Iubiți frați și surori,
Sunteți adunați la Assisi la 40 de ani de la Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace, desfășurată pe 27 octombrie 1986. Acel eveniment a fost inițiat de Sfântul Ioan Paul al II-lea, care, cu acea ocazie, a subliniat legătura intrinsecă dintre o atitudine religioasă autentică și un simț profund al păcii.
Adresez salutul meu cordial patriarhilor și liderilor religioși, dintre care mulți au luat parte activ la diferitele zile de rugăciune și dialog organizate de-a lungul anilor. Îl salut cu căldură și pe Excelența Sa Felice Accrocca, episcop de Assisi, familiile franciscane și pe toți cei prezenți. Mi-aș fi dorit foarte mult să fiu alături de voi la mormântul Sfântului Francisc, cu prilejul acestei aniversări importante, pentru a vă vedea fețele și a mărturisi împreună faptul că a trăi ca frați și surori este deja posibil!
Mulțumesc Dicasterului pentru Dialogul Interreligios și Comunității „Sfântul Egidiu” pentru angajarea lor de a continua pe calea trasată de predecesorii mei. Mă bucură parcursul lung și fidel urmat în acești ani, care a adus multe roade. Papa Francisc a spus despre acea zi de neuitat din octombrie 1986: „Nu trebuia și nici nu putea să rămână un eveniment izolat. Ați continuat pe acest drum și i-ați dat un nou avânt” (Discurs adresat participanților la Întâlnirea Internațională pentru Pace, 30 septembrie 2013).
Într-adevăr, în urma acelei prime întâlniri istorice, Sfântul Ioan Paul al II-lea ne-a îndemnat să „continuăm să trăim spiritul de la Assisi” (Discurs adresat liderilor religiilor lumii la Assisi, 26 octombrie 1986). Era vremea Războiului Rece, o situație foarte diferită de aceea cu care ne confruntăm astăzi. După 1989, mulți au crezut că globalizarea va asigura o pace durabilă pentru întreaga lume. Din păcate, așa cum am scris în Magnifica humanitas, „s-a pus o încredere aproape oarbă în capacitatea piețelor de a genera prosperitate, democrație și stabilitate. În realitate, în loc să genereze automat unitate și pace, globalizarea a provocat reacții fundamentaliste, identitare și naționaliste” (nr. 201).
În acest context, asistăm la o „revenire îngrijorătoare a războiului ca instrument al politicii internaționale” (ibid., 190). Așa cum afirmă Catehismul Bisericii Catolice, „acumularea de arme apare multora ca un mijloc paradoxal adecvat pentru a-i descuraja pe potențialii adversari de la război. Aceștia o consideră cel mai eficient mijloc de a asigura pacea între națiuni” (nr. 2315), trădând astfel memoria secolului al XX-lea și măcelul absurd a milioane de vieți omenești. Tocmai în aceste vremuri, marcate de o „cultură a puterii”, este necesară cultivarea spiritului de la Assisi, care presupune respingerea justificării religioase a războiului, un spirit de mediere și dialog, precum și o reflecție contemplativă împletită cu o acțiune creativă în slujba unui viitor al păcii. Da, pacea trebuie să devină din nou idealul comun al tuturor popoarelor, steaua călăuzitoare pentru toate alegerile noastre, etalonul care scoate la iveală nedreptatea și orizontul împărtășit de toți.
Trebuie să reconstruim pacea pretutindeni, nu să ne pregătim pentru noi războaie. Războiul nu poate fi purtat niciodată în numele lui Dumnezeu. Pentru noi, credincioșii, „a lupta în numele religiei înseamnă a ataca însăși religia” (Magnifica humanitas, 223). Nu există „război sfânt”: doar pacea este sfântă.
De aceea, parcursul început la Assisi, ca o căutare comună a păcii, este, înainte de toate, calea rugăciunii. Rugăciunea poate părea slabă în fața puterilor lumii, dar ea constituie forța umilă a credincioșilor. Să ne îndreptăm către Dumnezeu, dăruitorul păcii, pentru ca el să atingă inimile celor care caută războiul și terorismul. Să nu uităm că rugăciunea nu este niciodată zadarnică.
Într-adevăr, rugăciunea este o școală a dialogului cu Dumnezeu, cu oamenii și cu toate creaturile. Să ne gândim la sfântul Francisc, a cărui trecere la cele veșnice am comemorat-o la împlinirea a opt sute de ani. Lumea are nevoie de dialog. Calea de la Assisi îi cheamă pe liderii religioși să promoveze un climat de dialog în rândul credincioșilor și în cadrul societății, astfel încât limbajul aroganței să facă loc limbajului păcii, al negocierii și al înțelegerii. Acest lucru va ajuta la „îndepărtarea treptată a omenirii de ciclul violenței” (ibid., 221).
Fraților și surorilor, fie ca rugăciunile noastre să obțină de la Dumnezeu acea pace pentru națiunile lumii după care tânjim. Fie ca el să facă din noi instrumente dezarmate ale păcii sale. „Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu” (Mt 5,9).
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
