Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Turcia şi în Liban
cu pelerinaj la İznik (Turcia)
cu ocazia celei de-a 1700-a aniversări a Primului Conciliu din Niceea
(27 noiembrie – 2 decembrie 2025)
Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, diaconii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali
Catedrala "Duhul Sfânt" (Istanbul), vineri, 28 noiembrie 2025
Excelenţele Voastre,
Dragi fraţi preoţi,
Dragi surori şi fraţi călugări, lucrători pastorali,
Fraţilor şi surorilor,
|
| © Vatican Media |
Credinţa care ne uneşte are rădăcini adânci. Ascultând de chemarea lui Dumnezeu, părintele nostru Abraham a plecat din Ur din Caldeea şi apoi, din regiunea Haran din sudul Turciei de astăzi, a plecat spre Ţara Promisă (cf. Gen 12,1). La plinirea timpului, după moartea şi învierea lui Isus, discipolii săi au venit şi în Anatolia. În Antiohia, al cărei episcop era Sfântul Ignaţiu, au fost numiţi "creştini" pentru prima dată (cf. Fap 11,26). Din acel oraş, Sfântul Paul a început unele dintre călătoriile sale apostolice care au dus la întemeierea multor comunităţi. La fel s-a întâmplat şi la Efes, pe ţărmurile peninsulei anatoliene, unde, potrivit unor izvoare antice, a trăit şi a murit Ioan, discipolul şi evanghelistul iubit (cf. Sfântul Irineu, Adversus Haereses, III, 3, 4; Eusebiu din Cezareea, Istoria Bisericii, V, 24, 3).
În plus, ne amintim cu admiraţie marea istorie bizantină, impulsul misionar al Bisericii din Constantinopol şi răspândirea creştinismului în Levant. Chiar şi astăzi în Turcia există numeroase comunităţi de creştini de rit oriental - armeni, sirieni şi caldeeni - precum şi cei de rit latin. Patriarhia Ecumenică rămâne un punct de referinţă atât pentru credincioşii săi greci, cât şi pentru cei ai altor Biserici ortodoxe.
Dragi prieteni, comunităţile voastre au izvorât din bogăţia acestei lungi istorii şi voi sunteţi chemaţi astăzi să hrăniţi sămânţa credinţei transmisă nouă de Abraham, de apostoli şi de Părinţi. Istoria care vă precedă nu este ceva numai de amintit şi apoi venerat ca un trecut glorios, în timp ce privim cu resemnare cât de mică a devenit numeric Biserica Catolică. Dimpotrivă, suntem invitaţi să adoptăm o viziune evanghelică, luminată de Duhul Sfânt.
Când privim cu ochii lui Dumnezeu, descoperim că el a ales calea micimii, coborând în mijlocul nostru. Aceasta este calea Domnului, despre care suntem cu toţii chemaţi să fim martori. Profeţii anunţă promisiunea lui Dumnezeu vorbind despre un mic vlăstar care va răsări (cf. Is 11,1). Isus îi laudă pe cei mici care se încred în el (cf. Mc 10,13-16). El ne învaţă că Împărăţia lui Dumnezeu nu se impune prin demonstraţii de putere (cf. Lc 17,20-21), ci creşte precum cea mai mică dintre toate seminţele plantate în pământ (cf. Mc 4,31).
Această logică a micimii este adevărata putere a Bisericii. Nu stă în resursele sau structurile sale, nici roadele misiunii sale nu depind de număr, putere economică sau influenţă socială. Biserica trăieşte în schimb prin lumina Mielului; adunată în jurul lui, este trimisă în lume prin puterea Duhului Sfânt. În această misiune, este chemată constant să aibă încredere în promisiunea Domnului: "Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea Împărăţia" (Lc 12,32). Să ne amintim şi de cuvintele Papei Francisc care a spus: "O comunitate creştină în care credincioşii, preoţii şi episcopii nu urmează calea micimii nu are viitor... Împărăţia lui Dumnezeu încolţeşte în lucruri mici, întotdeauna în ceea ce este mic" (Omilie la "Santa Marta", 3 decembrie 2019).
Biserica din Turcia este o comunitate mică, dar roditoare ca o sămânţă şi un aluat al Împărăţiei. Prin urmare, vă încurajez să cultivaţi o atitudine spirituală de speranţă încrezătoare, înrădăcinată în credinţă şi în unirea cu Dumnezeu. Este nevoie să mărturisim evanghelia cu bucurie şi să privim spre viitor cu speranţă. Unele semne pline de speranţă sunt deja prezente în mod clar. Să-i cerem Domnului harul de a le recunoaşte şi de a le cultiva. Există şi alte semne, poate, pe care trebuie să le exprimăm în mod creativ prin perseverenţa în credinţă şi în mărturie.
Printre semnele cele mai frumoase şi promiţătoare, mă gândesc la numeroşii tineri care bat la uşile Bisericii Catolice cu întrebările şi preocupările lor. În acest sens, vă îndemn să continuaţi buna muncă pastorală pe care o desfăşuraţi. Vă încurajez, de asemenea, să ascultaţi, să însoţiţi, să acordaţi o atenţie specială acelor domenii în care Biserica din Turcia este chemată să slujească: dialogul ecumenic şi interreligios, transmiterea credinţei către populaţia locală şi slujirea pastorală faţă de refugiaţi şi migranţi.
Acest ultim aspect merită o reflecţie specială. Prezenţa semnificativă a migranţilor şi refugiaţilor în această ţară pune Bisericii provocarea de a-i primi şi a-i sluji pe unii dintre cei mai vulnerabili. În acelaşi timp, însăşi această Biserică este alcătuită în mare parte din străini, iar mulţi dintre voi - preoţi, călugăriţe şi lucrători pastorali - veniţi din alte ţări. Aceasta necesită o angajare specială faţă de înculturare, astfel încât limba, obiceiurile şi cultura Turciei să devină din ce în ce mai proprii. Mai mult, comunicarea evangheliei trece întotdeauna printr-o astfel de înculturare.
Aş dori, de asemenea, să amintesc că în această ţară a voastră s-au ţinut primele opt concilii ecumenice. Anul acesta se împlinesc 1700 de ani de la Primul Conciliu din Niceea, o "piatră motrice în istoria Bisericii, dar şi a omenirii în ansamblu" (Francisc, Discurs adresat Comisiei Teologice Internaţionale, 28 noiembrie 2024). Acest eveniment mereu relevant ne pune în faţă câteva provocări pe care aş dori să le menţionez.
Prima este importanţa de a înţelege esenţa credinţei şi de a fi creştin. În jurul Crezului, Biserica la Niceea şi-a redescoperit unitatea (cf. Bula Spes non confundit, 17). Crezul nu este pur şi simplu o formulă doctrinară; este o invitaţie de a căuta - printre sensibilităţi, spiritualităţi şi culturi diferite - unitatea şi nucleul esenţial al credinţei creştine centrate pe Cristos şi pe Tradiţia Bisericii. Niceea ne întreabă încă: Cine este Isus pentru noi? Ce înseamnă în esenţă a fi creştin? Crezul, mărturisit în unanimitate împreună, devine un criteriu de discernământ, o busolă, centrul în jurul căruia trebuie să se învârtă credinţele şi acţiunile noastre. Vorbind despre legătura dintre credinţă şi fapte, aş dori să mulţumesc organizaţiilor internaţionale pentru sprijinul acordat activităţilor caritabile ale Bisericii, în special pentru ajutorul oferit victimelor în urma cutremurului din 2023. Aici aş evidenţia Caritas Internationalis şi Kirche in Not.
A doua provocare este urgenţa de a redescoperi în Cristos chipul lui Dumnezeu Tatăl. Niceea afirmă divinitatea lui Isus şi egalitatea sa cu Tatăl. În Isus, găsim adevăratul chip al lui Dumnezeu şi cuvântul său definitiv despre omenire şi istorie. Acest adevăr pune constant la îndoială propriile noastre idei despre Dumnezeu ori de câte ori acestea nu corespund cu ceea ce a revelat Isus. Ne invită la un discernământ continuu cu privire la formele noastre de credinţă, rugăciune, viaţă pastorală şi spiritualitate. Dar există şi o altă provocare, pe care am putea-o numi un "nou arianism", prezent în cultura de astăzi şi uneori chiar printre credincioşi. Aceasta se întâmplă atunci când Isus este admirat la un nivel pur uman, poate chiar cu respect religios, dar nu este considerat cu adevărat Dumnezeul viu şi adevărat printre noi. Divinitatea sa, stăpânirea sa asupra istoriei, este umbrită şi este redus la o mare figură istorică, un învăţător înţelept sau un profet care a luptat pentru dreptate - dar nimic mai mult. Niceea ne aminteşte că Isus Cristos nu este o figură a trecutului; este Fiul lui Dumnezeu prezent printre noi, care călăuzeşte istoria spre viitorul promis de Dumnezeu.
În cele din urmă, a treia provocare este medierea credinţei şi dezvoltarea doctrinei. Într-un context cultural complex, Crezul de la Niceea a exprimat esenţa credinţei prin categoriile filozofice şi culturale ale timpului său. Totuşi, numai câteva decenii mai târziu, la Primul Conciliu din Constantinopol, vedem că acesta a fost aprofundat şi extins în continuare. Datorită acestei dezvoltări doctrinare, a apărut o nouă formulare, Crezul niceeano-constantinopolitan pe care îl mărturisim împreună în liturgiile noastre duminicale. Şi aici învăţăm o lecţie importantă: credinţa creştină trebuie să fie întotdeauna exprimată în limbile şi categoriile culturii în care trăim, aşa cum au făcut Părinţii la Niceea şi în celelalte concilii. În acelaşi timp, trebuie să distingem esenţa credinţei de formulele istorice care o exprimă - formule care sunt întotdeauna parţiale şi provizorii şi se pot schimba pe măsură ce doctrina este înţeleasă mai profund. Să ne amintim că cel mai nou învăţător al Bisericii, Sfântul John Henry Newman, a insistat asupra dezvoltării doctrinei creştine, deoarece doctrina nu este o idee abstractă, statică, ci reflectă însăşi misterul lui Cristos. Prin urmare, dezvoltarea sa este organică, asemănătoare cu cea a unei realităţi vii, scoţând treptat la lumină şi exprimând mai pe deplin esenţa credinţei.
Dragi prieteni, înainte de a încheia, aş dori să-l amintesc pe cineva atât de drag vouă, Sfântul Ioan al XXIII-lea, care a iubit şi a slujit oamenii acestui pământ. El a scris: "Îmi place să repet ceea ce simt în inima mea: iubesc această ţară şi locuitorii ei". În timp ce privea de la fereastra casei iezuite pescarii ocupaţi cu bărcile şi năvoadele lor pe Bosfor, a continuat: "Priveliştea mă mişcă. Într-o noapte, în jurul orei unu dimineaţa, ploua torenţial, totuşi pescarii erau acolo, neînfricaţi în munca lor grea... A-i imita pe pescarii din Bosfor - lucrând zi şi noapte cu torţele aprinse, fiecare pe mica sa barcă, urmând îndrumarea conducătorilor lor spirituali - aceasta este datoria noastră serioasă şi sacră".
Sper că veţi fi mişcaţi de aceeaşi pasiune, pentru a menţine vie bucuria credinţei şi a continua să lucraţi ca pescari curajoşi în barca Domnului. Fie ca Maria Preasfântă, Theotokos, să mijlocească pentru voi şi să vă aibă în grija ei. Mulţumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa Leon al XIV-lea: Mă gândeam să ies la pensie, în schimb am capitulat în faţa lui Dumnezeu
În tăcere şi cu braţele deschise, rugăciunea papei în portul din Beirut
Papa în Liban: Sfânta Liturghie ("Beirut Waterfront", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)
Conferinţa de presă a pontifului în timpul zborului de la Istanbul la Beirut (30 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Doxologia (29 noiembrie)
Leon al XIV-lea în "Moscheea albastră" din Istanbul, vizită în spirit de reculegere şi ascultare
Papa Leon al XIV-lea: În drum spre unitate până la Ierusalim în Jubileul din 2033
Ce reprezintă logourile şi motourile pentru călătoria Papei Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban?
Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat jurnaliştilor în timpul zborului spre Ankara (27 noiembrie 2025)
Cardinalul Parolin: În Orientul Mijlociu papa va fi mesager de armonie, dialog şi pace
Cardinalul Koch: Papa la Niceea, un mesaj pentru unitatea tuturor creştinilor
