Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gânduri despre papa Ioan Paul al II-lea (V)

Prin intermediul "Cărții de oaspeți", pe situl Diecezei de Iași au continuat să sosească gânduri legate de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea. În așteptarea și a altor mesaje, continuăm să le redăm pe acelea care au fost puse până acum fie pe sit (http://www.ercis.ro/servicii/guestbook.asp), fie trimise prin e-mail (editor@ercis. ro).

  • "Suntem în timpul sfânt al Paștelui. În același timp, suntem și în timpul sfânt de după "plecarea la Tatăl" a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea. În Occident, în special în Italia, deja au început cererile pentru beatificarea și sanctificarea lui. Sigur că pentru aceste lucruri e nevoie de anumite proceduri. Pentru beatificare sunt recerute cel puțin două miracole săvârșite. Pe lângă atâtea și atâtea miracole care au avut loc în timpul vieții Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, aș dori să evidențiez două care au avut loc imediat după moartea sa. Un prim miracol ar fi acela al prezenței milioanelor de persoane venite în pelerinaj la Roma în aceste zile (se estimează că au fost cam 5-6 milioane, poate chiar mai mult), pentru a aduce un ultim omagiu papei. Un al doilea miracol ar fi prezența atâtor oameni politici și reprezentanți ai diferitelor culte și religii din lume. Cu siguranță au venit la funeralii nu pentru că a murit un papă, ci pentru că a murit un om care i-a învățat pe mulți ce înseamnă demnitatea umană și respectul. Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a murit ca un sfânt, iar beatificarea și sanctificarea lui sunt doar o chestiune de timp. Să-l însoțim în continuare cu rugăciunile noastre, iar el ne va mijloci la providența divină harurile necesare stării noastre". (Vasile Ilie, Focșani)

  • "Iubirea a trecut granița orgoliilor. Aceasta este iubirea divină, iubirea cu care suntem iubiți de Dumnezeu, iubirea care a fost dăruită de Sfântul Părinte oamenilor, iubirea care a fost dăruită și este dăruită de preoți oamenilor. Visul unei noi ere creștine este pe cale să se împlinească. Crezul unic pe care îl rostim la Liturghie poate fi rostit cu speranță de toți oamenii din lume. Apropierea de oameni este foarte importantă. Iubirea egoistă numai a propriei persoane sau a familiei, indiferența față de necazurile sau bucuriile celor ce ne înconjoară, crezul că nederanjând sau trecând discret prin viață neobservați este ceva bun ne arată că ne înșelăm... Să facem totul cu iubire, cu înțelegere, cu respect și vom deveni luminați...". (Iulian-Eusebio Zapalii, Iași)

  • "Dacă pentru orice om a fost o mare bucurie și onoare să-l vadă sau să-l audă câteva clipe pe marele nostru părinte papa Ioan Paul al II-lea, eu mă pot considera un om fericit prin excelență. La 26 mai 1991, am primit hirotonirea preoțească chiar din mâinile sale. Pe lângă faptul că în acele clipe mi se împlinea visul vieții mele de a deveni preot, iar bucuria era maximă, atunci l-am simțit atât de aproape de mine pe acest părinte. Mi-e greu să exprim în cuvinte sentimentele trăite atunci! Eram în acea zi 61 de tineri din 27 de țări de pe toate continentele. Am înțeles din asta că a dorit să fie aproape de toate națiunile, fără deosebire, că a vrut să fie un părinte al tuturor. Când a ajuns la mine, m-a întrebat de unde sunt. Timid, i-am spus: «România». El a exclamat: "O, România? Vreau să merg la voi!» Mi-a făcut impresia că ne știe bine și ne cunoaște necazurile. Privirea sa era diferită de a altor oameni, vocea sa trăda o prietenie sinceră față de noi toți. În aceste zile se vorbește mult și frumos despre Sfântul Părinte, care a fascinat pe toată lumea. Eu am admirat și voi continua să admir curajul său: curajul de a fi neprefăcut într-o lume plină de perfidie, curajul de a spune adevărul chiar și când doare sau e riscant, curajul de a bate la ușile închise, curajul de a iubi și ierta chiar și atunci când alții te urăsc, curajul de a spera când nimeni nu mai speră, curajul de a cere iertare, chiar dacă alții au greșit. Mă bucur, ca preot catolic, că Dumnezeu a oferit Bisericii noastre un așa mare profet, un așa exemplu, un așa mare dar în aceste timpuri moderne. Cred că papa Ioan Paul al II-lea este un mare "semn al timpurilor", pentru care se cuvine să-i mulțumim Domnului." (pr. Petru Sescu, Iași)

  • "Papa Ioan-Paul al II-lea va rămâne pentru întreaga umanitate un gigant care nu are și nu va avea nevoie de nici un fel de hiperbolizare a vieții și a faptelor sale! Este de ajuns chiar să i se pronunțe numai numele, și aproape că nimic nu mai poate fi explicat. Nu cred că articolul preluat din «Ziarul de Iași», cum că papa ar fi învățat românește a fost prea inspirat să fie copiat și pe acest sit. Este un articol de «senzație» - «compunere» de clasă primară, care ar fi putut fi înlocuit, de exemplu, cu gânduri ale ieșenilor, cărturarilor etc. De asemenea, această «Carte de oaspeți» ar trebui să fie totuși «monitorizată» înainte de a apărea orice opinie. Cenzura nu strică la case mai mari, cum este și www.ercis.ro". (Liliana, Roma)

  • "Is 56,1; 57,1-2... Trebuie să luăm aminte de aceste cuvinte care sunt profeții ale lui Isaia, să nu fie în zadar tot ce a fost până acum, tot ce a făcut Sfântul Părinte pentru noi. Când am văzut la Vatican în momentul ceremoniei că Evangheliarul de pe sicriul Sfântului Părinte s-a răsfoit filă cu filă, iar apoi s-a închis, mi-am dat seama că Sfântul Părinte era acolo și ne-a îndemnat să citim Evanghelia. Da, s-a întâmplat o minune pe care nu o poate nega nimeni. Mare este puterea ta, Doamne. Astăzi am deschis Biblia și, deodată, nu știu... mi-a zburat gândul la profețiile lui Isaia... Cred că în viață nimic nu este întâmplător și îi rog pe cei care citesc aceste rânduri să ia aminte, iar dimineața să se trezească alți oameni, cu gânduri bune, cu suflet curat, cu inimă împăcată, cu iubire pentru ceilalți. Exemplu avem în iubirea fără margini a Sfântului Părinte...". (Iulian-Eusebio Zapalii, Iași)


     

    lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat