|
| © Vatican Media |
În Aula "Paul al VI-lea", Papa Leon al XIV-lea a avut o conversaţie improvizată cu participanţii la Jubileul echipelor sinodale şi al organismelor de participare, răspunzând la şapte întrebări adresate de delegaţi din toate continentele. El a exaltat vocaţia misionară a Bisericii, care trebuie "să asculte strigătul pământului" şi să lucreze aşa încât carismele tuturor să fie respectate. Dar trebuie să fie şi "punte între culturi şi religii" şi să construiască pace şi comuniune. De la Asia şi de la Africa, a amintit el, avem multe de învăţat.
A învăţa. Acesta este unul dintre cuvintele cel mai recurente în răspunsurile pe care Leon al XIV-lea le-a dat vineri după-amiază, 24 octombrie 2025, reprezentanţilor echipelor sinodale şi organismelor de participare, care celebrează jubileul lor. Ei reprezintă şapte regiuni geografice şi prezintă Papei munca de implementare a sinodalităţii în contextele lor ecleziale respective. Dialogul delegaţilor cu episcopul de Roma, în Aula "Paul al VI-lea", este moderat de sora Nathalie Becquart, subsecretar al Sinodului Episcopilor, organism care anul acesta a sărbătorit a şaizecea aniversare. Amintind afirmaţia Sfântului Paul al VI-lea, că primatul şi colegialitatea nu pot fi trăite fără sinodalitate cu toţi cei botezaţi, călugăriţa deschide întâlnirea pentru a împărtăşi roadele procesului sinodal la nivel continental (care a avut loc din octombrie 2021 până în octombrie 2024). Alături de Papa se află cardinalul Mario Grech, secretarul general al Sinodului Episcopilor, şi Monseniorul Luis Marín De San Martín, O.S.A., subsecretar al Secretariatului General al Sinodului.
Biserica din Africa are multe de oferit tuturor
O prezentare generală a parcursului sinodal în Africa este oferită de părintele Rafael Simbine Junior, preot al Diecezei de Xai-Xai din Mozambic şi secretar general al Simpozionului Conferinţelor Episcopale din Africa şi Madagascar (SCEAM-SECAM). Un parcurs care a făcut paşi mari, afirmă el, şi care s-a deschis în toate parohiile, deoarece "sinodalitatea nu este o campanie cu termen limită, ci un mod de a fi Biserică care trebuie învăţat, practicat şi transmis". Spaţiile de întâlnire cu alte mişcări religioase şi chiar în sfera publică s-au multiplicat, deoarece contactul cu societatea, împreună cu ascultarea şi formarea, este tocmai calea de urmat. "Este mişcarea spre exterior a unei Biserici care ascultă - explică el - discernem împreună şi apoi mergem cu societatea pentru binele comun". El subliniază că "darul Africii pentru parcursul sinodal este un sentiment viu de familie, rezistenţă şi speranţă". Întrebarea adresată Pontifului este cum se pot angaja Bisericile locale, în special din Africa, în discernământ fără a fi condiţionate de impunerea unor "modele uniforme" care ar risca să le slăbească iniţiativa.
În răspunsul său, papa reiterează accentul pus de la bun început pe cuvântul "misiune", inspirat de propria sa experienţă ca misionar. Îl aminteşte pe Papa Francisc şi cum predecesorul său a subliniat importanţa, în procesul sinodal, de a duce evanghelia până la marginile pământului. "Cred că Biserica din Africa are multe de oferit nouă tuturor", precizează papa, mai ales pentru că "Biserica poate fi o punte". Şi continuă, subliniind cum, datorită tinerilor şi familiilor, poate să fie "un instrument pentru construirea păcii şi să ofere modele atât în interiorul Africii, între ţările africane, dar şi între diferitele ţări şi continente ale lumii". Apoi afirmă clar: "Nu căutăm un model uniform şi nu vom prezenta un model standard pe care toată lumea din fiecare ţară să-l spună: «Aşa se face». Este vorba mai degrabă despre o convertire la Duhul de a fi Biserică şi misionari şi de a construi, în acest sens, familia lui Dumnezeu". Şi încă o clarificare:
Mai ales în culturile în care noi, creştinii, nu suntem majoritari, adesea cu membri ai altor religii, atât regionale, cât şi mondiale, cum ar fi islamul, provocările existente sunt şi mari oportunităţi. Şi cred că ceea ce majoritatea dintre noi am experimentat în ultimii ani în pregătirea Sinodului şi la începutul acestui nou proces de implementare este tocmai faptul că sinodalitatea, ca să folosesc cuvintele tale, nu este o campanie. Este un mod de a fi şi un mod de a fi Biserică. Este un mod de a promova o atitudine care începe cu învăţarea de a ne asculta unii pe alţii. Şi darul ascultării este ceva ce cred că recunoaştem cu toţii, dar care adesea s-a pierdut în unele sectoare ale Bisericii şi ceva a cărui valoare cred că trebuie să continuăm să o descoperim, începând cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, ascultarea reciprocă, ascultarea înţelepciunii pe care o găsim în bărbaţi şi femei, în membrii Bisericii şi în cei care sunt în căutare, dar care poate încă nu sunt şi poate niciodată nu vor fi membri ai Bisericii, dar care sunt cu adevărat în căutarea adevărului.
A asculta strigătul celor care suferă, nu putem rămâne pasivi
Zburând în Fiji, Susan Sela, reprezentant al Federaţiei Conferinţelor Episcopilor Catolici din Oceania (FCBCO) şi directoare a "Pacific Technical and Further Education" [Institutul Pacific de Educaţie Tehnică şi Continuă] din arhipelag, prezintă un raport despre activitatea Bisericii pe continent, care, explică ea, se mişcă cu viteze diferite, între fragilitate ecologică şi bogăţie culturală. Aici, drumul sinodal este înţeles în primul rând ca o "convertire spirituală". Australia, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee şi Insulele Solomon, naţiuni din Pacific şi Biserici catolice orientale, formează o reţea în care sinodalitatea cuprinde şi îmbrăţişarea culturii indigene, incluziunea persoanelor cu dizabilităţi şi integrarea culturală. Două experienţe remarcabile: în Fiji, o echipă de 57 de membri întrupează Biserica drept un "cort extins", garantând că vocile periferice sunt centrale; în Australia, impulsul post-Conciliu Plenar a dat naştere la sinoade diecezane din februarie 2023, susţinute de coordonarea naţională. Aici, cererea adresată papei se referă la organizarea eclezială şi la eventuala creştere viitoare a rolului grupărilor (la nivelul Conferinţelor Episcopale Continentale, al Conferinţelor Episcopale naţionale sau regionale şi al Provinciilor Ecleziastice).
Răspunsul papei este "da". El se aşteaptă ca Bisericile să crească în comuniune prin exercitarea sinodalităţii. Îşi aminteşte de întâlnirea recentă cu un episcop chiar din această regiune, profund îngrijorat de consecinţele schimbărilor climatice, un fenomen capabil să ameninţe însăşi supravieţuirea regiunii.
Ne bucurăm de luxul de a sta în spaţii foarte confortabile şi de a reflecta asupra unor lucruri care uneori pot părea foarte teoretice. Dar când auzim strigătul urgent al persoanelor din diferite părţi ale lumii, atât din cauza sărăciei cât şi a nedreptăţii, fie din cauza schimbărilor climatice, sau poate datorită unei serii de alte cauze, ne dăm seama că nu reflectăm numai asupra unor probleme teoretice şi că este necesar un răspuns urgent. Şi acesta este un caz specific în care sper că vom lua cu toţii foarte în serios apelul pe care Papa Francisc l-a făcut întregii Biserici şi lumii acum zece ani în Laudato Si', spunând că şi aceasta face parte din răspunsul nostru bazat pe credinţă la ceea ce se întâmplă în lumea noastră. Nu putem fi pasivi. Prin urmare, sper sincer că, prin intermediul Conferinţelor Episcopale, al Provinciilor Ecleziastice şi al Conferinţelor Continentale, putem aborda unele dintre aceste probleme foarte specifice şi putem face o diferenţă. Cred că Biserica are o voce şi trebuie să avem curajul să ne ridicăm glasul pentru a schimba lumea, pentru a o face un loc mai bun.
Fără formare vor exista întotdeauna rezistenţe şi frici
Din America de Nord, Monseniorul Alain Faubert, episcop de Valleyfield (Canada), membru al Consiliului Ordinar al Sinodului, prezintă - vorbind în spaniolă, engleză şi franceză - un continent multiform pe care îl defineşte drept "o tapiserie eclezială", în care sărăcia şi realitatea comunităţilor de migranţi au impact asupra Bisericilor locale din Statele Unite şi Canada. Dacă pe de o parte această diversitate este o oportunitate de creştere, pe de altă parte rămâne necesitatea de a promova o adevărată comuniune şi primire faţă de cei care sosesc din alte ţări. Este nevoie de un angajare mai mare pentru a stabili o comunicare eclezială colaboratoare mai solidă cu America Latină, îndeosebi cu Mexicul. Unii, observă prelatul, se tem de o neînţelegere a sinodalităţii care ar putea exacerba tensiunile existente. A fost creat un comitet naţional ad-hoc pentru a însoţi, a sprijini şi a coordona eforturile de implementare a sinodalităţii în întreaga Biserică din Canada. Papei Leon al XIV-lea i-a fost adus la cunoştinţă preocuparea acelui segment de episcopi şi clerici care priveşte la sinodalitate ca o posibilă sursă de slăbire a autorităţii păstorilor. Aceştia au solicitat indicaţii pentru a promova mai bine coresponsabilitatea, darea de seamă şi transparenţa în dieceze şi parohii.
Papa Leon reflectă asupra Canadei şi Statelor Unite, pe care le vede ca două ţări care au fost odată aliate, dar care acum se află în proces de separare. Tocmai în legătură cu această tendinţă, el subliniază importanţa sinodalităţii, care, afirmă el, trebuie implementată concret. Invită pe toţi să reflecteze în acest sens, pe preoţi, chiar mai mult decât pe episcopi, să îşi deschidă inimile şi să participe la aceste procese. Adaugă că rezistenţele sunt adesea rod al fricii sau al lipsei de cunoaştere şi, prin urmare, insistă pe formare. Apoi revine la tema "ritmului":
Trebuie să înţelegem că nu toţi alergăm cu aceeaşi viteză şi că uneori trebuie să avem răbdare unii cu alţii. Şi, în loc să-i lăsăm pe câţiva oameni să se grăbească înainte şi să-i lase pe mulţi în urmă, ceea ce ar putea chiar provoca o fractură în experienţa eclezială, trebuie să căutăm modalităţi, uneori foarte concrete, de a înţelege ce se întâmplă în fiecare loc, care este rezistenţa sau de unde vine şi ce putem face pentru a promova tot mai mult experienţa comuniunii în această Biserică, ce este sinodală. Aşadar, cred că realitatea concretă, inclusiv în cadrul culturii americane, din Statele Unite, unde, de fapt, multe structuri deja existente au un mare potenţial pentru a fi sinodale şi pentru a găsi modalităţi de a continua transformarea lor în experienţe mai incluzive, fie în consiliile pastorale, fie în alte structuri diecezane sau întâlniri, incluziunea persoanelor, bărbaţi şi femei, laici şi clerici, femei şi bărbaţi, călugări etc., pot toţi participa şi experimenta un puternic sentiment de apartenenţă, de conducere şi de responsabilitate în viaţa Bisericii.
A redescoperi entuziasmul credinţei pentru a duce reconciliere
Consiliul Patriarhilor Catolici din Orient (CPCO) este reprezentat de monseniorul Mounir Khairallah, episcop de Batrum, preşedintele Comitetului Patriarhal Maronit pentru Urmărirea Sinodului. Mesajul său îşi propune să fie şi un strigăt pentru dreptate "în numele popoarelor noastre oprimate şi private de glas, mesageri ai speranţei şi artizani ai păcii". La nivelul Bisericii maronite, sinodalitatea a fost propusă ca temă pentru formarea permanentă a preoţilor, iar în diferitele dieceze din Liban, ţară pe care papa o va vizita la începutul lunii noiembrie, au fost organizate sesiuni pentru episcopi, parohi, delegaţi ai diecezelor şi ordinelor călugăreşti şi mişcărilor ecleziale, insistând mult asupra valorii dialogului. În acest caz, întrebarea adresată Succesorului lui Petru se referă la ce schimbări "urgente" trebuie să implementeze Bisericile orientale pentru a pune în practică sinodalitatea şi la nivelul seminariilor, noviciatelor şi formării laicilor.
Două runde de aplauze din partea adunării subliniază cuvintele papei ca răspuns la mărturia dintr-un loc care astăzi, conchide Leon, "are nevoie de semne de speranţă". El indică în căutarea darului entuziasmului, în Bisericile din Orientul Mijlociu şi, de asemenea, printre creştinii din diaspora, un semn mare şi esenţial al speranţei. În ţara în care s-a născut Isus, unde a trăit, unde a fost martirizat şi unde a înviat din morţi, tocmai acesta, spune Leon al XIV-lea, este "semnul suprem al întregii noastre speranţe". Şi pe această bază, invită "să fim adevăraţi promotori ai iertării şi reconcilierii, care sunt atât de necesare, să învăţăm că, iertând şi lucrând pentru reconciliere, putem construi cu adevărat o unitate mai mare între toate popoarele". Urmează un nou apel la unitate:
Ca Biserică, trebuie să fim uniţi şi să ne unim pentru a fi acel semn autentic al speranţei, dar şi o expresie foarte reală a carităţii creştine, a iubirii fraterne şi a grijii reciproce, în special faţă de cei care au pierdut totul din cauza distrugerilor războiului, din cauza existenţei urii dintre noi. Cred că provocările cu care Bisericile orientale au continuat să se confrunte şi continuă să se confrunte în Orientul Mijlociu sunt ceva ce noi, occidentalii, trebuie să înţelegem mai bine, ca să spunem aşa, şi că, privind la procesele sinodale, trebuie să înţelegem că există şi diferenţe semnificative între Biserica latină şi Bisericile orientale. Şi trebuie să respectăm aceste diferenţe. Cred că acesta este primul pas în orice comunitate, în orice organizaţie umană: dacă nu ne respectăm unii pe alţii, nu vom începe niciodată să ne cunoaştem şi să ne apropiem unii de alţii.
A construi parcursuri de incluziune
Raportul privind progresul Americii Latine şi Caraibe este încredinţat lui Nicolás Meyer, membru al echipei sinodale CELAM şi coordonator al Conferinţei Regionale Caritas. Toate ţările din această regiune lucrează cu grupuri sau comisii episcopale naţionale, iar unele au identificat deja parcursuri imediate: de la reformarea structurii Conferinţelor Episcopale la accentuarea proceselor de ascultare, de la formarea mai mare a lucrătorilor pastorali la reînnoirea parcursurilor de evanghelizare. Grupul de reflecţie teologică din CELAM lucrează la o carte despre "sinodalizarea" structurilor ecleziale, în timp ce oferta de cursuri şi cateheze online a fost extinsă. De asemenea, a fost lansată iniţiativa "Juntos" (Împreună), cu obiectivul de a dezvolta o reţea de reţele teologico-pastorale în regiunea panamericană care să integreze multiple eforturi în direcţia sinodalităţii; un grup de lucru însărcinat cu explorarea temelor transparenţei, responsabilităţii şi evaluării în toate procesele pastorale, asumându-le ca practică şi stil eclezial, o temă încă mai puţin dezvoltată pe continent; un site web pentru a aduna experienţele unei Biserici care creşte în comuniune şi participare. Aici, Papa răspunde cu privire la modul în care procesul sinodal poate încuraja şi inspira societăţi mai incluzive, mai juste şi mai promotoare de pace.
Pontiful mulţumeşte pentru tot ceea ce se realizează în America Latină, unde el însuşi a învăţat multe în misiunea sa. El exaltă acel spirit de comuniune care face parte în mod tradiţional din cultura acestor popoare. Este motiv de învăţătură pentru a practica fraternitatea, afirmă papa, şi, de asemenea, pentru a continua pe un drum autentic sinodal care se naşte din ascultarea Cuvântului. Apoi vorbeşte despre entuziasm, un ingredient necesar care duce la contagiunea credinţei, astfel încât "alţii să vrea să ni se alăture şi să fie constructori de pace şi de comuniune". Aici adaugă o notă cu caracter personal:
Rareori am fost inspirat de un proces; mă simt inspirat de persoanele care îşi trăiesc credinţa cu entuziasm. Şi a trăi acest spirit - şi vorbim despre spiritualitate - al sinodalităţii, dar este spiritualitatea evangheliei, a comuniunii, a dorinţei de a fi Biserică. Acestea sunt aspecte care ne pot inspira cu adevărat să continuăm să fim Biserică şi să construim parcursuri de incluziune, invitându-i pe mulţi alţii - pe toţi - să ne însoţească, să meargă cu noi.
Biserica poate transforma culturile care discriminează femeile
Klára Antonia Csiszár, membră a echipei sinodale a Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) şi profesoară de teologie pastorală la Universitatea Catolică din Linz, Austria, oferă o perspectivă europeană, concentrându-se atât pe interacţiunea dintre patrimoniul Bisericilor ortodoxe orientale, o sursă de îmbogăţire, şi cel din Occident, cât şi pe problema femeilor. Şi, încă o dată, în aulă adunarea aplaudă vehement. În acest sens, profesoara observă o disparitate de abordări şi sensibilităţi: de la o deschidere marcată la forme de rezistenţă, scepticism sau teamă cu privire la posibilitatea promovării conducerii femeilor. Ea explică, de exemplu, că în regiunile postcomuniste sau în noile democraţii, episcopii implicaţi sincer în procesele sinodale sunt încă excepţia, mai degrabă decât norma; acolo unde există tradiţii federale puternice şi guvernare participativă, s-au dezvoltat parcursuri naturale pentru un stil de viaţă sinodal: cooperare ecumenică, structuri de colaborare şi organisme consultative fac ca sinodalitatea să apară drept ceva organic, nu impus. Csiszár adaugă că acolo unde aşteptările sunt întâlnesc frustrări în mod repetat, apare resemnarea. De asemenea, este semnalată că o bază academică solidă provine din facultăţile şi universităţile de teologie precum Leuven, cu Centrul său pentru Modele de Leadership Sinodal şi Consultanţă Internaţională, şi Linz, cu Departamentul său pentru Sinodalitate, care promovează cercetarea şi formarea inovatoare în domeniul sinodalităţii. Întrebările puse sunt: Ce speranţe pot nutri femeile în mod legitim într-o Biserică sinodală? Credeţi că o schimbare culturală autentică este în curs de desfăşurare în Biserică, astfel încât egalitatea dintre femei şi bărbaţi în Biserică să poată deveni o realitate trăită în viitor?
În răspunsul său, papa îşi permite două amintiri personale. Prima priveşte viaţa sa într-o familie catolică, cu părinţi foarte activi în parohie. Erau anii 1970 şi, adresându-se mamei sale, a întrebat-o dacă vrea să fie egală cu bărbaţii, la care ea a răspuns, fără glumă: "Nu, pentru că suntem deja mai bune!". Cealaltă experienţă, din Peru, priveşte o congregaţie de călugăriţe consacrate a căror carismă este să lucreze acolo unde nu sunt preoţi. "Ele au facultatea de a boteza; sunt martori oficiali la căsătorii; fac o muncă misionară minunată, care este cu adevărat o «mărturie» şi pentru mulţi preoţi. Acesta este curajul necesar - afirmă Leon - pentru a vesti Evanghelia şi femeile sunt cele care fac asta!". Prin urmare, amânând răspunsul său cu privire la întrebări "mai dificile care fac parte dintr-un grup de studiu care este prezentat", pontiful precizează faptul că problema nu este că nu există posibilităţi, ci mai degrabă faptul că "există obstacole din punct de vedere cultural" care împiedică efectiv femeile să exercite "ceea ce ar putea fi foarte bine rolul lor", făcându-le să se simtă cetăţene de categoria a doua. El menţionează prejudecăţile şi discriminarea care încă există în unele ţări "care merg în mod clar împotriva evangheliei şi noi suntem adesea neputincioşi în faţa acestor realităţi". Papa Leon este convins că sunt multe de făcut. "Cred că Biserica oferă deja spaţii pentru a începe şi a continua acest drum şi trebuie, şi aici, să fim curajoşi, să însoţim, astfel încât, puţin câte puţin, poate să se poată introduce schimbări". Pentru că, speră papa, "carisma fiecărei persoane să fie cu adevărat respectată şi valorizată".
Există o provocare pentru Biserică şi pentru noi toţi să vedem cum putem promova împreună respectul pentru drepturile tuturor; cum putem cultiva o cultură în care aceste lucruri să devină nu doar posibile, ci realitate în coparticiparea tuturor, fiecare după vocaţia sa, unde să poată exercita - să zicem - un rol de responsabilitate în Biserică. Am văzut multe exemple practice. Dar realitatea este că, din punct de vedere cultural, nu toate - să zicem - ţările sunt în acelaşi loc cu Europa sau Statele Unite şi nu putem pur şi simplu presupune că, numind o femeie aici sau acolo pentru una sau alta, va fi respectată, pentru că există diferenţe culturale puternice care creează probleme. Şi de aceea trebuie să vorbim despre cum Biserica poate fi o forţă de convertire, de transformare a culturilor conform valorilor evangheliei. Din păcate, adesea modul în care ne trăim credinţa este mai mult determinat de cultura noastră şi mai puţin de valorile noastre evanghelice. Acolo putem fi cu toţii o forţă, o inspiraţie, o invitaţie pentru naţiunile noastre, comunităţile noastre, culturile noastre de a reflecta asupra diferenţelor care există, şi nu numai între bărbaţi şi femei.
A promova egalitatea, dreptatea, împărtăşirea
În cele din urmă, mărturia asiatică a părintelui Clarence Sandanaraj Devadassan, din Malaiezia, indică un drum sinodal care "a găsit un teren fertil" pe un continent caracterizat de pluralism religios, diversitate culturală şi realităţi socio-politice complexe. Membru al echipei sinodale a Federaţiei Conferinţelor Episcopale Asiatice - înfiinţată acum o jumătate de secol - din arhidieceza de Kuala Lumpur, unde conduce Centrul de Cercetare Catolică, preotul subliniază că drumul sinodal a încurajat o angajare mai mare pentru promovarea armoniei între popoare şi credinţe, a femeilor şi a credincioşilor laici în procesele decizionale. În multe dieceze, a existat o trezire spirituală; platformele digitale au devenit instrumente fundamentale pentru consultare şi construire a comunităţii, în special în rândul tinerilor. Preotul nu ascunde faptul că unii preoţi percep sinodalitatea ca pe o ameninţare la adresa autorităţii tradiţionale şi subliniază că există zone în care extremismul religios sau constrângerile politice limitează exprimările publice ale sinodalităţii. Diecezele dezvoltă planuri pastorale pe termen lung inspirate de principiile sinodale, cum ar fi Mission 2033 şi Pilgrims of Hope în India.
Imaginea pe care o oferă Leon al XIV-lea în acest răspuns final este foarte evocatoare: "Trebuie să ne înclinăm şi să respectăm pământul sacru pe care-l reprezintă Asia". El vorbeşte despre sentimentul de mister care aici deschide uşa către diferite tipologii de dialog interreligios, iar acesta este o comoară pe continent, una pe care ar trebui să o învăţăm. Menţionează elementul mistic şi contemplativ, care trebuie descoperit încontinuu, spune el, fascinat de o Asie care poate oferi atât de multă speranţă.
Există, desigur, mari provocări. Realităţile structurale şi economice cu care vă confruntaţi şi dificultatea de a promova chiar şi numai comunicarea la scară largă din cauza limitărilor Bisericilor locale sunt realităţi pe care cred că şi noi trebuie să le împărtăşim. Cred că acest tip de experienţă a unei Biserici sinodale care construieşte comuniune ar trebui să ne inspire tuturor, dacă vreţi, o mai mare generozitate în împărtăşirea resurselor, astfel încât să putem realiza poate o mai mare egalitate, o mai mare dreptate, chiar şi în ceea ce priveşte împărtăşirea cu ceilalţi a bunurilor şi binecuvântărilor materiale pe care atâtea biserici le au la dispoziţie. Evident, a face acest lucru implică mari provocări. Desigur, s-au făcut deja mari eforturi în acest sens, care trebuie recunoscute. Este un proces în desfăşurare.
Antonella Palermo
(După Vatican News, 24 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
