|
| © Vatican Media |
Înrădăcinaţi şi pelerini pentru a vesti evanghelia
Documentul votat sâmbătă de Sinod este etapa unui drum început cu Conciliul Vatican II, care continuă şi cere să fie trăit concret la fiecare nivel în Biserici. Este conştientizarea că sinodalitatea reprezintă modul de a trăi şi de a mărturisi comuniunea. Biserica nu este o firmă, nici un partid, episcopii nu sunt "prefecţii" de Roma, laicii nu sunt simplii executanţi ai deciziilor şi directivelor clericale.
Biserica este un popor. Poporul lui Dumnezeu, care merge împreună: motivaţia sa de a exista nu constă în gestionarea de structuri, birocraţii sau puteri. Nu este nici aceea de a-şi cuceri şi de a apăra un spaţiu propriu în lume. Singura sa motivaţie de a exista este să facă posibilă întâlnirea cu Cristos astăzi, în fiecare loc unde femeile şi bărbaţii din timpul nostru trăiesc, lucrează, se bucură, suferă.
Aşadar, există o modalitate de a trăi relaţii şi legături, absolut specială şi evanghelică. Un mod centrat pe slujire, aşa cum a învăţat Isus. Există un mod concret de a lua decizii, de a proiecta, de a acţiona care este deja în sine o mărturie, în special într-un timp ca al nostru caracterizat de diviziuni, ură, violenţe, samavolnicii.
Aşadar, a trăi sinodalitatea înseamnă a face un pas pentru a realiza pe deplin Conciliul. Înseamnă a lua în serios originalitatea - în sensul înrădăcinării în origine - de a fi Biserică: o comunitate unde este loc pentru fiecare şi unde fiecare este valorizat, o comunitate de păcătoşi iertaţi care experimentează iubirea lui Dumnezeu şi doresc s-o transmită tuturor.
Sinodul despre sinodalitate, cu perspectivele sale, cere mult, tuturor. Cere să se schimbe mentalitatea. Cere să nu se considere sinodalitatea ca o obligaţie birocratică de realizat în mod paternalist ca vreo mică reformă de faţadă. Cere să se redescopere dorinţa de a merge împreună ca modalitate dorită şi nu îndurată, cu toate consecinţele pe care le comportă acest lucru. Cere să se lase parâmele şi să se îndrăznească, având certitudinea că Domnul este cel care conduce Biserica sa prin darul Duhului Sfânt. Cere să se regândească slujirea autorităţii, inclusiv cea a succesorului lui Petru. Cere un rol de responsabilitate mai mare pentru laici şi îndeosebi pentru femei.
Este o imagine de Biserică ai cărei membri sunt înrădăcinaţi - într-un loc, într-o istorie, într-o comunitate, într-un context - şi în acelaşi timp pelerini, adică pe cale, în mişcare, în căutare, misionari. Structurile ecleziale, în această perspectivă nouă, nu mai reprezintă locul spre care laicii trebuie să conveargă, ci un sprijin pentru slujirea pe care poporul lui Dumnezeu o desfăşoară în lume. Orizontul textului, pe care Papa Francisc a voit să-l încredinţeze imediat întregii Biserici, este misiunea, conform urmei stabilite de exortaţia apostolică Evangelii gaudium, pentru a face în aşa fel încât "Biserica în ieşire" să nu rămână o intuiţie şi să nu se termine pentru a se reduce numai la un slogan, ci să se realizeze pe deplin şi cu contribuţia tuturor.
de Andrea Tornielli
(După L'Osservatore Romano, 28 octombrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
