Moartea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea constituie un moment de profundă tristeţe pentru Biserica Romano-Catolică şi pentru lumea întreagă. Oameni din toate părţile lumii şi-au exprimat compasiunea şi regretul pentru plecarea dintre noi a păstorului Bisericii universale. Pe acest sit a fost lansată invitaţia ca toţi cei care doresc să lase un gând legat de Sfântul Părinte să se folosească de "Cartea de oaspeţi". În aşteptarea şi a altor mesaje le redăm pe acelea care au fost puse până acum fie pe sit (http://www.ercis.ro/servicii/guestbook.asp), fie trimise prin e-mail ([email protected]).

  • "Sunt ortodox, dar simt că Sfântul Părinte a fost şi va fi pentru vecie un model de trăire creştinească pentru orice om din această lume. Bunul Dumnezeu să îl călăuzească pe Sfântul Părinte spre lumina cea veşnică şi să ne ajute pe noi să îi urmăm exemplul". (Tudor Schipor, Iaşi)

  • "Papa a fost un simbol al creştinătăţii, al lumii întregi. A făcut lucruri extraordinare pentru statele din lagărul comunist, pentru cele din lumea a treia. Dar mai mult decât atât, el e cel care ne-a amintit ce important este să ne iubim. Dumnezeu să îl ierte, Dumnezeu să ne ajute..." (Vlad Hogaş, Iaşi)

  • "Sfântul Ioan-Paul al II-lea! Sfinte Părinte, continuă să te rogi pentru noi, pentru ca această lume în care am rămas să fie una a păcii, a dreptăţii, a iubirii, a toleranţei între oameni, religii şi popoare! Amin". (Gheorghe, Iaşi)

  • "Suntem convinşi că nu doar Biserica Catolică, ci întreaga umanitate a pierdut un om. Noi l-am susţinut în trecerea la cele veşnice cu rugăciunea şi, depăşind tristeţea de a nu-l mai avea alături, suntem fericiţi, convinşi fiind că acum îşi primeşte răsplata pentru curajul de a-şi fi oferit întreaga viaţă lui Cristos, alături de Biserica luptătoare". (Emanuel S., Genova - Italia)

  • Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dar, care se numeşte papa Ioan Paul al II-lea. Cred că acum suntem mult mai bogaţi, având un nou prieten acolo sus, în paradis". (Fr. Lucian Dumea, Băluşeşti)

  • "«Să nu vă fie frică; deschideţi porţile lui Cristos!» Sunt cuvintele Sfântului Părinte, pe care le-a lăsat ca un testament pentru noi toţi. El este viu şi va rămâne viu mereu în inimile noastre şi în inima întregii Biserici, pe care a iubit-o şi a slujit-o în aceşti ani. Sunt sigură că împreună cu principalul lui succesor va continua să ne conducă pe drumul care conduce la Isus. La revedere, Sfinte Părinte Ioan Paul al II-lea!" (Loredana Dogaru, Santa Marinella - Italia)

  • "Vei rămâne veşnic în inimile noastre! Ştim că acum ai ajuns la locul destinaţiei... Te iubim! Adio!" (Loredana)

  • "Sfântul Părinte Ioan Paul al-II-lea a fost un om care a ajutat la unirea celor două confesiuni (romano-catolică şi ortodoxă). Alături de milioanele de creştini, mă alătur şi eu lor, rugându-mă pentru el. Să se odihnească în pace!" (Irina Pal, Bacău)

  • "Nu contează religia de care aparţin. Sunt un simplu om care crede în Dumnezeu. Mă rog pentru Sfântul Părinte şi îmi exprim toată consideraţia pentru tot ce a făcut pe pământ. Am fost şi sunt trist, gândindu-mă că umanitatea a pierdut unul dintre cei mai valoroşi luptători. Să se odihnească în pace şi să vegheze în continuare asupra noastră". (Marius Halciug, Iaşi)

  • "Mă alătur milioanelor de credincioşi de diferite confesiuni şi din diferite zone ale lumii care se roagă pentru Sfântul Părinte. Fie ca, prin rugăciunile sale şi ale noastre, să ajungă în comuniunea sfinţilor şi să se roage pentru noi, pentru că «mult poate rugăciunea dreptului»". (Silviu Dascălu, Iaşi)

  • "Am urmărit cu tot sufletul orice anunţ sau relatare în direct privind starea de sănătate a papei Ioan Paul al II-lea, începând de joi, 31 martie. Nu-mi vine să cred că nu mai este, că s-a stins, lăsând în urmă numai durere, lacrimi şi regrete. Cred că de acum orice cetăţean trebuie să încerce măcar câte puţin să creadă că există Dumnezeu, că numai el ne poate ajuta şi el este răspunzător de vieţile noastre. Dumnezeu să-l primească şi să-l odihnească în pace". (Adela Aringhe, Petroşani)

  • "Deşi trăiesc într-un ambient foarte religios, amintirile ce mă leagă de acest papă sunt puţine. Ceea ce doresc să subliniez este un singur lucru: va rămâne mereu în inimile noastre un delegat al păcii, al împăcării, un suflet nobil, mereu tânăr. Mărturia pe care o putem oferi este aceea de a trăi în viaţa noastră exemplul pe care l-a dat fiecăruia dintre noi, credincios sau nu. Să nu uităm că pacea porneşte din inimile noastre, totul depinde de voinţa noastră, luând fiecare angajamentul de a trăi iubirea şi pacea în spaţiul nostru restrâns, familie, prieteni, grupuri parohiale, şcoala... Vom fi, într-adevăr, martori şi exemple vii ale unei vieţi ce nu-şi găseşte sfârşitul în condiţia noastră de muritori, ci o viaţă care continuă dincolo de ochii corpului, o viaţă ce o putem vedea doar cu ochii credinţei". (Paula)

  • "De mici am învăţat în familie sau de la preoţi, că după 40 de zile de post, vine cea mai mare sărbătoare a creştinismului, Învierea Domnului.
    Sărbătoarea Învierii din anul 2005 este una specială, care se repetă întocmai a doua oară în persoana Sfântului Părinte. Totul începe în Joia Sfântă (Cina cea de taină), seara, când se face pentru prima dată cunoscut că Sfântul Părinte se simte foarte rău. Urmează ziua de vineri (patima şi răstignirea lui Cristos), când Sfântul Părinte se simte... când mai bine, când mai rău, dar starea lui este îngrijorătoare. În sfârşit, începe ziua de sâmbătă, găsind pe foarte mulţi în priveghere atât în Piaţa «Sfântul Petru», cât şi în alte oraşe mari sau mai mici din lumea întreagă. Isus înviat îi spune Mariei din Magdala: «Nu mă atinge!... Mergi la fraţii mei...». Sâmbătă se fac publice ultimele mesaje ale Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. Primul a fost: «Mă bucur să merg în cer; bucuraţi-vă cu mine». Ca răspuns la această dorinţă, o femeie din Polonia spune: «Da, ne bucurăm, dar cu lacrimi...». Nu numai Polonia se bucură cu lacrimi, ci şi întreaga lume, creştini, musulmani, iudei şi de alte confesiuni. Al doilea mesaj a fost la primirea veştii că în Piaţa «Sfântul Petru» sunt mulţi tineri care vor să-i fie alături în aceste momente de cumpănă. Sfântul Părinte, cu ultimele puteri, adaugă: «Până acum am mers eu la voi şi v-am căutat, acum veniţi voi la mine!»... Papa Ioan Paul al II-lea a fost un papă pentru tineri, un papă care nu va muri în inimile miilor de tineri care-l iubesc şi-i vor păstra vie amintirea în inimile lor. Cu privire la Ziua Tineretului de la Köln, Sfântul Părinte scria în august 2004: «Este foarte important, dragi prieteni, să descoperim semnele prin care Dumnezeu ne cheamă şi ne conduce. Cine este conştient de bucuria sa, acea inimă descoperă şi trăieşte o adevărată bucurie, care va fi însoţită de dorinţa vie de a-l găsi, de a-l căuta cu trudă, pentru a-l urma». Doresc Bisericii îndoliate sincere condoleanţe, iar succesorului său multă putere şi înţelepciune de a îndeplini ceea ce Dumnezeu nu a reuşit să realizeze prin Ioan Paul al II-lea". (Sr. Bernhardina Trişcă)

  • "N-am crezut că voi fi aşa de impresionată de trecerea spre nemurire a Sfântului Părinte! Mă bucur că am fost contemporană cu Sanctitatea sa". (Daniela Botezatu, Petroşani)

  • "Un suflet tânăr şi plin de viaţă... flacără a credinţei, lumină care va rămâne aprinsă în sufletele tuturor celor care cred în el..." (Sabina, Londra)

  • "Sufletul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea să se odihnească în pace. Amin!" (pr. Mihai Diac, Leida - Spania)

  • "Răsplăteşte, te rugăm, Doamne, cu viaţă veşnic fericită pe Sfântul nostru Părinte papa Ioan Paul al II-lea pentru tot binele pe care l-a făcut în viaţă şi pentru toată moştenirea pe care ne-a lăsat-o ca un dar ceresc şi părintesc. Aşază-l, Doamne, în rândul sfinţilor din ceruri. Amin". (PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi)