Papa Leon al XIV-lea: Audiența generală de miercuri, 30 septembrie 2026
Cateheză. Călătoria apostolică în Franța și la UNESCO
Fraților și surorilor, bună ziua și bine ați venit!
Astăzi aș dori să vă vorbesc despre călătoria apostolică în Franța pe care am făcut-o în zilele trecute. A fost un mare dar pentru mine și pentru poporul lui Dumnezeu din acea țară și îi mulțumesc Domnului. Îmi exprim încă o dată recunoștința față de toți cei care m-au primit, autorități civile și păstori ai Bisericii, și față de nenumărații alții care au dorit să-l întâlnească pe papă sau chiar pur și simplu să-l salute pe străzi, ca apostol al lui Cristos și mesager al păcii. Vă mulțumesc tuturor!
Aș dori să adun gândurile și impresiile – încă vii – ale acestei vizite pastorale în jurul unui singur mare simbol: Catedrala „Notre-Dame” din Paris. Acolo, în după-amiaza primei zile, am celebrat vesperele Sfintei Fecioare Maria, o Liturghie solemnă, dar festivă, în care muzica, cântul și frumusețea bisericii au mișcat inimile unite în rugăciune.
Notre Dame însăși, cu dramatismul pe care l-a trăit, poate ilumina simbolic întreaga această călătorie apostolică, oferind o cheie de înțelegere pe care aș rezuma-o într-un singur cuvânt: renaștere.
Catedrala din Paris, care în urmă cu doar șapte ani părea rănită mortal de un incendiu masiv, este acum reconstruită și mai strălucitoare ca niciodată. Acel dezastru a stârnit o reacție pozitivă pe toate nivelurile, unele mai vizibile și practice, altele mai ascunse, spirituale.
Restaurarea sa a fost un test al potențialului de colaborare dintre Biserică, stat, instituții publice și societatea civilă. Această abordare ne-a permis să valorificăm pe deplin generozitatea binefăcătorilor, precum și expertiza profesioniștilor și lucrătorilor. Sinergia pentru binele comun ar trebui să fie abordarea normală a instituțiilor, a forțelor politice și sociale și a tuturor celor cu responsabilități civile și economice. Acesta este mesajul pe care am vrut să-l transmit autorităților franceze, precum și membrilor UNESCO, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, cu sediul la Paris, indicând criteriul fundamental pe care se bazează o astfel de colaborare: demnitatea persoanei umane.
Dar mai presus de toate, Notre-Dame este imaginea Bisericii din pietre vii, a poporului sfânt al lui Dumnezeu.
Este interesant de paralel cu celebrarea vesperelor în catedrală cu veghea cu tinerii care a avut loc în aceeași seară în marele Stade de France din Paris. Două locuri complet diferite, dar două evenimente complementare, aproape unite spiritual. Ce i-a unit? Biserica, ce nu este făcută din pietre sau beton, ci din oameni care îl iubesc pe Isus Cristos pentru că au fost iubiți de el. La Notre-Dame erau preoți și diaconi, persoane consacrate, lucrători pastorali; pe stadion era noua generație franceză: nouă – aș zice – nu numai ca vârstă, ci și mai mult în spirit, în libertatea inimii și a credinței. Tineri care au cântat, au strigat, dar care au rămas și tăcuți, ascultând. Fețe atente și mișcate, care au arătat inimi dornice de adevăr și iubire. Le-am spus cu bucurie: „Sunteți sfinții Franței!”. Acea veghe a fost un mare semn de speranță.
Așa cum a fost – în micimea pe care Dumnezeu o favorizează – întâlnirea de la Maison Bakhita, un adăpost pentru mai multe persoane aflate în dificultate: unul dintre numeroasele locuri, roade ale evangheliei, unde ne angajăm zilnic să slujim cu dragoste demnitatea persoanei umane.
A existat însă un semn de renaștere în Biserica din Franța care durează de câțiva ani: și anume, numărul notabil și tot mai mare de tineri și adulți care solicită Botezul. În prezent, la Paris, se desfășoară o Adunare Sinodală Provincială pe tema acestei frumoase „surprize” din partea lui Dumnezeu, la care am putut participa, încurajând drumul catecumenilor și neofiților, împreună cu comunitățile cărora le aparțin.
Evenimentul culminant al vizitei mele în capitală a fost Liturghia din Place de la Concorde. Acolo, semnul renașterii a apărut într-un mod surprinzător: adunarea liturgică, ce a reunit preoții, corul și o mulțime notabilă în vasta piață, se întindea de-a lungul întregului Avenue des Champs-Élysées până la Arcul de Triumf și dincolo de acesta. În momentul Împărtășaniei, toată lumea a putut să se apropie de Euharistie, distribuită pretutindeni. Aceasta este adevărata reconstrucție, restaurarea Bisericii pe care numai Dumnezeu o poate realiza, prin mijlocirea Fecioarei Maria.
Și astfel a fost firesc și potrivit ca, după Paris, să merg ca pelerin la Lourdes, pentru a o venera pe Maica Bisericii, Maria, care în ceasul Pătimirii și al Morții menține aprinsă lampa credinței și a speranței. La Lourdes, Domnul, prin grija maternă a Fecioarei Maria, comunică tuturor, pelerinilor și în special celor bolnavi cu trupul și cu sufletul, un mesaj de speranță și de renaștere. Este un mesaj pe care am vrut să-l reiau deschis: fiecare viață umană, în orice condiție, chiar și cea mai fragilă, își păstrează demnitatea inviolabilă și merită să fie îngrijită, însoțită și eliberată de suferință cu compasiune umană și cu ajutorul mijloacelor oferite de știință. Din acest motiv, Lourdes reprezintă pentru întreaga lume un sanctuar al civilizației iubirii. În acest context, am întâlnit mai multe victime ale abuzurilor și le-am cerut să mă ajute să exprim altor victime dorința mea și a întregii Biserici de a le asculta și de a merge alături de ele în căutarea vindecării, recunoscând durerea provocată în viața lor și lucrând pentru a preveni abuzurile.
A treia și ultima oprire a călătoriei apostolice a fost orașul Metz, într-o regiune a Franței și a Europei chinuite de Al Doilea Război Mondial. Acolo a lucrat Robert Schuman, unul dintre principalii inspiratori ai procesului de unificare europeană. Europa contemporană s-a născut tocmai ca un proiect de pace după distrugerea războiului. Putem spune că ceea ce s-a întâmplat la Notre-Dame din Paris cu incendiul, se întâmplase în Europa odată cu cel de-Al Doilea Război Mondial. Și Europa a renăscut, pe baza acelor principii de democrație, solidaritate și fraternitate între popoare care datorează mult rădăcinilor sale creștine. Chiar și astăzi, pe aceste fundații și cu acest „sânge” vital se poate reînnoi proiectul Europei, într-o lume mult mai globalizată, în care dialogul interreligios joacă un rol de primă importanță. Din acest motiv, la Metz, m-am întâlnit cu reprezentanții diferitelor tradiții religioase, care au citit și semnat Apelul de la Metz pentru dialog și pace în prezența mea.
Dragi prieteni, tema vizitei mele pastorale în Franța a fost „Pentru ca lumea să aibă viață” (cf. In 6,51). Acestea sunt cuvintele lui Isus, care rezumă întreaga sa misiune de mântuire și care, în timpul călătoriei, au exprimat pe deplin sensul evanghelic al fiecărei întâlniri. Fie ca ele să inspire acum rugăciunea noastră, în timp ce-i cerem lui Dumnezeu ca acest eveniment de har să aducă roade îmbelșugate și durabile.
APEL
Adresez acum un apel pentru regiunea Tigray, în Etiopia:
[În engleză] Urmăresc cu profundă îngrijorare situația din Tigray și din regiunile învecinate Afar și Amhara, unde ostilitățile au izbucnit din nou. Adresez un apel stăruitor tuturor părților să aleagă calea dialogului. Conflictul armat nu rezolvă niciodată problemele, ci doar le agravează, lăsând în urmă moarte, distrugere și resentimente. Doar o implicare sinceră poate pune bazele unei păci durabile.
Nutresc speranța că comunitatea internațională își va aduce contribuția generoasă și oportună pentru a se asigura că tot ajutorul umanitar ajunge la cei aflați în nevoie.
***
[În italiană] Duminica trecută, trei preoți martiri au fost beatificați la Bologna: Ubaldo Marchioni, preot diecezan, Elia Comini, preot salezian, și Martino Capelli, preot dehonian. Aceștia au fost uciși în 1944, într-o fază dramatică a celui de-Al Doilea Război Mondial, din cauza disprețului trupelor naziste față de slujirea lor față de enoriași. Jertfa supremă a acestor slujitori ai lui Dumnezeu le arată creștinilor de astăzi curajul de a se apropia de frații și surorile lor, mai ales în vremuri de încercare.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
