo fără înmormântare. Parohia a fost apoi profanată, jefuită și incendiată.
Însă primul preot arestat în Insulele Pitiuse, la câteva momente după sosirea republicanilor în Formentera, a fost trezorierul din San Francisco Javier, pr. Antonio Roig, care conducea parohia de doar un an. Nu numai că a fost arestat, ci a fost și supus abuzurilor și torturii, până când s-a decis transferul său în capitală, pentru a fi pus la dispoziția Comitetului din Ibiza. Când a urcat pe navă în portul La Savina, nici măcar tatăl său nu l-a recunoscut, atât de desfigurat era din cauza bătăilor. Când a debarcat, o mulțime de oameni s-a adunat în jurul lui, urmându-i pe soldați, insultându-l pe preot și scuipându-l.
În timp ce se îmbarcau, milițienii au început să-i arunce cuvinte dure. Pr. Antonio a tăcut și a plâns. Ajunși la sa Carrossa, milițienii, temându-se că tribunalul din Ibiza îl va elibera pe preot, au decis să-l omoare. Au strigat la el: „Preotule, spune: «Moarte lui Dumnezeu!», «Moarte lui Cristos!»”, în timp ce l-au împușcat în picioare, trântindu-l cu fața în jos. Preotul, cu blândețe, dar și cu putere, a rostit ultimele sale cuvinte: „Trăiască Cristos Regele!”. A fost ciuruit de gloanțe.
Ura antireligioasă s-a manifestat astfel în toată violența sa. Prioritatea ordinii revoluționare a fost incendierea bisericilor; pe întreaga insulă, niciuna nu a fost scutită de profanare și incendiere. Arestarea și detenția preoților a fost sistematică. Nu a fost nevoie de niciun motiv; a fost suficient ca aceștia să fie clerici. Se spunea că „reverenda era arestată și împușcată, nu persoana”. Douăzeci și trei de preoți au fost închiși în castelul din Ibiza, transformat într-o închisoare, unde aproape 120 de oameni erau înghesuiți laolaltă.
Acel calvar al poporului creștin și a slujitorilor săi consacrați era destinat să aibă un epilog crud. Pe 13 septembrie, confruntat cu atacuri și bombardamente repetate din partea forțelor naționaliste, pe punctul de a prelua controlul asupra insulei, Comitetul Revoluționar a decis să o evacueze și să elimine prizonierii. Revoluționarii s-au retras învinși, dar au ales să facă acest lucru, lăsând în urmă o dâră de ură și sânge.
La ora 21:00, cu grenade de mână și mitraliere, soldații republicani i-au masacrat pe toți locuitorii castelului, inclusiv șaptesprezece preoți martiri.
Prin exercitarea generoasă a slujirii lor și prin darul vieții lor ca martori ai evangheliei, l-au imitat pe Cristos – care a venit nu să fie slujit, ci să slujească și să-și dea viața drept răscumpărare pentru mulți – și au făcut-o iertându-i din inimă pe ucigașii lor. Prin sacrificiul și exemplul lor, Biserica aflată în pelerinaj la Ibiza și Formentera recunoaște calea sfințeniei pe care Dumnezeu o propune fiecăruia dintre noi și dorește să ajute la întărirea legăturilor unei adevărate reconcilieri între oameni.
Alejandro Cifres Giménez, postulator
(După L’Osservatore Romano, 16 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
