În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
În acest moment, înainte de a intra în tema zilei, putem oferi o rugăciune pentru odihna veșnică a tatălui pro-prefectului Dicasterului pentru Evanghelizare, cardinalul Tagle, și pentru mângâierea întregii familii.
[recitarea Bucură-te, Marie]
Sunt sincer foarte bucuros să vă întâlnesc la finalul acestor zile de pregătire destinate noilor episcopi și mulțumesc Dicasterelor pentru Episcopi, pentru Bisericile Orientale și pentru Evanghelizare – Secțiunea I Evanghelizare și Noi Biserici Particulare – pentru pregătirea lor. Unii dintre cei care au lucrat în organizare sunt aici și le mulțumesc, știind puțin despre ce înseamnă organizarea acestui program.
Ați trăit o experiență singulară de fraternitate: împreună ați ascultat, v-ați rugat, ați celebrat Euharistia și v-ați împărtășit speranțele și visele pe care le purtați în inima voastră pentru Bisericile pe care Domnul tocmai le-a încredințat în grija voastră ca păstori. Toate acestea vă vor ajuta să vă amintiți ceva foarte simplu și prețios: niciun Episcop nu merge singur.
Preaiubiților, să știți că sunteți în rugăciunile mele și, alături de voi, Bisericile voastre: preoți, diaconi, consacrați și consacrate, seminariști, familii, tineri, bătrâni, săraci, cei care suferă și cei care încă așteaptă să întâlnească bucuria evangheliei. Fiecare trebuie să-și găsească un loc în inima episcopului, pentru că fiecare are deja un loc în inima lui Cristos. De aceea, aș dori acum să împărtășesc cu voi câteva reflecții pe tema: „Episcopi, slujitori ai comuniunii în Biserică și în lumea de astăzi”.
În primul rând, a rămâne cu Isus. Printre multele lucruri pe care veți fi chemați să le faceți ca episcopi, acesta este cel mai important. Suntem episcopi, dar suntem în primul rând discipoli. Pentru a vorbi despre el, trebuie să fim cu el; pentru a conduce poporul său, trebuie să ne lăsăm călăuziți de el în fiecare zi. „A rânduit doisprezece – ne spune Evanghelia după Marcu – și i-a numit apostoli, ca să fie cu el și să-i trimită să predice” (Mc 3,14). Aceasta este porunca Evangheliei: să fim cu el și, prin el, să fim trimiși. Să nu uităm niciodată acest lucru. De aceea, prețuiți întotdeauna timpul vostru cu Domnul: Euharistia, Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea și acele momente în care puteți fi în prezența lui cu inima simplă a unui discipol care se lasă iubit de Domnul său. De acolo se naște slujirea noastră. Și când inimile noastre rămân aproape de el, și slujirea noastră devine mai senină, mai liberă, mai rodnică.
Un al doilea aspect: a avea inima lui Isus Bunul Păstor, o inimă îndreptată complet către Tatăl și, tocmai din acest motiv, total dăruită fraților și surorilor. Isus spune: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi” (In 10,11). Acesta este modelul nostru. Episcopul este un om care învață tot mai mult în fiecare zi să-și iubească poporul: să-i cunoască bucuriile și necazurile, să împărtășească visele lor, să se bucure văzând comunitățile lor crescând. Veți hirotoni preoți și diaconi, veți întâlni tineri entuziaști, veți vedea generozitatea tăcută a atâtor călugări, călugărițe, misionari, cateheți și familii și veți descoperi din ce în ce mai mult frumusețea poporului lui Dumnezeu. Iubiți oamenii pe care Domnul vi i-a încredințat. Învățați-le numele, ascultați-le istoriile, intrați în casele lor când puteți, rugați-vă cu ei. Mai ales în Bisericile tinere, prezența episcopului spune adesea multe, chiar înaintea cuvintelor sale. O vizită, o binecuvântare, timp acordat unui preot, ascultarea unei familii, conversația cu un tânăr: acestea sunt gesturi mici, dar pot rămâne în sufletul unei persoane pentru toată viața.
O altă caracteristică a episcopului este ceea ce tradiția numește sollicitudo pastoralis, solicitudine pastorală. Nu înseamnă pur și simplu a avea multe responsabilități. Este ceva mai profund: înseamnă a purta propriul popor în inimă. Sfântul Paul a numit grija pentru toate Bisericile „grija sa zilnică” (2Cor 11,28). Astfel, Biserica la care ați fost trimiși devine din ce în ce mai mult o parte din viața voastră, aproape o parte din voi înșivă. Tocmai asta înseamnă paternitatea episcopală: a avea un suflet mare, suficient de mare pentru a face loc tuturor, a purta proprii copii în sine și a-i prezenta în fiecare zi Domnului în rugăciune. Papa Francisc a amintit că „apropierea este una dintre trăsăturile lui Dumnezeu față de poporul său” (Omilia la centenarul nașterii Sfântului Ioan Paul al II-lea, 18 mai 2020). Și vorbind episcopilor la Cursul de Formare din 12 septembrie 2019, a spus: „Existăm pentru a face tangibilă această apropiere”. Ce cuvinte prețioase pentru noi! Fie ca oamenii să simtă, prin prezența noastră, ceva din duioșia și paternitatea lui Dumnezeu! Și acest lucru este valabil mai ales pentru preoți.
În acest sens, iubiți frați, vă îndemn să vă iubiți preoții. Ei să găsească în fiecare dintre voi un părinte și un frate. Ascultați-i, încurajați-i, rugați-vă pentru ei, bucurați-vă de binele pe care îl fac și însoțiți-i cu încredere în slujirea lor. Acordați o atenție deosebită celor bătrâni și bolnavi. Faceți-i să știe că sunt prețioși, că Biserica le este recunoscătoare și că episcopul nu-i uită. Uneori este suficient un telefon, o vizită, un cuvânt de iubire din partea voastră.
Un alt aspect al slujirii noastre pe care aș dori să-l amintesc este, în frumoasa expresie a sfântului Augustin, acela de a fi un „amoris officium” (In Iohannis Evangelium, 123, 5): o slujire a iubirii. Predica noastră este un act de iubire, așa cum sunt ascultarea, rugăciunea, discernământul, timpul dedicat oamenilor, prezența noastră. Este caritate pastorală, care îi permite lui Cristos Păstorul să ajungă la oamenii pe care îi iubește prin persoana noastră săracă.
Trăim într-o epocă a schimbărilor rapide. Dezvoltările tehnologiilor de comunicații și ale inteligenței artificiale au deschis posibilități pe care, până acum câțiva ani, nici nu ni le-am fi imaginat. Dar cu siguranță nu pot elibera omenirea de păcat și de consecințele sale: acest lucru este demonstrat tragic de crizele pe care le trăim. În scenariul complex și, în anumite privințe, tulburător al celui actual, Biserica a celebrat anul trecut Jubileul Speranței. Poate pentru că trăiește în afara lumii? Dimpotrivă, pentru că, prin Cristos, mort și înviat, este trimisă să proclame tuturor evanghelia mântuirii. Și noi, episcopii, suntem primii destinatari ai acestui mandat. Prin enciclica Magnifica humanitas, cred că am oferit, în primul rând păstorilor Bisericilor, o viziune și o metodă pentru a aborda marea provocare a protejării umanului în era inteligenței artificiale. Vă încurajez să promovați căi de reflecție și dialog în diecezele voastre, să-i formați și să-i sprijiniți pe cei care doresc să se angajeze în slujirea civilizației iubirii.
Mulți dintre voi proveniți din Biserici tinere. Cunoașteți frumusețea și totodată dificultatea misiunii, a unei Biserici care poate posedă puțin, dar este bogată în mare credință. De aceea, vă invit să păstrați o inimă misionară. Este un dar prețios pe care Domnul l-a pus în mâinile voastre și care poate deveni și mai mare în slujirea voastră episcopală. Episcopul misionar are o inimă deschisă tuturor: nu numai celor care frecventează parohiile noastre, ci și creștinilor de alte confesiuni, credincioșilor de alte religii, persoanelor care nu mărturisesc o credință, tuturor bărbaților și femeilor de bună voință. El îi ascultă și îi respectă pe toți, se apropie de toți și știe să recunoască binele prezent în inima fiecăruia.
Sfântul Augustin, adresându-se poporului său, spunea: „Vobis enim sum episcopus, vobiscum sum christianus” – cred că știți cu toții asta – „pentru voi [...] eu sunt episcop, cu voi sunt creștin” (Sermo 340, 1). Să mergem cu poporul nostru: să ne rugăm cu el, să ascultăm cuvântul cu el, să celebrăm Euharistia cu el. Să căutăm fața Domnului cu el în fiecare zi.
Fraților preaiubiți, în timp ce vă întoarceți la Bisericile voastre, purtați cu voi această certitudine: Domnul, care v-a chemat, este credincios. El vă va preceda pe drum, vă va însoți în drumul vostru și, cu darul Duhului său Sfânt, vă va da lumină în fiecare zi. Și fie ca Maria, Maica Bisericii, să vă protejeze mereu pe voi și poporul încredințat vouă. Mulțumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
