"Din cer, de la Domnul, un înger azi zboară cu vestea cea bună la sfânta Fecioară. Acum se-mplineşte speranţa şi visul: În lume apare Mesia, Promisul" (cf. Breviar, imn de la Laude).
În fiecare an, la 25 martie, creştinii din întreaga lume o sărbătoresc pe preacurata fecioară Maria bine vestită de îngerul Domnului care îi vesteşte apropiata naştere a lui Mesia din sânul ei preacurat, unde Maria reprezintă omenirea în aşteptarea mântuirii promise. Un imn creştin spune: "Vestea bună trecea astăzi din gură în gură; de sărmana lume cerul se îndură. Doamne, jugul nostru ai voit să-l scuturi, să ne întorci la starea dintru începuturi. Şirul lung de veacuri trece pe încetul, până se împlineşte cea prezis profetul. De pe tronul slavei îngerul coboară şi cu veste bună intră la Fecioară" (cf. Imn Breviar, Vespere I).
Iată şi alte două fragmente din imnurile solemnităţii Bunei-Vestiri, de astăzi: "De-acum omenirea orbise sărmana, la mari rătăciri o împinse satana; făcând din nimicuri fiinţe divine, la lemne şi pietre a ajuns să se-nchine. Cristos Dumnezeu cu a sa îndurare, venind de la Tatăl în lume apare. Făptura umană nu poate s-o vadă expusă pieirii şi diavolului pradă. El însuşi cu trup omenesc se-nveşmântă, ca prin pătimirea şi moartea sfântă, pe om să-l salveze, să-l scoată din moarte. Pe braţele sale la Tatăl să-l poarte" (cf. Imn Breviar, Oficiul lecturilor). Şi iarăşi: "În clipa aceasta nespus de solemnă, pământul primeşte o victimă demnă, menită cu sângele jertfei să spele, păcatele lumii cumplite şi grele" (cf. Imn Breviar, Laude).
Iată ce ne spune şi un antifon (un verset inspirat din Biblie) al sărbătorii de astăzi: "Cuvântul cel de sus, născut din Tatăl înaintea veacurilor, astăzi s-a nimicit pe sine făcându-se trup pentru noi". Iată, desfăşurarea acestui verset de către sfântul Paul: "Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl" (Fil 2,6-11).
Papa Leon cel Mare (390-461), în lectura a doua de la Breviar, ne explică şi el: "Umilinţa naturii noastre a fost asumată de maiestatea divină, slăbiciunea de putere, mortalitatea noastră de veşnicie. Şi pentru a plăti datoria care apăsa asupra noastră, natura inalterabilă a fost unită cu natura noastră alterabilă. Toate acestea s-au înfăptuit pentru ca aşa cum se potrivea pentru mântuirea noastră, singurul şi unicul mijlocitor dintre Dumnezeu şi oameni, omul Isus Cristos, pe de o parte imun de moarte, pe de altă parte să fie supus ei. A asumat condiţia de sclav, dar fără contaminarea păcatului. A înălţat omenitatea, dar nu a diminuat divinitatea. Stăpân şi Domn al universului, ascunde maiestatea sa infinită, ia formă de slujitor; nepieritor şi nemuritor ca Dumnezeu, nu refuză să devină om pieritor".
Dumnezeu, părintele îndurărilor, a voit ca întruparea Fiului său să fie precedată de consimţământul celor predestinaţi să fie mântuiţi. După cum ei au contribuit la venirea morţii, tot aşa acum trebuiau să contribuie şi la dăruirea vieţii. Suntem reprezentaţi în Evanghelia de astăzi de Maria cea blândă, smerită şi credincioasă. De fapt nişte oameni păcătoşi şi pierduţi care aşteaptă mila şi mântuirea cerului, n-aveau cum să fie altfel. Cuvintele îngerului Gabriel: "Bucură-te tu, care eşti plină de har, Domnul este cu tine", adresate Mariei care reprezenta lumea în aşteptare, arată condescendenţa divină faţă de noi oamenii de mântuit. Aceasta este vestea cea mai bună auzită vreodată de noi oamenii şi preţuirea cea mai mare primită vreodată de oameni după păcat, venirea Fiului lui Dumnezeu în lume pentru ca să biruiască pentru noi păcatul şi moartea şi pentru a ne face fiii lui Dumnezeu şi moştenitorii împărăţiei cerurilor, şi asta prin concursul nostru activ.
Textul primei lecturi este un oracol, un răspuns divin, pe care profetul Isaia l-a pronunţat în unul dintre cele mai critice momente pentru dinastia davidică (cf. Is 7,8-14). Promisiunile făcute de Dumnezeu referitor la ridicarea lui Mesia ca mântuitor al lumii, dintre urmaşii lui David, păreau a fi serios periclitate de purtarea necredincioasă a regelui Ahaz. Tânăr şi fără urmaşi la tron, Ahaz era în primejdia reală de a fi îndepărtat cu forţa de pe tron, fără să lase urmaşi, căci deja era desemnat un rege străin care să-l înlocuiască, fiul lui Tabeel, dând astfel naştere la o dinastie străină de cea a lui David (cf. Is 7, 6). Calea de urmat indicată de profetul Isaia era aceea a credinţei în Dumnezeu (cf. Is 7,9). Calea aleasă de regele Ahaz era însă calea nesigură a alianţelor umane. În aceste momente dramatice, când erau în joc credibilitatea lui Dumnezeu şi promisiunile mesianice făcute de el casei lui David, naşterea unui fiu al regelui care trebuia să garanteze poporului apropiata eliberare de duşmani, simbol al unei mântuiri viitoare, Dumnezeu însuşi i-a spus regelui Ahaz prin gura profetului Isaia: "Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău". Ahaz a refuzat să o facă dintr-o pietate falsă: "Nu voi cere, nu-l voi ispiti pe Domnul". În ciuda necredinţei lui Ahaz, Isaia promite un semn al prezenţei lui Dumnezeu care salvează. Dumnezeu îi dă lui Ahaz un semn: naşterea unui fiu (Ezechia), pe care mama "îl va numi Emanuel", nume care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. În solemnitatea Buneivestiri, se desprinde o idee clară: Acel "Da" nerostit, dar aşteptat de Dumnezeu de la regele Ahaz, îl va rosti Maria, o descendentă onorabilă a lui David, care îl va naşte pe Isus, adevăratul "Dumnezeu cu noi", adevăratul Emanuel promis (Mt 1, 23). Acel "Da" al Mariei îl aşteaptă Dumnezeu şi de la unul fiecare dintre noi.
Este o relatare interesantă despre un constructor de case pe care regele său să l-a chemat într-o zi şi i-a zis: "Vreau să-mi faci pe temelia din faţa ta o casă frumoasă pentru mine, o casă frumoasă cum tu ţi-ai dori să o ai. Iată, ai aici banii necesari pentru a lua cele mai bune materiale şi a plăti cei mai buni meşteri". De fapt regele voia să-i facă cadou acea casă pe care el o va construi din resursele regeşti. Relatarea, din păcate, nu are un final bun, căci constructorul nostru, văzând bunătatea şi generozitatea regelui, a utilizat în folos propriu multe din resurse, făcând casa din materiale de slabă calitate şi cu meşteri nepricepuţi ieftini la preţ. Numai la sfârşit, când regele i-a înmânat cheile casei construite din resursele sale, spunând că este darul său pentru el, a regretat modul cum a construit casa.
Dumnezeu repetă cu fiecare dintre noi, oamenii, această ofertă din povestire, căci îngerul Gabriel ne aduce zilnic această veste bună, ca din resursele sale divine, să-i facem o casă lui Dumnezeu, care acum ştim sigur că este pentru noi, iar noi putem schimba deznodământul primului meşter şi chiar suntem chemaţi să o facem. Constructorul din poveste ar avea poate o scuză că nu a ştiut că este pentru el casa, dar noi care ştim acum că zidim pentru noi, nu mai avem nici o scuză. Răspunsul şi disponibilitatea Mariei de a conlucra la planul divin, trebuie să fie şi răspunsul nostru de a lucra în credinţă, în speranţă, în dragoste, în smerenie, în recunoştinţă şi în responsabilitate, asemenea ei, căci într-un loc atât de nobil cum este cerul, nu vom fi acceptaţi cu o construcţie de slabă calitate
Celelalte de la sfânta Liturghie de astăzi ne vorbesc despre sentimentele lui Isus în momentul întrupării şi despre răspunsul Mariei din momentul Bunei-Vestiri. Isus şi Maria au aceleaşi cuvinte şi sentimente faţă de Tatăl ceresc. Conform Scrisorii către Evrei, Isus i-a spus Tatălui ceresc: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. Atunci am zis: «Iată, vin ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!»" (Evr 10,5-7). Aici mântuitorul Isus, care s-a oferit benevol ca jertfă de ispăşire, ni se prezintă ca Servitorul lui Dumnezeu anunţat de profeţi (cf. Ps 40,2-10), care va pune şi va fi temelia mântuirii noastre (cf. 1Cor 3,11-12). Şi Maria se prezintă pe sine ca servitoarea lui Dumnezeu: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38). Este un lucru minunat şi un motiv de bucurie veşnică pentru Maria să ştie că a răspuns aşa cum Fiul ei dorea ca ea să răspundă. Dar, este un lucru minunat şi un motiv de bucurie veşnică şi pentru noi să ştim că am răspuns asemenea Mariei la chemările lui Dumnezeu. Da, creatura, primind mântuirea, devine colaboratoare a lui Dumnezeu care vrea să mântuiască toţi oamenii.
Undeva trăia un credincios foarte devotat Preasfintei Fecioare Maria. Într-o zi, acesta stătea într-o reculegere profundă şi repeta cu ardoare cuvintele îngerului: "«Bucură-te, Marie»", căci Dumnezeu te-a copleşit cu iubirea sa, Domnul este cu tine; bucură-te, pentru că în inima ta de femeie şi mamă a lui Isus se află toată plenitudinea binecuvântării divine!" Dar, iată că într-o zi, sfânta Fecioară a făcut să răsune în inima lui devotată următorul răspuns: "Fiule, ceea ce Dumnezeu mi-a dat, mi-a dat ca mamă şi, prin urmare, nu-mi aparţine numai mie, ci îţi aparţine şi ţie. Eu sunt prima care am gustat din bogăţia imensă a Evangheliei iubirii lui Dumnezeu pentru noi, prin vestea adusă de Înger. Acum, eu îţi vestesc cu bucurie: «Bucură-te, fiule, căci Dumnezeu te iubeşte şi pe tine infinit de mult, Domnul este cu tine şi împreună cu Isus eşti moştenitorul oricărei binecuvântări cereşti»". Atunci, credinciosul devotat Mariei a simţit în inima lui nevoia de a mulţumi: "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu!"
Concediul s-a terminat. Oamenii obosiţi şi lipsiţi de bună dispoziţie, urcă într-un autobuz vechi pentru a se întoarce acasă. Privesc strada îndelung într-o monotonie apăsătoare. Toţi erau muţi, apăsaţi de povara şi mizeria vieţii. Călătoria pare plictisitoare şi chiar insuportabilă. Dar la o oprire a autobuzului, urcă o femeie tânără cu un copil în braţe, care priveşte mirată în jur. Ochii tuturor se îndreaptă spre copilul vesel şi zâmbitor din braţele ei. Vechiul autobuz porneşte iar la drum. Tânăra mamă vorbeşte, râde, se joacă cu copilul ei încântător. Un aer uşor de curiozitate, de interes, de participare, de viaţă se răsfrânge pe feţele tuturor. Cineva surâde şi rupe tăcerea, începe să comenteze. Astfel se reia dialogul între toţi pasagerii. Acum e mai frumos şi mai uşor să călătoreşti.
Pe vechiul autobuz al lumii a urcat o Mamă numită Maria, care a născut Iubirea, numită Isus. Dumnezeu a voit să o creeze pe Maria ca simbol al lumii mântuite care l-a născut pe Fiul său în lume. Isus este Fiul lui Dumnezeu pe care şi noi asemenea Mariei trebuie să-l naştem în lume şi în sufletele oamenilor. Acest Fiul al lui Dumnezeu pe care îl vom naşte în noi şi în lume, va fi bucuria noastră de aici şi mai ales bucuria noastră din veşnicie.
Anthony M. Coniaris, un preot de rit răsăritean care trăieşte în America, sintetizează astfel solemnitatea Bunei-Vestiri: "Dacă există o veste rea despre lume, nu deznădăjdui, căci există şi veste bună despre Dumnezeu care poate schimba totul în bine. Dacă există o veste rea despre păcat, vinovăţie şi frică, există şi vestea cea bună despre un Mântuitor iubitor care spune: «Pe cel care vine la mine nu-l voi izgoni afară» (In 6,37). Dacă există o veste rea despre slăbiciunea şi neputinţa omului, există şi vestea cea bună despre puterea lui Dumnezeu. Dacă există o veste rea despre suferinţa omului, există şi vestea cea bună despre un Dumnezeu care ne iubeşte şi ne poartă de grijă, despre un Dumnezeu care vine spre a fi cu noi în suferinţele noastre: «Nu te teme, căci eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci eu sunt Dumnezeul tău. Eu te întăresc şi tot eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta mea biruitoare» (Is 41,10). Dacă există o veste rea despre moarte, există şi vestea cea bună despre Cristos cel înviat din morţi asupra căruia moartea nu mai are nici o putere (cf. Rom 6,9) şi care ne spune: «Am înviat şi sunt mereu cu tine. Am înviat şi am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor» (cf. Ap 1,18)".
Toate aceste speranţe ni le reamintim şi ni le însuşim, atunci când ne rugăm "Îngerul Domnului", care cuprinde vestea cea bună a mântuirii venite prin Maria şi cinstirea Preasfintei Treimi ca răspuns, şi pentru a cărei amintire şi chemare la rugăciune, clopotele bisericilor bat de trei ori pe zi.
Da, astăzi celebrăm începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac ascunsă: "Fiul lui Dumnezeu se face om din sânul feciorelnic al Sfintei Fecioare Maria, iar îngerul îi aduce această veste bună pentru întreaga omenire (cf. Col 1,26). Dar, astăzi spunem şi noi cu Sfânta Fecioară Maria: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38), adică acceptăm să-l naştem pe Isus în lumea de mântuit şi să-i dirijăm pe oameni spre el, spre fericirea noastră şi a lor.
Pr. Ioan Lungu
