O credință proaspătă și plină de bucurie: aceasta este ceea ce ne arată Sfântul Carlo Acutis, a cărui sărbătoare liturgică cade pe 12 octombrie, data din acest an care marchează cea de-a douăzecea aniversare a morții primului sfânt al mileniului, potrivit părintelui Marco Gaballo, rectorul sanctuarului „Despuierii”. Din iulie 2025, luna Jubileului Tineretului, până la sfârșitul lunii septembrie 2026, prezența la sanctuarul „Despuierii” din Assisi, unde se odihnește tânărul de cincisprezece ani, a depășit 1,7 milioane. Aceste cifre sunt legate și de anul special al celui de-al optulea centenar al morții Sfântului Francisc și, în special, de expunerea trupului sfântului între februarie și martie 2026, care a adus aproape 400.000 de oameni la bazilică, majoritatea venind și să-l venereze pe Sfântul Carlo Acutis. Părintele Gaballo, care a pictat un portret al tânărului sfânt pentru SIR, este martor la acest flux continuu de pelerini.
Cum este atmosfera în aceste zile la Assisi?
Ceea ce este evident în sanctuar este o creștere constantă a devoțiunii și a cultului față de Sfântul Carlo în întreaga lume, ca sfânt perceput ca fiind apropiat, nu numai cronologic.
În opinia dumneavoastră, ce mesaj transmite Sfântul Carlo Acutis Bisericii de astăzi și, în special, tinerilor?
Mesajele ar putea fi multe. Un prim aspect, foarte frumos, este că, așa cum a spus Papa Francisc, Carlo este un tânăr normal. Propunerea sa de sfințenie nu este a cuiva care trăiește într-o peșteră. Carlo este un tânăr care merge la școală, face sport, se bucură de muzică, iubește animalele și natura, îi place să călătorească, are prieteni, face voluntariat, este interesat de computere și de internet și duce o viață foarte deschisă către toate lucrurile frumoase, fără a exclude nimic. Este un mesaj de sfințenie care nu înseamnă distanțarea de toate, pentru că propunerea lui Isus, a evangheliei, nu exclude nimic bun sau sănătos. Aceasta înseamnă că în lucrurile obișnuite ale vieții există posibilitatea unui drum evanghelic, autentic, spre sfințenie. Domnul indică viața Sfântului Carlo ca model de sfințenie și este o propunere de sfințenie accesibilă tuturor, pentru că ne ajută să descoperim că sfințenia este o realitate posibilă și la îndemâna tuturor. În același timp, ne ajută să înțelegem că Domnul se găsește în lucrurile obișnuite ale vieții cu care ne confruntăm cu toții, de la muncă la școală, de la prieteni la voluntariat și sport: acolo se află posibilitatea unei vieți sfinte, nu de căutat cine știe unde. Este un mesaj foarte pozitiv, deoarece este o sfințenie la îndemână.
A avut Carlo vreo caracteristică specială?
Da, de la vârsta de șapte ani până la moartea sa, Carlo a mers întotdeauna la Liturghie. A participat la Euharistie în fiecare zi într-o familie care nu era practicantă. El era cel care ducea familia la biserică. Dumnezeu, prin Sfântul Carlo Acutis, ne spune că noi, ca Biserică, trebuie să redescoperim frumusețea Euharistiei. În trecut, din multe motive teologice, istorice și culturale, Euharistia era văzută ca o datorie. În schimb, Carlo mergea la Euharistie pentru că era autostrada sa spre cer, pentru a experimenta Împărăția, adică prezența lui Dumnezeu în viața sa. În opinia mea, mesajul sfântului Carlo este exploziv: pentru el, Liturghia este o celebrare, ceva proaspăt, bucuria de a răspunde la iubirea lui Dumnezeu. Când a văzut biserici goale, a observat: „Ei spun că îl iubesc pe Isus, dar dacă este un prieten, te duci să-l vizitezi”. Biserica de astăzi are nevoie să experimenteze o celebrare proaspătă, plină de bucurie, o întâlnire cu adevăratul Domn. Istoria lui Carlo ne cheamă la convertire în acest sens. Carlo ne invită, de asemenea, să redescoperim adorația euharistică ca bucurie a petrecerii a câteva minute în prezența unui prieten. Chiar și în misiunile sale în străinătate, Sfântul Carlo aduce o prospețime, o lumină, o bucurie simplă treburilor obișnuite ale Bisericii. Murind la 15 ani, nu a adoptat filtrele, gândurile complicate, modul de a trăi credința precum adulții: ne spune astfel că totul este mai simplu – chiar și cele mai profunde mistere – dacă este trăit cu bucuria și prospețimea unui adolescent. Este o invitație de a redescoperi o deschidere a inimii.
Sfântul Carol a avut multe pasiuni, dar rugăciunea a fost întotdeauna în centru...
A avut o viață de rugăciune foarte intensă, dar în cadrul unei vieți dinamice: de exemplu, se ruga rozariul intermitent; nu-l recita încontinuu, pentru că un adolescent nu are o jumătate de oră liberă pentru a sta liniștit după-amiaza rugându-se. În schimb, recita cele cinci mistere pe tot parcursul zilei, plimbându-se, mergând la școală, practicând sport. Aceasta înseamnă că în viața noastră de zi cu zi aglomerată, există de fapt loc pentru rugăciunea continuă. Carlo este o dovadă a faptului că rugăciunea poate fi practicată într-o viață atât de aglomerată precum cea a unui adolescent.
Deși a murit atât de tânăr, Carlo Acutis are multe de învățat...
Faptul că o viață, care din perspectiva lui Dumnezeu este împlinită, sfântă, adică petrecută în cel mai bun mod, se termină la 15 ani, în opinia mea, este un mesaj puternic pentru ziua de azi, când suntem obsedați de ideea de a prelungi viața. Văd oameni la 90 de ani făcând abdomene: așadar, este interesant că secretul vieții nu este a o prelungi cronologic sau a face bătrânețea infinită, ci a trăi într-o dimensiune verticală de comuniune cu Domnul și de primire a săracilor.
Carlo Acutis se odihnește în sanctuarul „Despuierii”, care este, de asemenea, un loc foarte important în istoria Sfântului Francisc. În opinia dumneavoastră, care este firul spiritual care îi unește pe Carlo și Francisc, care au trăit la opt secole distanță?
Carlo este un discipol, un tânăr care, după 800 de ani, a fost fascinat de mulți sfinți, dar mai ales de experiența Sfântului Francisc și a Sfintei Clara. Assisi a fost locul în care Carlo a putut respira ceva din istoria Sfântului Francisc. Deși nu este membru al niciunui grup de tineri franciscani, Carlo trăiește cu o legătură stabilă și puternică cu Sfântul Francisc, dar a trăit un tip de sfințenie foarte diferit de cel al lui Francisc: ca orice copil, istoria sa este independentă de părinții săi. Carlo este inspirat de Francisc; are o devoțiune, o dragoste infinită pentru sfântul din Assisi, dar apoi își caută propriul drum, unul care este cu siguranță cea mai accesibilă formă de sfințenie. Francisc nu poate fi imitat, nici măcar de călugării de astăzi; chiar dacă am vrea, nu este posibil să trăim o viață ca a lui. Există, de asemenea, asemănări între cei doi: elementul sărăciei este cu siguranță unul dintre firele care îi unesc. Carlo a iubit-o și pe Maica Tereza și pe toți acei sfinți care au avut grijă de săraci, ca pe o carisma a lor. Așadar, Francisc, care devine el însuși radical sărac, îmbrățișează leproșii și face o alegere a minorității și sărăciei radicale, l-a fascinat cu siguranță pe Carlo. Mai mult, sunt doi sfinți pentru care Euharistia ocupă un loc fundamental. În cele din urmă, tema despuierii îi apropie.
Cum așa?
Pentru Papa Francisc, despuierea Sfântului Francisc conține un mesaj pentru tinerii de astăzi: faceți alegeri îndrăznețe, curajoase, nu vă temeți de alegeri aparent imposibile, nu vă conformați, fiți voi înșivă. Această preocupare pastorală a papei a fost și o directivă pentru Biserică de a încuraja discernământul, de a fi un mediu în care tinerii să se simtă sprijiniți chiar și în alegeri îndrăznețe, dificile sau demodate. Acest aspect ne amintește de Sfântul Carlo, care spunea: „Toți ne naștem originali, dar mulți dintre noi murim ca fotocopii”. Venind de la un adolescent, această frază este provocatoare, explozivă, pentru că adolescența este momentul în care un tânăr caută modele și le copiază – pot fi cântăreți, actori sau un atlet vedetă. Carlo Acutis, pe de altă parte, ne invită să fim noi înșine, să găsim acea scânteie unică și să avem curajul să o apărăm de toți, de familie, de prieteni, de mediul nostru. Și în aceasta este în linie cu Sfântul Francisc, care nu a vrut niciodată să le dea fraților prea multe instrucțiuni, spunând: „Eu mi-am făcut partea; fie ca Cristos să vă învețe și pe a voastră”. Un fondator care le spune aceasta călugărilor indică faptul că fiecare persoană are responsabilitatea de a-și realiza propria originalitate, astfel încât să ne putem inspira de la sfinți, dar nu să-i copiem, astfel încât libertatea noastră să nu fie diminuată. Dar știm apoi că, în practică, este și o sarcină, uneori dificilă, care implică greutăți, lupte și răni.
Ce cer pelerinii care se apropie de mormântul lui Carlo?
La sanctuar vin cei mai diferiți oameni, ceea ce pot observa este că marea majoritate vin să se roage, se reculeg în tăcere, încearcă să-și încredințeze viața Sfântului Carlo – într-un context foarte strâns legat de Sfântul Francisc și de Sfânta Clara – și îi roagă să găsească o cale, poate aceasta este mai mult pentru adulți, să rămână chiar și în dificultățile vieții, dar cu un spatele drept, cu o forță interioară, o pace, așadar să poată trăi mai bine, cu înțelepciune. Tinerii sunt mult mai rapizi, fac vizite în care sunt frapați de viața lui Carlo, de aspecte legate de trup, de ceea ce a spus și a făcut, reflectă asupra frazelor sale, asupra mărturiei sale de ansamblu. O bună parte din pelerini cer, de asemenea, vindecare și ajutor pentru probleme concrete și urgente.
Gigliola Alfaro
(După Agenția SIR, 12 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
