Cardinalul Hollerich: Sinodul pentru a ne regăsi uniţi în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor

de Andrea Tornielli

A doua zi după anunţarea noii componenţe a Sinodului Episcopilor, cardinalul iezuit Jean-Claude Hollerich, 64 de ani, arhiepiscop de Luxemburg şi raportor general pentru următoarea adunare, face bilanţul lucrărilor într-un interviu acordat mass-media vaticane.

- Adunarea ordinară a Sinodului Episcopilor din octombrie 2023 va include un număr semnificativ de membri cu drept de vot care nu sunt episcopi: preoţi, călugări, călugăriţe, laici şi laice cu 50% femei şi o atenţie deosebită faţă de participarea tinerilor. Care este semnificaţia acestei decizii?

Nu este o adevărată noutate, pentru că deja în trecut au existat membri cu drept de vot care nu erau episcopi. Nu au existat femei votante, dar membri non-episcopi da. Aşadar, se poate spune că acel mic grup acum devine mai amplu. Sinodul rămâne al episcopilor, pentru că episcopul este mereu păstor al Bisericii sale, nu se poate vedea funcţia disjunctă de poporul său, de oamenii săi. Sunt arhiepiscopul de Luxemburg, iar când sunt la Roma, Biserica mea îmi lipseşte: mă gândesc la oamenii pe care îi văd în primul rând, în al doilea rând, în al treilea rând în catedrală, mă gândesc la cei pe care îi întâlnesc zilnic... şi îmi lipsesc. O mică parte dintre aceşti oameni va fi prezentă la Sinod pentru a fi împreună cu păstorii lor. Vor avea o misiune specială, deja au trăit o mare experienţă de sinodalitate în dieceze, apoi la nivel de Conferinţe Episcopale şi în sfârşit la nivel continental. Nu toţi episcopii care vor participa au trăit această experienţă. Aşadar, misiunea acestor noi membri este de a fi martori a ceea ce au trăit pentru a comunica.

- Cu toate acestea, Sinodul rămâne "al episcopilor"?

Da, rămâne astfel, pentru că episcopii sunt majoritatea! Episcopilor le revine să ducă înainte un discernământ, care a fost făcut la diferite niveluri şi care la sfârşit ajunge la Sfântul Părinte. Acum este stadionul episcopilor, dar există o materie de discernământ şi această materie a fost oferită de poporul lui Dumnezeu. Noii membri reprezintă, ca să spunem aşa, porţiunea "non-episcopală" a poporului lui Dumnezeu.

- Se poate spune că este un sinod al episcopilor însoţit de o reprezentanţă a poporului lui Dumnezeu?

Dar şi episcopii aparţin poporului lui Dumnezeu! Cel puţin eu aş vrea să aparţin lui... altminteri m-aş simţi rău! Trebuie înţeleşi mai mult ca martori şi amintire a procesului sinodal desfăşurat până acum.

- "Sinod despre sinodalitate" este un titlu destul de tehnic, care sună departe de viaţa persoanelor. Pentru cel care a trăit această experienţă este în schimb exact opusul. Ne puţi spune care este obiectul acestui Sinod?

Acesta: cum noi, împreună, putem să fim o Biserică misionară, astăzi şi mâine. Cum putem să fim Biserică sinodală şi misionară. Cred că este important să subliniez asta: nu este vorba de o analiză sau de o meditaţie, nu! Suntem acolo pentru a trăi Biserica aşa cum vrea Dumnezeu pentru timpurile noastre, pentru a vesti evanghelia lumii, contemporanilor noştri. Şi acest lucru este frumos. Biserica a fost mereu sinodală. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Sinod şi Biserică sunt sinonime... Drumul pe care-l parcurgem, implicarea întregului popor al lui Dumnezeu, arată că Duhul Sfânt ne conduce în aşa manieră încât să punem în practică tot ceea ce Conciliul Vatican II, şi îndeosebi constituţia Lumen gentium, a afirmat.

