Scriitorul evreu Şalom Aş, care a devenit creştin, a scris următoarele cuvinte: "Urmele paşilor tăi, Maria, îmi sunt dragi ca bătaia inimii mele, iar aerul pe care îl respir în prezenţa ta îmi curăţă fiinţa, căci tu eşti sfântă şi dai din sfinţenia ta oricui se apropie de tine".
Celebrăm astăzi solemnitatea Bunei-Vestiri şi, pentru a-i putea pătrunde bogăţia de haruri şi a ne putea umple de bucurie prin celebrarea ei, trebuie ca mai întâi să facem câteva consideraţii.
Prima consideraţie este aceea că Dumnezeu este un Creator atât de iscusit şi perfect, încât a făcut din orice lucrare a mâinilor sale, un Unicat, aşa că nici una din operele create nu este identică cu alta. Şi în acest sens, savanţii şi cercetătorii japonezi, ne spun că în univers, chiar în acelaşi regn şi în aceeaşi specie, nu există două specimene identice. Astfel nu sunt două fire de iarbă la fel, nu sunt două frunze la fel, nu sunt două flori la fel, nu sunt doi pomi la fel, nu sunt două animale la fel, nu sunt două fire de praf sau de nisip la fel, nu sunt doi fulgi de zăpadă la fel, şi bineînţeles nu sunt nici doi oameni la fel.
Iar referitor la om, care este încoronarea creaţiei, care este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26), trebuie spus că acesta are o valoare inestimabilă în ochii lui Dumnezeu, căci fiecare om este ca o perlă unică, dintr-un colier unic şi cu un rol de unic în Planul său veşnic. Dumnezeu nu este dispus să piardă nici un om, adică nici o piesă din colierul său; observăm în parabola omului cu o sută de oi, care pierzând una dintre ele, merge şi o caută chiar în miez de noapte, şi nu se lasă până ce nu o găseşte. Iar când o găseşte, o pune cu bucurie pe umerii săi, şi ajungând acasă face sărbătoare împreună cu prietenii şi vecinii săi (cf. Lc 15,4-6). Acelaşi lucru îl observăm şi din parabola femeii care a pierdut una din cele zece piese de argint ale colierului ei, şi care, de asemenea, nu se lasă până ce nu o găseşte. Iar când o găseşte, îşi cheamă vecinele şi prietenele, pentru a se bucura împreună cu ele (cf. Lc 15,8-9).
A doua consideraţie pe care trebuie să o facem pentru a înţelege bine solemnitatea Bunei-Vestiri, este aceea referitoare la primul păcat pe care l-au comis protopărinţii noştri, Adam şi Eva în Paradis, păcat care a întunecat chipul şi asemănarea omului cu Dumnezeu; păcat care a pângărit în aşa măsură omul încât el n-a mai putut rămâne în Paradis, (cf. Gen 3,23-24; Ap 21,27) păcat care l-a umplut pe om de trudă, suferinţă şi moarte, (cf. Gen 3,16-19) păcat care l-a aruncat pe om într-un aşa mare abis, încât el şi nimeni de pe pământ nu-l mai putea salva.
Astfel stând lucrurile cu omul şi cu toată creaţia, înţelegem parcă mai uşor, de ce Dumnezeu, Marele Creator al Universului şi al omului, nu a putut rămâne pasiv în faţa dramei păcatului provocată de mintea bolnavă a diavolului şi a îngerilor săi. Înţelegem de ce Dumnezeu a promis un Mântuitor care se va naşte, spre umilirea diavolului, dintr-o femeie prin care el a strecurat păcatul în lume, (cf. Gen 3,15). Nu numai omul aştepta această răscumpărare a Mântuitorului promis, dar şi întreaga creaţie, care a fost şi ea întinată de răutatea păcatului (cf. Rom 8,21).
Iată de ce Dumnezeu a întocmit un plan tainic de mântuire, un plan care trebuia împlinit prin sângele şi moartea unui "Miel fără cusur, a unui Miel nepătat".
Acest "Miel nepătat", care avea să fie Isus, trebuia să ia asupra sa toate păcatele noastre, toate păcatele lumii, şi împreună cu ele toată judecata divină căzută asupra lor; apoi murind pe cruce, avea să moară împreună cu noi, împreună cu toate păcatele noastre, dar şi împreună cu toată judecata căzută asupra lor. Înviind din morţi, avea să ne învie şi pe noi împreună cu toată neprihănirea sa. Ceea ce este minunat pentru noi în acest plan de iubire, este faptul că Isus a răspuns afirmativ, a spus: "Iată, vin ca să fac voia ta, Dumnezeule!" (Ev 10,9). "Draga noastră mamă Maria", aşa cum o numesc fraţii Antonio şi Marco Cavanis, s-a oferit să colaboreze plenar la această poveste de iubire, spunând: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Lev 1,38).
Trebuie să ştim că Dumnezeu nu ales ca să moară pentru noi ca Mântuitor pe unul dintr-o armată de îngeri, unul dintr-o mulţime de fii, sau unul dintr-o mulţime de oameni, ci l-a ales pe unicul său Fiu, pe Isus, "Fiul său prea iubit", pe care l-a făcut în toate om asemenea nouă, afară de păcat, (cf. Evr 4,15) şi pe care l-a constituit "Mielul ispăşitor" al tuturor păcatelor noastre şi ale lumii întregi.
Dacă privim în Biblie, putem vedea că, Dumnezeu a prefigurat marea sa iubire, pentru noi păcătoşii, de la "plinirea timpului" (cf. Gal 4,4), dragoste care avea să fie arătată în moartea lui Isus, unicul său Fiu, (cf. In 3,16), Mielul nepătat care va ridica păcatul lumii (cf. In 1,29).
Toate jertfele orânduite în Vechiul Testament, de vreme ce trebuiau reînnoite, nu asigurau decât o acoperire temporară şi ceremonială a păcatului şi pregăteau omenirea pentru acel timp când Dumnezeu va şterge definitiv şi pentru totdeauna păcatul, prin unica jertfa a lui Isus pe cruce, jertfă mult aşteptată, aşa cum ne spune a doua lectură de astăzi (cf. Evr 10,4-10).
Solemnitatea Bunei-Vestiri, surprinde tocmai momentul fericit, aşteptat de veacuri, când omului căzut în păcat i-a fost dat să audă, prin Îngerul Domnului care a vestit Mariei, suprema veste bună: apropiata venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, care avea să să-i ridice povoara păcatului. Buna-Vestire adresată lumii păcătoase, prin Maria, de către Arhanghelul Gabriel, inaugurează începutul "împlinirii timpului" (cf. Gal 4,4), începutul arătării lui Isus în lume.
Îngerul Domnului i-a vestit Mariei, şi nouă tuturor împreună cu ea că dacă ne temem de diavol, în lume va veni cel care îl va birui pe diavol; dacă ne temem de veninul păcatului, în lume va veni cel ce ridică păcatul şi dăruieşte harul; dacă ne temem de boli şi furtuni, în lume va veni cel care va birui bolile şi furtunile; dacă ne temem de întuneric, în lume va veni cel care este lumina şi va birui întunericul nostru; dacă de temem de singurătate, în lume va veni cel care va fi însoţitorul tuturor oamenilor; dacă ne temem de foamete, în lume va veni cel care este Pâinea Vieţii; dacă ne temem de moarte, în lume va veni Isus care va birui moartea noastră.
Maria, femeia promisă încă din Paradis, (cf. Gen 3,15) femeia aleasă şi pregătită încă din veşnicie, (cf. Prov 8,27-31), fecioara care l-a născut pe Fiul (cf. 2Cr 7,14), femeia umplută de har încă de la naşterea ei (cf. Lc 1, 28), în faţa unei asemenea vestiri, pentru ea, pentru întreaga lume, şi pentru întreg universul, a răspunde în numele tuturor şi a toate, cu acel "da" binecuvântat al ei (cf. Lc 1,38).
Acest "da" al Mariei de la Buna-Vestire, nu a fost un răspuns afirmativ numai pentru acel moment, numai cu acea ocazie, ci a fost un "da" spus şi reînnoit continuu până la moartea sa.
Astfel, Maria a reînnoit acest răspuns afirmativ de la Buna-Vestire, la naşterea lui Isus în grajdul sărac din Betleem; l-a reînnoit şi la fuga cu Isus în Egipt; l-a reînnoit şi în timpul vieţii ascunse a lui Isus de la Nazaret; l-a reînnoit şi atunci când Isus a lăsat-o singură începându-şi activitatea publică; l-a reînnoit şi în faţa uneltirilor duşmanilor lui Isus; l-a reînnoit şi la trădarea, vânzarea, arestarea şi biciuirea lui Isus; l-a reînnoit şi la răstignirea, moartea şi îngroparea lui Isus; l-a reînnoit şi la fuga apostolilor şi a ucenicilor din timpul patimii şi morţii lui Isus; l-a reînnoit şi când i-a adunat şi mângâiat pe ucenici în Cenacol pentru a primi pe Duhul Sfânt; l-a reînnoit şi la plecarea împreună cu apostolii şi ucenicii în misiune; l-a reînnoit şi la suferinţa şi moartea proprie; l-a reînnoit şi în cer unde continuă să se roage şi să mijlocească pentru noi fiii ei.
Pentru că Maria a spus un "da" continuu lui Dumnezeu şi planului său de mântuire, Maria a putut să audă, la trecerea ei din viaţă, de la Isus, fericitele cuvinte: "Bine, slujitor bun şi credincios... intră în bucuria stăpânului tău" (Mt 25,21), iar ea a putut să exclame apoi plină de bucurie: "De acum înainte toate popoarele mă vor numi fericită" (Lc 1,48).
Buna-Vestire a fost o bucurie care mai întâi i-a fost comunicată Mariei, dar nu s-a sfârşit cu ea, căci bucuria aceasta îi va fi adresată fiecărui om; a fost o bucurie care a început cu Maria, dar nu s-a oprit numai în acea perioadă, căci ea va continua până la sfârşitul timpului; a început cu glasul unui înger şi va continua cu Buna-Vestire a fiecărui botezat.
Dacă Mariei şi celor din timpul ei, le-a fost vestită naşterea lui Isus care avea să înfăptuiască mântuirea, nouă celor de astăzi ni se vesteşte că "Isus este venit de peste două mii de ani şi a împlinit deja mântuirea prin jertfa sa de la cruce". În acest caz, noi nu trebuie să aşteptăm o mântuire care se va realiza în viitor şi cu posibilitatea de a întârzia, ci noi trebuie să primim o mântuire deja înfăptuită şi încă continuă. De aceea nouă ne sunt adresate cuvintele Scripturii: "Astăzi şi acum este timpul să spui «da» mântuirii!" (cf. 2Cor 6,2).
Acest "da" al nostru trebuie să fie rostit atât în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu cât şi la împlinirea lui; atât la primirea mântuirii prin Isus cât şi la vestirea mântuirii altora; atât în căldura căminului nostru cât şi la părăsirea lui; atât în bucuria vieţii cât şi la acceptarea crucii de dragul lui Isus.
Să nu credem însă că noi suntem singurii, care împreună cu Isus, Maria şi Iosif, am spus acest "da" continuu toată viaţa noastră. Sfintei Familii i se alătură apostolii şi ucenicii Domnului, toţi martirii şi mărturisitorii, toţi drepţii şi sfinţii, din toate timpurile şi locurile. Biblia ne vorbeşte de o mulţime nenumărată de fericiţi care şi-a spălat veşmintele sufletului în sângele Mielului (cf. Ap 7,9.14).
Iar în ziua judecăţii, pentru acest "da" al nostru reînnoit continuu până la sfârşitul vieţii noastre, vom putea auzi de la Isus, la fel ca Maria fericitele cuvinte: "Bine, slujitor bun şi credincios... intră în bucuria stăpânului tău" (Mt 25,21).
Pr. Ioan Lungu
