Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea în Franța
și vizita la sediul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO)
(25-28 septembrie 2026)
Întâlnire cu episcopii din Conferința Episcopilor din Franța
Emiciclul „Sainte Bernadette” de la sanctuarul „Stăpâna Noastră de la Lourdes”, duminică, 27 septembrie 2026
Eminență,
Excelențe,
Mă bucur să vă întâlnesc, dragi frați în episcopat, în acest loc ceresc, la doi pași de grota unde Fecioara Maria i s-a arătat Sfintei Bernadette și unde vă adunați în mod regulat pentru Adunările voastre Plenare. Prin această alegere, demonstrați în mod clar dorința voastră de a pune Biserica din Franța sub ocrotirea Maicii Domnului, Fecioara Neprihănită, pentru a o călăuzi mai sigur conform voinței Domnului. Într-adevăr, nu există o cale mai bună de a merge la Isus decât prin Maria. Totul la ea ne conduce la Fiul ei.
Prin aceasta, perpetuați moștenirea pe care ați primit-o de la strămoșii voștri în credință, încă din evanghelizarea țării voastre. Devoțiunea față de Maica Domnului a prins rădăcini atât de adânci acolo, încât Franța a fost numită de foarte devreme „Regatul Mariei” (Pius al XI-lea, Scrisoarea apostolică Galliam, Ecclesiae filiam primogenitam, 2 martie 1922). Această legătură privilegiată dintre națiunea voastră și Preasfânta Fecioară a fost exprimată într-un mod unic atunci când Franța i-a fost consacrată solemn pe 10 februarie 1638, așa cum am putut vedea o frumoasă reprezentare a acelei zile de alaltăieri în Catedrala „Notre-Dame” din Paris. Și predecesorul meu, Pius al XI-lea, referindu-se la acest jurământ, a declarat-o pe Fecioara Maria Ridicată la Cer patroană a Franței (cf. ibidem).
Această lungă călătorie de încredere și duioșie cu Maria, marcată de atâtea devoțiuni și locuri care-i poartă numele, atâtea cereri răspunse – adesea în lacrimi –, sanctuare și pelerinaje, catedrale, continuă împotriva oricărui nenoroc și dă mărturie despre credința vie a poporului lui Dumnezeu care v-a fost încredințat. În fața imenselor provocări ale timpului nostru, vă îndemn, dragi frați, să dați dovadă de curaj misionar, îndrăzneală și creativitate. Nu vă lăsați descurajați de erorile, inconsecvențele sau chiar căderile care au marcat istoria acestui popor aflat pe cale. Aveți întotdeauna curajul de a recunoaște greșelile în iubirea pentru Adevăr și hotărârea de a vindeca rănile cu caritatea Bunului Păstor care își cunoaște oile și le cheamă pe fiecare pe nume. Sculați-vă deci cu speranță și nu obosiți să vestiți evanghelia!
Istoria Bisericii din Franța este bogată, extraordinar de bogată. Este frumoasă și fertilă; și este important să vă referiți la ea pentru a construi viitorul comunităților voastre, precum cel al țării voastre. Biserica a asistat, chiar a contribuit, la construirea lentă a neamului vostru; este încă în mare măsură parte din cultura sa, identitatea și vocația sa pentru lumea de astăzi. Iată de ce cuvântul Bisericii își are locul în dezbaterea publică din Franța; posedă, prin natură, o autoritate profetică. Chiar dacă nu se aude întotdeauna, este de așteptat. Chiar dacă nu este urmată, în special la întrebările esențiale care ating fundamentele civilizației, este necesară; nu vă îndoiți! Vă cunosc determinarea și curajul – ați arătat-o clar în ultimele dezbateri despre sfârșitul vieții – și vă invit să perseverați, alături de toți oamenii de bunăvoință care apără aceleași valori.
Trăiți în prezent sub o formă foarte particulară de secularism, născută dintr-o istorie turbulentă, acum pașnică, dar care trebuie să permită Bisericii să-și îndeplinească misiunea. Faptul că echilibrul câștigat cu greu este treptat pus la îndoială, așa cum se întâmplă în alte părți ale lumii occidentale, nu ar trebui să vă descurajeze. Vă îndemn să rămâneți vigilenți în apărarea libertății și a drepturilor Bisericii de a evangheliza, de a educa în adevărata libertate și de a practica public cultul, astfel încât caritatea să poată fi exercitată vizibil în numele lui Isus Cristos.
Papa Francisc v-a scris cu ocazia redeschiderii Catedralei „Notre-Dame” din Paris: „Îi invit pe toți cei botezați care vor intra cu bucurie în această catedrală să simtă o mândrie legitimă și să-și revendice moștenirea de credință. [...] Această locuință, locuită de Tatăl nostru ceresc, este a voastră; voi sunteți pietrele ei vii. Cei care v-au precedat în credință au construit-o pentru voi” (Mesaj cu ocazia redeschiderii Catedralei „Notre-Dame” din Paris, 21 noiembrie 2024). Încurajarea celor botezați să „își revendice moștenirea de credință” face acum parte din misiunea voastră de păstori pentru reînnoirea Bisericii în Franța.
Ceea ce v-a fost dat de Domnul, vouă, catolicilor din Franța, fiica cea mai mare a Bisericii, este într-adevăr suficient pentru a stârni mulțumiri: procesiune neîntreruptă de sfințenie până în zilele noastre; înflorirea artelor, literelor și științelor sub impulsul credinței și al acțiunii Duhului Sfânt; maturizarea ireversibilă a conștientizării valorii inalienabile a persoanei umane, a demnității acesteia și a necesității de a-și proteja drepturile și libertățile; fără a uita acest formidabil impuls misionar care a dat roade până la marginile lumii. Da, Isus v-a dat multe... și el vrea, în iubirea sa, să vă dea mai mult...
De aceea, privind spre viitor, Papa Francisc a adăugat la cuvintele sale deja citate: „Fie ca renașterea acestei magnifice Catedrale «Notre-Dame» din Paris să fie un semn profetic al reînnoirii Bisericii din Franța” (ibid.). Și eu cred că momentul este potrivit și mulți dintre contemporanii noștri așteaptă să audă mesajul plin de speranță al evangheliei răsunând și să vadă lumina lui Cristos Înviat strălucind în fața ochilor lor. Mesajul de pace care își are originea în Isus este cu atât mai așteptat, având în vedere polarizarea îngrijorătoare la care asistăm în Franța, ca și în alte părți ale Occidentului, un declin al fraternității, al cordialității și al calității vieții în societate, precum și o reapariție a violenței, a inegalității și a sărăciei. În fața unor astfel de provocări, dezamăgirea și dezorientarea urmează promisiunilor false ale unei lumi din care Dumnezeu este absent, izolat la viața privată, unde ajutorul harului său este considerat inutil pentru construirea cetății. Totuși, Isus i-a avertizat clar pe discipolii săi: „Fără mine nu puteți face nimic!” (In 15,5).
Tinerii în special au mari aspirații. Îngrijorați de lumea care le-a rămas, preocupați de viitor, sunt pregătiți să lucreze cu curaj și generozitate pentru tot ce este frumos, adevărat și bun. Arătați-le calea evangheliei, singura direcție sigură – chiar dacă este solicitantă – care a dat deja atât de multe roade în acest pământ al Franței. Am vorbit ieri la Paris despre semnul încurajator al catecumenatului care afectează în principal tinerii adulți. Este un har și o bucurie pentru tot poporul lui Dumnezeu. Este important să aveți grijă să însoțiți acest har în special prin primire, în comunități vii care cultivă caritatea și trăiesc solidaritatea; și prin învățătură doctrinară solidă înrădăcinată în cuvântul lui Dumnezeu care le permite să înfrunte obiecțiile și îndoielile.
Pentru a realiza această reînnoire a speranței, într-un nou avânt misionar în Franța pe care îl doresc cu ardoare, există o singură „foaie de parcurs”, mereu aceeași: să-l facem cunoscut și iubit pe Isus Cristos, autentic, cu pasiune, iar și iar...
În contextul actual, vă confruntați cu unele provocări majore. Provocarea educației este de o importanță capitală. Este extrem de lăudabil faptul că adunările voastre aprofundează acest subiect. Educația este o misiune deosebit de vastă, care atinge multe aspecte ale vieții. Aș dori doar să menționez educația catolică, al cărei caracter distinctiv este pus în prezent sub semnul întrebării. Este un noroc că școlile catolice sunt în mare măsură deschise celor care nu împărtășesc credința noastră. Această primire generoasă și respectuoasă, care onorează libertatea de conștiință a fiecăruia, promite o mare rodnicie pentru toți, pentru societate și pentru Biserica însăși. Cu toate acestea, educația catolică nu poate, în niciun fel, să-și abandoneze misiunea educațională, o misiune centrată pe Cristos, care vizează dezvoltarea integrală a persoanei umane în toate dimensiunile sale: spirituală, culturală, intelectuală, morală și socială. Prin urmare, nimeni nu ar trebui să fie surprins de oportunitățile oferite în cadrul fiecărei școli catolice de a-l întâlni pe Isus Cristos și de a-i asculta cuvântul. Cu atât mai puțin, niciun elev nu ar trebui să se regăsească marginalizat în clasa sa doar pentru că crede în Isus.