- Aşadar, în centrul următoarei adunări generale este acest mod de a fi Biserică, şi nu teme singulare?

Da, şi cred că acesta este şi un răspuns la boala timpului nostru. Pentru că ceea ce caracterizează timpul nostru post-modern sau digital, cum vrem să-l numim, este un individualism care se accentuează în fiecare zi mai mult. Şi vedem că omenirea nu poate subzista cu acest individualism: avem nevoie de elemente comunitare pentru a supravieţui. Există apoi fenomenul polarizării crescânde, în societate şi în mass-media, precum şi în cele care fac referinţă la catolicism. Poporul lui Dumnezeu care merge împreună este un răspuns la aceste tendinţe. Atenţie: nu că am "inventat" sinodalitatea pentru a răspunde la aceste tendinţe, ci mai degrabă Duhul Sfânt este cel care în această perioadă a trezit din nou dorinţa sinodalităţii experimentată deja de primele comunităţi creştine. Şi este un mod pentru a răspunde provocărilor pe care le avem în faţa noastră, pentru că altminteri omenirea este în pericol.

- Papa subliniază adesea importanţa ascultării într-un timp în care toţi vorbesc şi toţi fac polemici, dar puţini ascultă...

Ca episcop, eu văd că atunci când ascult uneori îmi schimb ideea şi îmi face bine. Dieceza mea nu este una mare, ţara mea are 660 de mii de locuitori, dar episcopul are un entourage de persoane care au făcut mai mult sau mai puţin aceleaşi studii, uneori în aceleaşi locuri, cu aceeaşi profesori, gândesc în aceeaşi manieră. Există lucruri clare care nu sunt evidente pentru toţi în poporul lui Dumnezeu. În acel sens este bine de avut această deschidere, de a şti să se asculte. Şi este bine ca şi oamenii să meargă să-i asculte pe episcopi, pentru că episcopii nu au numai rolul de a asculta, ci şi acela de a oferi răspunsuri şi de a fi păstorii poporului. Noi nu avem un parlamentarism sinodal, unde majoritatea decide şi toţi respectă, sinodul nu este un parlament. Vrem să discernem voinţa lui Dumnezeu, să lăsăm ca Duhul Sfânt să ne conducă.

- Cum are loc acest proces?

Este un proces spiritual şi de aceea avem această conversaţie spirituală sau, mai bine zis, această conversaţie în Duhul: este un mod de a asculta şi de a intra în dialog, nu cu atitudine de opoziţie, pentru a ajunge la o concluzie comună. Este clar că mereu este nevoie de convertire în acest proces: uneori episcopul este cel care trebuie să se convertească, uneori şi laicii trebuie să se convertească.

- Se întâmplă ca şi în Biserică să ne confruntăm cu o mentalitate politică, pe care vrem "să ne bazăm" pentru a obţine anumite rezultate. Ce anume creează diferenţa?

Un anumit parlamentarism ecleziastic aparţine mai mult sinodalităţii fraţilor noştri protestanţi. Noi trebuie să practicăm o sinodalitate catolică, una care este diferită. Avem slujiri primite prin hirotonire, colegialitatea episcopilor, responsabilitatea faţă de Biserică, primatul lui Petru. Niciuna dintre acestea nu va fi dezrădăcinată cu sinodalitatea. Sinodalitatea este mai degrabă orizontul în care se exercită colegialitatea episcopilor şi primatul papei, pentru a căuta împreună voinţa lui Dumnezeu. Aşadar, nu este vorba de a spune: există această problemă, există aceste două poziţii, cel care are majoritatea învinge şi se face aşa. Pentru că asta distruge Biserica, noi nu vrem asta. Fiind comunitate eclezială, trebuie să mergem împreună.

- Ce înseamnă concret "a merge împreună"?

