|
| © Vatican Media |
de Adriana Masotti
A zecea aniversare de pontificat al lui Francisc se situează în contextul parcursului sinodal care angajează toată Biserica Catolică în pregătire pentru cele două adunări ale episcopilor în octombrie 2023 şi în octombrie 2024 în Vatican. Sinodalitatea în cadrul eclezial precum şi lucrurile lumii este pentru cardinalul Mario Grech punctul la care converge întregul magisteriu al papei, în centrul căruia sunt comuniunea şi fraternitatea universală. Dar, subliniază la microfoanele noastre [n.trad. ale Radio Vatican] secretarul general al Sinodului, sinodalitatea nu este o noutate, o dimensiune pe care Papa Francisc vrea să o adauge Bisericii, ci este întoarcere la originile Bisericii însăşi, la modul în care comunităţile ecleziale au trăit în primul mileniu al istoriei sale.
Eminenţă, 10 ani de pontificat până aici, pentru Papa Francisc, 10 ani în care s-au întâmplat atâtea lucruri, atâtea s-au schimbat şi provocările s-au înmulţit în Biserică şi în lume. Vocea papei este recunoscută, de credincioşi şi necredincioşi, ca vocea sau una din vocile cele mai autoritare la nivel internaţional, deşi prea puţin ascultată. Ce anume din gesturile şi din cuvintele Papei Francisc doriţi dumneavoastră să subliniaţi cu ocazia acestei aniversări?
Una din frazele care m-au impresionat şi care adesea mă face să reflectez este o frază luată din enciclica Fratelli tutti, unde Sfântul Părinte spune că astăzi "nimeni nu se salvează singur" (nr. 32). Această afirmaţie nu este valabilă numai în Biserică, ci trebuie declinată şi în viaţa zilnică. De fapt, cred că într-o lume fragmentată, într-o lume de conflicte şi de individualism, Sfântul Părinte - inspirat desigur de Isus şi de evanghelia sa - încearcă să creeze mai mult comuniune între bărbaţii şi femeile din timpul nostru: şi aceasta, o repet, atât în lumea seculară, cât şi în Biserică. Aceasta este provocarea, desigur nu una foarte uşoară, care l-a angajat pe papa în aceşti ani. Papa Francisc susţine Biserică să facă paşi, paşi mici, în această direcţie tocmai pentru a ajuta atât comunitatea eclezială cât şi comunitatea internaţională să stea împreună pentru a putea înfrunta după aceea provocările din lumea de astăzi.
Cu privire la provocări: săracii, migranţii, nedreptăţile din actualul sistem economic, inegalităţile, îngrijirea creaţiei, pacea, sunt numai câteva din aspectele recurente ale pontificatului Papei Francisc care schiţează o Biserică ce are mult de spus lumii şi care vrea să fie eficace pentru a realiza, aşa cum spuneaţi dumneavoastră, o umanitate mai fraternă. Şi vedem asta îndeosebi în cele două enciclice, Laudato si' şi Fratelli tutti...
Ceea ce dumneavoastră subliniaţi confirmă cât de hotărât este Sfântul Părinte să meargă cu oamenii. Papa Francisc ne invită încontinuu să reflectăm asupra sinodalităţii. Dar sinodalitatea nu este o provocare numai pentru Biserică, ci este şi pentru întreaga omenire. Cu asta vreau să spun că Sfântul Părinte ne invită să mergem împreună şi să-i ascultăm pe toţi, niciunul exclus, inclusiv persoanele care sunt în aceste dificultăţi. Probabil că putem spune şi că Sfântul Părinte dă glas celui care este sărac, celui care suferă nedreptatea, celui care se simte marginalizat. O altă frază care îmi vine în mine este, în realitate, învăţătura Papei Francisc atunci când vorbeşte despre periferie. Chiar dumneavoastră, în întrebarea dumneavoastră, aţi subliniat cazuri periferice, nu-i aşa? Papa Francisc aminteşte adesea că schimbările în istorie nu au pornit din centru, ci din periferie pentru că acela care se află în periferie poate să vadă realitatea în mod mult mai obiectiv decât aceia care se află în centru. Cu această afirmaţie papa recunoaşte de fapt demnitatea şi valoarea fiecărei persoane şi în mod deosebit a acelor "categorii" de persoane pe care dumneavoastră le-aţi subliniat. În afară de asta, aici cred că Francisc trimite un mesaj şi celor care deţin puterea în lume, urma să spun că au şi chemarea de a-l sluji pe om în politică. Prin intervenţiile sale, prin alegerile sale, prin acţiunile sale papa spune: puneţi în centru şi aceste persoane pentru că nimeni nu trebuie uitat, îndeosebi acelea care suferă. În faţa acestei provocări Sfântul Părinte ne spune să nu uităm pe nimeni, pentru că toţi, chiar şi cei mai mici, au ceva de contribuit pentru binele lumii.
Am privit în afară, acum privind înăuntrul Bisericii, şi aici chemările la convertire şi la schimbare sunt puternice, împotriva masculinismului şi clericalismului, împotriva abuzurilor, împotriva ispitei puterii şi a mondenităţii, pentru unitatea în diversitate, pentru o întoarcere la viaţă mai coerentă cu evanghelia...
Aceasta este convertirea maximă pe care Sfântul Părinte o declină în diferite categorii: convertire spirituală, convertire ecologică, convertire pastorală, convertire sinodală. Creştinul este în această dinamică şi vai de noi dacă nu ne amintim că suntem în acest proces de convertire. Şi Sfântul Părinte, cum este datoria sa, încearcă să ne amintească de această chemare pe care noi o avem, pentru că dacă noi nu intrăm în acest proces de convertire, nu putem face un pas înainte în chemarea noastră şi la sfinţenie şi convertirea la sfinţenie implică toate aspectele vieţii ecleziale şi ale vieţii umane.
Cardinal Grech, dumneavoastră sunteţi secretarul general al Sinodului care are ca temă sinodalitatea. După părerea dumneavoastră, ideea despre o Biserică în care se trăieşte stilul sinodal este o "noutate" sau este ceva maturat de mult timp în Papa Francisc? Şi ce impresie aveţi dumneavoastră despre parcursul sinodal întreprins de Biserică la punctul la care am ajuns?
Mă aflam la Adunarea sinodală continentală pentru Bisericile orientale şi, într-o zi, un episcop mi-a spus: "Acest parcurs sinodal este un parcurs penitenţial". Pentru a spune adevărul aceste cuvinte m-au impresionat un pic. De ce penitenţial? Şi el a răspuns: "Pentru că sinodalitatea este o bijuterie pe care Biserica o avea în primul mileniu, dar noi am pierdut-o, am neglijat-o". Aşadar, este un parcurs penitenţial pentru că înseamnă şi a cere iertare Domnului pentru faptul că am neglijat, am uitat această dimensiune sinodală a Bisericii care nu este o dimensiune nouă pe care Papa Francisc vrea s-o adauge Bisericii, ci face parte din natura sa. Ceea ce face Papa Francisc este să ne ajute să redescoperim frumuseţea Bisericii popor al lui Dumnezeu. Şi acesta este discursul Conciliului Vatican II. Aşadar dacă noi astăzi, în spatele invitaţiei Sfântului Părinte, reflectăm - şi îmi doresc că vom lua şi decizii - pentru a face Biserica mai sinodală, este pentru că Sfântul Părinte vrea să traducă în viaţa zilnică învăţătura Conciliului Vatican II, îndeosebi învăţătura despre Biserică, ecleziologia Conciliului Vatican II.
Apoi dumneavoastră mă întrebaţi cum merge acest proces. Noi în această fază încheiem a doua etapă a procesului, adică întâlnirile continentale. Eu am participat la patru din şapte aceste Adunări şi trebuie să mărturisesc că de fiecare dată am rămas surprinşi de entuziasmul pe care l-am găsit. Există entuziasm din partea tuturor: erau episcopi, erau preoţi, persoane consacrate şi laici. Şi da, pot spune că este o experienţă indescriptibilă a vedea cu ce pasiune poporul lui Dumnezeu vorbeşte despre Isus, despre Evanghelie, despre Biserică şi despre prezenţa Bisericii în lume. Din păcate, asta nu este o ştire, ci este realitatea. Nu spun că toţi sunt convinşi, că nu există dificultăţi, că nu există îndoieli, dar acesta este un proces: este un proces care a început! Sfântul Părinte ne aminteşte des asta: Sinodul nu este un eveniment, ci un proces. Aşa putem să ne aşteptăm ca harul Domnului, cu timpul, să realizeze minunăţii.
La care Adunări continentale aţi participat fizic?
Am fost la Praga, deci am urmărit-o pe cea europeană. Apoi am mers la Beirut pentru Adunarea Bisericilor orientale. La Bangkok pentru întâlnirea din Asia şi în sfârşit la Addis Abeba pentru Adunarea sinodală a continentului african.
Aşadar, aţi atins cu mână contexte foarte diferite...
Este corect să existe această diversitate, dar există şi o unitate; există comuniunea pentru că fundamentul este egal pentru toate Adunările, desigur cu nuanţe care reflectă şi istoria, cultura, experienţa eclezială, spirituală şi pastorală a fiecărui continent. Important este ca Biserică să fie mereu inserată în contextul local - desigur diferite - dar acolo Biserica trebuie să înveţe să meargă împreună cu poporul şi să găsească şi răspunsurile pentru întrebările pe care şi le pun oamenii în acel continent.
Recent Papa Francisc la audienţa generală a ţinut un ciclu de cateheze despre tema discernământului care este un element esenţial al stilului sinodal. Ne puteţi spune ceva despre speranţele şi despre aşteptările papei în privinţa acestui eveniment din viaţa Bisericii, care poate cu adevărat s-o transforme şi să-i dea un elan nou?
Aş spune că tema Sinodului pentru o Biserică sinodală are în centru comuniunea, participarea şi misiunea. Dacă aceste concepte sunt înţelese bine, spun totul. Sfântul Părinte vrea o Biserică sinodală unde există comuniune, deci unde nimeni nu se simte exclus; unde există participare pentru toţi, respectând carismele şi slujirile; şi apoi pentru o misiune, pentru că toate acestea nu sunt un discurs autoreferenţial, adică nu este introspecţie, ci reflectăm asupra Bisericii şi pentru a putea comunica Evanghelia astăzi, pentru a ajuta întâlnirea dintre Domnul înviat şi omul de astăzi. Şi este fundamental discernământul: în învăţătura sa în aceşti zece ani Sfântul Părinte ne-a învăţat ce este Sinodul şi ce este o Biserică sinodală, adică o Biserică unde protagonistul este Duhul Sfânt. O adunare sinodală, o Biserică sinodală care nu creează spaţiu Duhului, nu este Biserica lui Isus şi nu vom fi în stare să facem paşi înainte; ba chiar ar fi autodistructiv, în timp dacă noi ne deschidem Duhului, atunci da, aici există viitorul. Dar pentru a şti să citim prezenţa Duhului Sfânt, pentru a şti să declinăm voinţa lui Dumnezeu, este nevoie de discernământ, invocându-l pe Duhul Sfânt, tocmai pentru a ne asigura că paşii pe care noi îi facem în aprofundarea voinţei Domnului vor fi făcuţi în direcţia corectă.
(După Vatican News, 11 martie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