În ultimii ani, ați confruntat cu hotărâre flagelul dureros al abuzurilor asupra minorilor comise de membri ai clerului sau în cadrul Bisericii. Ați făcut pași curajoși pentru a-l aborda, prin ascultare, căutarea adevărului, a dreptății, a iertării, a reparării și o angajare fermă față de o cultură a prevenirii și a protecției împotriva acestor crime. Vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut și știu că au fost vremuri foarte dificile pentru Conferința voastră. Este esențial să continuați pe drumul pe care l-ați început, menținând cea mai mare vigilență. În același timp, clerul vostru are nevoie să fie susținut și încurajat; știu că este obiectul grijii voastre paterne. Pentru ca vocațiile sacerdotale să înflorească, preotul trebuie să fie așteptat, primit și iubit, iar identitatea sa – configurată după Cristos – trebuie să fie clară și bine înțeleasă în cadrul poporului lui Dumnezeu, pentru bucuria evangheliei și slujirea misiunii sale.
Este important pentru mine să menționez, de asemenea, tristul declin al vocațiilor la viața consacrată, în special în viața contemplativă. Am aflat cu tristețe despre recenta sau iminenta închidere a unor comunități monastice antice și prestigioase care au avut o mare influență de-a lungul istoriei. A dedica viața în urmarea lui Isus pe o cale atât de îngustă necesită, pe lângă lucrarea harului, o generozitate deosebită, o întărire solidă a credinței, o viață interioară susținută și o apropiere privilegiată de el.
Astfel de condiții se întâlnesc cel mai adesea în familiile creștine, care merită cea mai mare atenție și sprijin. Aprofundarea și consolidarea vieții de credință în cadrul familiilor este cu siguranță o cheie pentru rezolvarea multora dintre crizele cu care se confruntă Biserica și societățile noastre. De fapt, în cadrul familiilor învățăm să trăim împreună, să-i respectăm pe ceilalți, să acceptăm diversitatea, să ne oferim sprijin reciproc, să cultivăm generozitatea, să ne dăruim cu generozitate și să îmbrățișăm spiritul de sacrificiu. Poate că aceasta este marea provocare: ca Isus să trăiască pe deplin în familiile catolice din Franța și să le lumineze cu prezența sa!
La aceste provocări se adaugă o alta care poate da naștere unor îngrijorări pentru viitor: cea a unității. În acest sens, permiteți-mi să amintesc cât de esențial este ca discipolii lui Isus să se găsească uniți în caritate, așa cum el i-a cerut Tatălui său: „Să fie una, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (In 17,21). Biserica din Franța este o mică turmă care trebuie să-și adune puterile pentru misiune. Diviziunile ideologice ar face ca mărturia sa să fie zadarnică. Întotdeauna au existat tensiuni în istoria Bisericii, dar atunci când apar, atunci putem aprecia și mai mult darul unității. Nu este vorba de o uniformitate plată, ci permite fiecărei sensibilități autentic catolice să conveargă în mod natural într-o mărturisire comună de credință, prin ascultarea față de păstorii legitimi și, în special, față de succesorul lui Petru, „principiul și fundamentul perpetuu și vizibil al unității credinței și comuniunii” (LG, nr. 18). Aceasta este o unitate dinamică hrănită de Tradiția Bisericii – de la Părinți la Conciliul al II-lea din Vatican – și de Magisteriul post-conciliar. În plus, este îmbogățită de dialogul reciproc, bazat pe credință, conform unui stil sinodal pe care am căutat să-l dezvoltăm în ultima vreme.
Dragi frați! Biserica din Franța este prețioasă în inima papei! Cât de mult tânjesc să împărtășesc cu voi sentimentele de entuziasm și speranță care mă umplu când mă gândesc la voi! Poporul lui Dumnezeu din Franța – sunt sigur de asta! –, bogat în comunități vibrante, fraterne, deschise lumii, bogat într-o tinerețe înflăcărată și angajată în numeroase inițiative, bogat și într-o moștenire care îi susține și îi îndeamnă, își va continua cu fervoare misiunea de a proclama și promova iubirea față de Isus Cristos, pentru ca lumea să aibă viață.
Încredințând Adunarea voastră, comunitățile voastre diecezane și țara voastră ocrotirii materne a Maicii Domnului de la Lourdes, vă împart cu bucurie binecuvântarea apostolică. Vă mulțumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
