"O Biserică mai fidelă lui Cristos". Prima cateheză a episcopului Iosif Păuleţ pentru timpul Adventului 2021

Prima cateheză a PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, pentru timpul Adventului 2021, prezentată joi, 2 decembrie 2021, în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, a avut tema: "O Biserică mai fidelă lui Cristos".

Itinerarul catehetic susţinut de PS Iosif Păuleţ pentru timpul Adventului, care va continua şi în Postul Mare, răspunde îndemnului Papei Francisc, adresat Bisericii universale, de a reflecta asupra temei "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune". Pe parcursul catehezelor va fi aprofundată această temă în dorinţa de a înţelege mai bine ce înseamnă "a merge împreună" ca Biserică locală în comuniune cu Biserica universală.

În scrisoarea pastorală intitulată "Părtaşi la viaţa Bisericii", PS Iosif Păuleţ a evidenţiat importanţa de a parcurge împreună drumul credinţei: "În mijlocul dificultăţilor cu care ne confruntăm şi al provocărilor care ne ies în cale, suntem chemaţi să descoperim că nu suntem singuri şi că doar ascultându-ne unii pe alţii, trăind în comuniune şi participând la aceeaşi misiune a Bisericii, putem merge cu adevărat împreună pe calea speranţei".

Următoarea cateheză va fi joi, 9 decembrie 2021, începând cu ora 19.00 [după Sfânta Liturghie de la ora 18.00] şi va fi transmisă în direct la ERCIS FM, ERCIS Media şi Angelus TV.

Pr. Felix Roca

* * *

Înregistrarea transmisiunii în direct:

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

"Părtaşi la viaţa Bisericii"

Cateheza I: O Biserică mai fidelă lui Cristos

Text biblic

Lc 24,13-35

13Şi iată că în aceeaşi zi, doi dintre ei se duceau spre un sat al cărui nume era Emáus, care era cam la şaizeci de stádii de Ierusalím. 14Aceştia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. 16Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. 17El le-a spus: "Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?". Ei s-au oprit trişti. 18Unul dintre ei, numit Cleópa, răspunzând, i-a spus: "Numai tu eşti străin în Ierusalím şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?". 19El le-a zis: "Ce anume?". Ei au spus: "Cele despre Isus Nazarinéanul, care era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. 20Cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. 21Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israélul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! 22Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă 23şi, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. 24Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut". 25Atunci le-a spus: "O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! 26Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?". 27Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el.

28Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. 29Dar ei l-au îndemnat insistent: "Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!". Atunci a intrat să rămână cu ei. 30Şi pe când stătea la masă cu ei, [Isus] luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. 31Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32Iar ei spuneau unul către altul: "Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?".

33Şi ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalím. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei, 34care le-au zis: "Domnul a înviat într-adevăr şi s-a arătat lui Símon". 35Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

Cateheza episcopului

Introducere

Suntem la începutul Adventului şi al unui nou an liturgic. Este începutul unui nou drum pe care dorim să înaintăm conştienţi fiind că Isus Cristos ne însoţeşte! În ciuda temerilor, decepţiilor şi preocupărilor noastre, prezenţa sa şi cuvântul său se ne înflăcăreze inimile! Primim îndemnul lui Cristos, pe care îl repetăm de-a lungul Adventului, de a veghea, de a fi vigilenţi, de a fi atenţi să îl primim atunci când vine să ne întâlnească. O modalitate concretă de a veghea este aceea de a reflecta asupra vieţii de credinţă, aprofundând şi interiorizând mai mult ceea ce Cristos doreşte să ne transmită. Iată de ce începem o nouă serie de cateheze care au menirea să ne însoţească pe acest drum de creştere spirituală.

Acest itinerar catehetic, pe care îl începem în Advent şi care va continua în timpul Postului Mare, poartă titlul scrisorii pastorale pe care am încredinţat-o Bisericii noastre locale: "Părtaşi la viaţa Bisericii". Astfel, dorim să răspundem îndemnului Papei Francisc, adresat Bisericii universale, de a reflecta asupra temei "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune". Aşadar, pe parcursul catehezelor vom aprofunda această temă în dorinţa de a înţelege mai bine ce înseamnă "a merge împreună" ca Biserică locală în comuniune cu Biserica universală.

Nu putem să nu ne aducem aminte de motoul vizitei Papei Francisc în România şi de cuvintele pe care le-a rostit chiar aici, la Iaşi:

"Duhul Sfânt ne convoacă pe toţi şi ne ajută să descoperim frumuseţea de a sta împreună, de a ne putea întâlni pentru a merge împreună. Fiecare cu limba sa şi cu tradiţia proprie, dar toţi fericiţi de a ne întâlni ca fraţii. [...] Este dificil să mergem împreună, nu-i aşa? Este un dar pe care trebuie să-l cerem, o lucrare artizanală pe care suntem chemaţi să o săvârşim şi un dar frumos, totodată, pe care trebuie să-l transmitem."

Dorim să implorăm acest dar, să îl primim cu inima deschisă şi să îl transmitem mai departe!

În această primă cateheză doresc să evidenţiez trei aspecte:

1. Semnificaţia sinodalităţii;

2. Scopul sinodului cu tema "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune";

3. Cum putem fi tovarăşi de drum, să ne însoţim unii pe alţii.

1. Semnificaţia sinodalităţii

Papa Francisc a stabilit ca în luna octombrie din anul 2023 să se desfăşoare Adunarea generală a Sinodului Episcopilor având tema "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune". Instituţia Sinodului Episcopilor a fost întemeiată de Papa Paul al VI-lea în data de 16 septembrie 1965. De atunci au avut loc numeroase adunări sinodale ale episcopilor cu diferite teme, dintre care ultimele au făcut referinţă la Sfânta Euharistie, Cuvântul lui Dumnezeu, noua evanghelizare, familie şi tineri. De data aceasta papa doreşte o reflecţie amplă la nivelul întregii Biserici tocmai despre sinodalitate.

În limba greacă cuvântul "sinod" înseamnă "drum împreună". Este ceea ce realizează şi manifestă cel mai bine natura Bisericii ca popor al lui Dumnezeu pelerin şi misionar. Nu putem fi adevărata Biserică a lui Cristos dacă nu întărim comuniunea dintre noi, dacă nu ne susţinem unii pe alţii în a ne trăi misiunea şi dacă în Biserică nu se regăseşte fiecare membru. Comisia Teologică Internaţională descrie sinodalitatea astfel:

"«Sinodul» este un cuvânt vechi şi venerabil în Tradiţia Bisericii. [...] În primul şi în primul rând, sinodalitatea denotă stilul caracteristic care defineşte viaţa şi misiunea Bisericii, exprimând natura ei de Popor al lui Dumnezeu ce călătoreşte împreună şi se reuneşte în adunare, chemat de Domnul Isus prin puterea Duhul Sfânt pentru a vesti Evanghelia. Sinodalitatea ar trebui să se exprime firesc în modul de viaţă şi de muncă al Bisericii."

Sinodalitatea permite întregului Popor al lui Dumnezeu să meargă înainte împreună, ascultând inspiraţiile Duhului Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu, şi să participe la misiunea Bisericii în comuniunea pe care Cristos o înfăptuieşte între noi. Putem spune că acest "a merge împreună" este cel mai grăitor mod de a manifesta şi de a pune în practică natura Bisericii ca popor pelerin şi misionar al lui Dumnezeu. Popor pelerin, deoarece toţi suntem în drum spre comuniunea deplină cu Dumnezeu şi suntem şi pelerini pe acest pământ. Popor misionar, deoarece toţi avem misiunea de a vesti Evanghelia.

2. Scopul sinodului cu tema "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune"

Sfântul Părinte Francisc, în Discursul pentru comemorarea celei de-a 50-a aniversări a instituirii Sinodului Episcopilor, în ziua de 17 octombrie 2015, spunea:

"Tocmai drumul sinodalităţii este drumul pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la Biserica din al treilea mileniu. [...] Fiecare dintre cei botezaţi ar trebui să se simtă implicat în schimbarea eclezială şi socială de care avem atât de mare nevoie. Această schimbare necesită o convertire personală şi comunitară care ne face să vedem lucrurile aşa cum le vede Domnul."

Aşadar, reflecţia asupra sinodalităţii nu este destinată doar episcopilor, ci întregii Biserici, întregului popor al lui Dumnezeu. Papa Francisc insistă ca toţi să participe la acest parcurs care a fost deschis în Cetatea Vaticanului în zilele de 9 şi 10 octombrie a.c. şi în ziua de 17 octombrie a.c. în fiecare Biserică particulară, adică în fiecare dieceză din lume. Această amplă consultare porneşte de la următoarele întrebări de fond: Cum se realizează astăzi acest "a merge împreună" la diferite niveluri (de la nivelul local la cel universal), permiţând Bisericii să proclame Evanghelia? Ce paşi ne îndeamnă Duhul să facem pentru a creşte ca Biserică sinodală?

Cele trei dimensiuni ale reflecţiei asupra sinodalităţii sunt: comuniunea, participarea şi misiunea. Comuniunea pe care o împărtăşim îşi găseşte rădăcinile cele mai adânci în iubirea şi unitatea Sfintei Treimi. Cristos este cel care ne împacă cu Tatăl şi ne uneşte unii cu alţii în Duhul Sfânt. Participarea se bazează pe faptul că toţi cei care aparţin poporului lui Dumnezeu - laici, persoane consacrare şi păstori - sunt chemaţi să se slujească unii pe alţii prin darurile pe care le-au primit fiecare de la Duhul Sfânt. Misiunea noastră este să vestim Evanghelia şi să mărturisim dragostea lui Dumnezeu. Biserica există pentru a evangheliza!

Întregul Popor al lui Dumnezeu împărtăşeşte o demnitate şi o vocaţie comună prin Botez. Cu toţii suntem chemaţi în virtutea Botezului nostru să fim participanţi activi la viaţa Bisericii. În parohii, în asociaţiile de laici, în comunităţi religioase, femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici, suntem cu toţii invitaţi să ne ascultăm unii pe alţii pentru a auzi îndemnurile Duhului Sfânt, care vine să călăuzească eforturile noastre omeneşti, să insufle viaţă şi vitalitate în Biserică şi să ne conducă spre o comuniune mai profundă pentru misiunea noastră în lume. Cu toţii suntem invitaţi să înaintăm pe această cale pentru deveni o Biserică mai fidelă lui Cristos, Biserica pe care el ne cheamă să o formăm!

O altă valoare necesară pentru ca acest parcurs sinodal să aducă roadele dorite este ascultarea. În Momentul de reflecţie pentru începutul parcursului sinodal, în ziua de 9 octombrie a.c., Papa Francisc a insistat asupra acestei valori:

"Sinodul ne oferă oportunitatea de a deveni Biserică a ascultării: de a ne lua o pauză de la ritmurile noastre, de a opri neliniştile noastre pastorale pentru a ne opri ca să ascultăm. A-l asculta pe Duhul în adoraţie şi în rugăciune. Cât ne lipseşte astăzi rugăciunea de adoraţie! Atâţia au pierdut nu numai obişnuinţa, chiar noţiunea despre ce înseamnă a adora. A-i asculta pe fraţi şi pe surori cu privire la speranţele şi crizele credinţei în diferitele zone ale lumii, cu privire la urgenţele de reînnoire a vieţii pastorale, cu privire la semnalele care provin din realităţile locale."

În acest sens, păstorii, episcopi şi preoţi, nu ar trebui să se teamă să fie în ascultarea turmei încredinţate lor. La baza participării la procesul sinodal ar trebui să stea pasiunea împărtăşită pentru misiunea comună de evanghelizare. În tot acest proces fiecare este invitat să îşi ofere contribuţia cu mult curaj şi cu onestitate.

Într-un mod providenţial, înainte de a se face publică iniţiativa acestui parcurs sinodal, în dieceza noastră am început acest proces de ascultare prin intermediul chestionarului "Glasul tău în Biserică". Răspunsurile primite sunt o bogăţie pentru a înţelege specificului trăirii credinţei în dieceza noastră şi pentru a identifica direcţia în care suntem chemaţi să mergem

3. Cum putem fi tovarăşi de drum, să ne însoţim unii pe alţii

Documentele redactate de către Secretariatul General al Sinodului Episcopilor indică zece nuclee tematice care au menirea de a ajuta în procesul de consultare. Acestea sunt: tovarăşi de drum, ascultarea, luarea cuvântului, celebrarea, coresponsabili în misiune, dialogul în Biserică şi în societate, raportul cu celelalte confesiuni creştine, autoritate şi participare, discernământ şi decizie, formarea pentru sinodalitate.

În această cateheză am evidenţiat deja multe aspecte legate de "a merge împreună", a fi tovarăşi de drum, însoţitori unii altora. Evanghelia pe care am proclamat-o ne vorbeşte despre un "a merge împreună" al ucenicilor care se îndreptau spre Emaus. Drumul lor era un drum al dezamăgirii şi al tristeţii. Cu capetele plecate, încovoiaţi de apăsarea "eşecului", înaintau pe drum alternând momentele de tăcere cu cele de discuţie. În ciuda amărăciunii, un drum din care nu lipsea dialogul, deoarece "vorbeau între ei despre toate cele întâmplate", se întrebau, încercau să înţeleagă, să dea un sens. Tocmai când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi s-a apropiat şi a început să meargă cu ei.

Trăim, în continuare, timpuri atât de apăsătoare pentru întreaga omenire. Vom reuşi să depăşim această încercare şi orice încercare numai în măsura în care ne vom susţine unii pe alţii. A devenit foarte cunoscută afirmaţia Papei Francisc "că nimeni nu se salvează singur" rostită la Momentul extraordinar de rugăciune, în ziua de 27 martie 2020. În aceeaşi ocazie Sfântul Părinte mai spunea:

"Ne-am dat seama că suntem în aceeaşi barcă, toţi fragili şi dezorientaţi, dar în acelaşi timp importanţi şi necesari, chemaţi cu toţii să vâslim împreună, având nevoie toţi să ne încurajăm reciproc. În această barcă... suntem toţi."

Avem nevoie să ne însoţim unii pe alţii atât în momentele întunecate cât şi în momentele de lumină, care nu lipsesc din viaţa noastră! Avem nevoie să împărtăşim unii cu alţii bucuriile şi necazurile, împlinirile şi eşecurile, speranţele şi dezamăgirile! Însă, în toate acestea să nu uităm că Isus este însoţitorul fidel, cel care nu ne abandonează niciodată!

Sfânta Tereza de Calcutta spunea:

"Dintr-o întâlnire se naşte o discuţie. Dintr-o discuţie înmugureşte dialogul. Dintr-un dialog înfloresc ideile. Ideile seamănă iubire."

Dacă dintr-o întâlnire se pot naşte atâtea lucruri frumoase, câte daruri putem descoperi şi împărtăşi dacă avem curajul şi perseveranţa de "a merge împreună", de a ne însoţi unii pe alţii! Fără îndoială nu este deloc uşor, însă putem începe acest drum cu paşi mici. Antoine de Saint-Exupéry, faimosul autor al Micului prinţ, iradia de multe ori în scrierile sale lumina credinţei ca şi în următoarele cuvinte:

"Doamne, nu îţi cer minuni şi viziuni, ci forţa pentru viaţa cotidiană. Învaţă-mă arta paşilor mici."

Este un apel la o fidelitate curajoasă, lipsită de acte eroice, bogată în sacrificii umile şi ascunse, capabilă să dăruiască sens şi căldură trecerii zilelor noastre. Paşi mici, dar făcuţi împreună, ca tovarăşi de drum, însoţitori unii altora, bucuroşi de prezenţa Mântuitorului şi de îndrumarea Bisericii.

Închei cu câteva îndemnuri şi câteva întrebări.

Îndemnuri:

- Nu ezitaţi să iniţiaţi un parcurs sinodal şi să participaţi la reflecţii asupra sinodalităţii în parohie, comunitatea de persoane consacrate, asociaţia de laici etc. Vom avea la dispoziţie materiale care ne vor ajuta în privinţa acesta;

- Să intensificăm dialogul dintre păstori şi credincioşi, să venim unii în întâmpinarea altora pentru a ne susţine în trăirea credinţei şi în împlinirea misiunii;

- Să fim mai atenţi în comunităţile noastre faţă de cei care au cea mai mare nevoie de însoţire.

Întrebări:

- Care sunt experienţele pozitive de "drum împreună" în Biserica noastră locală?

- Care sunt dificultăţile de "a merge împreună"?

- Care categorii de persoane din comunităţile noastre sunt lăsate "în urmă", fără să fie însoţite?

Iosif Păuleţ,
episcop de Iaşi

* * *

Mai multe informaţii despre Sinodul 2021-2023 în secţiunea specială: www.ercis.ro/sinod.