|
| © Vatican Media |
Bazilica din lac
În călătoria sa în Turcia pentru a marca 1700 de ani de la Conciliul din Niceea, Leon al XIV-lea se află vineri, 28 noiembrie 2025, la İznik - fosta Nikaia, Niceea. Este o etapă care aminteşte de adunarea convocată de împăratul Constantin în anul 325, când s-au adunat acolo aproximativ trei sute de episcopi din Orient.
La începutul după-amiezii, pontiful a fost întâmpinat de patriarhul ecumenic Bartolomeu I într-o întâlnire care a restituit oraşului orizontul său original. Pe apele calme ale lacului, la câţiva metri de ţărm, se află Bazilica "Sfântul Neofit": o clădire din antichitatea târzie redescoperită abia recent, care împleteşte memoria martirilor şi tradiţia conciliară. Vizita papei a fost punctată de acest peisaj de pietre, apă şi texte, unde arheologia continuă să dezvăluie straturi de istorie.
Oraşul şi lacul
Forma oraşului provine din lac. İznik se întinde de-a lungul marginii estice a corpului de apă, protejat de creste deluroase la nord şi sud; secţiunea vestică a zidurilor iese direct din apă, ca un baraj din cărămidă şi piatră. Cele patru porţi principale - Istanbul, Yenişehir, Lefke şi Göl - marcau principalele rute de tranzit, în timp ce peste o sută de turnuri defineau perimetrul defensiv, lung de aproximativ cinci kilometri. Geografia înconjurătoare sugerează rute obligatorii. Lacul, prin dimensiunea şi poziţia sa, era atât o barieră, cât şi o resursă: nu era uşor de controlat de pe uscat, cu văi care convergeau spre oraş şi drumuri de pe malul lacului care se deschideau spre Marea Marmara.
O capitală a gândirii creştine
Fondat în epoca elenistică şi refondat de Lisimah sub numele soţiei sale Niceea, oraşul a devenit un laborator de definiţii doctrinare în antichitatea târzie. În 325, convocat de Constantin, primul Conciliu din Niceea a stabilit textul Crezului; în anul 787, în cadrul bisericii locale Hagia Sophia, al doilea Conciliu a pus capăt definitiv iconoclasmului. Teatrul roman, necropolele de la periferia oraşului şi atelierele de ceramică din epoca otomană vorbesc despre o ţesătură urbană străbătută de continuitate şi transformare. În epoca modernă, atelierele de ceramică din İznik au produs plăci ceramice smălţuite care au devenit o trăsătură distinctivă a artei otomane, proiectând oraşul într-o geografie culturală mai largă.
Străzi antice, vestigii moderne
Drumurile care converg spre İznik nu sunt simple conexiuni. Studiile topografice au arătat că amplasamentul terenului - între podurile Karasu Deresi şi Kuru Köprü, opririle de pe "Pilgrim Road" ["Drumul pelerinilor"] şi căile ferate spre Gemlik - retrasează coridoare utilizate încă din timpuri preistorice, cu abateri minime de la drumurile moderne. Pietrele de hotar din epoca imperială şi inscripţiile rupestre confirmă continuitatea rutelor şi rolul oraşului ca legătură între interiorul Anatoliei şi reţeaua maritimă.
Bazilica "Sfântul Neofit"
În 2014, arheologul Mustafa Şahin de la Universitatea Uluda? din Bursa, prin analiza fotografiilor aeriene ale lacului, a identificat forma regulată a unei bazilici cu trei naosuri, la aproximativ cincizeci de metri de ţărm şi la câţiva metri sub suprafaţă. Clădirea, ridicată în jurul anului 390 d.C., se afla pe locul asociat cu martiriul Sfântului Neofit, executat în 303 în timpul persecuţiilor lui Diocleţian.
Are un plan cu trei naosuri, orientat est-vest, măsurând 41,32 metri lungime şi 18,61 metri lăţime; absida este semicirculară la interior şi unghiulară la exterior, urmând o tipologie răspândită în antichitatea târzie.
Ca parte a transformărilor post-constantiniene, când locurile martiriului au devenit centre de adunare liturgică, situl a fost monumentalizat pentru a integra memoria lui Neofit în topografia sacră a oraşului. În diaconicon-ul sudic, prezenţa unei abside interne şi a unor fragmente de marmură, similare cu cele ale bisericii urbane Koimesis, sugerează şi existenţa unui mic martyrium legat de venerarea lui Neofit.
Bazilica a transpus în arhitectură amintirea martirului şi consolidarea comunităţii creştine în perioada antichităţii târzii. Cercetările recente au clarificat, de asemenea, funcţia structurii în formă de U de pe latura sudică, identificată ca un baptisteriu pe baza prezenţei unui canal de alimentare cu apă şi a stratigrafiei umpluturii.
Prăbuşirea şi apa
Un cutremur din 740 a devastat regiunea, iar biserica s-a prăbuşit; oraşul avusese deja cutremure distructive în secolul al IV-lea - inclusiv cele din 358 şi 368 - care i-au afectat peisajul urban şi au făcut zona deosebit de vulnerabilă. În secolele următoare, creşterea progresivă a nivelului lacului a scufundat bazilica, păstrându-i în mod neintenţionat structurile. Oscilaţiile seculare ale apei, documentate de-a lungul mai multor epoci, au transformat o clădire de pe ţărm într-o relicvă scufundată. Din 2015, campaniile arheologice subacvatice, conduse chiar de descoperitorul Mustafa Şahin, au documentat zidării, fragmente de pardoseală şi elemente liturgice, în pofida vizibilităţii reduse din cauza vegetaţiei lacului.
Înmormântări, monede şi memorie
Sub bema - zona ridicată a prezbiteriului destinată liturghiei şi înmormântărilor privilegiate - au ieşit la iveală numeroase înmormântări. Monede ale împăraţilor Valens şi Valentinian al II-lea atestă construcţia bazilicii până la sfârşitul secolului al IV-lea. Analizele antropologice au relevat fracturi osoase atribuibile unor morţi violente, o constatare care, în contextul sitului, întăreşte ipoteza unei zone legate de memoria martiriului. Alături de aceste înmormântări, o serie de morminte de copii, aranjate cu ţigle, oferă o imagine detaliată a cultului local. Printre cele mai vechi descoperiri se numără materiale care indică posibila prezenţă a unui anterior lăcaş de cult păgân - probabil un sanctuar dedicat lui Apollo - pe care a fost construită ulterior bazilica creştină. Un izvor din 183 d.C. menţionează un templu dedicat zeului grec atribuit arhitectului Baktyanus, pe care dovezile materiale îl plasează tocmai pe locul unde a apărut lăcaşul de cult scufundat. Unele izvoare bizantine târzii identifică, de asemenea, în afara zidurilor Niceei, o "biserică a Părinţilor": amplasarea, cronologia şi caracteristicile sale structurale coincid cu cele ale lăcaşului de cult scufundat, sugerând o posibilă identificare.
Ţărmul în schimbare
Coborârea actuală a nivelului lacului scoate la lumină porţiuni din clădire, modificându-i percepţia şi încurajând noi investigaţii. Autorităţile locale au lansat un proiect de reamenajare cu un centru pentru vizitatori şi trasee organizate, pentru a împăca protecţia şi accesul. Bazilica nu mai este numai o imagine subacvatică, ci un obiect arhitectural perceptibil în proporţiile sale.
O etapă a călătoriei
În faţa bazilicii "Sfântul Neofit", se reuneşte stratigrafia oraşului İznik: structura urbană antică târzie, topografia conciliilor, traseele care legau oraşul de lac şi de mare, memoria martirilor. Vizita lui Leon al XIV-lea s-a confruntat cu acest ansamblu coerent de semne, unde arheologia restituie un context care continuă să interogheze originile creştine.
Maria Milvia Morciano
(După L'Osservatore Romano, 28 noiembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa Leon al XIV-lea: Mă gândeam să ies la pensie, în schimb am capitulat în faţa lui Dumnezeu
În tăcere şi cu braţele deschise, rugăciunea papei în portul din Beirut
Papa în Liban: Sfânta Liturghie ("Beirut Waterfront", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)
Conferinţa de presă a pontifului în timpul zborului de la Istanbul la Beirut (30 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Doxologia (29 noiembrie)
Leon al XIV-lea în "Moscheea albastră" din Istanbul, vizită în spirit de reculegere şi ascultare
Papa Leon al XIV-lea: În drum spre unitate până la Ierusalim în Jubileul din 2033
Ce reprezintă logourile şi motourile pentru călătoria Papei Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban?
Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat jurnaliştilor în timpul zborului spre Ankara (27 noiembrie 2025)
Cardinalul Parolin: În Orientul Mijlociu papa va fi mesager de armonie, dialog şi pace
Cardinalul Koch: Papa la Niceea, un mesaj pentru unitatea tuturor creştinilor
