„Curaj, eu am învins lumea” (In 16,33)
Dragi tineri,
Doresc să mă adresez fiecăruia dintre voi prin acest mesaj și, mai presus de toate, să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care îl reprezentați pentru Biserică și pentru societate. El vă cunoaște, vă iubește și vă însoțește pe drumul vieții voastre. Duhul său inspiră în voi toți – atât de diferiți și răspândiți în întreaga lume – aceeași dorință pentru lucruri mărețe și durabile, și vă îndeamnă să căutați libertatea și adevărul. De la Dumnezeu vine dorința voastră de a iubi și de a fi iubiți, precum și speranța pe care Duhul Sfânt o trezește în inimile voastre – o speranță care poate deveni, la rândul ei, o lumină pentru ceilalți. Pentru toate acestea, îi mulțumesc Domnului.
Ne pregătim să celebrăm cea de-a 41-a Zi Mondială a Tineretului în Bisericile noastre locale, pe 22 noiembrie [2026] – în Solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului –, așteptând totodată cu bucurie întâlnirea noastră internațională de la Seul, din august 2027. În pregătirea acestor evenimente, doresc să vă încredințez cuvintele lui Isus: „Curaj, eu am învins lumea” (In 16,33). Aceste cuvinte vor constitui tema noastră în lunile următoare și vă invit, încă de pe acum, să începeți să reflectați asupra lor împreună cu mine.
De unde vine curajul?
Cuvintele lui Cristos încep cu o invitație de a prinde curaj. Știu bine că, uneori, în locul curajului, în noi pot predomina nesiguranța sau teama, așa cum s-a întâmplat și în cazul primilor discipoli. Mulți dintre voi purtați în suflet întrebări și frământări care apasă greu asupra inimilor voastre. Poate vă îngrijorează viitorul, simțiți presiunea de a reuși și de a părea perfecți, ori trăiți stresul unei permanente comparații cu ceilalți sau cu niște idealuri artificiale, de neatins. Sub influența imaginilor atent selecționate de pe rețelele de socializare, s-ar putea să vă fie greu să recunoașteți și să acceptați cine sunteți cu adevărat. Într-adevăr, tânjiți după o afecțiune autentică, întrucât tehnologia nu poate înlocui apropierea umană reală, ci doar imita empatia. Unii dintre voi știu ce înseamnă să trăiască singurătatea, dezamăgirea sau teama de a nu fi „suficient de buni”.
Din aceste motive, poate că și voi v-ați simțit asemenea discipolilor lui Isus, traversând lacul noaptea, într-o barcă mică. Vântul se întețește, valurile cresc, iar țărmul dispare în întuneric. Tocmai în astfel de împrejurări auzim invitația evangheliei de a prinde curaj. Isus vine spre discipolii săi și le spune: „Eu sunt; nu vă temeți!” (In 6, 20). Aceasta este certitudinea pe care doresc să o așez în inimile voastre: chiar înainte ca voi să începeți să-l căutați pe Cristos, el vă caută deja pe voi, pășind peste apele tulburi ale vieții. Curajul creștin nu izvorăște, în primul rând, din forțele noastre proprii; el vine din prezența sa.
Cristos însuși, cu siguranță, nu a dus o viață lipsită de furtuni și nici nu ne promite nouă una. Totuși, niciun întuneric și nicio suferință nu sunt mai puternice decât iubirea sa. El nu vă va abandona niciodată. El vă invită la o prietenie cu sine și vă cere să-i încredințați propriul drum, precum și pe cel al comunităților voastre. Așadar, lăsați-vă întâlniți de Isus Cristos, care vă caută, și încredințați-i drumul pe care îl parcurgeți, atât individual, cât și împreună. În acest fel, veți simți cum în inimile voastre prinde rădăcini un curaj nou și durabil.
Victoria asupra lumii
Domnul Isus, care a venit spre discipolii săi mergând pe apă, ne spune acum: „Curaj, eu am învins lumea” (In 16,33). Primiți aceste cuvinte ca pe o promisiune adresată personal fiecăruia dintre voi și fraților și surorilor cu care vă împărtășiți drumul. Mai mult decât un îndemn, aceste cuvinte sunt un dar. Cristos nu spune: „Voi veți învinge lumea”. El spune: „Eu am învins lumea”. Știm că, în acest pasaj evanghelic, „lumea” nu înseamnă universul creat și iubit de Dumnezeu, destinat mântuirii, ci „lumea întunericului” (cf. Ef 6,12) – acea realitate misterioasă, prezentă chiar și în inima omului, care i se opune lui Dumnezeu. Isus, și numai el, prin moartea și învierea sa, a biruit acest întuneric și a redeschis pentru omenire calea către Dumnezeu, către fericire, dreptate și pace.
Putem înțelege astfel și alte dimensiuni ale curajului la care vă cheamă Isus. Acest curaj nu provine din propria voastră hotărâre sau tărie de caracter. El izvorăște din încrederea în Cel care merge înaintea voastră; se naște din credința în Isus Cristos. Când reflectăm la modul în care Cristos a învins lumea iubind-o, ajungem să înțelegem că curajul creștin nu este un curaj îndreptat împotriva a ceva sau a cuiva, ci un curaj pentru ceva: pentru viață, pentru adevăr, pentru libertate și pentru dreptate.
Cu curajul pe care ni-l dă Cristos, putem privi cu ochi noi lumea pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult (cf. In 3,16). Și noi avem un rol de jucat, oricât de mic ar fi, în transformarea unei „lumi a întunericului” într-o „lume răscumpărată”. Cristos nu vă cheamă să fugiți din această lume, ci să o priviți prin ochii săi și să o atingeți cu iubirea sa, care vindecă toate lucrurile. Lăsați-vă mișcați și atinși de realitatea din jurul vostru! Isus nu a iubit lumea de la distanță. El a intrat pe deplin în condiția noastră umană, umilindu-se până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,7-8). A cunoscut bucuria și prietenia, dar și greutățile, respingerea, singurătatea și suferința, fără a-și închide vreodată inima.
Și voi trăiți într-o lume creată bună, dar rănită – o lume plină de posibilități, dar marcată de nedreptăți, tensiuni și temeri. Mulți tânjesc după pace, dar întâlnesc violență; mulți doresc comuniune, dar trăiesc singurătatea. În mijlocul acestor contradicții, creștinii sunt chemați să-l urmeze pe Cristos în curajul său blând: curajul de a arăta iubire atunci când asprimea pare mai ușoară și mai eficientă; curajul de a căuta pacea atunci când confruntarea pare mai avantajoasă; și curajul de a rămâne ancorați în speranță atunci când cinismul pare mai convingător.
Victoria iubirii care se dăruiește
Când auzim cuvântul „victorie”, unii s-ar putea gândi că acesta înseamnă a fi mai puternici decât ceilalți, a ne impune sau a fi nevoiți să ne dovedim constant valoarea. Dar acestea sunt genul de victorii promovate de mentalitatea dominantă – victoriile unei lumi fără Dumnezeu. Privind spre Isus, descoperim un alt fel de victorie. Sfântul Paul ne spune că Cristos, deși era în chip de Dumnezeu, s-a golit pe sine, luând chip de slujitor (cf. Fil 2,6-7). Fiul lui Dumnezeu se umilește, deoarece iubirea sa este dăruită în mod liber: el nu are nimic de dovedit și nimic de câștigat pentru sine. Umilindu-se, el nu își pierde demnitatea; dimpotrivă, dezvăluie măreția și profunzimea inimii sale divine, capabilă să dea viață celor care erau morți. Victoria sa este victoria iubirii care se dăruiește fără a calcula costul.
Dragi tineri, adevărata victorie nu constă în încercarea de a triumfa asupra celorlalți, ci în a vă dărui lor. Urmând calea deschisă de Isus Cristos, nici voi nu aveți nevoie să vă impuneți, să vă dovediți mereu valoarea, să păreți perfecți sau să vă ascundeți slăbiciunile, îndoielile și limitele. Aveți curajul de a fi voi înșivă în fața lui Dumnezeu și a celorlalți. Demnitatea voastră nu provine din imaginea pe care reușiți să v-o creați. Sunteți prețioși pentru că ați fost creați după chipul lui Dumnezeu, cunoscuți de el și iubiți de el. Descoperim cine suntem cu adevărat atunci când recunoaștem că inimile noastre au fost create pentru Dumnezeu: pentru a-l iubi pe el și, în el, pentru a-i iubi pe frații și surorile noastre. Într-adevăr, în adâncul nostru există dorința de a ne dărui, de a ne consacra viața fericirii și binelui celorlalți. Aceasta este libertatea pe care v-o oferă Cristos: libertatea de a depăși preocuparea exclusivă pentru propria persoană și de a vă deschide inimile către creativitatea generoasă a iubirii.
Curajul umilinței
Dezgolirea de sine a lui Cristos, din iubire pentru noi, nu se încheie pe cruce. Tatăl îl învie pe Fiul și îl înalță mai presus de întreaga creație (cf. Fil 2,9-11). Să observăm că Învierea nu este un act de auto-înălțare; ea este un dar al Tatălui și al Duhului său Sfânt. Aici descoperim o altă dimensiune a curajului: curajul de a primi. L-am putea numi curajul umilinței. A fi prieteni ai lui Isus înseamnă a deveni tot mai asemenea lui, și în această privință.
O anumită mentalitate ne îndeamnă să credem că trebuie să facem totul prin forțe proprii, străduindu-ne neîncetat să ne perfecționăm și să ne dezvoltăm o personalitate și un caracter mai puternice. Însă, în cele din urmă, acest lucru ne poate face să credem că suntem proprii noștri mântuitori. Evanghelia ne arată o altă cale de creștere: nu aceea de a ne mântui singuri, ci aceea de a ne lăsa mântuiți de Isus Cristos. Acest lucru cere curajul de a accepta ajutorul celorlalți, de a ne recunoaște limitele, de a face o pauză, de a asculta și de a ne încredința viața lui Dumnezeu.
Dragi tineri, deschizându-vă inimile față de Cristos, nu vă veți pierde pe voi înșivă. Dimpotrivă, veți descoperi mai profund cine sunteți în ochii lui Dumnezeu și vă veți cunoaște așa cum vă vede el. Îndreptați-vă, așadar, spre adâncul inimilor voastre. Nu vă veți rătăci, căci chiar acolo vă așteaptă Dumnezeu. Deschideți-vă față de harul său mântuitor. Lăsați ca iubirea sa – Duhul Sfânt – să vă modeleze viața și lăsați-l pe Isus să locuiască în voi și să vă călăuzească deciziile. Când se întâmplă acest lucru, totul devine nou, chiar și în împrejurările obișnuite ale vieții cotidiene: în fidelitatea față de prieteni, în respectul pentru cei care gândesc diferit de voi, în atenția acordată celor singuri, în apropierea de cei mai vulnerabili și chiar în modul în care vă comportați în lumea digitală. Totul este transformat de iubire. Mulți consideră iubirea o formă de slăbiciune, dar Cristos ne arată că ea este o sursă de libertate și de putere.
Cristos Înviat vă iese în întâmpinare cu pacea sa
În seara Învierii, când lumina Paștelui pătrunsese deja în lume, discipolii se aflau încă adunați, cu ușile încuiate, în cenacol, cuprinși de teamă. Credința nu risipește imediat întunericul, dar nici nu ne lasă singuri în el. Isus, Cel Învingător, nu așteaptă ca discipolii să-și învingă teama sau să deschidă ușile. El vine în mijlocul lor, iar primele sale cuvinte sunt: „Pace vouă!” (In 20,19). Ei îl părăsiseră. Unul îl trădase, iar un altul se lepădase de el. Cu toate acestea, el le oferă pacea sa.
Poate că există uși în inimile voastre, precum și în comunitățile din care faceți parte, care rămân închise din cauza dezamăgirilor, a rănilor, a resentimentelor sau a sentimentelor de vinovăție. Cristos vine să vă ofere pacea sa și să vă împace unii cu alții. Curajul creștin izvorăște din prezența Domnului Înviat, care iartă și ne trimite în misiune. Darul păcii sale ne umple de un curaj pe care lumea nu-l poate oferi; un curaj prin care, în pofida rănilor noastre, frica nu mai are ultimul cuvânt.
Deschideți-vă inimile lui Cristos
Când ne vom aduna la Seul, veți experimenta într-un mod deosebit frumusețea Bisericii universale și ospitalitatea generoasă a Bisericii din Coreea. Tineri din diferite națiuni, limbi și culturi se vor reuni, uniți în Cristos. Prin Euharistie, Calea Crucii, cateheze, celebrări liturgice și numeroasele întâlniri din acele zile, veți redescoperi cum evanghelia transcende orice graniță și se adresează fiecărui popor. Lăsați ca acele zile să devină o întâlnire autentică cu Isus Cristos, un prilej de a-i încredința lui viețile voastre. Acesta este motivul pentru care a fost instituită Ziua Mondială a Tineretului. Pelerinajul nostru a început deja. Nu vă limitați pregătirile numai la aspectele practice ale călătoriei spre Seul: pregătiți-vă inimile!
Aduceți-i lui Cristos întrebările și rănile voastre, dar și rănile care sfâșie societățile voastre și pun țările voastre unele împotriva altora. Aduceți-i această creație care suspină și suferă, strigătul pământului și strigătul săracilor – pe care Papa Francisc ne-a învățat să le auzim. Împărtășiți cu Isus bucuriile și speranțele voastre. În acest spirit, îmi însușesc cuvintele cu care sfântul Ioan Paul al II-lea și-a început pontificatul: „Nu vă temeți! Deschideți larg porțile lui Cristos!”. Nu așteptați să fiți perfecți pentru a vă deschide față de el. El vine în întâmpinarea voastră exact așa cum sunteți. Deschideți-vă viețile lui Cristos. Deschideți-vă comunitățile lui Cristos. Deschideți căile care duc spre inimile oamenilor pe care îi veți întâlni. Domnul înviat, care a intrat prin uși încuiate, continuă să vină în mijlocul nostru și astăzi. Așadar, nu vă mulțumiți cu o viață care este mai prejos de cea la care vă cheamă Cristos. Lăsați-vă uniți și transformați de iubirea sa.
Dragi tineri, aștept cu nerăbdare să vă întâlnesc la Seul. Dar amintiți-vă: Domnul pe care îl vom întâlni acolo vine deja în întâmpinarea voastră. Primiți promisiunea sa – „Curaj, eu am învins lumea” (In 16,33) – și lăsați-o să vă însoțească pe tot parcursul drumului vostru.
Îl încredințez pe fiecare dintre voi mijlocirii materne a Preasfintei Fecioare Maria, Mama Bisericii. Fie ca ea să vă învețe, așa cum a făcut-o ea însăși, să vă deschideți inimile față de Cristos, să aveți încredere în cuvântul său și să primiți pacea sa cu bucurie, pentru a o putea împărtăși tuturor.
Din Vatican, 22 octombrie 2026, Comemorarea Sfântului Ioan Paul al II-lea
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
