asci 2026 DSC_0334.jpg
Foto: Ionuț Ferariu

Poate vă întrebați ce este ASCI sau cum este acolo, cum arată și cu ce se ocupă, azi vă propun să veniți cu mine într-un mic tur al familiei noastre, despre care, sper eu, după citirea acestor rânduri, veți înțelege de ce o numesc familie și nu doar asociație.

ASCI – Asociația Studenților Catolici din Iași, este acel loc unde tinerii catolici care vin la facultate în Iași, ajung fie în primul an, fie puțin mai târziu, pentru că ASCI e un grup care te cheamă, te intrigă și este deschis permanent.

Majoritatea fac mici pași, timizi, spre a cunoaște un grup nou de oameni, ajung acolo, găsesc brațe deschise, zâmbete și surprinzător (pentru ei) și oameni cunoscuți, astfel, brusc nu mai este un grup mare și nou, ci un nou posibil acasă. Vorbind de nou veniți și primii pași, toamna aceasta am avut bucuria de a primi în asociație 31 de noi membri, un suflu nou și o forță vitală de care ne bucurăm nespus.

Despre weekendul de 14-15 noiembrie 2026, ziua de reculegere și ziua de adeziune, petrecute sub îndrumarea călăuzelor noastre dragi: pr. Leonard Farcaș, pr. Ștefan Simon și sora Elena Cimpoieșu.

Vă voi purta prin emoția zilelor de adeziune așa cum ne împărtășeam virtual în pandemie. Vreau să vă întind mâna și să vă invit în a parcurge și dumneavoastră aceste zile foarte încărcate emoțional pentru noi, 20 de minute luați o pauză și haideți cu noi la reculegere și la adeziune, cuprindeți mâna mea și să pornim la drum.

Programul zilei de reculegere ne poartă printr-o meditație (deschiderea discuției interioare, provocarea la cercetare interioară, ridicarea unor întrebări și lumina asupra aspectelor adesea bine îngropate), urmată de un timp de tăcere (care poate fi petrecut ca timp de autoreflecție sau ca timp de spovadă, fie îndrumare spirituală), după acest timp, ne revărsăm trăirile într-o adorație euharistică foarte emoționantă, apoi ne reunim cu ceilalți printr-un prânz în familie și timp de conversație, finalizând programul cu o liturghie de mulțumire și de pregătire pentru adeziune și cu Cercurile Magis, un moment de împărtășire al zilei și emoțiile trăite, între tineri.

Ziua de Reculegere – o zi pe care nu o poți desluși din distanță, o zi pe care trebuie să o pătrunzi și să îi dai voie să își lase amprenta asupra ta. O călătorie în care să te deschizi în fața ta, a lui Dumnezeu și a celorlalți. Sigur fiecare din noi are probleme măcar la una din acestea, toate cer vulnerabilitate, un spațiu greu de tolerat când pui zilnic ziduri în jurul rănilor, pentru că nu poți îmbrățișa durerea, pentru că nu ai timp, pentru că ai lucruri de rezolvat și să te lași să simți ce ai reprimat și cari în spate, te-ar dărâma, sau poate doar nu vrei să îi lași pe ceilalți să vadă acea parte din tine, te ferești de privirea altora și pui în față imaginea că toate sunt bune și vesele în viața ta. Dar oare... expunând doar versiunea noastră fericită, nu îi izolăm și pe ceilalți într-o lume în care se simt singuri în suferința lor? Trăind cu impresia că toți se descurcă și sunt bine, doar ei nu.

Asta facem noi la ziua de reculegere, dăm jos acele ziduri puse pentru ceilalți, într-un spațiu sigur, alegem să fim vulnerabili, ne oprim din tot și toate (griji, responsabilități) și ne dăm voie să privim în interiorul nostru, să suferim, să vorbim cu Dumnezeu despre acele lucruri sensibile care ne preocupă și în final, să împărtășim procesul nostru cu ceilalți, pentru a le arăta lumea noastră interioară, pentru a-i încuraja în greutățile lor, pentru a putea primi și oferi o prezență, o îmbrățișare sinceră, cu profunzime, cu asumare și înțelegere, pentru a putea primi iubire.

Dragi cititori, vă invit și mai în profunzimea zilei noastre de reculegere. Pornind cu meditația de la început susținută de pr. Leonard Farcaș, care ne-a oferit câteva repere de reflecție, precum:

DSC_0188.jpg
Foto: Ionuț Ferariu

„De multe ori ajungem să ne definim prin ceea ce facem, prin ceea ce realizăm sau prin ceea ce avem. Ne simțim valoroși atunci când suntem productivi și uneori chiar vinovați atunci când ne oprim. Astăzi te invit să te oprești și să te întrebi: Cine ești când nu ești ocupat?

Valoarea ta nu se măsoară în realizări, în rezultate sau în numărul lucrurilor pe care le bifezi într-o zi, valoarea ta vine din faptul că ești iubit. Ești iubit de Dumnezeu pentru ceea ce ești.”

„Acum și aici este timpul în care poți să fii prezent, să te asculți, să privești în interiorul tău și să descoperi iubirea pe care Dumnezeu o așază în inima ta. Pentru că înainte de a putea oferi iubirea, avem nevoie să ne lăsăm iubiți. Înainte de a fi pentru ceilalți, avem nevoie să descoperim că suntem prețioși în ochii lui Dumnezeu, iar atunci când descoperim cât de mult suntem iubiți, iubirea primită începe să devină iubire dăruită. Astăzi, deschide-ți inima pentru ca iubirea lui Dumnezeu să lucreze în tine.”

„Oare avem o singură inimă care ne ține trupul în viață sau avem și o inimă care ne ține sufletul în viață? Papa Francisc vorbea despre faptul că trăim într-o epocă fără inimă, dar ce înseamnă să fii fără inimă? Uneori inima se poate împietri, părinții spirituali numeau această stare sclerocardia, împietrirea inimii, pierderea sensibilităților, incapacitatea de a mai simți și de a mai primi iubirea. Poate că ai trecut prin dezamăgiri, ai fost rănit, ai fost trădat sau ai acumulat atât de multe deziluzii, încât ai început să îți protejezi inima, ai învățat să nu mai arăți ce simți, să nu mai lași pe nimeni să se apropie, să nu mai fii vulnerabil, poate că ai ajuns să ascunzi chiar și față de tine ce trăiești, iar uneori, fără să ne dăm seama, această apărare ajunge să ne închidă și în fața iubirii lui Dumnezeu. O inimă care nu mai poate primi iubire, ajunge să nu mai poată dărui iubire. O inimă care se închide în fața oamenilor, tristă, să se închidă și în fața lui Dumnezeu.

De aceea, vă invit să vă opriți pentru o zi și să priviți cu sinceritate în propria inimă! Când am simțit că inima mea s-a împietrit? Ce experiență, ce dezamăgire sau ce rană m-a făcut să mă închid? Există oameni pe care nu mai pot să îi iubesc? Am ajuns să nu mai simt apropierea lui Dumnezeu în viața mea? Este suficient să ai curajul să privești în interiorul tău. Astăzi vă invit să îi permitem lui Isus să se apropie de inima noastră și să o învețe din nou să iubească.”

Împietrirea inimii, am crezut și cred că inima mea nu s-a împietrit din cauza durerilor, că bate viu chiar și cu răni, dar am auzit niște vorbe care m-au ajutat să realizez ceva, o tânără a spus: „Dacă mă opresc și mă gândesc la viața mea, plâng”, apoi a continuat o discuție trivială parcă în încercarea de a închide cât mai rapid ușa acelui dulăpior, cu frica de a nu fi năpădită de valul de emoții ce stau înghesuite, încuiate acolo undeva, și în acel moment am înțeles. Am înțeles că sclerocardia nu apare peste noapte, nu se instalează brusc, ci este o boală cronică ce se instalează pe nesimțite, pas cu pas, cu fiecare discuție pe care nu o purtăm cu noi, cu fiecare gând blocat, cu fiecare ușă închisă spre un moment de vulnerabilitate, cu fiecare lacrimă înghițită. Dar să refuzi toate aceste momente cu tine, din teamă, e la fel ca și cum nu ai curăța o rană pentru că doare, dar această abatere o lasă să se infecteze. Durerile sufletești trebuie abordate, vorbite, oferite lui Dumnezeu, nu ignorate, așa ne infectăm cu indiferență, cu răceală și ne pierdem pe noi, devenind masca pe care o punem pentru ceilalți, o coajă artificială și lipsită de profunzime.

Un aforism modern american spune: „Dacă nu te vindeci niciodată de ce te-a rănit, vei sângera pe oameni care nu te-au tăiat”; poate una din rezolvările noastre la suferință este să ne izolăm, să nu mai oferim încredere oamenilor noi care vin în viața noastră, pentru a nu le oferi șansa să ne rănească, dar ce nedrept ar fi, nu credeți? Încrederea nu ar trebui oferită oamenilor ca la o coadă din timpul comunismului, o cantitate limitată care se oferă progresiv în scădere pe măsură ce înaintează rândul, oamenii seamănă, dar fiecare om este unic și pentru a construi noi legături cel puțin la fel de semnificative ca cele care ne-au rănit trebuie și noi să oferim cel puțin la fel.

DSC_0271.jpg
Foto: Ionuț Ferariu

Am stabilit de ce e important să nu fugi de tine și nici de ceilalți, dar cât de des fugim poate chiar de legătura noastră cu Dumnezeu? pr. Leonard ne-a mai lăsat și întrebarea: „Cât de des și cum te lași iubit de Dumnezeu?”, în rândul tinerilor am regăsit de multe ori sentimentul de nevrednicie în fața lui Dumnezeu, „sunt nevrednic – să mă asculte, să mă ajute, să mă iubească”, de ce? Pentru că suntem oameni, greșim, încălcăm învățăturile sale, conștientizăm și ne rușinăm cu greșelile noastre, poate pentru că ne gândim la ce ne oferă Dumnezeu și ne simțim mici în fața grandorii iubirii sale, poate pentru că nu avem încredere că ne-am dezlipit de acea greșeală și s-ar repeta, timp în care spovada nu este accesată, din temeri, timp în care pentru că nu suntem împăcați cu Dumnezeu și nu mai știm cum să ne prezentăm în fața lui, nu ne mai rugăm, viața și activitățile zilnice își spun și ele cuvântul și acel timp de tăcere în conversația cu Dumnezeu se prelungește, nu mai știm, de pe drumul pe care am ajuns, cum să ne întoarcem. Mulți cred că așa s-au pierdut de Dumnezeu, dar un gând de încurajare în această privință sună așa: pr. Mike Schmitz spune într-o cateheză despre Harul Sfințitor cum pierderea acestuia ne împiedică să ne împărtășim, dar nu reprezintă pierderea legăturii cu Dumnezeu, atât timp cât ne gândim că vrem să ne spovedim/împărtășim/rugăm, acea legătură este vie, iar acele gânduri sunt precis chemarea lui Dumnezeu, astfel, nu trebuie să ne descurajăm, ci să ținem cont că el ne așteaptă mereu cu brațele deschise și pentru că ne-a oferit libertate de alegere, singurii care stau în calea noastră suntem chiar noi, Dumnezeu ne iubește așa cum suntem noi, imperfecți, greșitori. Ne spune prin intermediul Monseniorului Lebrun: „Orice s-ar întâmpla, nu aștepta să fii sfânt pentru a fi sincer în dragoste, așa nu mă vei iubi niciodată...”, ne spune: „Iubește-mă așa cum ești!”.

Pentru astfel de discuții și conștientizări avem ziua de reculegere și Cercurile Magis de la final de program, de altfel, un exercițiu pe care îl abordăm frecvent în cadrul activităților noastre, un timp de împărtășire și ascultare, inspirat de spiritualitatea Sfântului Ignațiu de Loyola. „Magis” este un adverb latinesc care înseamnă „mai mult” și acest exercițiu este o metodă de spiritualitate și pedagogie ignațiană care cuprinde o meditație ghidată în grup. Ne oprim și privim ziua prin ochii credinței, observând ce am trăit și unde l-am întâlnit pe Dumnezeu. Astfel, învățăm să discernem cum lucrează el în noi și cum ne călăuzește. Ne mărturisim momente precum: „Mă simțeam singură, eram la adorație și îi spuneam lui Dumnezeu cât mă doare asta, fix în acel moment, prietena mea care stătea puțin mai departe pe aceeași bancă m-a tras spre ea de geaca pe care stăteam și m-a îmbrățișat tare, brusc și de nicăieri, nu vorbisem și nu ne privisem, pur și simplu m-a luat și m-a cuprins. Am zâmbit printre lacrimi și i-am spus lui Dumnezeu: Îți mulțumesc! Am înțeles, îți mulțumesc pentru ea și pentru toată iubirea pe care mi-o oferi și iartă-mă că uneori sau adesea mă las orbită de durere și nu văd binecuvântările tale. Acel moment a fost special pentru mine, atunci a fost Dumnezeu aievea cu mine, prezent și fără echivoc în inima mea și eu în inima lui.”

Astfel de momente se întâmplă când îți deschizi inima în fața lui Dumnezeu, astfel de momente caracterizează cel mai bine Familia ASCI, astfel de momente au inspirat imnul nostru oficial, care are refrenul: „Ajută-mă, Doamne, să fiu o lumină/ În viața prietenilor mei,/ Să le-aduc alinare, să poți lucra prin mine/ și să-i privesc prin ochii tăi”, imn care a fost cântat prima dată la ziua de reculegere, apoi în cadrul Liturghiei de adeziune. Acest cântec cuprinde o rugăciune vie a membrilor asociației și una din valorile cu care plecăm la drum, invitația spre alți tineri studenți să ni se alăture și momente specifice vieții noastre și cum sunt acele momente când sunt trăite cu Dumnezeu în centru, mai jos este atașat imnul integral și partitura acestuia, curând vom reveni și cu înregistrarea oficială.

Trecând astfel la ziua de duminică, la Liturghia de adeziune care ne îmbrățișează și ne aduce în bucuria de a-l primi pe Dumnezeu în viața noastră și de a-l ruga să lucreze prin noi în toate comunitățile unde ne facem prezenți. Liturghia unde toți membrii activi depun angajamentul ASCI și primesc eșarfa de membru, simbol al unității noastre în scopul nostru comun, momentul în care la momentul ofertoriului încredințăm lui Dumnezeu toată viața noastră, studiile noastre (prin intermediul legitimațiilor și cursurilor), ocupațiile noastre extracuriculare (reprezentate de minge și chitară), eșarfele asociației (pentru ca scopul nostru să nu își piardă niciodată calea și să fim mereu îndrumați de Lumina Sa), bocancii de munte (pentru călătoriile pe care le facem pe munte, în spiritul Sfântului Pier Giorgio Frassati, dar și pentru drumul parcurs spre ceilalți) și pachetul de acasă (ca mulțumire pentru eforturile și sprijinul părinților).

La această adeziune nu au participat doar bobocii și membrii ASCI, ci și membrii ALUMNI, cei care au finalizat studiile, și-au întemeiat familii sau s-au mutat din Iași, dar au făcut parte din ASCI și nu au uitat acea bucurie, ei au venit cu eșarfele lor și au fost atât martori pentru cei noi, cât și exemplu viu a ce înseamnă ASCI, o comunitate vie pe care o porți în suflet chiar și după ce pleci, ceva ce nu uiți și un loc care nu te uită.

DSC_0500.jpg
Foto: Ionuț Ferariu

După liturghie ne-am reunit la subsol unde fiecare nou membru a primit un certificat de apartenență în asociație și o micuță insignă cu sigla asociației pentru a o purta cu sine în lume, apoi ne-am bucurat de comuniunea noastră prin puțin dans, jocuri, poze.

Am ajuns la final, turul dumneavoastră se încheie aici, vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru această plimbare purtată împreună, și chiar dacă vă dor picioarele de la acest lung tur, îndrăznesc să spun: acesta este ASCI în puține cuvinte. Familia ASCI.

Pentru mine este marea emoțiilor mari a oamenilor mici, o altă lume în care pășești și descoperi mereu ceva nou, despre tine, despre ceilalți și despre Dumnezeu, unele descoperiri mai și dor, nu există lumea perfectă, dar crești tare mult într-o familie cu așa mulți frați și surori, mai mari și mai mici, unde Mama și Tata nu uită niciodată pe niciunul, toți copiii o știu și își amintesc mereu unii altora acest aspect. ASCI este despre a primi și dărui iubire, în toate formele ei.

Martina Apetrei,
președinte ASCI

*

Pentru a vedea mai multe gânduri și emoții și din alte perspective vă invit să citiți următoarele mărturii de la tineri cu privire la weekendul adeziunii, ecoul de azi al evenimentului de săptămâna trecută.

  • „Trăind cu multă seninătate și entuziasm acest moment al adeziunii la grupul ASCI, pot spune că a reapărut în sufletul meu acea confirmare a faptului că noi, tinerii, aflați în interesanta etapă a formării academice, preocupați încă a înțelege sensul vieții noastre și a desluși drumul pe care să înaintăm curajoși, putem ca împreună să aducem speranță în lume, să oferim valoare și frumusețe societății în care trăim, în pofida moravurilor sale, prin identitatea noastră de oameni dornici să-l cunoască mai mult pe Dumnezeu, fiecare cu originalitatea sa, cu calitățile și atuurile primite, pe care este invitat să le valorifice alături de ceilalți, și chiar cu sensibilitățile lui. ASCI este o provocare la a te lăsa deschis, la a primi și a dărui în același timp, pentru ca alături de celălalt și oferind din ceea ce ai, să te descoperi mai bine pe tine.” (Dragoș Gabriel Barticel, nou membru ASCI)
  • „Momentele de reculegere și adeziune au fost mai mult decât speciale pentru noi. S-au pliat fix pe nevoile sufletului nostru. Reculegerea a fost un timp rodnic pentru inimile noastre, iar la adeziune am plantat sămânța speranței și ne-am luat împreună responsabilitatea să aprindem și inimile celorlalți. Am fost mai mult decât bucuroși să armonizăm și să adâncim simțirea acestor momente cu muzica marca ASCI Band.” (Bianca Martin, responsabil trupa ASCI)
  • „Adeziunea nu a însemnat pentru mine doar un simplu protocol făcut din formalitate, ci dorința și apartenența activă la un grup în care am întâlnit persoane cu aceleași valori și un scop comun, unde poți lega prietenii și trăi mai intens viața de creștin. Astfel, ASCI nu este un simplu grup, ci o familie mare unde orice tânăr este binevenit să încerce și să cunoască mai profund credința.” (Tiberiu Dogaru, nou membru ASCI)
  • „Ziua de reculegere a fost o zi prosperă din punct vedere sufletesc, reflectând asupra vieții mele. Personal, m-am gândit la tema zilei „iubirea primită devine iubire dăruită”, pe care am pus-o în comparație cu viața mea. Atmosfera a fost una plăcută, relaxantă. Deși sunt nou în ASCI, în cadrul acestui grup am găsit o familie frumoasă, cu persoane deschise la comunicare, iar cu o parte din ei am început sa leg deja prietenii.” (Matei-Casian Minuț, nou membru ASCI)
  • „Emoția pe care am trăit-o duminică participând pentru prima dată la adeziunea ASCI în calitate de membru «alumni» se situează peste puterile mele limitate de exprimare. Parcă toate adorațiile, repetițiile, dezbaterile, râsetele, prieteniile, chiar și nopțile petrecute împreună au format o singură ștafetă pe care am predat-o generației viitoare. ASCI mi-a dăruit cea mai frumoasă studenție, m-a făcut să vin la colindat chiar dacă eram internată în spital, mi-a creat cele mai colorate și vii amintiri și mi-a oferit chiar familia pe care am întemeiat-o, așa că recunoștința pe care o simt nu cunoaște limite. Când vine momentul să le faci loc următorilor studenți nu vrei să fie un «adio», ci mai degrabă un «pe curând», nu vrei să fie o ruptură, ci mai degrabă o continuare firească, așa că nu în ultimul rând le mulțumim organizatorilor care ne-au primit astfel la sărbătoarea ASCI și care ne-au chemat aproape pentru că au știut ca odată în ASCI, mereu în ASCI.” (Bianca-Maria Adam, membru Alumni ASCI)
  • „Cel mai tare m-a mișcat tema zilei de reculegere, «Iubirea primită devine iubire dăruită», cât de pătrunzătoare este iubirea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, și prin câte moduri primim acea iubire, adesea lucruri mici pe care poate le trecem cu vederea sunt de fapt semne de iubire din partea lui. De asemenea, în câte moduri putem să oferim noi iubire celorlalți, această temă meditată mi-a redeschis inima pentru a vedea lucrurile într-o nouă perspectivă.” (Ionuț Ferariu, membru ASCI)
  • „A fost un eveniment emoționant, mi-a făcut plăcere să particip și am conștientizat ce oameni minunați am alături de mine!” (Luiza Burcă, nou membru ASCI)

Vă mulțumim!

 

Zi de reculegere ASCI – 14 noiembrie 2026

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗
15 noiembrie 2026: Iași: Adeziunea ASCI. Foto: Ionuț Ferariu Album foto 15 noiembrie 2026: Iași: Adeziunea ASCI. Foto: Ionuț Ferariu

Adeziunea ASCI – 15 noiembrie 2026

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