Să celebrăm naşterea sfintei Fecioare Maria şi să-l adorăm pe Fiul ei, Cristos, Domnul nostru!
Cu aceste cuvinte ne întâmpină Biserica în sărbătoarea naşterii Preacuratei Fecioare Mariei, mama lui Isus şi mama noastră. Astăzi deşi vorbim despre naşterea Fecioarei Mariei, ne gândim în primul rând la naşterea lui Isus, Fiul ei. Sărbătoarea de astăzi este o celebrare a iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatăl, manifestată prin Cristos şi Duhul Sfânt, manifestată faţă de omenirea căzută în păcat, trudă, suferinţă şi moarte.
După ce omenirea amăgită la păcat de diavolul invidios (cf. Înţ 2,24) trudea din greu, suferea şi murea, Dumnezeu i-a făgăduit un mântuitor care să-i redea fericirea (cf. Gen 3,15); un mântuitor care părea să nu mai vină din cauza desfăşurării lente a evenimentelor mântuitoare din Vechiul Testament. Dar iată că dintr-o dată în întunericul lumii răsună o veste minunată, răsare o rază de speranţă neclintită: Dumnezeu nu a uitat de lumea pierdută, Dumnezeu a lucrat continuu mântuirea oamenilor, Dumnezeu este gata să împlinească visul omului, mântuirea promisă (cf. Gen 3,15), ba mai mult, Dumnezeu a adus deja în lume, în afara legii păcatului, pe cea care trebuie să-l nască pe Mesia (cf. Mih 5,1-2), pe sfânta Fecioară Maria din Nazaret (cf. Mt 1,21).
Astăzi este ziua în care Dumnezeu începe să realizeze planul său veşnic de mântuire a lumii. Şi aşa cu împăratul Solomon a zidit o casa unde să coboare şi unde să locuiască Dumnezeu, o casă sprijinită pe şapte coloane splendid ornamentate (cf. Prov 9,1); tot astfel înţelepciunea divină a construit şi ea o casă unde să locuiască Mesia, adică a zidit-o pe Maria pe temelia celor şapte daruri ale Duhului Sfânt. Dacă în ziua când mărirea Domnului a coborât asupra templului din Ierusalim a luat forma unui nor care l-a umbrit (cf. 1Rg 8,10), în ziua în care Domnul a zidit-o pe Maria, templu viu şi cald al măririi sale (cf. Ez 11,19), a făcut să strălucească în ea soarele dreptăţii (cf. Mal 4,2).
Prin sărbătoarea naşterii Maicii Domnului de astăzi ni se vesteşte bucuria că Maria îl va naşte pe Isus în lume şi în suflete; că prin Isus sclavia omului va lua sfârşit; că prin Isus, diavolul şi moartea vor fi învinşi şi aruncaţi pentru totdeauna în "iazul de foc şi pucioasă" (cf. Ap 20,10.14).
Pentru sfântul Irineu (130-202), Maria este cea care descătuşează prin credinţa ei neamul omenesc pe care Eva l-a încătuşat prin necredinţa ei. Dacă la începutul istoriei diavolul a subjugat omenirea printr-o femeie, Eva, tot astfel, la începutul noii creaţii, Dumnezeu a lucrat mântuirea şi a descătuşat omenirea tot printr-o femeie, Maria, noua Evă. De aceea, profetul Mihea, din prima lectură de astăzi, vesteşte maternitatea extraordinară a mamei lui Mesia, prin care mulţi oameni se vor întoarce la fiii lui Israel" (Mih 5,1-2). De aceea, genealogia lui Isus citită la sfânta evanghelie de astăzi ne spune că Isus şi-a asumat spre mântuire toată omenirea căzută, atât de pe linia tatălui cf. Mt 1,1-23) cât şi de pe linia mamei (Lc 3,23-38). Vestea cea bună de astăzi este că Dumnezeu nu a exclus şi exclude pe nimeni de la mântuirea sa, prin Cristos. Iar Maria este cea prin care Isus a venit la noi, prin puterea Duhului Sfânt.
Sfântul Paul, în fragmentul din Scrisoarea către Romani pe care l-am citit astăzi, ne spune că Dumnezeu: "Pe aceia pe care i-a ştiut mai dinainte (pe noi), i-a predestinat să poarte chipul Fiului său" (Rom 8,29).
Apoi, Maria, fiind prima mântuită de Isus, a devenit o imagine a noii umanităţi salvate şi înnoite de Fiul ei. De aceea, Maria este numită aurora soarelui Isus şi a împărăţiei lui Dumnezeu, icoană vie a Bisericii şi a oricărui om chemat la mântuire. De aceea, sfântul Augustin (354-430) o numeşte pe sfânta Fecioară Maria "matriţă" şi "tipar" al lui Dumnezeu. Cine se lasă modelat de această matriţă, va fi rapid format după chipul lui Isus Cristos şi al împărăţiei sale
Iată ce spune Conciliul Vatican II în acest sens: "Mama lui Isus este chipul şi pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul ce va să vină; iar aici pe pământ, străluceşte ca un semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu, până când va veni ziua Domnului (cf. 2Pt 3,10)" (LG 68).
Într-o zi, sfântul Bernard (1090-1153), abate din Clairvaux, mergând spre o închisoare să viziteze deţinuţii, a întâlnit pe stradă doi oameni; s-a apropiat de cel mai tânăr, l-a îmbrăţişat şi i-a spus: "Bucură-te, frate, căci într-o zi vei datora mântuirea lui Isus mijlocirii Maicii Domnului". Anii au trecut şi, într-o zi, părintele Bernard află că un deţinut osândit la moarte nu vrea să-şi mărturisească păcatele şi nici un voia să audă de cele religioase. S-a dus să-l caute, l-a găsit şi l-a îndemnat să se împace cu Dumnezeu, dar toate strădaniile au fost zadarnice. Atunci a început să recite o rugăciune de invocare a mijlocirii Mariei. În timp ce sfântul Bernard se ruga, faţa deţinutului se lumina din ce în ce mai mult. Când părintele a încheiat rugăciunea, deţinutul a cerut să-şi mărturisească păcatele şi a primit sfânta împărtăşanie. Satisfăcut, părintele Bernard l-a îmbrăţişat şi i-a zis: "Da, frate, Mariei ai să-i datorezi mântuirea ta". "Aşa este, părinte, de mult timp mi-ai prezis aceasta!" Era omul cel tânăr îmbrăţişat de sfântul Bernard.
Toţi datorăm, într-un mod de a spune, iertarea păcatelor şi mântuirea veşnică, Mariei, căci prin ea Dumnezeu, în Duhul Sfânt, l-a trimis pe Isus Mântuitorul la noi. Maria nu numai că l-a adus pe Isus la noi, ci ea ne duce şi pe noi la Isus. S-o chemăm în ajutor în toate trebuinţele noastre.
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!
La mulţi ani tuturor celor care au numele legat de numele binecuvântat al Mariei!
Pr. Ioan Lungu
