Există „cei care se organizează pentru a face răul, cei care acționează cu aroganță și aleg calea distructivă a opresiunii”, iar un pământ care, „în pofida frumuseții sale extraordinare”, poartă povara „rănilor adânci” și a luptelor zilnice, alimentate „de indiferență și de riscul resemnării”, știe bine acest lucru. Dar „Dumnezeu nu renunță și își iubește în continuare via, o eliberează de rău, o salvează prin iertare”. Acestea sunt cuvintele arhiepiscopului Paolo Rudelli, substitut pentru Afaceri Generale al Secretariatului de Stat, în omilia sa din timpul celebrării euharistice de la sanctuarul din Pompei, care a precedat recitarea rugăciunii către Preasfânta Fecioară a Rozariului, duminică dimineață, 4 octombrie 2026.
Prelatul și-a exprimat mai întâi recunoștința „pentru că împărtășim triumful vieții și suntem chemați să slujim viața, într-o lume marcată din păcate de multiple nedreptăți și conflicte”. Apoi, în sărbătoarea liturgică a sfântului Francisc din Assisi – al optulea centenar al morții sale a avut loc ieri – a subliniat cum figura Sărăcuțului inspiră „și astăzi mulți tineri să îndrăznească să îmbrățișeze radicalismul evanghelic și pe noi toți să redescoperim frumusețea exigentă a vieții creștine”. Apoi l-a amintit pe Sfântul Bartolo Longo, fondatorul, acum 150 de ani, al sanctuarului marian de la locul erupției Vezuviului din anul 79 d.C.: un „om simplu botezat” care a „îndrăznit” calea spre sfințenie, „chemând un oraș întreg la reînnoire spirituală și civilă”, a spus el, repetând cuvintele lui Leon al XIV-lea din 8 mai anul trecut, în timpul vizitei sale pastorale în orașul din Campania.
Între memorie și responsabilitate
Reflectând asupra împletirii dintre „memoria trecutului” și „responsabilitatea pentru viitor”, Rudelli a evidențiat „paradoxul” orașului Pompei, a cărui mare civilizație nu a fost distrusă, ci mai degrabă protejată de dezastrul care a lovit. Este un pic ca atunci când, confruntat cu provocările modernității, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Sfântul Bartolomeu – a cărui comemorare liturgică și centenarul morții sale se sărbătoresc mâine – „nu s-a lăsat intimidat, privind spre prezent și spre viitor, ci, așa cum spune Papa Leon, a pus bazele unui oraș nou”.
Pentru o nouă civilizație
Definiția unui „oraș marian” nu este departe de „invitația de a construi «civilizația iubirii», care străbate enciclica Magnifica humanitas de la început până la sfârșit” și de îndemnul de a proteja persoana umană în era inteligenței artificiale. „Marian este un oraș care primește, onorează și protejează viața, mai ales atunci când este cea mai fragilă și lipsită de apărare”, a subliniat el, încredințându-i lui Dumnezeu „realitățile de astăzi, în special pe cele mai tulburi, pentru ca viața să triumfe, pacea să avanseze și dreptatea să triumfe”. Astfel, pornind de la rugăciune, „se pun temeliile unui întreg oraș, ale unei noi civilizații”.
Ce se mai poate face?
Inspirându-se din relatarea evanghelică propusă de liturgia de duminica de astăzi, în care Isus relatează despre o vie încredințată unor agricultori care, în loc să predea roadele proprietarului, îi resping și îi ucid pe slujitorii săi și, în cele din urmă, pe fiul său, substitutul Rudelli a observat că „binele întâlnește opoziția” și „chiar și Împărăția lui Dumnezeu suferă violență”.
„Ce aș fi putut face mai mult pentru via mea și nu am făcut?” este întrebarea pusă de profetul Isaia, descriind grija cu care Domnul se dedică pământului său. Aceste cuvinte divine sunt ecou ale multor părinți, a reflectat arhiepiscopul, „care simt că au eșuat în fața alegerilor și eșecurilor copiilor lor”. Ele reflectă durerea „celor care au văzut o căsnicie sfârșită sau un proiect în care au pus energie și pasiune eșuând”. Ele evocă munca pastorală a preoților, a călugărilor și călugărițelor, a administratorilor onești, a educatorilor și profesorilor, a antreprenorilor și a angajaților care se întreabă ce mai pot face.
A continua să sperăm
Întrebări care, așa cum a sugerat papa la adunarea Diecezei de Roma din 18 septembrie, trebuie luate în serios și împărtășite „pentru a învăța să creăm adevăr”: cei care au darul credinței „nu ascund sub preș întrebările și înfrângerile, ci continuă să caute și să spere”.
Rudelli invită să „se ridice privirea”, nu „din prezumție, ci dintr-o chemare de a privi dincolo de moarte”. Oricine face acest lucru în fața impunătorului sanctuar din Pompei, la picioarele statuii Sfintei Fecioare a Rozariului, va întâlni un singur cuvânt – Pax. Sfântul Bartolo Longo a dorit ca fațada templului să fie „un monument al păcii universale”, deși nu era conștient, la acea vreme, de tragediile care aveau să se abate asupra lumii în secolele următoare. Dar acel cuvânt – pacea – „a fost pus și rămâne ca o promisiune și începutul unei alte civilizații, una care nu șterge urmele trecutului, ci, confruntată cu ele, găsește curajul de a se converti”.
Un punct de cotitură pentru schimbarea lumii
Anunțând „disponibilitatea personală și populară pentru pocăință” conținută în rugăciunea mariană scrisă în 1883 de Sfântul Bartolo Longo, care urma să fie recitată la sfârșitul Liturghiei, arhiepiscopul Rudelli a subliniat că în viața apostolului Rozariului, ca și în cea a Sărăcuțului din Assisi, „la un moment dat este nevoie de un punct de cotitură, pentru că trebuie să începem întotdeauna cu noi înșine pentru ca lumea să se schimbe”. Acesta, a adăugat el, este un „principiu al responsabilității care corespunde harului lui Dumnezeu, îl recunoaște și dorește să-l slujească. Fără această seriozitate – o seriozitate bucuroasă – devoțiunea noastră riscă să-și piardă adevărul evanghelic”.
Referitor la „pacea pentru societatea umană” invocată în Rugăciune, substitutul Secretariatului de Stat a reiterat invitația papei de a ne ruga Rozariul cu intenția particulară, în luna octombrie, ca războaiele să înceteze și să se facă pace între popoarele aflate în conflict. În cele din urmă, speranța este că „intențiile bune” vor fi confirmate, unindu-i pe toți „într-o singură inimă și un singur suflet, astfel încât Pompei, orașul Mariei, să continue să fie centrul spiritual al civilizației iubirii”.
Lorena Leonardi
(După Vatican News, 4 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
