Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea în Franța
și vizita la sediul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO)
(25-28 septembrie 2026)
Vizită la centrul de sprijin și integrare Maison Bakhita
„Maison Bakhita” (Paris), sâmbătă, 26 septembrie 2026
Dragi frați și surori, bună dimineața!
Mă bucur să încep această a doua zi la Paris alături de voi, într-o casă care mărturisește întregului oraș că este posibil să ne întâlnim și să trăim împreună în demnitate și pace. Mulțumesc Arhidiecezei de Paris, surorilor scalabriniene, precum și întregului personal și tuturor voluntarilor care însuflețesc acest loc și îi slujesc pe cei care găsesc aici primire, ascultare, formare și prietenie. Adresez un cuvânt de mulțumire special celor care și-au împărtășit mărturia.
Numele Centrului dumneavoastră de Sprijin și Integrare Socială, care face trimitere la Sfânta Bakhita, ne îndeamnă să recunoaștem rolul fundamental al femeilor în construirea unei civilizații a iubirii – o alternativă la o cultură care destramă comunitățile și lasă orașele bolnave de singurătate. Dacă privim cu atenție, istoria Bisericii și a omenirii nu este scrisă de cei care lasă impresia că înving impunându-se și „dominând încăperea”, ci de cei care „fac loc”, inițiază procese de pace, clădesc încredere și susțin viața. Nu este vorba numai despre sentimente, ci despre decizii și angajamente care contravin tendințelor dominante a căror importanță publică și promisiune pentru viitor le recunoaștem cu o claritate tot mai mare. Sfânta Bakhita ne invită să-i vedem pe cei invizibili, să-i eliberăm pe cei pe care economia și cultura de astăzi îi înrobesc și să cinstim demnitatea inestimabilă a fiecărui frate și a fiecărei surori, în care însuși Isus vine să bată la ușa noastră.
Dragi prieteni, „pentru creștini, săracii nu sunt o categorie sociologică, ci însăși «trupul» lui Cristos. Nu este suficient să mărturisim doctrina Întrupării lui Dumnezeu în termeni generali. Pentru a pătrunde cu adevărat în acest mare mister, trebuie să înțelegem clar că Domnul a luat un trup care flămânzește și însetează și care cunoaște suferința și închisoarea” (Exortația apostolică Dilexi te, 110). Cristos, sărac și răstignit, continuă să se lase întâlnit și iubit prin acești bărbați și femei, care ne cheamă să ieșim din noi înșine și să îndrăznim să practicăm caritatea.
Fraților și surorilor, o perspectivă deosebit de importantă, care inspiră angajarea voastră, privește schimbul de daruri ce se reînnoiește în fiecare întâlnire. Nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă nimic de oferit; nimeni nu este atât de bogat, încât să nu aibă nimic de primit. Există viață din belșug acolo unde limitele fiecărei persoane devin o deschidere către prezența tainică a celorlalți, în care Celălalt prin excelență – Dumnezeul vieții – se apropie. Acest lucru nu neagă suferința pe care păcatul a introdus-o în istorie, ci ne ajută să nu rămânem prizonierii ei. Vestim că răscumpărarea este posibilă, că a început, că este în desfășurare și că ne implică pe noi, ca membre vii ale Trupului lui Cristos.
Să nu uităm, de asemenea, că „ochiul nu poate să spună mâinii: «Nu am nevoie de tine», și nici capul nu poate să spună picioarelor: «Nu am nevoie de voi». Ba, cu mult mai mult, membrele trupului, care par mai slabe, sunt mai necesare” (1Cor 12,21-22). Aceste cuvinte ale Sfântului Paul le-au fost adresate creștinilor din Corint, unul dintre cele mai prospere și pline de viață orașe ale vremii sale. Acolo, evanghelia fusese îmbrățișată de oameni de origini și medii sociale diverse, inclusiv de mulți săraci și marginalizați (cf. 1Cor 1,26-29), așa cum este cazul unora dintre voi astăzi. „Dar Dumnezeu – a continuat apostolul – a alcătuit astfel trupul, încât dă cinste mai mare celor care duc lipsă de ea, ca să nu fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească la fel unele de altele” (1Cor 12,24-25).
Vă mulțumesc, așadar, pentru activitatea dumneavoastră, precum și tuturor celor care, în întreaga Franță, îndeplinesc această misiune în instituții similare. Continuați să mărturisiți acea grijă unii față de alții care, prin primirea fraternă, programele de formare și dialogul cu comunitatea, înalță spiritul și face lumea mai umană. Fie ca Sfânta Bakhita, împreună cu marii martori ai carității care au marcat prezența Bisericii în Franța – îndeosebi în perioadele de schimbări tumultuoase – să mijlocească pentru dumneavoastră.
Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
