Anul acesta, "Întâlnirea de rugăciune pentru pace" s-a desfăşurat la 27 octombrie 2011, la Assisi. La eveniment au participat Sfântul Părinte şi numeroşi reprezentanţi ai religiilor lumii, adunaţi în comuniune pentru câteva momente de rugăciune pentru pace.

Cu opt secole în urmă, la Assisi, Francisc, un tânăr plin de entuziasm, lasă plăcerile aceste lumi şi devine "gol" pentru Cristos. În momentul în care a luat această decizie, pentru Francisc avea să se prăbuşească lumea banului, a egoismului, a violenţei, lăsând loc acelei lumi a rugăciunii. Acel inedit şi simplu gest avea să arunce sămânţa care va aduce drept rod "spiritul din Assisi". Acest spirit al sfântului Francisc, a fost cultivat şi promovat de fericitul papă Ioan Paul al II-lea, în special la reuniunea cu principalii lideri religioşi ai lumii, la 27 octombrie 1986, pentru un moment de comuniune şi rugăciune comună pentru pace desfăşurat la Assisi. Acest eveniment, absolut inedit, a fost expresia comună de promovare a păcii în faţă atâtor conflicte armate ce zguduie încă lumea. Sfântul Părinte va reveni la Assisi, însoţit, încă o dată, de reprezentaţii mondiali ai diferitelor religii, în ianuarie 1993, în timpul conflictelor din fosta Iugoslavie, şi ulterior la 24 ianuarie 2002 , după teribilul atentat de la 11 septembrie 2001.

La 25 de ani de la acea prima întâlnire, papa Benedict al XVI-lea a adresat o noua invitaţie reprezentanţilor tuturor religiilor să se reîntoarcă la Assisi. Astfel "pelerinii păcii", circa 300 de delegaţi ai diverselor Biserici şi comunităţi ecleziastice, au ajuns împreună cu trenul la 27 octombrie în oraşul "Sărăcuţului din Assisi". Fiind vorba de o dată omagială, la cei 25 de ani de rugăciune pentru pace, se cerea să fie şi un moment de bilanţ, dar şi un nou efort de a continua drumul început împreună pentru promovarea păcii, dând exemplu prin propria credinţă şi prin rugăciune. Noutatea, în cadrul întâlnirii, a fost invitaţia din partea Suveranului Pontif adresată către atei de a participa la acest eveniment.

Această zi a cuprins două momente majore unite de un pelerinaj. Primul moment a fost cel consumat în bazilica "Sfânta Maria a Îngerilor" unde au fost prezentate mesajele principalelor religii. Seria discursurilor a fost deschisă de Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, care şi-a început alocuţiunea cu aceste cuvinte: "Fiecare dialog autentic poartă în sine germenii unei metamorfoze care stă să se împlinească". A urmat intervenţia lui Rowan Williams, arhiepiscopul de Canterbury, care a insistat pe ideea că "pacea de durată începe tocmai din momentul când noi îl vom vedea şi îl vom respecta pe aproapele nostru exact ca şi pe noi înşine" . Rabinul Rosen David a asemănat această întâlnire cu un drum anevoios, ca un urcuş care trebuie străbătut. A prezentat şi o frumoasă imagine din cartea Genezei: aceea a arcei lui Noe, unde cu toţii adunaţi pentru a supravieţui potopului, atât de diferiţi între ei, au trăit împreună în acea arcă în pace şi înţelegere desăvârşită. Rând pe rând, reprezentanţi ai hinduismului, budismului, islamismului, ai vechilor religii africane şi ai ateilor au luat cuvântul, întărind prin alocuţiunile lor acelaşi deziderat al angajării în favoarea păcii. Prima parte a întâlnirii s-a încheiat prin discursul Sfântului Părinte. Acesta a identificat două tipologii de manifestare a violenţei care se manifestă astăzi: mai întâi e vorba de terorism, care e motivat religios şi de aceea a insistat asupra idei că religia nu trebuie să fie o justificare pentru a conduce un conflict. A doua tipologie, opusă celei dintâi, este aceea a absenţei lui Dumnezeu. Nu-ul spus Creatorului face să producă ură, război. Sfântul Părinte şi-a încheiat alocuţiunea amintind că este necesar să parcurgem acest drum al dialogului şi al purificării continue, al înţelegerii şi trăirii propriei credinţe.

A urmat un marş al păcii propus de tinerii din diecezele Umbriei. Acestora li s-au alăturat Sfântul Părinte şi delegaţiile religiilor prezente la eveniment. Partea a două a continuat în bazilica "Sfântul Francisc". "Nu întoarceţi nimănui răul pentru rău, aveţi în vedere să faceţi bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi" Rom 12,17-18, acesta a fost motoul ce a însoţit momentele de rugăciune de după-amiază. S-a cerut iertare, s-a cerut răbdare şi putere în aceste rugăciuni, toate acestea pentru a avea o lume mai bună, mai paşnică. Sfântul Părinte a repetat, împreună cu liderii religioşi prezenţi, cuvintele predecesorului său "De acum fără violenţă, fără război, fără terorism. În numele lui Dumnezeu fiecare religie să poarte pe pământ dreptate, pace, iertare, viaţă, iubire".

Ziua de rugăciune de la Assisi s-a încheiat cu dorinţa, venită din inimile tuturor, de a sta alături de cel aflat în mizerie şi de cel abandonat, devenind purtătorii strigătului celui fără voce, lucrând efectiv pentru a depăşi fiecare situaţie dramatică, cu această convingere că nimeni nu poate fi fericit de unul singur.

Pot spune că a fost o întâlnire de suflet, urmărită de mulţi pelerini, un moment care a readus la Assisi religiile lumii şi care a demonstrat încă o data că există ceva care îi uneşte în dorinţa de a lupta pentru pace.

Pr. Marian Benchea