Când mergem, Cristos este centrul. Există oameni la dreapta, la stânga, există cei care merg mai în faţă, există cei care au nevoie de mai mult timp şi sunt în urmă: este normal atunci când se parcurge împreună drumul. Trebuie să învăţăm că anumite tensiuni în Biserică sunt normale, înseamnă că Biserica este aproape de oameni, pentru că nu toţi gândesc în acelaşi mod în toate continentele, cu privire la toate problemele. De aceea, este important de a asculta cu mult respect şi faţă de diferitele culturi, căutând voinţa lui Dumnezeu, pentru a decide împreună sensul de mers. Pentru că există persoane diferite care mi se "situează" la stânga, spunem că eu merg la stânga. Dacă îl iau pe Cristos drept centru şi îl privesc din stânga, eu nu-l văd numai pe el, îl văd pe Cristos cu oamenii care merg în dreapta. Nu pot să-l văd pe Cristos fără a-i vedea şi pe ei: înseamnă că şi aceia care merg în dreapta fac parte din comunitatea mea. Înseamnă că trebuie să mergem împreună. Sper ca aceeaşi experienţă să i se întâmple celui care merge în dreapta, celui care merge în faţă, celui care merge în urmă... Dacă Cristos este cu adevărat centrul şi Duhul Sfânt este instrument şi garanţie că în centru este Domnul mort şi înviat, noi suntem toţi discipoli misionari.

- Însă uneori pare că se ocupă sau se preocupă mult de altceva, de structuri şi de strategii.

Biserica nu poate să fie mereu ocupată să vorbească despre propriile structuri, despre propria organizare. Dumneavoastră nu aţi considera straniu un club de fotbal unde se vorbeşte numai despre reguli fără a juca vreodată un meci? Nu vor fi mulţi oameni care să facă parte din acel club şi să susţină echipa! Este acelaşi lucru pentru Biserică: credinţa noastră se trăieşte slujind, în Biserică şi în afara Bisericii. Se trăieşte în slujirea lui Dumnezeu şi în slujirea oamenilor.

- Care a fost experienţa, precum şi noutatea etapei continentale a Sinodului?

A fost foarte frumoasă, am văzut ceea ce diferitele Conferinţe Episcopale au propus la nivelul diferitelor continente. Am văzut şi diferenţele: de exemplu, în cea mai mare parte a etapelor continentale, toţi au iubit imaginea cortului. În schimb, în Africa nu, deoarece pentru ei cortul este cortul refugiaţilor, este cortul mizeriei, al sărăciei, şi ei preferă imaginea familiei lui Dumnezeu. Explică faptul că nu se poate lărgi cortul, se rupe, în timp ce familia se poate lărgi. Am înţeles în acel moment că noi nu putem prezenta o singură imagine, ci mai multe imagini care vorbesc diferitelor culturi religioase ale popoarelor noastre. Şi eu sunt sigur că aceia care iubesc imaginea cortului pot învăţa ceva din imaginea familiei lui Dumnezeu, şi viceversa. A fost important să particip la conferinţele continentale, am făcut asta nu pentru a lua cuvântul, nu pentru a influenţa, ci pentru a asculta, pentru a-mi da seama de diversitatea care se trăieşte. Va trebui să facem aşa la Sinodul Episcopilor.

- Din cele opt documente finale, cele ale continentelor, dar şi din cel al Sinodului digital, ce anume reiese? Fiecare temă sau calea sinodală în a fi Biserică?

"Sinodul digital" a fost o experienţă foarte frumoasă... Din toate documentele reiese experienţa care s-a trăit, bucuria oamenilor. În Europa, în Asia, au cerut să poată repeta adunările. Mie îmi era teamă pentru Europa, pentru că ştiam că există mari diferenţe. Dar şi aici oamenii vor să continue şi trebuie să mergem înainte cu diferenţele noastre ca să mergem împreună. Trebuie să privim la ceea ce este important pentru comuniune, pentru participare, pentru misiune şi să prezentăm asta Sinodului Episcopilor din octombrie.

- Cum aţi lucrat pentru a scoate în evidenţă contribuţiile diferitelor continente?

În grup, în mod sinodal. Nu este activitatea unei singure persoane. Au fost diferite grupuri care au lucrat despre diferite teme: primat, slujiri primite prin hirotonire, slujiri baptismale, colegialitatea episcopilor. Ne-am întrebat ce anume au spus adunările continentale despre asta şi am pus împreună, privind la ceea ce spune magisteriul Bisericii, papii, Conciliul Vatican II, pentru a insera tot conţinutul care a reieşit în drumul comun.

- Ce anume trebuie să aşteptăm de la Instrumentum laboris?

Va fi un text scurt. Ne va ajuta în împărtăşire, în participare, pentru ca membrii Sinodului să se poată exprima. Ba chiar îmi doresc ca membrii să fie liberi şi să spună: îl aruncăm, facem un alt lucru, şi pentru că avem în faţa noastră un Sinod de doi ani şi nu este grabă. Nu trebuie să ajungem la un compromis artificial. Avem timp pentru a înţelege cu adevărat chemarea pe care Dumnezeu o face Bisericii sale în lumea de astăzi.

- În concret, ce anume se va întâmpla de acum până în septembrie?

Textul va fi trimis şi prezentat participanţilor. Cred că încă vom avea mult de lucru, pentru că există atâtea elemente noi de văzut punct cu punct. Şi nu se spune că deciziile noastre - cele ale referentului, secretarului general, secretarului specia - trebuie să fie respectate, pentru că totul va fi supus Consiliului Sinodului şi papei. Nu există sinodalitate fără episcopi, nici împotriva episcopilor, şi nu există sinodalitate fără Petru sau împotriva lui Petru. Totul este propus Sfântului Părinte pentru aprobarea sa, pentru binecuvântarea sa, altminteri nu putem continua. Suntem catolici şi vrem să rămânem catolici!

- Dumneavoastră aţi participat la adunările din diferitele continente. Aţi întâlnit şi răspunsuri "lâncede" sau vreo rezistenţă?

Am observat două tentaţii. Prima este aceea de a asimila totul în vechile scheme. Este tentaţia pe care din comoditate o definesc "de dreapta", care spune: noi vrem să facem ceea ce am făcut mereu, nu vrem să ne preocupăm cu adevărat cu ceva nou. Dar există şi tentaţia "de stânga", conform căreia toate temele considerate importante în Biserică trebuie să fie discutate la Sinod. Dar acest lucru nu este posibil. Sinodul are un titlu şi acest titlu este o misiune pentru noi: sinodalitate, comuniune, participare, misiune. Sinodul se va concentra asupra acestui lucru, nu asupra tuturor celorlalte teme. Nu discut importanţa celorlalte teme, pe care le vom duce Sfântului Părinte, pentru ca el să poată reflecta asupra lor în modul pe care-l va alege. Dar Sinodul va fi despre sinodalitate.

- Cum poate Sinodul să interpeleze o persoană care nu va fi implicată direct şi nu a avut ocazia de a fi implicată direct în faza pregătitoare în dieceze?

În primul rând, i-aş cere să se roage, deoarece pentru a face voinţa lui Dumnezeu trebuie să ne rugăm mult. Noi trebuie să avem sprijinul rugăciunii întregii Biserici. Şi apoi i-aş cere să încerce să trăiască Sinodul în propria inimă, în comunitatea sa - de muncă sau eclezială -, pentru că astfel rugăciunea sa nu va rămâne abstractă. Visez o mare participare în rugăciunea pentru Sinod. Cardinalul Mario Grech a spus un lucru pe care l-am considerat foarte frumos: să încercăm să avem stilul lui Isus. Când se vede Biserica, trebuie recunoscut Isus. Acest lucru este foarte important, altminteri cum am putea evangheliza dacă oamenii nu-l recunosc pe Isus în noi? Şi pentru aceasta avem nevoie de convertire. Sinodalitatea nu este posibilă fără convertire şi această convertire este de folos tuturor, la dreapta, la stânga, precum şi în centru.

(După Vatican News, 27 aprilie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu