Condoleanţele pontifului
Un frate credincios şi generos
La vestea morţii cardinalului Martínez Somalo, Papa Francisc a voit să exprime condoleanţele sale într-o telegramă trimisă nepotului cardinalului, Monseniorul Fernando Loza Martínez.
Aflând vestea despre moartea pioasă a unchiului dumneavoastră, cardinalul Eduardo Martínez Somalo, doresc să exprim apropierea mea de dumneavoastră, de rude, de cei care l-au cunoscut şi stimat, amintind cu afect mărturia rodnică din punct de vedere spiritual a acestui frate iubit. Considerând cu admiraţie sinceră experienţa lungă şi bogată dobândită de regretatul cardinal ca atent colaborator a şase papi predecesori ai mei care i-au încredinţat funcţii delicate şi importante, aduc mulţumire Domnului pentru slujirea sa fidelă şi generoasă adusă Bisericii şi Sfântului Scaun. Îi cer Domnului, prin mijlocirea maternă a Sfintei Fecioare, să-l primească în patria din cer ca să se bucure de fericirea promisă slujitori fideli ai evangheliei şi din inimă împart binecuvântarea apostolică tuturor celor care-i plâng moartea, cu un gând special pentru Surorile Misionare ale lui Isus Preot Veşnic care l-au asistat cu iubire.
Franciscus pp.
Din Vatican, 11 august 2021
***
Cu dăruire în slujba Bisericii şi a papei
A trecut la Domnul, marţi, 10 august 2021, în Vatican cardinalul Eduardo Martínez Somalo, custode emerit al Sfintei Biserici Romane, prefect emerit al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică. Cu un gest de paternitate, Papa Francisc, miercurea trecută, 4 august, la 8.45, înainte de audienţa generală, a voit să-l viziteze în locuinţa sa, chiar lângă Casa "Sfânta Marta". Condiţiile de sănătate ale bătrânului cardinal s-au înrăutăţit recent şi chiar era internat în spital. Avea 94 de ani: de fapt, s-a născut la 31 martie 1927 în orăşelul spaniol Baños de Río Tobía, în provincia La Rioja şi în dieceza de Calahorra y La Calzada-Logroño. A primit hirotonirea sacerdotală la Roma la 19 martie 1950. La 18 august 1956 a început slujirea sa în Secretariatul de Stat ca împuternicit, devenind apoi responsabil al secţiunii spaniole. La 9 octombrie 1970 a fost numit asesor pentru probleme generale. La 12 noiembrie 1975 a fost ales de Paul al VI-lea arhiepiscop titular de Tagora, numindu-l nunţiu apostolic în Columbia. La 13 decembrie a primit hirotonirea episcopală. La 5 mai 1979, Ioan Paul al II-lea l-a numit substitut al Secretariatului de Stat.
Creat şi publicat cardinal în consistoriul din 28 iunie 1988 i-a fost acordat titlul "Preasfântul Nume al lui Isus" (diaconie ridicată pro hac vice la titlu prezbiteral la 9 ianuarie 1999). La 1 iulie 1988 a fost numit prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Apoi, din 21 ianuarie 1992 până în 11 februarie 2004, a fost prefect al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, iar din 5 aprilie 1993 până în 4 aprilie 2007, a fost şi custode al Sfintei Biserici Romane, desfăşurând această delicată slujire îndeosebi în timpul scaunului vacant din 2 până în 19 aprilie 2005 - între pontificatele lui Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea. Înmormântarea va fi celebrată vineri, 13 august, la ora locală 11.00 (12.00, ora României), la altarul catedrei din Bazilica Vaticană, de cardinalul Giovanni Battista Re, decan al colegiului cardinalilor.
Există un moment care relatează, probabil mai mult decât oricare altul, esenţa slujirii pe care cardinalul Martínez Somalo a prestat-o papei şi întregii Biserici. El însuşi avea să-l destăinuiască la 19 martie 2000, celebrând în "Chiesa del Gesù" a cincizecea aniversare a hirotonirii sale sacerdotale: "Imediat ce am ajuns la Roma, la 18 octombrie 1946, am îngenuncheat în faţa altarelor Sfintei Fecioare Maria a Străzii, al Sfântului Ignaţiu de Loyola şi al Sfântului Francisc Xaveriu, încredinţând ocrotirii lor primii paşi spre preoţie".
În aceste cuvinte este cuprins profilul spiritual al omului care din 1956 s-a dedicat slujirii Sfântului Scaun, mai întâi în Secretariatul de Stat, în cadrul căruia a fost asesor şi substitut, apoi ca nunţiu apostolic şi apoi ca prefect al dicasterelor pentru cultul divin şi viaţa călugărească.
În zilele din aprilie 2005 - între moartea Sfântului Ioan Paul al II-lea şi alegerea lui Benedict al XVI-lea - cardinalul a desfăşurat funcţiunile legate de oficiul său de custode al Sfintei Biserici Romane. De altfel, a fost mereu alături de Ioan Paul al II-lea cu fidelitate şi discreţie. Rămân imprimate în memorie îndeosebi imaginile figurii sale în timp ce prezidează riturile care au urmat după moartea Papei Wojtyła. La 4 aprilie 2007, Papa Ratzinger i-a trimis o scrisoare pentru a-i exprima "mulţumirea vie pentru hărnicia, competenţa şi iubirea cu care a desfăşurat" misiunea delicată de custode "în slujba Sfântului Scaun şi a Bisericii universale". Şi "în timp ce îmi este drag să-mi amintesc de slujirea lungă şi intensă care a legat intim slujirea dumneavoastră sacerdotală şi episcopală cu Scaunul Apostolic - sunt cuvintele lui Benedict al XVI-lea adresate cardinalului - doresc îndeosebi să vă manifest aprecierea mea sinceră pentru marea demnitate şi sobrietatea solemnă cu care aţi dumneavoastră aţi îndeplinit rolul de custode al Sfintei Biserici Romane, în momentul trecerii la cele veşnice a regretatului papă Ioan Paul al II-lea, cu ocazia extraordinarei demonstraţii de credinţă în timpul înmormântării iubitului pontif, în timpul întregii perioade de scaun vacant şi în desfăşurarea lucrărilor conclavului pentru alegerea noului papă".
Eduardo era cel mai tânăr din cei doisprezece copii ai lui José Martínez Campo şi Julia Somalo Ibáñez. După ce a frecventat seminarul diecezan la Logroño, a fost trimis la Roma pentru a continua studiile ecleziastice la Colegiul Pontifical Spaniol şi la Universitatea Pontificală Gregoriana, obţinând licenţa în teologie şi în drept canonic.
Hirotonit preot la Roma în 1950, de fostul vicegerent arhiepiscopul Luigi Traglia, în capela "Madonna della Clemenza" în Colegiul Pontifical Spaniol, a desfăşurat slujirea pastorală în dieceza natală. Apoi a fost trimis din nou la Roma pentru a frecventa cursurile Academiei Pontificale Ecleziastice şi pentru a se pregăti astfel în slujba Sfântului Scaun în reprezentanţele pontificale.
Obţinând doctoratul în drept canonic la Universitatea Pontificală Lateran, cu o teză despre "Concordatul spaniol din 1953 în lumina primelor sale două articole", în 1956 intră în Secretariatul de Stat în calitate de împuternicit.
Anul următor a fost promovat secretar de nunţiatură şi numit profesor la Academia Pontificală Ecleziastică. În calitate de responsabil al secţiunii spaniole din Secretariatul de Stat, l-a însoţit pe papa Montini în pelerinajul apostolic făcut în Columbia de la 22 la 25 august 1968 cu ocazia celui de-al 39-lea Congres Euharistic Internaţional.
După doi ani, la 25 aprilie 1970, a primit numirea de consilier al Delegaţiei apostolice în Marea Britanie. Însă depărtarea sa de Roma a durat numai câteva luni. Numit prelat de onoare al Sanctităţii Sale la 14 mai 1970, în octombrie acelaşi an a fost rechemat în Vatican ca asesor al Secretariatului de Stat şi apoi colaborator direct al arhiepiscopului Giovanni Benelli, fost substitut al Secretariatului de Stat. În toată această perioadă, în pofida activităţilor tot mai grele, a desfăşurat o intensă slujire pastorală, dedicându-se în mod deosebit lumii suferinţei în spitalele romane.
În 1975, Paul al VI-lea l-a numit arhiepiscop şi nunţiu apostolic în Columbia. Şi cardinalul Jean Villot, secretar de stat, a fost cel care i-a conferit hirotonirea episcopală în Bazilica Vaticană, împreună-consacratori arhiepiscopul Benelli şi episcopul de Tarragona, Monseniorul Francisco Álvarez Martínez, administrator apostolic al diecezei sale natale. Caritas et veritas este motoul episcopal ales.
În ianuarie 1978, la Bogotá, a luat cuvântul la conferinţa internaţională promovată de UNESCO despre "politicile culturale din America Latină şi din Caraibe". În 1979, între 27 ianuarie şi 13 februarie, a participat la a treia Conferinţă Generală a Episcopatului Latinoamerican la Puebla, în Mexic. Şi, după circa patru ani de slujire ca reprezentant pontifical în Columbia, a fost numit de Ioan Paul al II-lea substitut al Secretariatului de Stat.
A desfăşurat această funcţie timp de nouă ani: neobosit în slujirea fidelă adusă Scaunului lui Petru, a fost mereu alături de Ioan Paul al II-lea în timpul numeroaselor sale pelerinaje apostolice în Italia şi în lume. Îndeosebi amintea vizitele la Nagasaki şi la Auschwitz, pelerinajele în Polonia, întâlnirile din Africa şi din ţările unde libertatea şi demnitatea omului erau negate, precum şi mărturia de solidaritate, în 1980, faţă de populaţiile din Irpinia, încercate dur de cutremur.
După aceea a fost la timona a două dicastere vaticane importante: Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, pe care a condus-o din 1988 până în 1992, şi Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, unde a fost prefect până în 2004. Din 1993 până în 2007 a ocupat şi funcţia de custode al Sfintei Biserici Romane, participând la conclavul care l-a ales pe Papa Benedict al XVI-lea.
Cardinal din 1988, era interior afin cu spiritualitate de la "Chiesa del Gesù", acordată lui ca titlu. Şi luând-o în posesie, a făcut referinţă explicită la activitatea misionară a Sfântului Ignaţiu de Loyola şi a Societăţii lui Isus, la dimensiunea mariană şi la fidelitatea faţă de papa.
A luat parte la numeroase convocări ale Sinodului Episcopilor şi a fost, îndeosebi, preşedinte delegat la prima adunare specială pentru Europa (1991) şi la a noua adunare generală (1994) despre viaţa consacrată. În afară de asta, a participat la Sinodul ordinar din 1990 despre formarea preoţilor; la adunările speciale pentru America în 1997, pentru Asia în 1998, pentru Oceania în 1998 şi pentru Europa în 1999; şi la Sinoadele ordinare din 2001 despre misiunea episcopului şi din 2005 despre Euharistie.
Ca trimis special al Sfântului Părinte, a prezidat al cincilea Congres Euharistic Naţional din Ecuador în 1988, primul Congres Euharistic Naţional din Santo Domingo în 1991, al unsprezecelea Congres Mariologic Internaţional şi al optsprezecelea Congres Internaţional Marian la Huelva, în Spania, în 1992. În afară de asta, a fost delegat pontifical la ceremonia de închidere a Anului ignaţian, la 31 iulie 1991, în biserica sa titulară de la Roma, "Chiesa del Gesù".
De la 12 la 28 octombrie 1992 a luat parte la a patra Conferinţă Generală a Episcopatului Latinoamerican la Santo Domingo. Şi la 10 octombrie 1993 a participat cu bucurie deosebită - mărturisită şi într-un articol publicat în "L'Osservatore Romano" - la beatificarea lui Victoria Diez y Bustos de Molina, tânără martiră din Spania în 1936.
În 1996 a prezentat exortaţia apostolică post-sinodală Vita consecrata a lui Ioan Paul al II-lea, care urma după Sinodul Episcopilor celebrat de la 2 la 29 octombrie 1994 chiar cu tema "Viaţa consacrată şi misiunea sa în Biserică şi în lume". O reflecţie relansată cu ocazia Anului sfânt 2000, îndeosebi în zilele dedicate jubileului vieţii consacrate.
Din 29 ianuarie 1996 a devenit şi cardinal protodiacon, până în 9 ianuarie 1999, când, în timpul consistoriului ordinar public pentru votul despre unele cauze de canonizare, după ce a făcut cerere, a optat pentru ordinul cardinalilor prezbiteri, menţinând diaconia "Preasfântul Nume al lui Isus" ridicată la titlu prezbiteral pro hac vice.
Îndeosebi, în Curia Romană a făcut parte din Consiliul Secţiunii a doua a Secretariatului de Stat; din Congregaţiile Cauzelor Sfinţilor, pentru Episcopi, pentru Evanghelizarea Popoarelor, pentru Cler, pentru Educaţia Catolică; din Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative; din Comisia Pontificală pentru America Latină; din Comisia cardinalilor de supraveghere a Institutului pentru opere de religie.
(După L'Osservatore Romano, 11 august 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
