|
| © Vatican Media |
"Pe drumul reformei sinodale trebuie avut curajul de a schimba diferite lucruri în Biserică - dar schimbările structurale necesare trebuie însoţite de o aprofundare spirituală. Trebuie să perfecţionăm constant arta discernământului spiritual, să distingem «spiritul timpului» de «semnele timpurilor»". Aşa a spus teologul ceh, Monseniorul Tomáš Halík, în intervenţia sa la Întâlnirea internaţională a parohilor din toată lumea care, începută luni, 29 aprilie 2024, la Sacrofano, lângă Roma, se încheie joi 2 mai 2024, cu audienţa cu Papa Francisc. Reflecţiile lui Halík au însoţit cele trei zile ale întâlnirii care vrea să fie o pregătire pentru a doua sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, care se va ţine în octombrie. În centrul intervenţiilor teologului necesitatea discernământului spiritual şi responsabilitatea preoţilor faţă de misiunea Bisericii şi rolul lor în reînnoirea sinodală.
Criza ca oportunitate
Înainte de toate Monseniorul Halík a subliniat că "pe drumul sinodal trebuie să ne insuflăm curaj reciproc, pentru că Dumnezeu - aşa cum ştim din Biblie şi din istoria Bisericii - vorbeşte şi prin intermediul crizelor, prin dezagregarea certitudinilor unei epoci. Actualmente trăim o perioadă de încercare de acest tip. Crizele sunt o invitaţie la schimbare. Demonstrează că nu mai putem continua cu modul nostru obişnuit de a gândi, de a trăi şi de a lucra". Iată pentru ce, a spus el, "o criză este un kairos, o oportunitate pentru a răspunde în mod propunător la învăţătura cheie a lui Isus: «Convertiţi-vă!»".
Conform teologului, "criza credibilităţii Bisericii şi a preoţiei ca urmare a numărului neaşteptat de cazuri de abuzuri sexuale, psihologice şi spirituale este numai unui din aspectele semnificative ale acestei crize. Papa Francisc a avut curajul de a recunoaşte şi a admite public că aceste scandaluri nu sunt numai lipsurile fiecăruia dintre indivizi, ci un simptom al stării rele a întregului sistem eclezial. Isus a numit această boală «aluatul fariseilor» şi Papa Francisc o numeşte «clericalism»", adică "o concepţie despre autoritatea spirituală şi o exercitare a sa caracterizate de mondenitate şi de putere". Un avertisment, acesta al Papei, pentru toţi preoţii să nu "fie «clasa conducătoare» a Bisericii", ci "slujitori ai tuturor".
Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre pentru noi vocaţii sacerdotale?
Nu a lipsit o reflecţie despre scăderea constantă a numărului de vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată în multe părţi ale lumii care, a spus monseniorul, "este motiv de mare preocupare". Dar, a adăugat el, "şi acolo unde sunt mulţi candidaţi la slujirea sacerdotală, trebuie să ne întrebăm cu privire la calitatea şi la autenticitatea maturităţii motivaţiilor lor. Oare nu este vorba, în unele cazuri, de dorinţa unui anumit status social şi a unei anumite recunoaşteri?", a întrebat Halík. "De peste o sută de ani, în această parte a lumii se ţin în mod obişnuit rugăciuni, novene, posturi, adoraţii euharistice şi pelerinaje pentru a solicita noi vocaţii sacerdotale şi călugăreşti. Totuşi, numărul de vocaţii continuă să scadă. Asta înseamnă că Dumnezeu nu ascultă rugăciunile noastre, sau mai degrabă că noi nu auzim răspunsul său?". Apoi, de la teolog o idee de reflecţie: "Poate că Dumnezeu spune că un anumit mod de a înţelege şi a desfăşura slujirea sacerdotală, de a-i selecţiona pe candidaţi şi de a se pregăti pentru preoţie nu mai corespunde la ceea ce se aşteaptă pentru viitor. Vă rog, nu bateţi la uşa pe care am închis-o pentru voi. Căutaţi în schimb cu curaj şi creativitate uşile pe care vreau să vi le deschid".
Misiune în dialog
Tot Monseniorul Halík s-a oprit asupra fricii "comprehensibile" din partea unor creştini de "schimbările pe care le va aduce procesul de reînnoire sinodală": "Se tem că în acest proces creştinismul poate să-şi piardă identitatea. Totuşi, procesul de reînnoire este, dimpotrivă, o provocare de a redescoperi identitatea creştinismului în mod nou şi mai profund. Cristos, care este prezent în Biserică şi a cărui prezenţă trebuie să crească în istoria lumii, nu poate să fie închisă în puţine definiţii". Cu privire la tema misiunii, a subliniat în schimb că, după Conciliul al II-lea din Vatican, ea "a încetat să fie un drum cu sens unic pentru a asuma forma dialogului care cuprinde ascultarea celorlalţi, respectul şi efortul de a înţelege". "Misionarii - a adăugat Halík - trebuie să se elibereze de atitudinea de superioritate colonială faţă de cei care sunt trimişi şi faţă de cultura lor. Acest lucru este valabil nu numai pentru misionarii occidentali din fostele colonii, ci şi pentru raportul creştinilor cu cultura modernă şi postmodernă din Occident". Aşadar obiectivul nu este "o Biserică mai mare şi puternică, ci o prezenţă mai intensă a lui Cristos în familia umană şi o nouă formă de Biserică fiind mediatoare mai umilă şi prin urmare mai eficace a acestei prezenţe". Sinodalitatea marchează un alt pas în această direcţie: "Trebuie să întreprindem un drum comun (syn hodos) cu ceilalţi, ţintind la fraternitatea universală, după cum se citeşte în enciclica Fratelli tutti".
Biserica are nevoie de şcoli de contemplaţie şi de maturitate creştină
Însă, Biserica sinodală trebuie să creeze şi "oaze de odihnă şi momente de sărbătoare"; vrea să fie "o Biserică primitoare, în ascultare, un loc de ospitalitate". Şi ar trebui să fie şi "o şcoală de credinţă şi de înţelepciune". "În lumea de astăzi, Biserica nu poate rezista dacă nu oferă şcoli de rugăciune, de relaţie personală cu Dumnezeu şi locuri de contemplaţie", a explicat teologul. "Reţeaua parohiilor locale - a continuat el - va trebui să fie integrată de centre de viaţă spirituală, unde se învaţă rugăciunea contemplativă şi viaţa spirituală personală şi unde există şi spaţiu pentru schimbul de experienţe şi pentru căutarea comună de răspunsuri la întrebări urgente. Ceea ce credincioşii, dar şi cei care sunt în căutare de spiritualitate, cer astăzi mai mult este însoţirea spirituală". În această slujire este posibil "să fie implicaţi mulţi laici, bărbaţi şi femei, cu condiţia să aibă o formare în teologie şi în consultanţă personală şi, mai ales, carismele şi experienţa necesare... Avem nevoie de şcoli de maturitate creştină!".
Procesul sinodal este un proces de reformă şi vindecare
Privind tot la drumul sinodal, preotul a remarcat că el "trebuie să conducă afară Biserica din boala clericalismului şi triumfalismului", precum şi din "manifestările păcatului de orgoliu" şi din "forma unui sistem confesional închis la forma adevăratei catolicităţi, a universalităţii, a unei Biserici deschise pentru toţi". "Ar trebui să ducem în slujirea noastră în parohii experienţa bună a reuniunilor sinodale. Este necesar să stăm la masă cu aceia la care suntem trimişi, şi nu numai cu aceia care se limitează să consimtă pasiv", a spus el. "Uneori persoanele care sunt «la margini», «la limită», văd dincolo de graniţe. Este fundamental a crea un climat de încredere pentru ca toţi să poată exprima deschis propriul punct de vedere". Halík s-a declarat convins că "dacă introducem în parohiile noastre această cultură a împărtăşirii, inspirată de reflecţia, decizia şi responsabilitatea comunităţii, ea va putea contribui în mod semnificativ la reînnoirea vieţii Bisericii".
Sinodalitatea ca inspiraţie pentru convieţuirea familiei umane
"Este clar că procesul de reînnoire sinodală a Bisericii va fi «cu mai mare viteză»: unele Biserici locale sunt deja pregătite pentru unele reforme, altele nu", a concluzionat Monseniorul Tomáš Halík, mutând privirea asupra "paradoxurilor procesului de globalizare" pe care-l trăim: "Cu cât societăţile converg mai mult în interconexiunea lor tehnică şi economică, cu atât diferenţele culturale devin evidente. Religiile, care ar trebui să creeze punţi de comunicare, înţelegere reciprocă, respect şi cooperare, adesea desfăşoară rolul opus", a spus el. "Apărarea legitimă a identităţii culturale, dacă nu este unită cu eforturile pentru a-i înţelege şi a-i respecta pe ceilalţi, devine o armă în «războaiele culturale» care pot degenera în războaie calde, aşa cum vedem astăzi. Procesul de sinodalitate, drumul comun, trebuie să fie aplicat în parohii şi în viaţa Bisericii, dar ar trebui să fie o inspiraţie pentru convieţuirea întregii familii a omenirii".
(După Vatican News, 2 mai 2024)
