|
| © Vatican Media |
Sanctitate,
Preafericiri,
Iluştri reprezentanţi ai Bisericilor creştine şi ai marilor religii mondiale!
Ne-am rugat pentru pace conform diferitelor noastre tradiţii religioase şi acum ne-am adunat pentru a transmite un mesaj de reconciliere. Conflictele există oriunde există viaţă, dar războiul nu ne ajută să le înfruntăm, nici să le rezolvăm. Pacea este un drum permanent de reconciliere. Vă mulţumesc că aţi venit aici să vă rugaţi pentru pace, arătând lumii cât de decisivă este rugăciunea. Inima umană trebuie, de fapt, să fie deschisă către pace, iar în meditaţie se deschide, în rugăciune iese din sine. Reintrarea în noi înşine pentru a ieşi din noi înşine. Mărturisim acest lucru oferind omenirii contemporane imensele comori ale spiritualităţilor antice.
Lumea însetează după pace: are nevoie de o adevărată şi solidă epocă de reconciliere, care să pună capăt opresiunii, manifestării forţei şi indiferenţei faţă de drept. Gata cu războaiele, cu grămezile lor dureroase de morţi, de distrugeri, exilaţi! Noi astăzi, împreună, manifestăm nu numai dorinţa noastră fermă de pace, ci şi conştientizarea faptului că rugăciunea este o mare forţă de reconciliere. Cei care nu se roagă abuzează de religie, chiar pentru a ucide. Rugăciunea este o mişcare a spiritului, o deschidere a inimii. Nu cuvinte strigate, nu comportamente ostentative, nu sloganuri religioase folosite împotriva creaturilor lui Dumnezeu. Avem credinţa că rugăciunea schimbă istoria popoarelor. Locurile de rugăciune să fie corturi de întâlnire, sanctuare de reconciliere, oaze de pace.
Pe 27 octombrie 1986, Sfântul Ioan Paul al II-lea i-a invitat pe liderii religioşi ai lumii la Assisi să se roage pentru pace: niciodată să nu mai fim unii împotriva altora, ci unii alături de alţii. A fost un moment istoric, un punct de cotitură în raporturile dintre religii. În "spiritul de la Assisi", aceste întâlniri de rugăciune şi dialog au continuat an de an, creând un climat de prietenie între liderii religioşi şi primind cu bucurie numeroase apeluri la pace. Lumea de astăzi pare să fi mers în direcţia opusă, dar noi reîncepem de la Assisi, de la acea conştientizare a sarcinii noastre comune, de la acea responsabilitate pentru pace. Mulţumesc Comunităţii "Sfântul Egidiu" şi tuturor organizaţiilor, catolice şi nu numai, care, adesea mergând împotriva curentului, menţin viu acest spirit.
Pentru Biserica Catolică, rugăciunea în "spiritul de la Assisi" se bazează pe fundamentul solid exprimat în declaraţia Nostra aetate a Conciliului al II-lea din Vatican, şi anume, reînnoirea raportului dintre Biserica Catolică şi religii. Şi chiar astăzi [28 octombrie 2025] celebrăm a şaizecea aniversare a promulgării declaraţiei Nostra aetate: era 28 octombrie 1965.
Împreună, reafirmăm angajarea faţă de dialog şi de fraternitate, dorit de părinţii conciliari, care a dat atâtea roade. Cuvintele de atunci: "Nu-l putem invoca pe Dumnezeu ca Tată al tuturor oamenilor dacă refuzăm să ne comportăm ca fraţi faţă de unii dintre oameni care au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu" (Nostra aetate, 5), ne învaţă Conciliul al II-lea din Vatican. Toţi credincioşii sunt fraţi. Şi religiile, ca "surori", trebuie să încurajeze popoarele să se trateze reciproc ca fraţi, nu ca duşmani. Pentru că "diferitele popoare constituie de fapt o singură comunitate. Au o singură origine" (ibid., 1).
Anul trecut v-aţi întâlnit la Paris şi Papa Francisc v-a scris cu această ocazie: "Trebuie să îndepărtăm de religii tentaţia de a deveni instrumente pentru a alimenta naţionalisme, etnicisme, populisme. Războaiele devin tot mai intense. Vai de cei care încearcă să-l tragă pe Dumnezeu în războaie!"[1]. Îmi însuşesc aceste cuvinte şi repet cu forţă: niciodată războiul nu este sfânt, numai pacea este sfântă, pentru că este voită de Dumnezeu!
Cu forţa rugăciunii, cu mâinile goale ridicate spre cer şi cu mâinile deschise către ceilalţi, trebuie să facem în aşa fel încât această perioadă a istoriei marcată de război şi de aroganţa forţei să se încheie curând şi să înceapă o nouă istorie. Nu putem accepta ca această perioadă să continue, ca ea să plăsmuiască mentalitatea popoarelor, ca noi să ne obişnuim cu războiul ca un tovarăş normal al istoriei umane. Ajunge! Este strigătul săracilor şi strigătul pământului. Ajunge! Doamne, ascultă strigătul nostru!
Venerabilul Giorgio La Pira, martor al păcii, în timp ce lucra politic în vremuri dificile, i-a scris Sfântului Paul al VI-lea: avem nevoie de "o istorie diferită a lumii: «istoria epocii negocierilor», istoria unei lumi noi fără război"[2]. Acestea sunt cuvinte care astăzi mai mult ca oricând pot fi un program pentru omenire.
Cultura reconcilierii va înfrânge actuala globalizare a neputinţei, care pare să ne spună că o altă istorie este imposibilă. Da, dialogul, negocierea, cooperarea pot înfrunta şi rezolva tensiunile care se deschid în situaţiile de conflict. Trebuie să o facă! Locurile şi oamenii care trebuie să facă acest lucru există. "A pune capăt războiului este datoria urgentă a tuturor responsabililor politici în faţa lui Dumnezeu. Pacea este prioritatea oricărei politici. Dumnezeu le va cere cont celor care nu au căutat pacea sau au instigat tensiunile şi conflictele, în fiecare zi, lună şi an de război"[3].
Acesta este apelul pe care noi, liderii religioşi, îl adresăm din toată inima guvernanţilor. Facem ecoul dorinţei popoarelor de pace. Vorbim în numele celor care nu sunt auziţi şi nu au glas. Trebuie să îndrăznim să căutăm pacea!
Şi dacă lumea ar fi surdă la acest apel, suntem siguri că Dumnezeu va asculta rugăciunea noastră şi lamentările atâtor oameni care suferă. Pentru că Dumnezeu vrea o lume fără război. El ne va elibera de acest rău!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Francisc, Mesaj adresat participanţilor la întâlnirea de rugăciune pentru pace din Paris, 17 septembrie 2024.
[2] G. La Pira, Abbattere muri, costruire ponti [A dărâma ziduri, a construi punţi ], Cinisello Balsamo 2015, 802.
[3] Francisc, Discurs pentru Întâlnirea de Rugăciune pentru Pace "Nimeni nu se mântuieşte singur – Pace şi Fraternitate", Roma, Campidoglio, 20 octombrie 2020.
