Reuniunea a debutat cu un moment de rugăciune, urmat de prezentarea noului membru al comisiei, fr. Gabriel Mureșan, căruia i-au fost adresate urări de bun venit. În continuare, fr. Vlad-Bogdan Bejan, președintele comisiei, i-a salutat pe toți frații participanți și le-a mulțumit pentru participare, disponibilitate și implicare, urându-le spor și roade bogate în continuare.
A urmat evaluarea anului precedent: au fost discutate atât reușitele, cât și dificultățile întâlnite în organizarea activităților dedicate copiilor, adolescenților și tinerilor. Pornind de la aceste concluzii, au fost formulate propuneri și a fost planificat calendarul activităților pentru noul an pastoral-vocațional la nivel provincial.
În spiritul continuității, luni, 26 octombrie 2026, începând cu ora 9:30, tot la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan, s-a desfășurat prima activitate prevăzută în noul calendar pastoral-vocațional: întâlnirea membrilor Comisiei cu frații implicați în pastorația copiilor, adolescenților și tinerilor din parohiile încredințate Ordinului Fraților Minori Conventuali din România. Au participat, de asemenea, reprezentanți ai tinerilor din fiecare parohie, precum și reprezentante ale Surorilor Franciscane Misionare de Assisi, cărora le-au fost adresate mulțumiri pentru frumoasa colaborare.
După primirea călduroasă din partea organizatorilor, reuniunea a început cu o scurtă rugăciune și cu salutul adresat de fr. Vlad-Bogdan Bejan, responsabilul comisiei, care le-a transmis tuturor celor prezenți și salutul, mulțumirea și apropierea ministrului provincial, fr. Damian-Gheorghe Pătrașcu. A urmat o retrospectivă a activităților din anul pastoral precedent, prezentată printr-un scurt videoclip, după care participanții au fost împărțiți în trei grupuri: două ale tinerilor și unul al preoților. În fiecare grup, discuțiile s-au desfășurat în jurul a trei întrebări centrale: Trecutul – „Ce ne-a apropiat?”; Prezentul – „De ce avem nevoie?”; Viitorul – „Ce putem construi împreună?”.
Dialogul s-a desfășurat într-un climat de seriozitate și responsabilitate, evidențiind preocuparea tinerilor de a identifica idei și soluții prin care să-i apropie pe ceilalți tineri de Dumnezeu.
Printre propunerile formulate s-a numărat organizarea mai multor evenimente și activități care să le ofere adolescenților și tinerilor oportunitatea de a lega noi prietenii, de a interacționa cu persoane din alte comunități și de a-și îmbogăți cunoștințele și experiențele prin schimbul de idei și experiențe cu ceilalți participanți.
Au fost dezbătute și problemele actuale cu care se confruntă tinerii în trăirea credinței, precum lipsa de implicare, de atenție și de consecvență, pe care tehnologia o accentuează adesea. În același timp, s-a vorbit despre inițiativa pr. Clement Tălin și a pr. Vlad-Bogdan Bejan de a folosi chiar tehnologia în slujba credinței: pe lângă conturile de pe diferite platforme de socializare, unde prezintă evanghelia și propun gânduri care ne îndeamnă să reflectăm la felul în care ne trăim viața de creștini, aceștia au realizat și o aplicație, numită „Frate Soare”, care ajută la aprofundarea carismei și a spiritualității franciscane. Aplicația cuprinde rubrici precum gândul și provocarea zilei, rugăciunea de dimineață și multe alte funcții utile, care ne sprijină – și nu doar pe noi, tinerii – pe drumul credinței, apropiindu-ne de Dumnezeu și de Biserică.
A urmat o binemeritată pauză, care le-a oferit participanților ocazia de a socializa și de a face schimb de impresii. Ulterior, întâlnirea a continuat cu prezentarea în plen a concluziilor desprinse din discuțiile fiecărui grup.
La ora 12:30 ne-am reunit cu toții, de această dată în capela institutului, unde, după un moment de rugăciune comună animat de surorile prezente, pr. Virgil Blaj, rectorul formativ al institutului, ne-a prezentat pe scurt viața slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, franciscan conventual, ale cărui oseminte se odihnesc în cripta din capelă.
Părintele Anton a fost un slujitor autentic și credincios al Domnului, care a îndurat numeroase suferințe din cauza persecuțiilor regimului comunist împotriva creștinilor. A fost întemnițat, bătut și torturat, ajungând să-și piardă capacitatea de a merge în urma unei lovituri de ciocan. Cu toate acestea, nici cruzimea închisorilor, nici suferințele îndurate nu au reușit să-i zdruncine credința și tăria sufletească. Am descoperit, de asemenea, grija deosebită pe care o manifesta față de numeroșii oameni care îi căutau sprijinul în încercările vieții, ascultându-i, încurajându-i și înălțând rugăciuni pentru ei.
Prin mărturia vieții sale, părintele Anton ne-a arătat cât de importantă este legătura profundă dintre om și Dumnezeu și că nimic nu ne poate despărți de iubirea sa: nici suferința, nici persecuția, nici foametea, nici moartea (cf. Rom 8,35-39). Astfel, Slujitorul lui Dumnezeu Anton Demeter rămâne pentru noi un adevărat model de credință și statornicie, iar viața sa, o mărturie prețioasă de iubire și slujire a aproapelui.
Întâlnirea s-a încheiat cu agapa frățească, la ora 13:00. Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru aceste clipe prețioase, pline de bucurie și de comuniune!
Petru-Viorel Barticel
*
Ecouri de la tinerii participanți
- „Pentru mine, această întâlnire a fost o ocazie de a trece în revistă problemele din fiecare parohie, dar și de a identifica soluții și de a propune noi inițiative.” (Alessia Borș – Prăjești)
- „Am participat cu multă bucurie la această întâlnire și am simțit că vocea tinerilor este ascultată. Pentru mine, reuniunea a reprezentat un prilej de a vorbi deschis despre lucrurile care ne apasă și de a conștientiza că nu suntem singuri pe drumul credinței, ci suntem însoțiți de frați, surori și de ceilalți tineri. Am înțeles, totodată, cum mă pot apropia de cei care încă nu l-au cunoscut pe Dumnezeu și ce aș putea face pentru a-i ajuta să descopere calea credinței. Am rămas cu mai multă liniște interioară și cu dorința de a participa și pe viitor la astfel de întâlniri.” (Brigita Totu – Luizi-Călugăra)
- „Am participat cu mult entuziasm la această activitate dedicată tinerilor și preoților, în cadrul căreia am reflectat asupra trecutului, prezentului și viitorului grupului nostru. Discuțiile au pornit de la întrebări despre ceea ce ne-a unit de-a lungul timpului, despre dificultățile cu care ne confruntăm și despre aspectele care ar putea fi îmbunătățite. Fiecare a avut posibilitatea de a-și exprima opinia și de a propune idei noi. Consider că această întâlnire ne-a ajutat să înțelegem mai bine nevoile grupului și importanța implicării fiecăruia. Am apreciat în mod deosebit deschiderea cu care am putut discuta și oportunitatea de a contribui cu propriile gânduri și sugestii.” (Carla Neculăeș – Hălăucești)
Album foto
24 octombrie 2026: Roman: Întâlnirea pentru pastorația copiilor, adolescenților și tinerilor