Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanților la Jubileu și la întâlnirea reprezentanților pontificali (10 iunie 2025)

© Vatican Media

Eminenţe, Excelenţe, Monseniori,

Un salut special vouă tuturor, preaiubiţi reprezentanţi pontificali. Înainte de a împărtăşi cuvintele pregătite, aş dori doar să spun Eminenţei Sale şi vouă tuturor că ceea ce a relatat cardinalul nu am spus la sugestia cuiva, ci pentru că eu cred profund în asta: rolul vostru, slujirea voastră sunt de neînlocuit. Multe lucruri nu s-ar putea întâmpla în Biserică dacă nu ar fi datorită jertfei, muncii şi a tot ceea ce faceţi, pentru a permite ca o dimensiune atât de importantă a marii misiuni a Bisericii să meargă înainte, şi mai exact în acel caz despre care vorbeam, adică despre selecţia candidaţilor pentru episcopat. Vă mulţumesc din inimă pentru ceea ce faceţi! Acum, vă rog, aveţi un pic de răbdare.

După celebrarea de ieri dimineaţă, pentru Jubileul Sfântului Scaun, sunt bucuros să pot petrece puţin timp cu voi, care sunteţi reprezentanţii papei pe lângă statele şi organizaţiile internaţionale din întreaga lume.

Înainte de toate, vă mulţumesc că aţi venit, întreprinzând o călătorie care pentru mulţi dintre voi a fost foarte lungă. Mulţumesc! Voi sunteţi, deja cu persoanele voastre, o imagine a Bisericii Catolice, pentru că nu există în nicio ţară din lume un corp diplomatic atât de universal ca al nostru! Însă, în acelaşi timp, cred că se poate spune la fel că nicio ţară din lume nu are un corp diplomatic atât de unit cum sunteţi voi uniţi: deoarece comuniunea voastră, a noastră, nu este doar funcţională, nici doar ideală, ci suntem uniţi în Cristos şi suntem uniţi în Biserică. Este interesant să reflectăm asupra acestui fapt: că diplomaţia Sfântului Scaun constituie chiar în personalul său un model - desigur nu perfect, dar foarte semnificativ - al mesajului pe care îl propune, adică acela al fraternităţii umane şi al păcii între toate popoarele.

Preaiubiţilor, fac primii paşi în această slujire pe care Domnul mi-a încredinţat-o. Şi simt şi faţă de voi ceea ce am mărturisit acum câteva zile când am vorbit Secretariatului de Stat, adică recunoştinţă pentru cei care mă ajută să-mi desfăşor slujirea zi de zi. Această recunoştinţă este cu atât mai mare când mă gândesc - şi ating cu mâna atunci când abordez diversele teme - că munca voastră mă precedă adesea! Da, şi acest lucru este valabil mai ales pentru voi. Pentru că, atunci când mi se prezintă o situaţie care se referă - de exemplu - la Biserica dintr-o anumită ţară, pot conta pe documentaţia, pe reflecţiile, pe rezumatele pregătite de voi şi de colaboratorii voştri. Reţeaua Reprezentanţelor Pontificale este întotdeauna activă şi operaţională. Acesta este pentru mine un motiv de mare apreciere şi recunoştinţă. Spun aceasta gândindu-mă, desigur, la dăruirea şi la organizarea, dar şi mai mult la motivaţiile care vă călăuzesc, la stilul pastoral care ar trebui să ne caracterizeze, la spiritul de credinţă care ne animă. Graţie acestor calităţi şi eu voi putea experimenta ceea ce scria Sfântul Paul al VI-lea, şi anume că prin intermediul reprezentanţilor săi, care locuiesc în diferitele naţiuni, papa devine părtaş de însăşi viaţa fiilor săi şi, aproape inserându-se în ea, ajunge să cunoască, într-un mod mai rapid şi sigur, necesităţile lor şi în acelaşi timp aspiraţiile lor (cf. Scrisoarea apostolică M.P. Sollicitudo omnium Ecclesiarum, Introducere).

Şi acum aş vrea să împărtăşesc cu voi o imagine biblică ce mi-a venit în minte când m-am gândit la misiunea voastră în raport cu a mea. La începutul Faptelor Apostolilor (3,1-10), relatarea vindecării şchiopului descrie bine slujirea lui Petru. Suntem în zorii experienţei creştine şi prima comunitate, adunată în jurul apostolilor, ştie că se poate baza pe o unică realitate: Isus, înviat şi viu. Un om şchiop stă la uşa templului cerşind. Pare imaginea unei omeniri care a pierdut speranţa şi este resemnată. Şi astăzi Biserica întâlneşte adesea bărbaţi şi femei care nu mai au bucurii, pe care societatea i-a marginalizat, sau pe care viaţa i-a constrâns într-un anumit sens să cerşească existenţa. Aşa relatează această pagină din Faptele Apostolilor: "Petru şi-a aţintit privirea asupra lui şi, împreună cu Ioan, i-a zis: «Uită-te la noi!». El i-a privit cu atenţie, aşteptând să primească ceva de la ei. Dar Petru i-a zis: «Argint şi aur nu am, însă ceea ce am, aceea îţi dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă!». Şi, prinzându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Îndată i s-au întărit picioarele şi gleznele şi, sărind în picioare, a început să umble. A intrat cu ei în templu umblând, sărind şi lăudându-l pe Dumnezeu" (3,4-8).

Ne face să ne gândim cererea pe care Petru i-o face acestui om: "Uită-te la noi!". A ne privi în ochi înseamnă a construi o relaţie. Slujirea lui Petru este să creeze relaţii, punţi; iar un reprezentant al papei este, înainte de toate, în slujba acestei invitaţii, a acestei priviri în ochi. Fiţi mereu privirea lui Petru! Fiţi oameni capabili să construiţi relaţii acolo unde este cel mai dificil. Dar, făcând aceasta, păstraţi aceeaşi umilinţă şi acelaşi realism al lui Petru, care ştie foarte bine că nu are soluţia la toate: "Argint şi aur nu am", spune el; dar ştie şi că are ceea ce contează, adică pe Cristos, sensul cel mai profund al fiecărei existenţe: "În numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă!".

A-l da pe Cristos înseamnă a da iubire, a da mărturie despre acea caritate care este gata la orice. Contez pe voi pentru ca în ţările în care trăiţi toţi să ştie că Biserica este întotdeauna gata la orice din iubire, că este întotdeauna de partea celor din urmă, a săracilor şi că va apăra întotdeauna dreptul sacrosanct de a crede în Dumnezeu, de a crede că această viaţă nu este în voia puterilor acestei lumi, ci este străbătută de un sens misterios. Numai iubirea este demnă de credinţă, în faţa durerii celor nevinovaţi, a răstigniţilor de astăzi, pe care mulţi dintre voi îi cunosc personal, pentru că slujiţi popoare care sunt victime ale războaielor, ale violenţelor, ale nedreptăţilor sau şi ale acelei false bunăstări care înşală şi dezamăgeşte.

Iubiţi fraţi, să vă mângâie mereu faptul că slujirea voastră este sub umbra Petri, aşa cum veţi găsi gravat pe inelul pe care îl veţi primi ca dar al meu. Simţiţi-vă mereu legaţi de Petru, păziţi de Petru, trimişi de Petru. Numai în ascultarea şi în comuniunea efectivă cu papa slujirea voastră va putea să fie eficace pentru edificarea Bisericii, în comuniune cu episcopii locali.

Să aveţi întotdeauna o privire binecuvântătoare, pentru că slujirea lui Petru este să binecuvânteze, adică să ştie să vadă mereu binele, chiar şi cel ascuns, cel care este în minoritate. Simţiţi-vă misionari, trimişi de papa pentru a fi instrumente de comuniune, de unitate, în slujba demnităţii persoanei umane, promovând pretutindeni relaţii sincere şi constructive cu autorităţile cu care veţi fi chemaţi să cooperaţi. Competenţa voastră să fie mereu luminată de decizia fermă pentru sfinţenie. Îi avem ca exemplu pe sfinţii care au fost în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun, precum Sfântul Ioan al XXIII-lea şi Sfântul Paul al VI-lea.

Preaiubiţilor, prezenţa voastră astăzi aici întăreşte conştiinţa că rolul lui Petru este să întărească în credinţă. Voi cei dintâi aveţi nevoie de această întărire pentru a deveni mesageri ai ei, semne vizibile în fiecare parte a lumii.

Poarta Sfântă prin care am trecut cu toţii împreună ieri dimineaţă să ne îndemne să fim martori curajoşi ai lui Cristos, care este mereu speranţa noastră. Mulţumesc.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu