Să începem cu semnul crucii cu care am fost cu toții botezați.
În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Eminență,
Excelențe,
Iubiți frați și surori,
Vă salut cu bucurie la începutul acestui Congres despre Pastorația Școlară și Universitară. Îi mulțumesc prefectului Dicasterului pentru Cultură și Educație, secretarilor și funcționarilor, precum și celor care vor fi responsabili de promovarea reflecției și studiului; și vă urez bun venit cu bucurie pe toți cei care ați venit din atâtea părți ale lumii. Vă felicit pentru munca pe care o desfășurați în instituțiile educaționale și academice pentru a proclama evanghelia și a promova demnitatea persoanei.
Este esențial ca pastorația școlară și universitară să poată răspunde dorințelor fiecărei persoane și să împărtășească un drum uman și creștin. Cei cărora li se adresează slujirea voastră se disting prin entuziasmul, generozitatea și spiritul de slujire atât de caracteristice tinerilor. Totuși, câți studenți experimentează și greutăți existențiale! Familii rănite, singurătate digitală, sentimente de inadecvare sau frică în fața unui viitor aparent incert. Mulți parcurg coridoarele institutelor și universităților noastre și poate se simt anonimi. Cât de important este ca școlile și universitățile catolice să fie, mai presus de toate, un „acasă”, un loc familiar unde ești așteptat. Primul mesaj vine adesea printr-o atitudine primitoare: cineva care te privește în ochi, care își amintește numele tău, care îți observă absența, care se bucură de întoarcerea ta.
Într-un mediu primitor, studenții își pot exprima dorința profundă de a înțelege, de a da sens realității. Aici atingem însăși vocația școlilor și a universităților: căutarea comună a adevărului. Prin urmare, vă încurajez să stimulați inteligența tinerilor, să le valorificați întrebările. Fie ca pasiunea voastră – în special a celor care lucrează în instituțiile catolice – să fie aceea de a-i ajuta pe tineri să experimenteze frumusețea întâlnirii cu Cristos, rodnicia sinergiei dintre credință și rațiune, dintre cunoașterea credinței și diferitele alte domenii ale cunoașterii.
Pastorația școlară și universitară este chemată să însoțească germinarea lentă a gândirii, să învețe discernământul și perseverența în căutare. Procesele educaționale „necesită timp de maturizare, de confruntare cu realitatea dincolo de aparențe și de un drum răbdător”. Trebuie să „îi protejăm pe tinerii noștri [...] de acea seducție subtilă care face ca gândirea umană să pară inutilă exact atunci când este cea mai mare nevoie de ea” (Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, nr. 140).
Mulți tineri de astăzi sunt paralizați de teama de a greși, de a nu fi suficient de buni, de a fi înțeleși greșit, de a nu se ridica la înălțimea așteptărilor. Trăim într-o cultură a performanței care compară și clasifică în mod constant, uneori fără milă. O meritocrație înțeleasă greșit ajunge să nu respecte persoanele. De aceea, mulți ajung să renunțe înainte de a încerca măcar.
Ajutați-i pe tinerii pe care îi întâlniți să fie protagoniști ai unui nou mod de a locui lumea, constructori de fraternitate, ai unei societăți mai drepte. Curajul se naște dintr-un pact de încredere: din experiența cuiva care crede în tine înainte ca tu să crezi în tine însuți. Isus nu i-a ales pe cei doisprezece pentru că erau curajoși; i-a chemat și, cu încrederea sa, i-a făcut capabili. Trebuie să fim capabili să repetăm tinerilor noștri cuvintele pe care discipolii le-au adresat orbului Bartimeu: „Curaj! Ridică-te, te cheamă!” (Mc 10,49).
Sub armura pe care mulți adolescenți o construiesc pentru a evita suferința se află dorința de a iubi și de a fi iubiți. Pastorația școlară și universitară va fi cu atât mai rodnică cu cât se va concentra mai mult pe educarea inimii. Educați inima în compasiune, recunoștință și capacitatea de a fi atinsă de durerea celorlalți; educați-o în laudă și dorință după Dumnezeu. Slujirea săracilor, voluntariatul și grija față de creație nu sunt activități secundare, ci locuri în care inima învață să se extindă. Să nu uităm: caritatea și rugăciunea sunt inseparabile.
Iubiți frați și surori, falșii învățători și mesajele înșelătoare promit să răspundă rapid la întrebările tinerilor. Voi, în schimb, ați ales să faceți ceva mai mare: să mergeți alături de ei pe cale, până când descoperă darurile pe care Dumnezeu le-a pus deja în ei. Asemenea Celui Înviat cu ucenicii din Emaus, care se apropie, merge cu ei, ascultă, explică, le face inimile să ardă și, în final, se lasă recunoscut în frângerea pâinii (cf. Lc 24,13-35). Fie ca Duhul său Sfânt să lumineze și să susțină mereu slujirea voastră. Fie ca Maria Preasfântă, Scaunul Înțelepciunii, să vă însoțească, împreună cu binecuvântarea mea. Mulțumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
