|
| © Vatican Media |
Teolog şi păstor în numele dialogului
Cardinalul Estanislao Esteban Karlic, arhiepiscop emerit de Paraná, Argentina, a murit vineri, 8 august 2025. Născut la Oliva, Dieceza de Villa María, la 7 februarie 1926, a fost hirotonit preot la 8 decembrie 1954. Ales episcop titular de Castro pe 6 iunie, a fost numit episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Córdoba la 6 iunie 1977. A primit hirotonirea episcopală pe 15 august 1977. Promovat coadiutor al Arhidiecezei de Paraná pe 19 ianuarie 1983, a succedat pe 1 aprilie 1986. A renunţat la conducerea pastorală a arhidiecezei pe 29 aprilie 2003. În consistoriul din 24 noiembrie 2007, Benedict al XVI-lea l-a creat şi proclamat cardinal cu titlul "Beata Maria Vergine Addolorata a piazza Buenos Aires", titlu pe care l-a luat în posesie pe 2 februarie 2008. Înmormântarea şi îngroparea au fost vor fi celebrate în această după-amiază, sâmbătă, 9 august, la ora locală 16.30 [în România va fi la ora 22:30], în catedrala mitropolitană din Paraná.
Amintit mai ales pentru munca sa de preşedinte al episcopatului argentinian, a arătat pregătirea sa teologică şi spiritul său de păstor angajat să ducă lumina evangheliei în toate dimensiunile vieţii umane şi a culturii. Dovada acestui lucru este dialogul pe care l-a început în 1996 cu reprezentanţi ai tuturor sectoarelor vieţii naţionale. Părinţii săi erau de origine croată şi au emigrat în Argentina după Primul Război Mondial. Membru al Acţiunii Catolice Argentiniene în tinereţe, şi-a terminat studiile secundare la Colegiul "Montserrat" din Córdoba. După un an de studii de drept la Universitatea din Córdoba, a intrat în seminarul din oraş în 1947. În 1948, a fost trimis la Roma pentru a studia filozofia şi teologia la Universitatea Pontificală Gregoriană, unde a obţinut licenţa în teologie şi, apoi, în 1965, doctoratul în teologie. A fost hirotonit preot pe 8 decembrie 1954, la Roma, de către arhiepiscopul de Paraná, Zenobio Guilland. La întoarcerea în patria sa, şi-a exercitat slujirea pastorală la Córdoba între 1955 şi 1963, fiind superior al secţiei de filozofie din Seminarului Mare al arhidiecezei, precum şi profesor de teologie în acelaşi Seminar. După ce a continuat alte studii la Roma între 1963 şi 1965, s-a întors în Argentina pentru a-şi exercita slujirea pastorală în Arhidieceza de Córdoba, predând în Seminarul local, în Facultatea de Teologie din Buenos Aires, în Universitatea Catolică din Córdoba şi în diferite institute de formare.
În 1977, a fost ales episcop titular de Castro şi numit episcop auxiliar al Arhidiecezei de Córdoba. A primit hirotonirea episcopală de la cardinalul Raúl Francisco Primatesta, arhiepiscop de Córdoba, în Catedrala "Nuestra Se?ora". Co-consacratori au fost Monseniorul Alfredo Guillermo Disandro, episcop auxiliar de Córdoba, şi Monseniorul Cándido Genaro Rubiolo, episcop de Villa María. Şi-a ales ca motto episcopal "A sluji". Pe 19 ianuarie 1983, a fost promovat în funcţia de arhiepiscop coadiutor de Paraná şi administrator apostolic "sede plena", preluând funcţia pe 20 martie în anul următor. După moartea arhiepiscopului Adolfo Tortolo, a succedat la scaunul mitropolitan de Paraná la 1 aprilie 1986. Din cei douăzeci de ani în fruntea acestei arhidieceze mitropolitane rămâne un volum care colecţionează toate intervenţiile sale, precum şi o serie de documente episcopale redactată de el, printre care "Iglesia y Comunidad Nacional" ["Biserica şi comunitatea naţională"] (1981) şi "Dios, el hombre y la conciencia" ["Dumnezeu, omul şi conştiinţa"] din 1983. În acelaşi an a fost delegat la Sinodul Episcopilor pe tema "Reconciliere şi Pocăinţă". În 1987, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit membru al comitetului editorial al Catehismului Bisericii Catolice. În cadrul Conferinţei Episcopale Argentiniene, în 1979 a fost delegat la a treia Conferinţă a Episcopatului Latino-American şi din Caraibe, desfăşurată la Puebla, Mexic, delegat la a şasea Adunare Generală a Sinodului Episcopilor despre "Reconciliere şi Pocăinţă" (1983), preşedinte al Comisiei pentru Credinţă şi Cultură, preşedinte al Comisiei pentru Celebrarea Marelui Jubileu al Anului 2000 (din 1995), preşedinte al Comisiei pentru Pastoraţia Universitară (1993-1996), membru al Comisiei pentru Cateheză (1993-1996), al doilea vicepreşedinte al episcopatului (1987-1990) şi prim vicepreşedinte din 1990 până în 1996.
În afară de asta, din 1989 până în 2000 a fost consilier al Comisiei Pontificale pentru America Latină, iar în 1992 a fost desemnat de Papa Ioan Paul al II-lea raportor la a patra Conferinţă a Episcopatului Latino-American şi din Caraibe, desfăşurată la Santo Domingo; din 1992 până în 1994, a fost preşedintele Comisiei Colegiului Pontifical "Pius Latino-American", al cărui membru era încă. În 1996, a fost ales preşedinte al Conferinţei Episcopale Argentiniene pentru un mandat de trei ani, succedându-i cardinalului Antonio Quarracino, arhiepiscop mitropolit de Buenos Aires. În această calitate, pe 13 noiembrie 1998, în prezenţa preşedintelui argentinian Carlos Saúl Menem, l-a primit pe Papa Ioan Paul al II-lea în Biserica naţională argentiniană din "Piazza Buenos Aires", la Roma. Pontiful polonez a efectuat această vizită semnificativă cu ocazia întronării în biserică a statuii Maicii Domnului din Luján, pe care el însuşi a binecuvântat-o pe 11 noiembrie 1995, în timpul ultimei vizite ad limina a episcopatului argentinian. Karlic a fost confirmat preşedinte al episcopilor argentinieni pentru un nou mandat în 1999, funcţie pe care a deţinut-o până în 2002, când a fost succedat de Eduardo Vicente Mirás, arhiepiscop mitropolit de Rosario.
În mai 1997, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit secretar special pentru Adunarea Specială pentru America a Sinodului Episcopilor, care a avut loc între 16 noiembrie şi 12 decembrie din acelaşi an. De asemenea, a participat la a zecea Adunare Ordinară a Sinodului Episcopilor, din 30 septembrie până în 27 octombrie 2001, cu tema "Episcopul: Slujitor al Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranţa lumii". La 29 aprilie 2003, a renunţat la grija pastorală a Arhidiecezei de Paraná şi a fost numit administrator apostolic "sede vacante" până la preluarea mandatului de către succesorul său, arhiepiscopul Mario Luis Bautista Maulión, la 8 iulie. La 27 mai 2004, a primit premiul honoris causa de la Universitatea Pontificală Catolică "Santa María" din Buenos Aires. Între 2 şi 23 octombrie 2005 a participat la a XI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, cu tema "Euharistia: izvor şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii".
În Consistoriul din 24 noiembrie 2007, a fost creat şi proclamat cardinal cu titlul "Beata Maria Vergine Addolorata a piazza Buenos Aires", pe care l-a luat în posesie pe 2 februarie 2008. Pe 18 octombrie 2012, a participat la ceremonia desfăşurată în Grădinile Vaticane pentru a celebra bicentenarul independenţei Argentinei. Prezent cu acea ocazie, printre alţii, a fost arhiepiscopul de La Plata de atunci, Héctor Aguer. În 2013, imediat după alegerea lui Francisc, a vorbit despre Pontiful argentinian într-un interviu: "Papa Bergoglio este aşa cum îl vedeţi. Trăsătura sa de caracter este sinceritatea. Va merge înainte pornind de la numele pe care l-a ales, Francisc, pentru a se opune nedreptăţilor sociale, pentru a susţine binele comun, pacea şi apărarea creaţiei".
Într-un interviu acordat agenţiei AICA în februarie 2021, înainte de a împlini 95 de ani, cardinalul a făcut un bilanţ al vieţii sale, rememorând momentele cele mai intense. Pornind de la copilăria sa din Oliva, un oraş caracterizat pe atunci de o imigraţie puternică. "Trăiai cu adevărat la ţară şi cu atâta entuziasm pentru a face lucrurile bine. Naşterea noastră acolo ne-a marcat cu acel spirit foarte frumos al pământului argentinian". Cea mai frumoasă amintire a sa nu era legată numai de familie, ci şi de şcoala elementară, de ordinea ei, de frecventarea ei, de "apropierea învăţătoarelor, pe care le-am iubit cu adevărat ca pe mamele noastre. Acest lucru şi-a lăsat amprenta asupra mea şi m-a pregătit să intru fără dificultăţi de admitere la şcoala secundară din Córdoba, Colegio Nacional de Monserrat". Apoi a vorbit despre vocaţia sa şi despre rolul important jucat de Acţiunea Catolică locală, formată din "excelenţi consilieri", inclusiv iubitul său părinte Reynoso, în formarea sa spirituală. Hirotonit preot la Roma, el a amintit cum "episcopii din acea vreme doreau să fim formaţi într-un spirit eclezial universal şi, de îndată ce au putut, au trimis pe unii dintre seminariştii lor să studieze la Roma". Şi astfel, "m-au trimis să studiez filozofia împreună cu monseniorul Angelelli şi cu părintele Bordagaray. Acolo am început o formare minunată, într-o Romă foarte activă, cu inspiraţia lui Pius al XII-lea", şi totul s-a întâmplat conform Providenţei divine, a subliniat el.
În timpul conversaţiei, el a amintit, de asemenea, cum viaţa sa şi slujirea sa au fost marcate de doi piloni fundamentali, care "îmi umplu cu adevărat sufletul": Euharistia, "începutul întregii noastre vieţi creştine şi pastorale, pe care am voit să o celebrez zilnic, chiar şi în aceste vremuri dificile", fără a uita niciodată "misterul lui Cristos, moartea şi învierea sa"; şi, în al doilea rând, faptul că a primit de la Dumnezeu "adevărul evangheliei şi că a predat teologie timp de mulţi ani: în Seminar, la Universitatea Catolică din Buenos Aires" şi ori de câte ori a putut. "Teologia - a reiterat el - cu adevărul ei m-a fascinat şi continuă să mă fascineze, permiţându-mi să merg zi de zi în adevărul lui Dumnezeu şi în adevărul omului". Un drum lung pe care nu l-a parcurs singur: Karlic a mulţumit, în interviu, prezenţei şi mijlocirii sfinţilor din viaţa sa, precum Sfântul Stanislau şi Sfântul Ştefan, sfinţii ale căror nume le purta, şi Sfântul Alois Gonzaga, care "în timpurile din Acţiunea Catolică a fost un sfânt foarte iubit pentru toată lumina pe care persoana sa ne-o dădea nouă, tinerilor". Dar şi "pentru ceea ce reprezintă teologia în viaţa mea, Sfântul Toma şi Sfântul Augustin", care, a remarcat el, sunt "frumuseţea Bisericii, Biserica ce vorbeşte oamenilor". De asemenea, le-a oferit sfaturi tinerilor seminarişti, îndemnându-i să caute claritate în principiile fundamentale şi să le fie fideli, deoarece sunt determinante; şi să aibă "o pasiune pentru adevărul care este Isus Cristos. Numai în bucuria şi în pasiunea iubirii se poate întemeia profund viaţa creştină".
Pe 10 mai 2025, a fost spitalizat din cauza unui stop cardiac şi, câteva zile mai târziu, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru implantarea unui stimulator cardiac. În urma operaţiei reuşite, a fost externat şi transferat la azilul de preoţi "Jesús Buen Pastor" din Paraná pentru a-şi continua recuperarea. Acolo, pe 20 mai, cardinalul, afiliat al Ordinului Sfântului Augustin, a primit un apel telefonic de la Leon al XIV-lea, care i-a mulţumit pentru slujirea adusă Bisericii.
(După L'Osservatore Romano, 9 august 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
