|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!
Sunt bucuros să fiu alături de voi, care reprezentaţi toţi consacraţii şi consacratele din lume, în această săptămână a Jubileului vostru la Roma. Vă primesc cu o îmbrăţişare care porneşte din inimă şi care doresc să ajungă până în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului, unde ştiu că vă pot găsi. Îndeosebi, amintind ceea ce v-a spus deja Papa Francisc, vreau la rândul meu să vă declar că Biserica are nevoie de voi şi de toată diversitatea şi bogăţia formelor de consacrare şi de slujire pe care le reprezentaţi (cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, 2 februarie 2023).
Cu vitalitatea voastră şi mărturia unei vieţi în care Cristos este centrul şi Domnul, puteţi contribui la "trezirea lumii" (cf. Francisc, Scrisoarea apostolică către toate persoanele consacrate cu ocazia Anului Vieţii Consacrate, 21 noiembrie 2014, II, 2). Am auzit asta în această dimineaţă: că voi puteţi trezi lumea! În acest sens, trebuie reiterat mereu cât de important este pentru voi toţi să fiţi înrădăcinaţi în Cristos. Numai aşa, de fapt, veţi putea îndeplini rodnic misiunea voastră, trăind vocaţia ca parte a minunatei aventuri de a-l urma mai îndeaproape pe Isus (cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Decretul Perfectae caritatis, 1). Uniţi cu el şi în el între voi, micile voastre lumini devin ca trasarea unei cărări luminoase în marele proiect de pace şi de mântuire pe care Dumnezeu îl are pentru omenire. Din acest motiv, vouă, fiice şi fii ai fondatorilor şi fondatoarelor, vă adresez un îndemn cald de a "vă întoarce în inimă", ca loc unde puteţi redescoperi scânteia care a animat începuturile istoriei voastre, încredinţând celor care v-au precedat o misiune specifică durabilă şi care vă este încredinţată astăzi. Într-adevăr, în inimă prinde rădăcini "legătura paradoxală dintre valorizarea de sine şi deschiderea către ceilalţi, dintre întâlnirea cea mai personală cu sine şi dăruirea de sine către ceilalţi" (Francisc, Scrisoarea enciclică Dilexit nos, 18). În interioritate, cultivată în rugăciune şi în comuniunea cu Dumnezeu, prind rădăcini cele mai bune roade ale binelui conform ordinii iubirii, în promovarea deplină a unicităţii fiecărei persoane, în valorizarea propriei carisme şi în deschiderea universală a carităţii.
V-aţi pregătit pentru aceste zile cu un drum lung, în ţările voastre, în cadrul institutelor, societăţilor şi asociaţiilor voastre, în cadrul diferitelor voastre conferinţe, inspiraţi de motoul: "Pelerini ai speranţei, pe calea păcii". Există o nevoie profundă de speranţă şi pace care locuieşte în inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei din timpul nostru, iar voi, consacrate şi consacraţi, doriţi să fiţi purtători şi martori ai acesteia cu viaţa voastră, ca promotori ai armoniei prin cuvânt şi exemplu şi mai ales ca persoane care poartă în sine, prin harul lui Dumnezeu, amprenta reconcilierii şi a unităţii. Numai aşa veţi putea să fiţi, în diferitele ambiente în care trăiţi şi lucraţi, constructori de punţi şi promotori ai unei culturi a întâlnirii (cf. Francisc, Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 215), în dialog, în înţelegere reciprocă, în respect faţă de diferenţe, cu acea credinţă care vă permite să recunoaşteţi în fiecare fiinţă umană un singur chip sacru şi minunat: cel al lui Cristos.
Aseară, mulţi dintre voi aţi intrat în dialog cu oraşul Roma în câteva pieţe, cu momente de împărtăşire, fraternitate şi mărturie pe teme importante, precum angajarea faţă de fraternitatea universală, grija faţă de persoanele mai sărace, grija faţă de creaţie. Acestea sunt puncte focale care vorbesc despre angajarea voastră zilnică de a crea şi promova ambiente şi structuri de fraternitate, unde să fie învinsă sărăcia, să fie pusă în centru demnitatea persoanei umane şi să fie ascultat strigătul "casei comune". Este vorba de domenii de slujire pentru care viaţa consacrată a arătat întotdeauna un interes şi o grijă deosebită de-a lungul secolelor şi pentru care, chiar şi astăzi, acţiunea voastră zilnică ascunsă mărturiseşte o atenţie privilegiată. Continuaţi să faceţi aşa: să fiţi păstrători şi promotori ai acestei mari tradiţii, pentru binele fraţilor!
Aş dori, însă, să vă invit să reflectaţi asupra unei alte teme importante pentru Biserica timpului nostru: cea a sinodalităţii, îndemnându-vă să rămâneţi fideli drumului pe care îl parcurgem cu toţii în această direcţie. Sfântul Paul al VI-lea a vorbit despre aceasta în termeni foarte frumoşi. El a scris: "Cât de mult am vrea să ne bucurăm de acest dialog domestic în plinătatea credinţei, a carităţii, a faptelor! Cât de intens şi familiar l-am dori! Cât de sensibil la toate adevărurile, la toate virtuţile, la toate realităţile patrimoniului nostru doctrinal şi spiritual! Cât de sincer şi emoţionat în spiritualitatea sa autentică! Cât de pregătit să adune numeroasele voci ale lumii contemporane! Cât de capabil să-i facă pe catolici oameni cu adevărat buni, oameni înţelepţi, oameni liberi, oameni senini şi puternici!" (Scrisoarea enciclică Ecclesiam suam, 6 august 1964, 117). Este descrierea unei misiuni entuziasmante: un "dialog familial" care vă este încredinţat astăzi, ba chiar vă este încredinţat vouă într-un mod special, pentru reînnoirea continuă a Trupului lui Cristos în relaţii, în procese, în metode. Viaţa voastră, însuşi modul în care sunteţi organizaţi, caracterul de fapt adesea internaţional şi intercultural al institutelor voastre, vă pun, de fapt, într-o condiţie privilegiată pentru a putea trăi zilnic valori precum ascultarea reciprocă, participarea, împărtăşirea de opinii şi capacităţi, căutarea comună a drumurilor conform glasului Duhului.
Biserica vă cere astăzi să fiţi martori speciali ai tuturor acestora în diferitele dimensiuni ale vieţii voastre, în primul rând mergând în comuniune cu întreaga mare familie a lui Dumnezeu, simţind-o ca Mamă şi Învăţătoare, împărtăşind în ea bucuria vocaţiei voastre şi, de asemenea, acolo unde este necesar, depăşind diviziunile, iertând nedreptăţile suferite, cerând iertare pentru închiderile dictate de autoreferenţialitate. Lucraţi pentru a deveni, zi de zi, tot mai "experţi în sinodalitate", pentru a fi profeţi ai acesteia în slujba poporului lui Dumnezeu.
În final, aş vrea să vă adresez o invitaţie să priviţi spre viitor cu seninătate şi încredere şi să nu vă fie teamă să faceţi alegeri curajoase. În acest sens, aş vrea să amintesc ceea ce a scris Papa Francisc în Scrisoarea apostolică către toate persoanele consacrate cu ocazia Anului Vieţii Consacrate. Speranţa noastră, a scris el, "nu se bazează pe numere sau pe fapte, ci pe Acela în care ne-am pus încrederea (cf. 2Tim 1,12) şi pentru care «nimic nu este imposibil» (Lc 1,37). Aceasta este speranţa care nu dezamăgeşte şi care va permite vieţii consacrate să continue să scrie o mare istorie în viitor, spre care trebuie să ne ţinem privirea aţintită, conştienţi că spre el Duhul Sfânt ne îndeamnă pentru a continua să facă lucruri mari împreună cu noi" (nr. 3). Şi a adăugat: "Scrutaţi orizonturile vieţii voastre şi ale momentului actual în veghere vigilentă" (ibid.).
Preaiubiţilor, preaiubitelor, continuaţi cu această încredere drumul vostru! Vă mulţumesc pentru fidelitatea voastră şi pentru marele bine pe care îl faceţi în Biserică şi în lume. Vă promit o amintire specială în rugăciune şi vă binecuvântez din inimă! Mulţumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
