În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Iubiți frați și surori,
Îmi face plăcere să vă urez bun venit și vă mulțumesc pentru vizită și, mai mult, pentru dăruirea și spiritul de slujire cu care vă desfășurați munca zilnică în diferite organisme ale Scaunului Apostolic, colaborând astfel la slujirea pastorală a papei.
Confruntați cu provocările actuale aduse lumii muncii, în special de evoluțiile inteligenței artificiale, este mai important ca niciodată să ne concentrăm atenția asupra centralității de neînlocuit a persoanei umane și asupra demnității inalienabile a muncii; într-adevăr, munca „nu este un simplu instrument, ci exprimă și sporește demnitatea vieții noastre. Este o exigență înscrisă în condiția umană, un drum obișnuit spre maturitate, dezvoltare și împlinire personală”[1].
Prin muncă, noi „contribuim la progresul societății și la construirea binelui comun, folosim abilitățile pe care le-am primit, îmbunătățim și înfrumusețăm lumea, ne susținem familiile, intrăm în relații de cooperare și învățăm să construim împreună, prin ascultare și dialog, ceva ce nimeni nu ar putea realiza singur”[2].
Dragi prieteni și dragi prietene, aparțineți la două asociații diferite, dar ele au un mediu de lucru comun, adică Vaticanul. Predecesorii mei, în învățăturile lor dedicate naturii muncii în Scaunul Apostolic, au plasat în centru două concepte de valoare fundamentală: cel de comunitate și cel de unitate, care îmi sunt și mie foarte dragi.
Într-adevăr, toți cei care, în diferite funcții și cu diferite sarcini, sunt chemați să colaboreze cu munca lor la slujirea papei constituie o comunitate eclezială, participând, în spirit de credință și unitate, la misiunea unică și universală pe care Domnul Isus a încredințat-o apostolului Petru și succesorilor săi.
Cu egală demnitate, toți contribuie, fiecare în rolul său și cu propria angajare de muncă, la aceeași misiune, demonstrând această conștientizare și responsabilitate mai ales „în fidelitatea scrupuloasă față de toate sarcinile și îndatoririle încredințate, precum și în zelul, hărnicia și profesionalismul care trebuie să distingă pe oricine participă la activitățile aceluiași Scaun Apostolic”[3].
Sfântul Ioan Paul al II-lea a recunoscut că – citez – „pentru a promova acest spirit [...] asociațiile de lucrători, precum Asociația Angajaților Laici din Vatican, ar putea desfășura o misiune de colaborare validă”, specificând că „alunecarea acestui tip de organizație pe terenul conflictului sau al luptei nu corespunde doctrinei sociale a Bisericii”[4].
Calea dialogului rămâne, așadar, drumul principal pe care vă îndemn și pe voi să mergeți mereu, cu încredere și creativitate, în căutarea comună a unor soluții adecvate la problemele pe care trebuie să le înfruntăm împreună și în construirea zilnică a comunității noastre de lucru.
Relansarea dialogului la toate nivelurile este, de fapt, ceea ce, în prima mea enciclică, am vrut să propun întregii Biserici și tuturor femeilor și bărbaților de bună voință, ca „parte integrantă a vocației Bisericii”[5], un „instrument principal pentru conviețuirea dintre oameni”[6] și o „modalitate obișnuită de a aborda conflictele”[7]. În special, Asociația Angajaților Laici din Vatican este definită, în actualul „Cadru Normativ” care o privește, ca „o structură de dialog al membrilor săi cu Oficiul de Muncă al Scaunului Apostolic”[8].
La rândul său, Asociația Femeilor din Vatican poate contribui la promovarea unui stil de colaborare, de ascultare reciprocă, de atenție la situațiile dificile din cadrul mediilor noastre. Prezența femeilor este o bogăție care trebuie să fie din ce în ce mai mult recunoscută și valorizată. Ele aduc, pe lângă o sensibilitate specială față de bărbați și relații, talentele umane, profesionale și intelectuale inerente experienței și gândirii femeilor. Expertiza, discernământul, creativitatea și pragmatismul lor îmbogățesc viața instituțiilor și contribuie la o perspectivă mai largă asupra realității și a problemelor întâlnite.
Mergând împreună pe această cale, ne vom strădui să construim din ce în ce mai mult o comunitate de muncă, în care persoanele nu sunt folosite sau neglijate, în care ne ajutăm reciproc, în care valoarea și expertiza fiecărei persoane sunt recunoscute și în care nemulțumirea și resentimentele sunt evitate[9].
Cu aceste sentimente de apreciere și încredere, vă binecuvântez din toată inima pe dumneavoastră, pe cei dragi dumneavoastră și munca dumneavoastră. Vă mulțumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
[1] Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas (15 mai 2026), 149.
[2] Ibid., 148.
[3] Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoare cu privire la semnificaţia muncii prestate la Scaunul Apostolic (20 noiembrie 1982): AAS 75 (1983), pag. 121.
[4] Ibid., pag. 123.
[5] Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 2.
[6] Ibid., 219.
[7] Ibid., 221.
[8] „Cadrul de reglementare pentru relațiile dintre Oficiul de Muncă al Scaunului Apostolic (ULSA) și Asociația Angajaților Laici din Vaticanului (ADLV)”, aprobat prin Ordinul secretarului de stat (nr. 343.814/A, din 16 aprilie 1994).
[9] Cf. Discurs adresat Curiei Romane pentru urările de Crăciun (22 decembrie 2025).
